ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2153/2021

HOTĂRÂRE
20.10.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2153/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, la data de 19 februarie 2021, reclamanta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 9 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 februarie 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, neîncadrată în drept, recurenta a învederat că "avocatele desemnate, prin neprezentare, au tergiversat procesul", fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât nu a beneficiat de apărare în mod real, iar dosarul trebuia soluționat într-un termen rezonabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituție.

În continuare, recurenta a prezentat aspecte cu privire la situația de fapt a litigiului, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii și trimiterea cauzei, pe cale administrativă, organelor competente să cerceteze și să soluționeze faptele și persoanele vizate care au semnat acte publice emise abuziv cu încălcarea legii, respectiv a susținut că, potrivit art. 248 C. proc. civ., instanța trebuia să își verifice competența.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților în perioada 08-10 martie 2021, potrivit dovezilor de înmânare aflate la filele x.

La data de 1 aprilie 2021, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 2 aprilie 2021, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceasta neformulând critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată care să conducă la anularea acesteia.

La 15 aprilie 2021, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceasta neformulând critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată care să conducă la anularea acesteia.

La 15 aprilie 2021, recurenta a depus răspuns la întâmpinările depuse de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

La 4 mai 2021, recurenta a depus răspuns la întâmpinarea depusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate, recursul este declarat în termenul legal, nu este legal timbrat și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și cu privire la posibilitatea încadrării criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute în mod limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 06 august 2021, respectiv la 09 august 2021.

La data de 13 august 2021, recurenta a depus punct de vedere la raport, însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, având în vedere că prin încheierea din 6 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul asociat, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de recurentă împotriva modului de stabilire a taxei judciare de timbru.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin încheierea de ședință din 09 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât, din verificările dosarului, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar părțile, legal citate, nu s-au prezentat în cauză.

Prin motivele de recurs, recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, ci doar a prezentat nemulțumiri cu privire la modul de soluționare a dosarului.

Întrucât obiectul recursului îl constituie încheierea de suspendare a judecării cauzei, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată și să combată cele reținute de instanță, în sensul că la strigarea cauzei nu s-a prezentat niciuna dintre părți și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere că recurenta nu a formulat critici de nelegalitate care să privească încheierea atacată, și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 9 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 9 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2021
ă a anulat ca netimbrat recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 652/A/2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. 6. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 130 din 26 mai 2020 pronunțată de Curtea
ÎCCJ 2022-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4475/2022
. 149/2021 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul asociat nr. x/2020, la data de 28.06.2021, cât și Hotărârea nr. 481/2021 pronunțata de același tribunal la data de 30.06.2021, urmând a motiva acțiunea după comunicarea Hotărârii nr.
ÎCCJ 2022-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2022
astfel cum a fost formulat, reiterând aspecte ce țin de judecata litigiului în alte etape procesuale. II.2. Apărările formulate în cauză La data de 15 aprilie 2022 (data transmiterii prin poștă electronică), în termen legal, intimata Admini
ÎCCJ 2021-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin încheierea din 21.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a suspendat, în temeiul art. 242
ÎCCJ 2025-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2025
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025 Deliberând asupra contestației în anulare formulate, reține următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 2119 din 15 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s
Sursă