ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2081/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2081/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș în data de 22.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Direcția generală de asistență socială și protecția copilului Argeș în contradictoriu cu pârâții A., B., Centrul de evaluare și primire în regim de urgență Pitești, Direcția generală de asistență socială și protecția copilului Brăila, C., D., Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială Brăila, a solicitat înlocuirea plasamentului în regim de urgență la Centrul de evaluare și primire în regim de urgență Pitești, pentru minora E., cu plasamentul acesteia la un asistent maternal profesionist din cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului Brăila și obligarea pârâtei Agenția județeană de plăți și inspecție socială Brăila la plata alocației de plasament stabilită prin lege.
II. Hotărârea Tribunalului Argeș
Prin sentința civilă nr. 288/8.06.2021, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii adiționale în favoarea Tribunalului Brăila.
În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea art. 133 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia, cauzele privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului, iar dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competența revine tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul.
Tribunalul Argeș a arătat că, potrivit actului de identitate care o privește pe minoră, aceasta are domiciliul în județul Brăila.
A reținut, de asemenea, că împrejurarea că minora a fost găsită pe raza județului Argeș, fără ocrotire părintească, a determinat DGASPC Argeș să ia măsuri față de minoră, fiind stabilit plasamentul în regim de urgență. În stabilirea competenței, instanța nu se poate raporta decât la domiciliul minorei cu care aceasta figurează în actul de identitate și unde locuiește, neputându-se stabili un alt domiciliu, la care copilul locuiește efectiv.
III. Hotărârea Tribunalului Brăila
Învestit prin hotărârea de declinare, Tribunalul Brăila, secția I civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 617 din 3 august 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut, în esență, faptul că, în acord cu dispozițiile art. 63 din Legea 272/2004, la data sesizării Tribunalului Argeș domiciliul minorei se afla la Centrul de Evaluare și Primire în Regim de Urgență Pitești, instituție aflată în circumscripția Tribunalului Argeș - instanță căreia îi revine competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) din Legea 272/2004.
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin Dispoziția nr. 738 din 14 aprilie 2021, emisă de către directorul general al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului Argeș, a fost stabilită măsura plasamentului în regim de urgență a minorei E. la Centrul de evaluare și primire în regim de urgență Pitești.
Ulterior, prin cererea de chemare în judecată formulată în data de 22 aprilie 2021, s-a solicitat înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență, stabilit la Centrul de Evaluare și Primire în Regim de Urgență Pitești, pentru minora E., cu plasamentul la bunicii paterni, C. și D..
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului. Alin. (2) al aceluiași act normativ prevede că, în cazul în care domiciliul copilului nu este cunoscut, competența revine tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul.
Deși ambele instanțe aflate în conflict au reținut corect faptul că în cauză sunt incidente aceste dispoziții speciale, ele au interpretat în mod diferit noțiunea de "domiciliu" la care face referire textul de lege mai sus evocat.
În acest sens, relevante sunt dispozițiile art. 68 alin. (4) rap. la art. 63 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului potrivit cărora, pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă că, noțiunea de "domiciliu" la care face trimitere art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt minorul cu privire la care se iau măsuri de protecție specială, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că prin dispoziția nr. x/14.04.2021 emisă de către Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, s-a stabilit măsura plasamentului în regim de urgență la Centrul de Evaluare și Primire în Regim de Urgență Pitești, pentru minora E..
Suntem, așadar, în ipoteza art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, aceea în care domiciliul copilului este cunoscut și se află în fapt la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire, respectiv la Centrul de Evaluare și Primire în Regim de Urgență Pitești, situat pe raza județului Argeș.
Având în vedere cele constatate, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, normă specială care instituie competența teritorială exclusivă în favoarea tribunalului de la domicilului copilului, astfel cum este acesta definit prin art. 63 din același act normativ, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.