ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2004/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2004/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021
Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2021 pe rolul Judecătoriei Corabia, reclamantul A., reprezentat legal de tatăl său B., a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
1 - să se stabilească filiația minorului D., născut în afara căsătoriei sale cu pârâta, urmare a unei relații de concubinaj notoriu;
2 - să se constate că reclamantul este tatăl minorului D.;
3 - să se încuviințeze ca minorul să poarte numele reclamantului - acela de E.;
4 - să se dispună ca în registrul stării civile și în certificatul de naștere al minorului să fie înscris numele reclamantului la rubrica "numele tatălui";
5 - să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului;
La 6 aprilie 2021 reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care, în contradictoriu cu Direcția publică de evidență a persoanelor și stare civilă sector 6 București, Sectorul 6 al Municipiului București, prin primar și C. a solicitat:
1 - obligarea Direcției publice de evidență a persoanelor și stare civilă sector 6 și Sectorului 6 al Municipiului București prin primar să înscrie mențiunile corespunzătoare în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 6 București, în sensul de a-l menționa la tata pe A.,ca urmare a declarației notariale de recunoaștere a paternității, autentificată sub nr. x/08.05.2020 de Biroul Notarului Public F.;
2 - schimbarea numelui de familie al minorului din D., în D.;
3 - retragerea certificatului de naștere seria x eliberat de Primăria Sectorului 6 București și eliberarea unui nou certificat de naștere pentru minorul D. cu noul nume, respectiv D.;
4 - autoritatea părintească asupra minorului D. să fie exercitată exclusiv de către tată;
5 - stabilirea locuinței minorului la tată în Municipiul Alexandria, jud. Teleorman.
La primul termen de judecată din 7 aprilie 2021, instanța a amânat cauza la 12 mai 2021, pentru a se lua cunoștință de cererea modificatoare - în funcție de care, la termenul următor, a pus în discuție excepția de necompetență.
II. Hotărârea Judecătoriei Corabia:
Prin sentința civilă nr. 490 din 12 mai 2021, Judecătoria Corabia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant în cuprinsul cererii modificatoare depuse la dosar, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că obiectul litigiului vizează în principal starea civilă, având în vedere că prin cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată s-a solicitat în principal obligarea Direcției publice de evidență a persoanelor și stare civilă sector 6 și Sectorului 6 al Municipiului București prin primar să înscrie mențiunile corespunzătoare în sensul de a-l menționa pe reclamant la rubrica "tata".
Față de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., cum obiectul litigiului vizează în principal "stare civilă", instanța a apreciat că revine Judecătoriei Sectorului 6 competența soluționării cauzei.
III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 București:
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 București a pronunțat sentința civilă nr. 5601 din 6 iulie 2021, prin care a disjuns capetele de cerere 1, 2 și 3, formând un nou dosar cu nr. x/2021
A admis excepția necompetenței teritoriale cu privire la capetele 4 și 5, invocată din oficiu.
A declinat în favoarea Judecătoriei Corabia competența de soluționare a cererii având ca obiect exercitarea autorității părintești și domiciliu minor.
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că din susținerile părților formulate la momentul înregistrării cererii de chemare în și prin notele de ședință depuse la dosar, rezultă că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, minorul se afla în Corabia, la domiciliul mamei. Prin urmare, competentă să soluționeze capetele 4 și 5 din cererea disjunsă este Judecătoria Corabia.
Instanța a arătat că inclusiv capetele 4 și 5 sunt principale, neavând nicio legătură cu cele disjunse, astfel încât, chiar dacă instanța ar respinge capetele de cerere având ca obiect modificare acte de stare civilă, capetele 4 și 5 ar putea fi admise, ele nedepinzând în nicio măsură de modul de soluționare al celorlalte petite.
Apreciind că dispozițiile art. 123 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, în temeiul art. 99 alin. (1) coroborat cu art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanța a stabilit competența de soluționare a cererii având ca obiect exercitarea autorității părintești și domiciliu minor în favoarea Judecătoriei Corabia.
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
În prezenta cauză, în urma disjungerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată/completată, se constată că obiectul cauzei în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență este reprezentat de capetele 4 și 5 ale cererii incidentale depuse de reclamant.
Numai în ceea ce privește petitele având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului a fost declinată reciproc competența de soluționare, urmând a fi stabilită competența prin prezentul regulator de competență.
Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, se reține că situația juridică invocată de reclamant derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții acestuia, ceea ce determină incidența în speță a regulilor din materia autorității părintești.
Potrivit dispozițiilor art. 486 din C. civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului.
Conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Sintagma "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a "Despre familie" din C. civ.
În speță, persoana ocrotită este minorul D., în interesul căruia reclamantul, prezumtivul tată (față de dispozițiile art. 426 alin. (1) C. civ.), a promovat acțiunea prin care urmărește să se stabilească filiația minorului D., născut în afara căsătoriei sale cu pârâta, urmare a unei relații de concubinaj notoriu; să se constate că reclamantul este tatăl minorului D.; să se încuviințeze ca minorul să poarte numele reclamantului - acela de E.; - să se dispună ca în registrul stării civile și în certificatul de naștere al minorului să fie înscris numele reclamantului la rubrica "numele tatălui"; să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului.
La 6 aprilie 2021 reclamantul a depus la dosar o cerere incidentală, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 30 alin. (6) C. proc. civ., prin care, în contradictoriu cu Direcția publică de evidență a persoanelor și stare civilă sector 6 București, Sectorul 6 al Municipiului București, prin primar și C. a solicitat: să fie obligată Direcția publică de evidență a persoanelor și stare civilă sector 6 și Sectorului 6 al Municipiului București prin primar să înscrie mențiunile corespunzătoare în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 6 București, în sensul de a-l menționa la tata pe A.,ca urmare a declarației notariale de recunoaștere a paternității, autentificată sub nr. x/08.05.2020 de Biroul Notarului Public F.; să fie schimbat numelele de familie al minorului din D., în D.; să fie retras certificatul de naștere seria x eliberat de Primăria Sectorului 6 București și eliberarea unui nou certificat de naștere pentru minorul D. cu noul nume, respectiv D.; autoritatea părintească asupra minorului D. să fie exercitată exclusiv de către tată; stabilirea locuinței minorului la tată în Municipiul Alexandria, jud. Teleorman.
Petitele 4 și 5 ale cererii incidentale depuse de reclamant, ce au ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului, atrag o competență specială, reglementată de norme dintr-o lege specială, competență ce revine instanței de tutelă. Dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. nu se aplică atunci când competența este stabilită printr-o lege specială, în speță fiind incidente prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., anterior redate.
Din actele și lucrările dosarului (inclusiv precizarea făcută de apărătorul pârâtei în fața Judecătoriei Corabia, consemnată în cuprinsul încheierii din 12 mai 2021) rezultă că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, domiciliul minorului se afla la mamă, în Corabia, județul Olt.
Prin urmare, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă specială care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reglementată de art. 107 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului în favoarea instanței de tutelă în circumscripția căreia se afla domiciliul persoanei ocrotite la data promovării acțiunii, respectiv în favoarea Judecătoriei Corabia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2021.