ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1023/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 23 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtul B., stabilirea domiciliului minorului C., la domiciliul mamei, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, suplinirea acordului pârâtului pentru eliberarea pașaportului simplu electronic pentru minor, suplinirea acordului pârâtului pentru deplasarea în străinătate a minorului, respectiv în Germania, însoțit de reclamantă, până la soluționarea dosarului de fond privind tăgada paternității, dar nu mai mult de 3 ani.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, este despărțită de pârât din luna septembrie 2019, iar, la data de 05 august 2020, părțile au divorțat, potrivit certificatului de divorț nr. 9938, eliberat de Primăria Comunei Târnova, județul Arad. După despărțirea în fapt de pârât, reclamanta a intrat într-o relație de concubinaj cu numitul D., relație în urma căreia a rezultat minorul C..

Reclamanta a mai arătat că, după nașterea minorului, potrivit legii germane, tatăl biologic al minorului C., D., a avut posibilitatea să încuviințeze ca acesta să-i poarte numele, însă, în România, la momentul solicitării întocmirii certificatului de naștere pentru minor, minorul a fost înregistrat pe numele pârâtului, întrucât a fost conceput în perioada în care reclamanta era căsătorită legal cu acesta.

Reclamanta a mai precizat că a promovat acțiune pentru tăgada paternității, pe rolul Judecătoriei Tulcea, însă, până la pronunțarea unei hotărâri în acest sens, nu poate lua nicio decizie pentru minor, fără acordul pârâtului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 997 și următoarele C. proc. civ., art. 486 C. civ., Legea nr. 272/2004 si Legea nr. 248/2005.

La data de 06 aprilie 2021, pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea, solicitând declinarea prezentei cauze la Judecătoria Ineu, sau, în subsidiar, la Judecătoria Mediaș, având în vedere că reclamanta are domiciliul în Mediaș, str. x, nr. bl. B. sc. B, jud. Sibiu; pe fond, pârâtul a arătat că nu se opune admiterii cererii reclamantei, întrucât nu este tatăl minorului C., în favoarea sa operând doar o prezumție relativă de paternitate.

Prin sentința civilă nr. 1023 din 08 aprilie 2021, pronunțată de Judecătoria Tulcea, secția civilă și penală, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată de pârât, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță președințială, în favoarea Judecătoriei Ineu.

În motivare, această instanță a reținut că, din analiza cererii de chemare în judecată, dar și din verificarea sistemului informatizat ECRIS al Judecătoriei Tulcea, acțiunea de fond invocată de reclamantă cu care a învestit instanța este o acțiune în tăgada paternității, înregistrată sub nr. x/2021, sens în care, având în vedere dispozițiile art. 998 C. proc. civ., sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ. coroborate cu art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care "(1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: 1. instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației."

Din interogarea bazei de date DEPABD aflate la dispoziția instanței, precum și analiza datelor cuprinse în copia cărții de identitate a numitului B., instanța a constatat că domiciliul reclamantei se află în localitatea Mediaș, județul Sibiu, iar al pârâtului în localitatea Târnova, județul Arad, iar atunci când legiutorul a consacrat noțiunea de domiciliu în ceea ce privește stabilirea unei competenței teritoriale alternative, cum este cea reglementată de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu a avut în vedere locuința în fapt a părților, ci domiciliul acestora.

Conchizând, această instanță a apreciat că, întrucât acțiunea de fond este una în tăgada parternității, iar reclamanta nu a înțeles să introducă la domiciliul său cererea privind emiterea ordonanței președințiale cu privire la stabilirea cu caracter provizoriu a locuinței minorului în discuție, precum și alte aspecte care țin de suplinirea consimțământului celuilalt părinte, sunt aplicabile dispozițiile art. 998 C. proc. civ., raportate la art. 113 alin. (1) pct. 1 din același cod, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ineu.

Învestită prin declinare, Judecătoria Ineu, prin încheierea nr. 166/2019 din 22 aprilie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., iar, din referatele de efectuare a anchetelor sociale, rezultă că minorul locuiește cu mama sa, în sat Cataloi, str. x, comuna Frecăței, județul Tulcea.

Instanța a mai reținut că, în materia ordonanței președințiale, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 998 C. proc. civ., în temeiul cărora "Determinarea instanței competente să soluționeze cererea de ordonanță președințială se face prin identificarea instanței competente să judece fondul dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, iar nu la un alt obiect al unei cereri sau acțiuni pendinte între aceleași părți, pe rolul instanțelor judecătorești. Or, această determinare se realizează conform dispozițiilor legale independent de existența pe rolul unei anumite instanțe a litigiului vizând fondul dreptului, în care s-ar putea ori nu antama chestiunea competenței teritoriale (ÎCCJ, s. I civ., dec. nr. 5944/2011, disponibilă pe website-ul instanței supreme, www.x.ro).

În continuare, instanța a arătat că, potrivit literaturii de specialitate și doctrinei, "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv".

Concluzionând, Judecătoria Ineu, având în vedere locuința statornică a minorului, obiectul cauzei și prevederile legale anterior menționate, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantei A., prin care s-a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, stabilirea domiciliului minorului C., la domiciliul mamei, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, suplinirea acordului pârâtului B. pentru eliberarea pașaportului simplu electronic pentru minorul C., suplinirea acordului pârâtului pentru deplasarea în străinătate a minorului, respectiv în Germania, însoțit de reclamantă, până la soluționarea dosarului privind tăgada paternității, dar nu mai mult de 3 ani.

Potrivit art. 998 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este instanța care este competentă să se pronunțe, în primă instanță, asupra fondului dreptului.

În speță, reclamanta a învederat că a formulat, pe calea dreptului comun, acțiune în tăgada paternității, în contradictoriu cu pârâtul B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. x/2021, cu termen de judecată la data de 22 iunie 2021.

Având în vedere obiectul litigiului și stadiul procesual al dosarului nr. x/2021, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, precum și pe cele ale art. 107 din același cod, potrivit cu care "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că "cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

În speță, conflictul negativ de competență intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a noțiunii de "domiciliu", prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Tulcea, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., coroborate cu art. 113 alin. (1) pct. 1 din același cod, și, întrucât reclamanta nu a înțeles să introducă cererea de ordonanță președințială la instanța din cirsumscripția teritorială unde își are domiciliu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, arătând că noțiunea de "domiciliu", în ceea ce privește stabilirea unei competențe teritoriale alternative, nu a avut în vedere locuința în fapt a părților, ci domiciliul acestora; pe de altă parte, Judecătoria Ineu a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., arătând că noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens mai larg, interesând adresa unde părțile locuiesc efectiv, iar nu locuința principală.

Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății, nu se aplică dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd o competență teritorială alternativă în cauzele având ca obiect stabilirea filiației, deoarece dosarul de fond are ca obiect acțiune în tăgada paternității, iar nu stabilirea filiației, instituții juridice total diferite, ci sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 114 C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noțiunea de "domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite" este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

În situația de dedusă judecății, Judecătoria Ineu a dispus efectuarea unei anchete sociale cu privire la minorul C., la adresa din comuna Frecăței, sat Cataloi, județul Tulcea, indicată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, precum și la adresa pârâtului B., din comuna Târnova, județul Arad.

Din ancheta socială efectuată de Primăria Comunei Frecăței reiese că familia reclamantei locuiește în imobilul proprietate al concubinului acesteia, din satul Cataloi, str. x, comuna Frecăței, județul Tulcea, iar din ancheta socială efectuată de Primăria Comunei Târnova rezultă că minorul C. nu locuiește cu pârâtul, la adresa din comuna Târnova nr. 688, județul Arad, pârâtul susținând că nu este tatăl copilului.

Având în vedere că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, minorul locuiește, în mod statornic, împreună cu mama sa în satul Cataloi, str. x, comuna Frecăței, județul Tulcea, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Tulcea, Înalta Curte, având în vedere dipozițiile art. 114 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Tulcea, scopul reglementării acestei norme de competență fiind în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatul B., în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței, astăzi, 12 mai 2021.