ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1983/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bihor la data de 13.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudiciile cauzate reclamantului prin vătămarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale rezultată din încălcarea normelor de drept material și procesual în desfășurarea procedurilor judiciare care au fost finalizate prin hotărârile pronunțate de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, în dosarele nr. x/2016 si 1385/271/2616*.

Prin sentința civilă nr. 75/C/01.07.202, Tribunalul Bihor a respins excepția conexității, a respins excepția nulității cererii, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârât și, în consecință, a respins ca prescrisă cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 140/A/03.02.2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 75/C/01.07.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 140/A/03.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul Recurs A. formulează următoarele critici de nelegalitate:

a. Este greșită interpretarea instanței de apel în sensul că recurentul nu poate invoca ca temei de drept prevederile actuale ale art. 96 din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 242/2018, publicată în Monitorul Oficial din 15.10.2018, deoarece cauzele judecate de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016 s-au extins pe o anumită perioadă de timp, hotărârea finală în tot acest parcurs fiind pronunțată ulterior datei de 15.10.2018.

b. Prescripția dreptului Ia acțiune a fost întreruptă la data de 06.05.2019, prin promovarea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, iar instanța de apel a considerat în mod eronat că acest dosar a avut ca obiect numai constatarea erorii judiciare, nu și cererea de obligare a pârâtei la acoperirea prejudiciului.

Pe de o parte, reclamantul a declarat, încă din faza de fond, că va formula cerere de reparații materiale pe cale separată, iar, pe de altă parte, efectul constatării erorii judiciare duce la acordarea de despăgubiri. Obiectul ambelor dosarelor este unul și același - eroare judiciară -, despăgubirile fiind doar un rezultat al admiterii cererii de constatare a erorii judiciare.

Intimatul-pârât Statul Român a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerentele:

a. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată, repararea prejudiciului care pretinde că i s-a produs prin "încălcarea în mod vădit, incontestabil, a normelor de drept material și procesual", prin "vătămarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei", "cu privire la sentințele pronunțate de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, în dosarele nr. x/2016 și 1385/271/2616*".

Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, ultima hotărâre pronunțată de instanțele menționate în dosarele respective a fost decizia nr. 897/02.10.2018 a Curții de Apel Oradea, în dosarul nr. x/271/2616*". În consecință, respectând limitele stabilite de reclamant prin cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, legea aplicabilă în determinarea prescripției extinctive a dreptului material la acțiune trebuie stabilită prin raportare la această ultimă hotărâre, chiar dacă, ulterior pronunțării acesteia, au fost declanșate alte proceduri ori căi extraordinare de atac, soluționate de alte instanțe decât cele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Data pronunțării deciziei nr. 897/02.10.2018 a Curții de Apel Oradea, în dosarul nr. x/271/2616* trebuie avută în vedere în stabilirea legii aplicabile prescripției dreptului material la acțiune nu numai din considerente ce țin de obiectul cererii de chemare în judecată, ci și din rațiuni legate de principiul aplicării legii în timp.

În temeiul acestui principiu, reglementat prin art. 15 din Constituția României și art. 6 C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, fără a avea putere retroactivă. Totodată, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Prin urmare, dreptul la repararea pretinselor prejudicii ce ar fi avut ca izvor procedurile judiciare finalizate cel mai târziu prin hotărârea pronunțată la data de 02.10.2018 este supus legii în vigoare la această dată. Or, în forma Legii nr. 303/2004, în vigoare la data de 02.10.2018, termenul de prescripție prevăzut de art. 96 alin. (8) pentru dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare era de un an și era împlinit la data sesizării instanței în prezenta cauză.

b. Recurentul susține că în cauză a operat o întrerupere a cursului prescripției, prin promovarea cererii care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor și că obiectul acelui litigiu este identic cu cel al prezentei cauze, de vreme ce constatarea erorii judiciare are ca efect acordarea de despăgubiri.

Nici această critică nu este fondată.

Potrivit art. 2537 alin. (1) pct. 2 C. civ., prescripția extinctivă este întreruptă prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă cu condiția prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ. ca cel care a făcut cererea să nu fi renunțat la ea, cererea să nu fi fost respinsă, anulată ori perimată printr-o hotărâre rămasă definitivă.

În cauză, această condiție nu este îndeplinită deoarece prin sentința civilă nr. 132/02.10.2019 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă în căile de atac, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin urmare, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 140/A din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2021.