Decizia nr. 2031/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 6 mai 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 RON, cu titlu de prejudicii cauzate prin încălcarea în mod vădit, incontestabil a normelor de drept material și procesual, prin soluționarea unei situații litigioase contrar realității faptice sau juridice care a produs neregularitate în modul de desfășurare a procedurilor judiciare, iar aceasta nu a fost remediată în căile de atac sau în procedurile prevăzute de lege, producând în acest mod o vătămare gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, cu privire la sentințele pronunțate de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016 . În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin sentința nr. 132 din 2 octombrie 2019 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârât și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă acțiunea reclamantului.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 190-A din 12 martie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. Fără cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., ale cărui motive au fost subsumate art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii, atașarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau admiterea recursului în sensul anulării deciziei recurate și a sentinței apelate și admiterii cererii, astfel cum a fost formulată. Pe excepția conexității, a arătat că instanța de apel a respins cererea de atașare a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor la prezentul dosar pe motiv că dosarul tribunalului se afla în primă instanță. Recurentul a învederat prevederile art. 139 alin. (2) C. proc. civ., susținând că cererea sa a fost făcută în termen legal, iar înscrisurile prin care a solicitat instanței ulterior sesizate conexarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor la prezenta cauză le-a depus ca probă în prezentul dosar, fapt reținut și în decizia recurată. Recurentul a susținut că instanța de apel a analizat greșit respectiva cerere motivându-și respingerea atașării dosarului pe faptul că acesta este în prima instanță, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut în art. 139 alin. (1) C. proc. civ. că "Pentru asigurarea unei bune judecăți, în primă instanță este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură". În opinia recurentului, nu există nicio prevedere legală care să lege și să condiționeze conexarea a două sau mai multor dosare de starea procesuală, singura condiție fiind aceea de a se face cererea de conexare la instanța ulterior sesizată, lucru pe care l-a făcut. Deși este adevărat ca dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor nu avea termen de judecată la momentul soluționării apelului datorită procedurilor legale, aceasta nu înseamnă, potrivit recurentului, ca instanța de apel, fiind informată de această situație din fișa dosarului depusă ca extras de pe portalul just.ro, să pronunțe o hotărâre pripită și nelegală. Recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit prevederile legale incidente în prezenta cauza reținând și invocând art. 138 alin. (4) C. proc. civ. care prevede că atunci "Când instanțele sunt de grad diferit, excepția se invocă înaintea instanței de grad inferior. Dacă excepția se admite, dosarul va fi trimis de îndată instanței de fond mai înalte în grad". În opinia recurentului, reiese că instanța de apel a reținut greșit că a invocat excepția de conexitate în fața instanței anterior sesizate și nu astfel cum se prevede în fața instanței sesizate ulterior. A solicitat, în consecință, admiterea recursului sub aspectul atașării dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor la prezenta cauza și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe fondul cauzei, a învederat că instanța de apel a respins cererea pe motivul că a renunțat pe moment la reparații materiale, declarând că acestea vor fi solicitate pe cale separată. Potrivit recurentului, prin respingerea cererii sale, instanța de apel a ignorat voit faptul că dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, a cărui atașare o solicitase, are același obiect si părți, iar pretențiile solicitate aveau taxele de timbru plătite, fapt reținut de decizia recurată. Astfel, în opinia recurentului, instanța de apel a procedat nelegal grăbindu-se sa pronunțe o hotărâre înainte ca Tribunalul Bihor să acorde termen pentru a se pronunța pe excepția de conexitate invocată în acea cauză. În aceste condiții, instanța de fond trebuia sa amâne cauza până la pronunțarea unei soluții cu privire la conexitate de către Tribunalul Bihor și apoi, în funcție de soluția pronunțată, să judece prezenta cauză. A solicitat, în consecință, admiterea recursului și sub acest aspect și trimiterea cauzei spre rejudecare. În continuare, recurentul a prezentat o serie de considerente legate de admisibilitatea căii de atac exercitate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor s-a solicitat respingerea recursului. S-a arătat, în esență, că în mod corect instanța de apel, în raport de prevederile art. 35 C. proc. civ., a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii. Recurentul - reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed: Prin motivele de recurs, se critică greșita respingere de către instanța de apel a cererii de conexare a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor la prezentul dosar. Astfel, critica recurentului potrivit căreia prin respingerea cererii, instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 139 C. proc. civ., poate fi circumscrisă motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 din cod. Critica nu poate fi însă primită, fiind nefondată. Prin art. 139 C. proc. civ. este reglementată excepția conexității, noțiune care presupune existența a două sau a mai multor procese care se află înaintea aceleiași instanțe sau a unor instanțe deosebite, de același grad sau de grade diferite, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și ale căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură. Prin urmare, pentru existența conexității trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv să existe două sau mai multe cereri între aceleași părți, iar între obiectul și cauza acestora să existe o strânsă legătură, precum si condiția ca cererile să fie în cursul judecății în primă instanță, pe rolul unor instanțe diferite. În speță, Curtea de Apel Oradea i-a respins recurentului cererea de conexare în raport de faza procesuală în care se afla cauza (apel), față de împrejurarea că celălalt dosar, nr. x/2019, se afla în primă instanță pe rolul Tribunalului Bihor. Se reține deci ca fiind corectă soluția curții de apel, în raport de dispozițiile legale incidente, care permit conexarea unor cereri nu numai de la instanțe de aceleași grad, dar și de la instanțe de grad diferit, cu singura condiție ca judecata cererilor să aibă loc în fața primei instanțe. Prin precizarea că este posibilă conexarea în primă instanță s-a intenționat determinarea fazei procesului în care se poate admite judecarea împreună a cererilor aflate în strânsă legătură, pe acest temei nefiind posibilă conexarea cererilor de chemare în judecată direct în apel sau recurs (fiind însă posibilă conexarea chiar a apelurilor sau a recursurilor). Este nefondată, prin urmare, critica recurentului privind greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., în condițiile în care dosarul ce se cerea conexat se afla într-o altă fază procesuală decât cel la care se dorea conexarea. În raport de aceste considerente, apar fără relevanță susținerile recurentului referitoare la respectarea termenului de formulare a cererii de conexare. În ceea ce privește critica privind greșita respingere a cererii de chemare în judecată pe motiv că a renunțat la reparații materiale, se observă că în susținerea acesteia, recurentul s-a prevalat tot de existența dosarului nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bihor, a cărui atașare o solicitase, dosar în care achitase taxa de timbru aferentă. Se constată, așadar, că recurentul nu a combătut reținerile instanței de apel prin care, în considerarea art. 35 C. proc. civ., s-a arătat că acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice cale prevăzută de lege, reclamantul uzând inițial de această posibilitate și renunțând după momentul comunicării obligației de plată a taxei judiciare de timbru aferente. Pentru toate aceste motive, față de prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,