ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1966/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în pretenții înregistrată pe rolul Judecătoriei Răducăneni la data de 29 iunie 2020, A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 3387,92 RON reprezentând suma pe care i-o datorează reclamantei potrivit contractului de prestări servicii nr. x din 12 decembrie 2018 încheiat între părți, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, până la data plății efective a debitului, calculate începând cu data cererii, precum și la plata cheltuielilor de judecată constând din factură fiscală traducător în sumă de 96,75 RON, taxă judiciară de timbru de 242,15 RON și onorariu avocat de 400 RON, conform facturilor și dovezilor de plată de la dosar.

2.1. Prin sentința civilă nr. 383 din 29 decembrie 2020, Judecătoria Răducăneni a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât. A declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții în favoarea Judecătoriei Brașov.

S-a constatat că, așa cum rezultă din dispozițiile cuprinse la Capitolul X al contractului de prestări servicii nr. x/2018, intitulat Litigii, semnat de părți și invocat ca temei cu privire la debitul solicitat, părțile au căzut de acord ca eventualele procese care se vor ivi să fie soluționate de instanțele competente din orașul Brașov.

Instanța a reținut astfel incidența dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., întrucât litigiul se referă la plata unor sume de bani în schimbul unor servicii, fiind deci vorba de drepturi cu privire la care părțile să dispună. De asemenea, s-a constatat că competența stabilită de lege în acest caz este una relativă, alternativă, respectiv fie de la domiciliul pârâtului, fie de la locul încheierii contractului, așa cum rezultă din prevederile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

2.2. Prin sentința civilă nr. 5827 din 25 iunie 2021, completată prin încheierea de la aceeași dată, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță. A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Răducăneni. A suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 134 C. proc. civ.. În baza art. 134 teza finală raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

S-a constatat, în raport de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., că pentru cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator s-a instituit o competență teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu cunoscut al consumatorului.

Instanța nu a luat în considerare înțelegerea părților survenită încă de la momentul nașterii raporturilor contractuale dintre părți de judecare a eventualelor litigii viitoare între acestea la instanțele competente din Brașov.

A menționat că incidența clauzei atributive de competență este înlăturată de prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care în cauză convenția părților nu este făcută după nașterea dreptului la despăgubire, sens în care a fost considerată nescrisă.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o acțiune în pretenții formulată de un profesionist împotriva unui consumator.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 121 și 126 C. proc. civ., având în vedere situația particulară a speței, respectiv prevederea înscrisă în cuprinsul contractului de prestări civile privind instanța competentă a judeca viitoarele eventuale litigii între părți.

În speță, se constată că litigiul a fost inițiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite prin art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale - art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992. De asemenea, în sensul Legii nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia - art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Prin urmare, în ceea ce privește raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte reține, atât calitatea de profesionist a reclamantei, cât și calitatea de consumator a pârâtului - beneficiar al serviciilor reclamantei, fără ca obținerea respectivelor beneficii să aibă vreo legătură cu o eventuală activitate comercială, industrială, de producție, artizanală ori liberală a pârâtului.

Calitatea părților și natura raportului juridic determină incidența normei de competență exclusivă, reglementată de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile’’.

Alin. (2) al art. 126 C. proc. civ. stipulează în sensul că "în litigiile din materia protecției dreptului consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Or, în speță, situația premisă cerută de textul de lege nu este îndeplinită, în condițiile în care părțile au convenit, prin contractul încheiat, ca eventualele viitoare litigii să fi judecate de instanțe din Brașov, convenția părților neintervenind, așadar, după nașterea dreptului la despăgubire, fiind ca atare nescrisă.

Prin urmare, dând eficiență dispozițiilor legale evocate anterior, prin care se instituie o competență teritorială exclusivă și al căror scop este de a proteja consumatorul, prin facilitarea accesului la justiție, se constată că, în cauză, este competentă instanța de la domiciliul pârâtului B..

Cum în cauză domiciliul consumatorului este în județul Iași, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia figurează, respectiv în favoarea Judecătoriei Răducăneni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 6 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.