ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1940/2021

Obiectul cauzei: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 31.07.2018, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L. și B. - Cabinet Medical Individual de Psihiatrie, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata în solidar: - a sumei de 180.867,34 RON (155.985,8 RON plăți nelegale și 24.881,54 RON foloase necuvenite calculate la auditare) stabilită conform Raportului nr. x/19.08.2016 al comisiei nominalizată prin Dispoziția nr. 1330/13.07.2016 a D.G.A.S.P.C. Suceava; - a sumei de 121.005,42 RON, stabilită pentru anul 2013, conform Raportului de constatare nr. x/02.06.2015 a comisiei constituită în baza Dispoziției nr. 784/04.05.2015 a D.G.A.S.P.C. Suceava, reprezentând prejudiciu rezultat din plăți nelegale pentru medicamente destinate persoanelor asistate, pentru care nu s-au emis prescripții medicale asiguraților pentru a beneficia de gratuitate din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate, la care au fost calculate și foloase nerealizate, reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata în continuare a acestora până la recuperarea integrală a prejudiciului.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență: 2.1. Prin sentința nr. 1142 din 08.11.2018, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâți și a dispus respingerea acțiunii, ca inadmisibilă. 2.2. Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 971 din 20.12.2019, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate împotriva sentinței nr. 1142/08.11.2018, a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. 2.

În rejudecare, prin sentința nr. 211 din 11.06.2020, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca inadmisibilă. 2.

Prin decizia nr. 855 din 15.12.2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Suceava și de pârâții A. S.R.L., prin administrator C., respectiv Cabinet Medical Individual (CMI) de Psihiatrie B., împotriva sentinței nr. 211/11.06.2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința atacată și a reținut cauza spre rejudecare. 2.

Prin decizia nr. 226 din 06.04.2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și funcționale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă competența de soluționare a acțiunii în despăgubiri, formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Suceava. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea, potrivit precizărilor depuse la dosar, pe dispozițiile art. 1350, art. 1531, art. 1532 noul C. civ. și art. 1170, art. 1270 și art. 1272 noul C. civ. în ceea ce îl privește pe pârâta S.C. A. S.R.L., respectiv art. 1349, art. 1531, art. 1532 noul C. civ. și art. 1381, art. 1385 și art. 1386 noul C. civ. în ceea ce privește pe pârâtul B.. În primele două cicluri procesuale, a reținut curtea de apel, instanțele de fond învestite cu soluționarea cauzei au pronunțat sentințele prin raportare la prevederile Legii contenciosului administrativ, fără a lămuri temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, acesta fiind precizat de reclamantă, pentru ambii pârâți, abia la primul termen stabilit pentru rejudecare, ca urmare a precizărilor solicitate în acest sens după cea de-a doua casare cu reținere. Având în vedere temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, precum și împrejurarea că reclamanta dorește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, fiind constituită și parte civilă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a constatat că prezentul litigiu este unul de natură civilă. Pe cale de consecință, a concluzionat Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere aspectele reținute anterior, faptul că temeiul juridic al cererii a fost lămurit cu prilejul reținerii spre rejudecare, precum și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. competența de soluționare a cauzei aparține instanței civile, respectiv Tribunalului Suceava, secția I civilă. 2.

Învestit prin declinare, Tribunalul Suceava, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1213 din 18 iunie 2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. În considerentele sentinței s-a reținut, în esență, că în prezenta cauză competența este câștigată în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, cauza aflându-se în al doilea ciclu procesual, în judecata de recurs, după casare cu reținere. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență: Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată. Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga. C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții. Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe." Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența unei alte instanțe (necompetența se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului). Conflictul negativ de competență supus analizei s-a ivit între Tribunalul Suceava, secția civilă și Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal - instanță învestită cu soluționarea recursului. În cauza dedusă judecății, fondul litigiului a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, fiind pronunțate două sentințe de către instanța menționată (nr. 1142/08.11.2018 și nr. 211/11.06.2020), ambele hotărâri casate de instanța de recurs, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Prima decizie a instanței de recurs a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, în timp ce a doua decizie a instanței de recurs (nr. 855/15.12.2020) a reținut cauza spre rejudecare, conform prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., întrucât casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Ulterior, prin decizia nr. 226 din 06.04.2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și funcționale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă competența de soluționare a acțiunii. Conflictul negativ de competență s-a ivit în faza procesuală a recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță de un complet specializat în cauze de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Suceava. Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă (...) ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanțe de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege, iar art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului. Astfel, în cauză, instanța ierarhic superioară este Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, față de împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava. Tribunalul Suceava reprezintă instanța care judecă prezenta cauză în primă instanță, conform prevederilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., sens în care s-au pronunțat deja în cauză, două sentințe de către Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, așa cum s-a menționat anterior. Prin hotărârea de declinare a competenței către Tribunalul Suceava, secția I civilă, instanța de recurs a avut în vedere prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., așadar a declinat competența la tribunal ca primă instanță. Prin urmare, Tribunalul Suceava nu este competent să judece cauza ce a generat conflictul de competență, ce se află în etapa procesuală a recursului, după reținerea cauzei spre rejudecare de instanța de recurs, această competență revenind Curții de Apel Suceava. Criteriul materiei, în sensul de a stabili dacă în cauză este vorba de un litigiu de natură civilă, ce ar trebui soluționat de instanța civilă de drept comun, iar nu de jurisdicția de contencios administrativ, nu poate fi pus în discuție în recurs cu scopul determinării competenței de soluționare a căii de atac și al dezînvestirii completului din cadrul secției de contencios administrativ a curții de apel, în favoarea secției civile din cadrul tribunalului, pentru că s-ar eluda în acest fel dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2), (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe." În cauză nu s-a invocat excepția necompetenței materiale procesuale de către secția contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava, conform dispozițiilor legale anterior menționate, ci secția contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava a soluționat fondul cauzei. În lipsa invocării excepției necompetenței materiale procesuale la primul termen de judecată, aceasta este câștigată, în mod definitiv, în favoarea secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava, ca primă instanță. Întrucât dispozițiile legale anterior redate exclud posibilitatea invocării din oficiu a excepției de necompetență de către instanța de recurs și având în vedere că în primă instanță pricina a fost calificată ca fiind de contencios administrativ și fiscal, fiind soluționată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ținând cont, totodată, de cele statuate în cuprinsul Deciziei nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, competența de soluționare a recursului revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava - instanță pe rolul căreia a fost inițial înregistrat recursul. În concluzie, competența este câștigată în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, cauza aflându-se în al doilea ciclu procesual, în judecata de recurs, după casare cu reținere. Față de considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cauza în apel este Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.