ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1895/2021

HOTĂRÂRE

29.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1895/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței să dispună desfacerea, prin divorț, din culpa pârâtului, a căsătoriei încheiate de părți la 19 decembrie 2015 la Primăria Comunei Albești, județul Constanța, și trecută în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Comunei Albești, județul Constanța, sub nr. x din aceeași dată; păstrarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de A.: autoritatea părintească cu privire la minorul C., să fie exercitată în comun de ambii părinți; stabilirea domiciliului minorului la mamă; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere a minorului în raport de veniturile sale, având în vedere că acesta mai are doi copii în întreținere.

Prin sentința civilă nr. 689 din 05 aprilie 2021, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a pronunța această soluție, această instanță a reținut că în aplicarea criteriile prevăzute de dispozițiile art. 915 din C. proc. civ. și constatând că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că soții nu au avut un domiciliu comun iar, potrivit mențiunilor din cartea de identitate, pârâtul are domiciliul activ în comuna Albești, județul Constanța, competența de soluționare aparține Judecătoriei Mangalia, în circumscripția căreia se află arondată această localitate, împrejurarea că acesta locuiește, în fapt, fără forme legale, în comuna Botești, județul Neamț neaputând produce efecte sub aspectul stabilirii competenței în favoarea Judecătoriei Roman.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 1127 din 15 iulie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea pricinii Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, această instanță a reținut că potrivit declarațiilor soților, aceștia au avut domiciliu comun în satul Nisiporești, județul Neamț, unde reclamanta locuia și la momentul promovării acțiunii de divorț.

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii aparține Judecătoriei Roman, instanță în circumscripția căreia au conviețuit soții și unde, la momentul inițierii prezentului demers judiciar, reclamanta încă mai locuia.

În ceea ce privește motivarea Judecătoriei Roman reținută în considerentele soluției de declinare, Judecătoria Mangalia a constatat că nu prezintă relevanță împrejurarea că pârâtul locuiește fără forme legale în comuna Nisiporești, județul Neamț, iar nu la adresa menționată în cartea de identitate, de vreme ce în acțiunile de divorț, prioritară este locuința în fapt a părților.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței să dispună desfacerea, prin divorț, din culpa pârâtului, a căsătoriei încheiate de părți la 19 decembrie 2015 la Primăria Comunei Albești, județul Constanța, și trecută în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Comunei Albești, județul Constanța, sub nr. x din aceeași dată; păstrarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de A.: autoritatea părintească cu privire la minorul C., să fie exercitată în comun de ambii părinți; stabilirea domiciliului minorului la mama; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere a minorului în raport de veniturile sale, având în vedere că acesta mai are doi copii în întreținere.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora:

"cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, în cazul în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la această locuință, iar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, două condiții, respectiv ca cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu comun al părților.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de aprecierile diferite, de către instanțele aflate în conflict, a locuinței părților litigante.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin concluziile scrise depuse la data de 12 aprilie 2021, în fața Judecătoriei Roman, reclamanta a arătat că ultimul domiciliu comun al soților a fost în comuna Botești, sat Nisiporești, județul Neamț, la mama pârâtului, aceasta locuind, în continuare, la aceeași adresă, aspect confirmat de mențiunile din cartea de identitate anexată cererii (dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Roman). Aceeași susținere a fost reluată cu ocazia declarațiilor părților în fața Judecătoriei Mangalia, consemnate în cuprinsul sentinței de declinare, ultimul domiciliu comun al părților fiind în comuna Nisiporești, sat Botești, județul Neamț,

Raportat la situația de fapt reținută, se constată că reclamanta a continuat să locuiască la adresa ultimului domiciliu comun al soților, din comuna Botești, sat Nisiporești, județul Neamț, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Roman, de unde reiese că, în aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., învestirea acestei instanțe s-a realizat cu respectarea normelor de competență teritorială.

Față de cele anterior arătate, constatând că ultimul domiciliu comun al soților a fost în comuna Botești, sat Nisiporești, județul Neamț, la mama pârâtului, iar la data sesizării instanței, reclamanta avea domiciliu și locuia la aceeași adresă din comuna Botești, sat Nisiporești, județul Neamț, Înalta Curte reține că în prezentul litigiu sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1), teza I C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.