ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1842/2021

HOTĂRÂRE

28.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1842/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 25 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în contradictoriu cu pârâții președintele Consiliului Județean Constanța, A., Vrînceanu C., Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgență cu plasamentul pentru copilul D., la familia A. și C..

Prin sentința civilă nr. 593 din 04 martie 2021, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a se pronunța astfel, acestă instanță a reținut că minorul D. se află în prezent în plasament în regim de urgență dispus prin Dispoziția nr. x/22.12.2020 a directorului general al D.G.A.S.P.C. Constanța la familia A. și Vrânceanu C., ambii cu domiciliul în județul Dâmbovița.

Raportat la situația de fapt constatata, Tribunalul Dâmbovița a concluzionat în temeiul art. 63 din Legea nr. 272/2004, că domiciliul copilului D. este situat in prezent în circumscripția Tribunalului Constanța, ceea ce atrage competența teritorială a acestei instanțe, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.

Astfel învestit Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2680 din 1 iulie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

La adoptarea acestei soluții, Tribunalul Constanța a reținut că domiciliul copilului D., a cărui măsură de protecție este disputată în cauză, a fost stabilit la familia A. și C., în comuna Crevedia, satul Samurcași, strada x, nr. 352. județul Dâmbovița, prin dispoziția nr. x/22.12.2020 a Directorului General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Deoarece domiciliul copilului a fost stabilit în comuna Crevedia, satul Samurcași, strada x, nr. 352. județul Dâmbovița, la familia A. și C., în mod evident, competența teritorială de a statua în fond cu privire la măsura de protecție specială a plasamentului cerută pentru minorul D., aparține Tribunalul Dâmbovița.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Bistrița, pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în contradictoriu cu pârâții președintele Consiliului Județean Constanța, A., Vrînceanu C., Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgență cu plasamentul pentru copilul D., la familia A. și C..

Conflictul negativ de competență a fost determinat de stabilirea diferită a domiciliului minorului D., de către instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cauzei.

În cauză, potrivit Dispoziției nr. x din 22 decembrie 2020 a Directorului General al DGASPC Constanța s-a instituit plasamentul în regim de urgență pentru copilul D. la familia A. și C., domiciliați în comuna Crevedia, sat Samurcași, str. x, Jud. Constanța.

Ulterior, prin Dispoziția nr. C296 din 23 decembrie 2020 a fost îndreptată eroarea materială strecurată la art. 1 și 4 din Dispoziția nr. x din 22 decembrie 2020 a Directorului General al DGASPC Constanța, în sensul că s-a trecut județul Dâmbovița în loc de jud. Constanța, cum din eroare se trecuse.

Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, soluționarea cererilor privind stabilirea măsurilor de protecție specială prevăzute de această lege sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului. În conformitate cu prevederilea art. 63 din Legea nr. 272/2004, pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire.

Conform dispozițiilor art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Art. 91 alin. (1) din același act normativ stipulează în sensul că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate"; (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane; (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă că, noțiunea de "domiciliu" la care face trimitere art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt minorul cu privire la care se iau măsuri de protecție specială, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, relevanță având nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Prin raportare la scopul pentru care legiuitorul a stabilit competența instanței de la domiciliul minorului în soluționarea cererilor privind stabilirea măsurilor de protecție specială, anume de a facilita accesul acestor persoane aflate în situații speciale la instanță, precum și la semnificația noțiunii de "domiciliu" dată de normele C. civ., rezultă că aspectul relevant pentru determinarea competenței teritoriale, în ipoteza prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, este reprezentat de locuința efectivă a persoanei ocrotite.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că la data cererii introductive de instanță domiciliul minorului era în comuna Crevedia, sat Samurcași, str. x, Jud. Dâmbovița, așa cum rezultă din Dispoziției nr. x din 22 decembrie 2020 a Directorului General al DGASPC Constanța, astfel cum a fost îndreptată, prin care s-a instituit plasamentul minorului în regim de urgență.

În raport de situația de fapt reținută, în aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Tribunalul Dâmbovița.