ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2020

HOTĂRÂRE

24.09.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, să se dispună încetarea plasamentului instituit la Asociația B. în temeiul sentinței civile nr. 263/2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. x/2017, față de tânăra A..

Prin sentința civilă nr. 1817 din 14 august 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul minorului, iar prin sentința civilă nr. 263 din 13 septembrie 2017 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus înlocuirea măsurii de plasament stabilită în cadrul Complexului de servicii Sibiu - Centrul de plasament C. cu măsura plasamentului la Asociația B., față de minora A..

S-a mai reținut că hotărârea menționată anterior a dispus obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța la efectuarea monitorizării trimestriale a situației minorei, iar drepturile și obligațiile părintești asupra minorei au fost delegate către conducătorul B., asociație al cărui punct de lucru este în Cernavodă, jud. Constanța.

Având în vedere și faptul că nu s-a făcut dovada domiciliului în fapt al tinerei, iar măsura plasamentului nu a fost desființată, în raport de dispozițiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, s-a apreciat că aparține Tribunalului Constanța competența de soluționare a cauzei, ca instanță de la ultimul domiciliu al tinerei, stabilit prin sentința civilă nr. 263 din 13 septembrie 2017 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Învestit prin declinare, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 1817 din 14 august 2020, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, conform cărora instanța competentă în soluționarea cauzelor prevăzute de prezenta lege este cea de la domiciliul minorului.

Ca situație de fapt, s-a reținut că măsura de protecție socială specială, aflată încă în vigoare, a fost dispusă față de pârâta A., devenită majoră, care domiciliază în jud. Sibiu, și are reședința în Cernavodă, jud. Constanța la Asociația B., conform sentinței civile nr. 263 din 13 septembrie 2017 a Tribunalului Sibiu.

Apreciind că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială alternativă, fie a instanței de la domiciliul persoanei ocrotite, fie de la reședința acesteia, în contextul în care normele generale anterior menționate sunt înlăturate de la aplicare de cele cu caracter special, prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, să se dispună încetarea plasamentului instituit la Asociația B. în temeiul sentinței civile nr. 263/2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. x/2017, față de tânăra A..

Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului.

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul copilului.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de stabilirea diferită a domiciliului minorei A. de către instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cauzei.

Conform dispozițiilor art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Art. 91 alin. (1) din același act normativ stipulează în sensul că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate"; (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane; (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă că, noțiunea de "domiciliu" la care face trimitere art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt minorul cu privire la care se iau măsuri de protecție specială, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Prin urmare, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, relevanță având nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Prin raportare la scopul pentru care legiuitorul a stabilit competența instanței de la domiciliul minorului în soluționarea cererilor privind stabilirea măsurilor de protecție specială, anume de a facilita accesul acestor persoane aflate în situații speciale la instanță, precum și la semnificația noțiunii de "domiciliu" dată de normele C. civ., rezultă că aspectul relevant pentru determinarea competenței teritoriale, în ipoteza prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, este reprezentat de locuința efectivă a persoanei ocrotite.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 263 din 13 septembrie 2017 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus înlocuirea măsurii de plasament stabilită în cadrul Complexului de servicii Sibiu - Centrul de plasament C. cu măsura plasamentului la Asociația B., cu punct de lucru în Cernavodă, jud. Constanța. Prin aceeași sentință s-a dispus obligarea DSASPS Constanța la efectuarea monitorizării trimestriale a situației minorei, iar drepturile și obligațiile părintești asupra acesteia au fost delegate către conducătorul B..

De asemenea, în Raportul de revizuire - Plan individualizat de protecție, întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța la 8 ianuarie 2020, aflat la dosarul Tribunalului Sibiu, este menționat domiciliul minorei la Asociația B., în str. x, oraș Cernavodă, jud. Constanța.

În raport de situația de fapt reținută, în aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Tribunalul Constanța.