CASE OF GAULT v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT

GBR

HOTĂRÂRE

20.11.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 5-3;No separate issue under Art. 8;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF GAULT v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

Soțul reclamantului s-a născut în 1967 și trăiește în Lisburn, Irlanda de Nord. La 19 mai 2000, soțul reclamantului a fost ucis. La 18 august 2001, reclamantul a fost acuzat de ajutor și abuzând dl G, fostul ei iubit, să-și omoare soțul. A fost eliberată pe cauțiune în timpul procesului în casa ei, unde a locuit cu cei trei copii ei, care aveau 6 ani la momentul respectiv (triplets). Nici poliția, nici procuratura nu au contestat. Judecătorul judecător a permis reclamantului să rămână sub cauțiune pe parcursul procesului: nici o opoziție a fost formulată de procuror. Ea a continuat să locuiască acasă cu copiii ei. La 20 noiembrie 2002, juriul a condamnat în unanimitate dl G de crimă, dar nu a fost de acord cu un verdict asupra reclamantului. Judecătorul judecător i-a acordat cauțiunea în așteptarea hotărârii procurorului de a o urmări în continuare. Acuzația nu a opus cauțiunea și a rămas la domiciliu cu copiii ei. Ulterior, acuzația a ales să judece din nou reclamantul, dar nu a opus să rămână în cauțiune. Al doilea proces al reclamantului a început la 17 februarie 2003. În 20 martie 2003, judecătorul judecător a fost condamnată pentru crimă. Judecătorul a condamnat-o la închisoare pe viață și a comis-o în custodie. Perioada de închisoare pe care reclamantul a trebuit să o slujească înainte de a fi putut fi considerată pentru eliberare a fost stabilită la 15 ani. La 9 iulie 2004, Curtea de Apel deplină a permis apelul ei. Acesta a constatat că judecătorul al doilea judecător a condus juriul în mod incorect în ceea ce privește starea de spirit necesară pentru a face reclamantului un accesoriu la crimă. În timp ce procesul de urmărire a fost faptul că reclamantul a facilitat uciderea soțului său de către dl G, știind că intenționează să omoare și să intenționeze că dl G ar trebui să facă acest lucru, acest lucru nu a fost problema pusă de judecător al celui de-al doilea judecător: judecătorul judecător a condus juriul după cum urmează: „Dacă sunteți mulțumiți fără îndoială că [reclamantul] a participat la o societate comună cu [dl G], având în vedere că, în cursul acestui risc, [dl G] ar putea folosi forța cu intenția de a ucide sau de a provoca prejudicii serioase pentru soțul ei și dl G, în special, pe baza căreia reclamantul ar fi fost înființat o întâlnire între soțul ei și dl G fără nici o intenție de a fi ucis. Curtea de Apel și-a anulat condamnarea și, după ce a auzit alte argumente, a ordonat ca ea să fie respinsă într-o proaspătă acuzație pentru crimă în fața Curții Coroane. 11. Reclamantul a solicitat cauțiunea și acuzarea nu a contestat. Formula rezumativă de ordin a Curții de Apel din 9 iulie 2004 indică că cererea ei a fost refuzată și că urma să rămână în detenție până la reexaminare. În formularul său de cerere și observațiile ulterioare, reclamantul a declarat că există două motive pentru acest refuz: a fost condamnată de un juriu de crimă la 20 martie 2003 și orice judecător va avea loc în curând. În corespondență, ea susține că raționarea instanței de recurs nu a fost angajată să scrie, că noțiunea contemporană a reprezentantului ei a fost înșelat în biroul Maestrului Fiscal, dar că ziarul Belfast Telegraph a raportat cu exactitate motivele pentru refuzarea cererii de cauțiune. Extractul relevant se citește după cum urmează: „Refuzarea cererii de către Lordul Judecător Șef a declarat că a luat în considerare situația ei. Dar el a spus că situația a fost acum diferită în sensul în care ea a fost găsită vinovat de verdictul majoritar al juriului.” În observațiile lor scrise, Guvernul a prezentat o copie a notițelor contemporane ale secretarului de drept senior prezente la audiere. Alineatul final al notițelor ei citește după cum urmează: „CS [Counsel pentru urmărire penală]: nici o opoziție la cauțiune – a participat. LCJ [Stăpânul Justiție șef]: pe cauțiune înainte de proces, în cursul procesului, a onorat toate conditurile [condiții] acuzații nu se opun. Diferența materială aici – considerat vinovat de juriu care a anulat neregularitatea materială la comandă. Nu sună direct o problemă pe cauțiune. Fii un prompt judecător. Refusat. În cererea acesteia la Curtea de Apel de a face apel împotriva refuzului cauțiunii către Camera Lordilor, reclamantul a susținut, printre altele, că motivele pentru refuzul cauzei la 9 iulie 2004 nu erau relevante, suficiente sau legale în sensul articolului 5 din Convenție. La 22 iulie 2004, Curtea de Apel a refuzat concediul. 12. Reclamantul a rămas în custodie până la 6 septembrie 2004, când a fost acordată cauțiunea de către al treilea judecător al procesului, în timpul căruia copiii ei au fost îngrijiți de părinții ei vârstnici și infirmi. 13. Ea a rămas în cauțiune pe parcursul celui de-al treilea proces. La 8 octombrie 2004, a fost achitată și eliberată. 14. Conferința cauțiunei în Irlanda de Nord este mai degrabă reglementată de legea comună decât de statut. Există o discreție de acordare a cauțiunii în orice caz, dar instanța este obligată să ia în considerare anumite considerații înainte de a face acest lucru și nu poate face acest lucru dacă este îndeplinit de alte chestiuni. Motivele pentru care cauțiunea poate fi refuzată includ: în cazul în care există motive bune pentru a crede că acuzatul nu se va întoarce pentru procesul său; în cazul în care există o probabilitate serioasă că acuzatul va interfera cu martorii sau dovezile sau ar obstrucționa cursul justiției; și atunci când acuzatul este probabil să comită alte infracțiuni dacă este stabilită în libertate. Pentru a decide dacă există motive bune pentru a crede că inculpatul nu se va întoarce pentru procesul său, factorii relevante care trebuie luati în considerare de către instanță includ: natura și gravitatea presupusei infracțiuni; metoda probabilă de a face față a inculpatului în caz de condamnare; și puterea dovezii împotriva inculpatului. Atitudinea urmăririi judiciare este un factor care trebuie luat în considerare de către instanță.

The applicant was born in 1967 and lives in Lisburn, Northern Ireland. 7. On 19 May 2000 the applicant’s husband was murdered. On 18 August 2001 the applicant was charged with aiding and abetting Mr G, her former lover, to murder her husband. She was released on bail pending trial to her home where she lived with her three children, who were 6 years of age at the time (triplets). Neither the police nor the prosecution objected. The trial judge permitted the applicant to remain on bail throughout the trial: no objection was formulated by the prosecution. She continued to reside at home with her children. 8. On 20 November 2002 the jury unanimously convicted Mr G of murder but failed to agree on a verdict on the applicant. The trial judge granted her bail pending the prosecution’s decision whether to prosecute her further. The prosecution did not object to bail and she remained at home with her children. Subsequently, the prosecution elected to prosecute the applicant again but did not object to her remaining on bail. 9. The applicant’s second trial began on 17 February 2003. The second trial judge also allowed bail, no objection being made by the prosecution. On 20 March 2003 she was, by a majority verdict of the jury, convicted of murder. The trial judge sentenced her to life imprisonment and committed her to custody. The period of imprisonment that the applicant had to serve before she could have been considered for release was set at fifteen years. Leave to appeal was rejected by a single judge of the Court of Appeal of Northern Ireland. 10. On 9 July 2004 the full Court of Appeal allowed her appeal. It found that the second trial judge had misdirected the jury as to the state of mind necessary to make the applicant an accessory to murder. While the prosecution case had been that the applicant had facilitated the killing of her husband by Mr G knowing that he intended to kill and intending that Mr G should do so, that was not the matter put by the second trial judge to the jury: that trial judge had directed the jury as follows: “If you’re satisfied beyond reasonable doubt that [the applicant] participated in a joint venture with [Mr G], realising that in the course of that venture [Mr G] might use force with intent to kill or to cause really serious injury to her husband and Mr G did so, then she would be guilty of murder.” The Court of Appeal found that that ruling effectively opened to the jury the possibility of convicting the applicant for murder on the basis of matters not part of the prosecution case and not canvassed during trial and, notably, on the basis that the applicant had engineered a meeting between her husband and Mr G without any firm intention that he be killed. The Court of Appeal quashed her conviction and, having heard further submissions, ordered that she be returned upon a fresh indictment for murder before the Crown Court. 11. The applicant applied for bail and the prosecution did not object. The summary form of order of the Court of Appeal of 9 July 2004 indicates that her application was refused and that she was to remain in detention until retrial. In her application form and subsequent observations the applicant stated that there were two grounds for that refusal: she had been convicted by a jury of murder on 20 March 2003 and any retrial would take place soon. In correspondence, she submits that the reasoning of the appeal court was not committed to writing, that her representative’s contemporaneous note was mislaid in the Taxing Master’s office but that the Belfast Telegraph newspaper had accurately reported the reasons for refusing her bail request. The relevant extract reads as follows: “Refusing the application the Lord Chief Justice said he had taken her circumstances into consideration. But he said that the situation was now different in that she had been found guilty by the majority verdict of the jury.” In their written observations, the Government submitted a copy of the contemporaneous notes of the senior law clerk present at the hearing. The final paragraph of her notes reads as follows: “ CS [Counsel for the prosecution]: no opposition to bail – did attend. LCJ [Lord Chief Justice]: on bail before trial, course of trial, honoured all condits [conditions] prosecution doesn’t oppose. Material difference here – found guilty by jury quashing material irregularity on charge. Doesn’t sound directly an issue on bail. Be a prompt retrial. Refused. In her application to the Court of Appeal for leave to appeal against the refusal of bail to the House of Lords, the applicant argued, inter alia, that the reasons for refusing bail on 9 July 2004 were not relevant, sufficient or lawful within the meaning of Article 5 of the Convention. On 22 July 2004 the Court of Appeal refused leave. 12. The applicant remained in custody until 6 September 2004 when she was granted bail by the third trial judge, during which period of time her children were cared for by her elderly and infirm parents. 13. She remained on bail throughout the third trial. On 8 October 2004 she was acquitted and released. 14. The grant of bail in Northern Ireland is governed by common law rather than statute. There is a discretion to grant bail in any case but the court is obliged to pay regard to certain considerations before doing so and may not do so if satisfied of other matters. The grounds on which bail may be refused include: where there are good reasons for believing that the defendant will not turn up for his or her trial; where there is a serious likelihood that the defendant will interfere with witnesses or evidence or otherwise obstruct the course of justice; and when the defendant is likely to commit further offences if set at liberty. In deciding whether there are good reasons for believing that the defendant will not turn up for his or her trial, the relevant factors to be taken into account by the court include: the nature and seriousness of the alleged offence; the probable method of dealing with the defendant in the event of a conviction; and the strength of the evidence against the defendant. The attitude of the prosecution is one factor to be taken into account by the court.

§ Cauze similare