ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 26 aprilie 2021, sub nr. x/2021, petentul Biroul Executorilor Judecătorești A. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei B. în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea din 11 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel din Paris, secția 3 - Camera 3.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 651 și 666 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 11 mai 2021, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a dispune astfel, a reținut, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă legea nu dispune altfel.

Judecătoria Sectorului 6 București a apreciat că, pentru stabilirea competenței, prezintă relevanță domiciliul debitorului, iar nu reședința acestuia.

Deși s-a considerat că noțiunea "domiciliu" are un sens mai larg, având semnificația locuinței statornice pe care o persoană și-a stabilit-o în fapt, interpretarea extensivă nu își găsește justificare în procedura specială a executării silite. Aceasta întrucât interpretarea flexibilă a noțiunii "domiciliu" se sprijină pe regula generală transmisă din dreptul roman potrivit căreia orice pârât este considerat, a priori, că nu datorează nimic reclamantului, interesele fiindu-i protejate prin chemarea în fața instanței de la domiciliul său.

Însă, a apreciat că situația este diferită în faza executării silită, când creditorul deține deja un titlu executoriu împotriva debitorului și nu se mai impune aplicarea acestui principiu ce are la bază facilitarea accesului pârâtului la procedura judiciară demarată împotriva sa.

În privința dovezii domiciliului, instanța a reținut că, potrivit art. 91 alin. (1) și (2) C. civ., dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. Or, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei era în jud. Prahova, astfel cum a rezultat din relațiile Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Constatând că debitoarea nu are domiciliul în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București, față de prevederile art. 666 alin. (1) raportate la cele ale art. 651 C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 iuie 2021, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cererii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Ploiești, analizând prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că, în materia încuviințării executării silite, competența instanței de executare are caracter exclusiv, fiind instanța de la domiciliul sau sediul debitorului.

În ceea ce privește noțiunea "domiciliu" cuprinsă în lege, instanța a reținut că, potrivit art. 87 C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală"; conform art. 88 C. civ., "Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară", art. 91 alin. (1) din același act normativ stipulând că dovada reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

A stabilit instanța că interpretarea noțiunii "domiciliu" în materia competenței teritoriale trebuie făcută în sensul de locuință efectivă, indiferent dacă aceasta corespunde sau nu mențiunilor din cartea de identitate.

Ca un prim aspect, a constatat că debitoarea are reședința înregistrată în municipiul București, str. x, însuși creditorul indicând această adresă prin cererea adresată executorului judecătoresc.

Judecătoria Ploiești a reținut că locuința în fapt a debitorului, în cadrul executării silite, prezintă interes din perspectiva faptului că, astfel, poate avea loc mai facil îndeplinirea, chiar prin coerciție, a obligațiilor stabilite în titlul executoriu.

Chiar dacă rațiunea este diferită, nu de protecție a intereselor pârâtului-debitor, ci a intereselor creditorului (pentru a-și vedea obligația stabilită în sarcina debitorului executată), opțiunea legiuitorului a fost clară, stabilind instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

Pentru aceste argumente, a considerat că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Sectorului 6 București.

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, iar noțiunea "domiciliu" este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată la art. 91 alin. (2) din actul normativ menționat, care prevede că, în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea, inopozabilitatea față de terți a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ., nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Raportat la acest din urmă text normativ, în doctrina și în practica judiciară s-a arătat constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv".

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește cauza asupra căreia poartă conflictul negativ de competență, se constată că aceasta are ca obiect cererea privind încuviințarea executării silite a debitoarei B., formulată de petentul BEJ A., la solicitarea creditorului C..

În cuprinsul cererii, petentul a arătat că debitoarea are reședința în București, str. x, iar domiciliul în satul Poenarii Burchii nr. 369, comuna Poenari, jud. Prahova.

Prin cererea de executare silită înregistrată la 21 aprilie 2021, în dosarul de executare nr. 681/2021, creditorul a menționat că domiciliul debitoarei este în București, str. x, sesizând organul de executare din București, în considerarea reședinței debitoarei.

Potrivit informațiilor furnizate de Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date la 21 aprilie 2021, la solicitarea Judecătoriei Sectorului 6 București, debitoarea are domiciliul în satul Poenarii Burchii nr. 369, comuna Poenari, jud. Prahova, iar reședința în București, str. x, sector 6 .

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, debitoarea domicilia în fapt în municipiul București, str. x, Înalta Curte, în raport de argumentele expuse și de dispozițiile legale enunțate, reține că Judecătoria Sectorului 6 București este instanța de executare competentă să judece cauza, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2021.