ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 265/2020

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, la data de 06.02.2017, reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu Organismul Intermediar POSDRU- Ministerul Educației Naționale, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

Prin sentința nr. 252/2017 din 21 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar POSDRU.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Universitatea din Craiova a declarat recurs, întemeiat pe dispoziții art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului, recurenta a arătat că, în cauză, au avut aplicare Instrucțiuni emise de Directorul General AMPOSDRU nr. 83 din 06.12.2013, referitoare la modul de rambursare a TVA nedeductibilă eligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, instrucțiuni care se aplicau "tuturor beneficiarilor cărora nu le-a fost rambursată TVA plătită începând cu data de 13 august 2012, aferentă cheltuielilor eligibile incluse în cereri de rambursare deja plătite de către AMPOSDRU (pentru proiectele cu perioada de implementare în derulare sau finalizată)."

Aceeași prevedere conține și Instrucțiunea nr. 86 din 20.12.2013, care, mai mult, detaliază modul în care se semnează acordurile de parteneriat între beneficiarii și partenerii proiectelor finalizate în vedere depunerii actelor adiționale.

Așadar, chiar instrucțiuni emise de AMPOSDRU au permis încheierea de acte adiționale după finalizarea perioadei de implementare, recurenta apreciind motivarea ca fiind una generală în materie contractuală, fără a ține cont de instrucțiunile date de AMPOSDRU în implementarea proiectelor.

Cu privire la corespondența prin poșta electronică, recurenta a susținut ca fiind împotriva oricăror reguli de comunicare a actelor în timpul derulării unui contract ca un act adițional să fie ridicat de o parte în loc să îi fie comunicat, aceasta fiind o încălcare chiar a principiului bunei-credințe în executarea contractului, reglementat de art. 1170 Noul C. civ.. Totodată, a arătat că, deși cunoștea conținutul actului adițional nr. x, așa cum reține instanța de fond, nu putea face niciun demers fără a ști dacă a fost aprobat sau nu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) și (3) din Contractul de finanțare nr. x/31.03.2010, "Orice modificare a contractului se va face cu acordul ambelor părți prin aprobarea unei notificări sau prin încheierea unui act adițional, cu excepția modificărilor determinate de schimbări în legislația națională și europeană care vor fi efectuate de AMPOSDRU fără a fi necesar în prealabil acordul beneficiarului" și, respectiv "Orice modificare a valorii totale a proiectului nu poate conduce la creșterea valorii totale eligibile a proiectului, menționată la art. 3, efectuându-se exclusiv prin majorarea valorii neeligibile a proiectului".

În conformitate cu art. 2 alin. (1), (2) și (3) din Contractul de finanțare nr. x/31.03.2010:

"(1) Prezentul contract de finanțare intră în vigoare la data semnării de către reprezentantul legal al AMPOSDRU, după ce contractul a fost semnat în prealabil, de către reprezentantul legal al beneficiarului.

(2) Data de începere a implementării Proiectului va fi prima zi lucrătoare a lunii următoare datei intrării în vigoare a contractului. (…).

(3) Perioada maximă de implementare a proiectului este de 36 (treizecișișase) luni."

Astfel, contractul de finanțare a intrat în vigoare la data semnării de către reprezentantul legal al AMPOSDRU, după ce a fost semnat în prealabil de către reprezentantul legal al beneficiarului, adică la data de 31.03.2010.

Instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile din contractul de finanțare menționate, reținând că solicitarea reclamantei de introducere în buget a TVA nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile presupune implicit o modificare a bugetului, ceea ce nu s-ar mai putea face după încetarea contractului.

Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că, urmare a solicitării reclamantei, la data de 04.09.2012, a fost încheiat actul adițional nr. x la contractul de finanțare, prin care art. 3 a fost completat cu alin. (5), dup cum urmează:

"AMPOSDRU va restitui sumele reprezentând contravaloarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului finanțat din POSDRU, plătită de beneficiar/partener în cazul în care acesta/aceștia fac parte dintr-una dintre categoriile de beneficiari prevăzute la art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, cu modificările și completările ulterioare, în valoare totală estimată de 367.003 RON."

Totodată, prin nota explicativă înregistrată sub nr. x/07.08.2012 s-a adus la cunoștința pârâtei faptul că au fost modificate datele de identificare ale partenerului principal Universitatea din Craiova, în ceea ce privește numărul de fax și adresa de poștă electronică.

Informarea privind aprobarea Actului adițional nr. x și invitația în vederea ridicării acestuia au fost transmise în data de 08.11.2012, domnului A., responsabil tehnic în echipa de implementare a proiectului la momentul respectiv.

Prin urmare, informarea privind aprobarea actului adițional nr. x și invitația în vederea ridicării acestuia fiind transmise pe adresa de e-mail indicată de către beneficiarul proiectului, în mod corect instanța de fond a respins susținerile reclamantei în sensul că actul adițional nu i-a fost comunicat conform procedurilor oficiale, reținând totodată că împrejurarea ridicării acestuia în anul 2016 nu justifică solicitarea de a introduce în bugetul proiectului a TVA nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile efectuate, reclamanta cunoscând încă de la data semnării conținutul actului adițional nr. 2.

În ceea ce privește susținerea recurentei - reclamante referitoare la faptul că încheierea actului adițional era permisă de Instrucțiunile nr. 83/06.12.2013 și 86/20.12.2013 emise de AMPOSDRU, Înalta Curte constată, în acord cu opinia instanței de fond, că nu pot fi reținute ca pertinente, având în vedere că orice modificare a prevederilor contractuale se poate face în perioada în care contractul este în vigoare și nu după ce acesta a încetat prin ajungerea la termen (la data de 31.03.2013, după încheierea perioadei de implementare a proiectului) și după încheierea Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 la data de 31.12.2015.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Universitatea din Craiova împotriva sentința nr. 252/2017 din 21 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.