ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1612/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 12 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de "C.", exercitarea autorității părintești cu privire la minorii D. și E. în comun, stabilirea locuinței minorilor la mamă, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere raportat la venitul minim pe economie.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 379, art. 383, art. 397, art. 483, art. 503, art. 400, art. 513, art. 524, art. 529 și art. 363 alin. (3) din C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2347 din 3 noiembrie 2020, Judecătoria Bârlad a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bârlad a avut în vedere dispozițiile art. 131 și 915 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la competența instanțelor judecătorești în materie de divorț, a reținut că, potrivit susținerilor pârâtului, confirmate de mențiunile reprezentantului convențional al reclamantei la termenul de judecată din 21.10.2020, reclamanta locuiește în fapt în localitatea Prunișor, județul Mehedinți, iar pârâtul are reședința în Irlanda. A arătat că cererea de divorț este de competența Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în circumscripția teritorială a căreia se află locuința reclamantei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2601 din 4 iunie 2021, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, învestită prin declinare, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Bârlad, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a reținut incidența art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care stabilește competența teritorială exclusivă, de la care părțile nu pot deroga, în materie de divorț, a judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, cu condiția ca, la data introducerii cererii, cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în acea circumscripție.

S-a reținut în acest sens că, din probele administrate în cauză, la data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Bârlad, 12.03.2019, ultima locuință comună a soților era în județul Vaslui, cei doi minori aflându-se în continuare la ultima locuință comună a părților, iar martorul propus inițial de reclamantă are domiciliul în aceeași localitate. A mai arătat că afirmația părților referitoare la faptul că pârâtul ar lucra în Irlanda nu are niciun efect cât privește determinarea instanței competente, întrucât pârâtul ar fi început raporturile de muncă după data introducerii acțiunii.

De asemenea, a reținut instanța că părțile au fost legal citate pentru termenul din data de 01.07.2020 la Judecătoria Bârlad și puteau pune concluzii, iar instanța a omis să invoce excepția necompetenței teritoriale, la acel termen, deși reprezentantul convențional al reclamantei a considerat că nu este necesară citarea pârâtului prin publicitate, întrucât acesta vine periodic în țară.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 punctul 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 punctul 2 din Codul de procedură prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Judecătoria Bârlad și Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., raportat la ultima locuință comună a soților și domiciliul părților la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de divorț.

În materia divorțului, leguitorul a instituit o derogare de la dreptul comun cu privire la competența teritorială, în sensul în care competența teritorială se stabilește în raport de dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, întrucât reclamanta nu are un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligată să depună cererea de divorț la instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În cauză, se constată că ultima locuință comună a soților a fost în comuna Voinești, sat Avramești, județul Vaslui, astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, coroborat cu probele administrate în cauză și cu susținerile celor doi soți.

În ceea ce privește locuința statornică a reclamantei, aceasta a indicat în cererea de chemare în judecată că este în comuna Voinești, sat Avramești, județul Vaslui, susținere reiterată prin concluziile scrise depuse la termenul din 21 octombrie 2020 . Cu privire la locuința pârâtului, reclamanta a arătat că locuința acestuia nu mai este cea comună, pârâtul plecând la muncă în străinătate.

Se reține, astfel, că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 12 martie 2019, reclamanta locuia în circumscripția judecătoriei în care s-a aflat cea din urmă locuință a soților, respectiv în comuna Voinești, sat Avramești, județul Vaslui.

În această situație, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) prima teză din C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea ca, la data sesizării instanței, cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția instanței în care se află cea din urmă locuință a soților.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Bârlad este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.