ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1308/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la 20 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Mănăstirea "Sfinții Atanasie și Chiril"- Podgoria Copou a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași, prin primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate ca urmare a prescripției achizitive de lungă durată și a joncțiunii posesiilor asupra terenurilor în suprafață totală de 22.643 m.p., situate în Iași, str. x, parcelele C. civ. 4390, CI 4389, CI 4380, DS 4389 și a construcțiilor biserică, locuință, praznicar, atelier, beci, bazin apă, sere. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile C. civ. de la 1864 privind prescripția achizitivă. Prin sentința civilă nr. 4339 din 11 aprilie 2018, Judecătoria lași, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Sentința pronunțată de tribunal Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 17 aprilie 2018. La 19 februarie 2019 reclamanta a depus la dosar o cerere de micșorare a petitului acțiunii inițiale în sensul că solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate doar asupra suprafeței de teren identificate în planșa anexa 1 la raportul de expertiză. Prin sentința civilă nr. 660 din 2 mai 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta Mănăstirea "Sfinții Atanasie și Chiril"- Podgoria Copou.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 235 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul formulat de reclamanta Mănăstirea "Sfinții Atanasie și Chiril" - Podgoria Copou împotriva sentinței civile nr. 660 din 2 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Mănăstirea "Sfinții Atanasie și Chiril" - Podgoria Copou în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași reprezentat prin primar și Consiliul Local. A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, ca urmare a prescripției achizitive de lungă durată și a joncțiunii posesiilor, asupra următoarelor construcții: biserică (CI) clădire administrativă și chilii (C2), praznicar (C3), atelier (C4) situate în Iași, str. x, astfel cum au fost identificate prin expertiza tehnică întocmită de expert A.; a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs Municipiul Iași prin Primar și Consiliul Local Iași la 12 august 2020. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 august 2020 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr.

În cuprinsul cererii de recurs, s-au formulat, în esență, următoarele critici: - hotărârea instanței de apel s-a dat cu aplicarea greșită a legii și a mijloacelor de probă administrate în cauză; - în litigiile având ca obiect uzucapiune, doar adevăratul proprietar poate avea calitatea procesuală pasivă, motiv pentru care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași și a Consiliului Local; - reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al construcțiilor este Municipiul Iași și Consiliul Local Iași, simplul fapt că imobilele sunt situate pe raza unității administrativ teritoriale nu este suficient pentru a demonstra dreptul de proprietate al pârâților; - instanța de apel a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, raportat la înscrisurile depuse și la declarațiile martorilor care au fost contradictorii cu privire la anul începerii posesiei; - pentru a stabili caracterul continuu și neîntrerupt al posesiei, conform art. 1850 C. civ. trebuia stabilit momentul începerii posesiei, însă instanța nu a calculat momentul de la care a început posesia de lungă durată. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5. Apărările formulate în cauză La data de 12 octombrie 2020 (data depunerii prin poștă electronică), în termenul legal, intimata-reclamantă Mănăstirea "Sfinții Atanasie și Chiril" -Podgoria Copou a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. A arătat că a formulat cererea de chemare în judecată numai în contradictoriu cu persoana juridică unitatea administrativ teritorială Municipiul Iași, însă a indicat ca reprezentant legal și Consiliul Local al Municipiului Iași, care însă nu are capacitate procesuală în cauză. Față de excepția invocată de recurenți, a menționat că jurisprudența a consfințit calitatea procesuală pasivă a unităților administrativ teritoriale în litigiile având ca obiect uzucapiune. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor uzucapiunii, a arătat că această critică excedează sfera motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., deoarece sunt aduse critici cu privire la modul în care au fost analizate probele. De asemenea, a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., precizând că recurenții au avut posibilitatea să invoce neîndeplinirea condițiilor uzucapiunii în cursul judecății în apel.

Procedura de filtru La 4 decembrie 2020 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, acesta fiind comunicat părților la 21, 22 și 24 decembrie 2020 În cuprinsul raportului s-a reținut că recursul este declarat în termen, îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității și poate fi încadrat în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin încheierea din 9 martie 2021, completul de filtru nr. 6 a admis în principiu recursul. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În ceea ce privește prima critică, dezvoltată în susținerea chestiunii lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași și a Consiliului Local Iași, fiind invocat faptul că aceste entități nu au calitatea de proprietar al construcțiilor cu privire la care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate ca urmare a îndeplinirii condițiilor uzucapiunii, Înalta Curte observă că această critică este invocată omisso medio. Se constată că pârâtul Municipiul Iași a invocat, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași, excepție care a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din 7 iunie 2018 . Prin sentința nr. 660 din 2 mai 2019 acțiunea a fost respinsă pe aspecte de fond, tribunalul reținând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune. Împotriva acestei sentințe a fost declarat apel doar de către reclamantă, iar instanța de apel a admis apelul și a schimbat sentința în parte în sensul că a admis acțiunea reclamantei în parte și a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate, ca urmare a prescripției achizitive de lungă durată și a joncțiunii posesiilor, asupra următoarelor construcții: biserică (CI) clădire administrativă și chilii (C2), praznicar (C3), atelier (C4) situate în Iași, str. x. În conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Or, faptul că s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată nu înseamnă că pârâtul nu trebuia să declare apel incident împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile în care aceasta nu s-a pronunțat expres pe excepția lipsei calității procesuale pasive. Intimatul avea la dispoziție apelul incident, ca mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii primei instanțe, în speță reliefându-se ipoteza clasică în care interesul pârâtului de a declara apel se naște numai în situația în care partea adversă exercită calea de atac și astfel se ivește riscul reformării hotărârii prin care a fost respinsă cererea reclamantului ca nefondată. Dând dovadă de pasivitate prin neexercitarea acestei căi de atac, pârâtul Municipiul Iași a invocat direct în recurs critica referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, fără ca această chestiune să facă obiectul dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel. Astfel, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a recursului pentru a invoca pentru prima dată susțineri și apărări direct în această fază procesuală. Cum atare susținere este făcută pentru prima dată în recurs, pentru motivul formulării ei omisso medio nu poate fi analizată, date fiind prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. Un alt motiv de recurs invocat se referă la nelegalitatea hotărârii instanței de apel sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 1850 C. civ. de la 1864 în ceea ce privește stabilirea momentului începerii posesiei, cu relevanța pentru a se putea reține caracterul continuu și neîntrerupt al acesteia. Se aduc critici în sensul că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, luând în considerare doar declarațiile martorilor care au fost contradictorii și raportul de expertiză întocmit în cauză, fără ca acestea să fie susceptibile de a face dovada datei la care a început posesia. Cu privire la aceste critici este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. De asemenea, criticile recurentului pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar în cauză instanța de apel și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute. Concluzia instanței de apel în sensul că reclamanta a făcut dovada posesiei, respectiv a joncțiunii posesiilor de peste 30 de ani asupra construcțiilor în cauză: biserică (CI) clădire administrativă și chilii (C2), praznicar (C3), atelier (C4) situate în Iași, str. x, astfel cum au fost identificate prin expertiza tehnică întocmită de expert A., este expresia evaluării realizate de curtea de apel în privința probelor din dosar, iar reevaluarea acestor probe este - astfel cum s-a reținut anterior - incompatibilă cu judecata în recurs. Construind în continuare silogismul juridic, instanța de apel realizează o aplicare corectă a dispozițiilor art. 1.850 C. civ. în raport cu situația de fapt conturată pe baza probatoriului administrat, reținând că prezumția de continuitate și de neîntrerupere a posesiei nu a fost înlăturată de probele administrate în cauză. Altfel spus, criticile recurentului relative la aprecierea probelor nu pot fi primite, deoarece se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Din expunerea argumentelor evocate prin cererea de recurs rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 496 C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE: