Decizia nr. 2343/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 536/2019 a Tribunalului Iași

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia "Schimbarea la Față" Alba a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, asupra imobilului situat în str. x, jud. Iași compus din biserică în suprafață construită la sol de 208 mp, teren aferent acesteia în suprafață de1268 mp, imobil situat în Iași, str. x precum și edificiile: "casă de locuit" (în suprafață de aproximativ 97 mp) și "monument" (în suprafață 4mp).

Hotărârea Tribunalului Iași Prin sentința civilă nr. 536 din 3 aprilie 2019, Tribunalul Iași a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Consiliului Local Iași pentru Municipiul Iași; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași. A admis în parte cererea formulată de reclamanta Parohia "Schimbarea la Față" Alba; a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, asupra imobilului situat în str. x, jud. Iași compus din biserică în suprafață construită la sol de 186 mp și teren aferent acesteia în suprafață de 1262 mp. A respins cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru construcțiile "casa de locuit" și "monument" .

Hotărârea Curții de Apel Iași Prin decizia nr. 560 din 18 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul formulat de Parohia "Schimbarea la Față" ALBA, împotriva sentinței civile nr. 536 din 03 aprilie 2019 de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripția achizitivă de 30 de ani și asupra imobilului construcție -"Casă parohială" și "monument" (troiță) situate în str. x, jud. Iași.

Recursul Împotriva deciziei nr. 560 din 18 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâta Municipiul Iași prin Primar. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, următoarele: Decizia Curții de Apel este nelegală și netemeinică fiind dată cu aplicarea greșită a legii și a mijloacelor de probă administrate în cauză. Recurentul reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, invocată în fața instanței de fond, arătând că reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al clădirilor este recurentul. Susține recurentul că instanța de apel a reținut greșit că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor casă parohială și monument, având în vedere înscrisul numit proces-verbal de hotărnicie din anul 1940, în care sunt menționate generic o serie de clădiri care nu au fost individualizate sau identificate cadastral pentru a se putea susține că este vorba despre cele din prezentul dosar. Mai mult, forma construcției casă parohială a fost modificată, fără parcurgerea procedurii speciale prevăzute de legislația în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții. Capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este inadmisibil atâta timp cât reclamanta are la îndemână procedura specială reglementată de art. 37 lin 2 din Legea nr. 7/1996.

Apărările formulate în cauză: În termen legal, intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 560 din 18 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 9 noiembrie 2021, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași, prin Primar, este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Iași, prin Primar, Înalta Curte reține că sunt inadmisibile criticile formulate de recurent cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia, prin raportare la dispozițiile art. 459 alin. (1) și alin. (2) teza I C. proc. civ. care prevăd că hotărârea dată în primă instanță, susceptibilă de apel, dar care nu a fost supusă cenzurii prin această cale de atac, nu mai poate fi atacată nici cu recurs, întrucât instanța de recurs nu poate să examineze, omisso medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanței de apel. Sub acest aspect, se constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului a fost invocată în fața instanței de fond, această instanță analizând și dezlegând această chestiune prin respingerea excepției ca neîntemeiată, iar pârâtul nu înțeles să critice această soluție exercitând calea de atac a apelului împotriva respectivei hotărâri. Or, potrivit art. 488 alin. (2) coroborat cu art. 483 alin. (1) C. proc. civ., pot forma obiect al recursului numai acele probleme care au fost invocate ca și critici în apel și au fost astfel supuse unei judecăți în etapa apelului. Chestiunile care nu au făcut obiectul apelului, nu pot fi invocate direct în recurs omisso medio,impunându-se astfel un fine de neprimire în privința lor în judecata prezentei căi de atac extraordinare. Mai susține recurenta că reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al construcțiilor este Municipiul Iași. Această critică nu relevă vreun aspect de nelegalitate a deciziei civile ce formează obiectul controlului judiciar, ci se referă la aspecte de probațiune relative la conduita nediligentă a recurentului-pârât. Or, judecata în recurs este rezervată unui control de nelegalitate, astfel cum reiese din art. 488 alin. (1) partea introductivă din C. proc. civ., nefiind posibilă în această etapă procesuală o reevaluare a probatoriului. Înalta Curte notează că statuarea instanței de apel, în sensul că și cele două edificii (casă de locuit și troiță) au fost stăpânite pe o perioadă de peste 30 de ani este urmarea reanalizării probatoriului și reformării hotărârii primei instanțe care era în sensul că pentru aceste bunuri nu ar fi fost îndeplinită condiția unei posesii cu durată de 30 de ani. Astfel, ceea ce a analizat instanța de apel a fost exclusiv cerința posesiei pe o perioadă de 30 de ani, iar nu conduita pârâtului-recurent. Prin urmare, argumentul critic în sensul că "reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al construcțiilor este Municipiul Iași" nu este unul care să privească aspect ce au format obiect al analizei din apel. Referirile recurentului la conținutul înscrisului intitulat proces-verbal de hotărnicire întocmit în anul 1940 tind a determina o reevaluare, în recurs, a acestei probe, în sensul de a se stabili că imobilele denumite de aceasta "clădiri" nu ar fi cele relative la care instanța de apel a statuat că au fost posedate de reclamantă timp de 30 de ani. Or, un astfel de demers de reevaluare nu este posibil a se realiza în recurs, față de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aprecierea liberă și coroborată a probelor fiind un atribut ce revine instanțelor de fond în temeiul art. 264 C. proc. civ. În mod similar, nu pot forma obiect de reevaluare aspectele evocate în legătură cu faptul că forma casei de locuit a fost schimbată, potrivit raportului de expertiză. Reiese din considerentele deciziei recurate că instanța de prim control judiciar a evaluat ansamblul mijloacelor de probă, între care și o depoziție suplimentară de martor, și a stabilit pe baza unei analize coroborate a acestora că atât monumentul "troiță" cât și casa parohială au existat în incinta Parohiei din anii 1975-1976, date în raport de care a stabilit durata de peste 30 de ani a posesiei necesare spre a opera uzucapiunea. O ultimă critică este acea că cererea privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune ar fi inadmisibilă față de procedura specială reglementată de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996. Reglementarea din art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 are următorul conținut: "Construcțiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, se intabulează, în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află situată construcția, precum și a documentației cadastrale." Reiese cu evidență, din economia normei juridice enunțate, că aceasta se referă la procedura de intabulare, procedură care este menită să asigure publicitatea imobiliară. Cum intabularea nu are efect constitutiv de proprietate, menționata procedură nu poate constitui un obstacol în exercitarea unei acțiuni în justiție prin care se urmărește constatarea existenței dreptului de proprietate și, prin aceasta, obținerea unui titlu care să îi permită exercitarea deplină a acestui drept real (adică nu numai îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară). Față de aceste considerente, se constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent deciziei civile pronunțate de instanța de apel. Având în vedere soluția de respingere a recursului, se constată că recurentul-pârât se află în poziția procesuală de parte care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată aferente recursului apare ca fiind întemeiată. Urmează a fi făcută, însă, aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor ce vor fi puse în sarcina recurentului, din onorariul de avocat avansat de partea reclamantă, apreciindu-se că față de complexitatea redusă a problemelor de drept suscitate de criticile din recurs și de împrejurarea că această cale de atac a fost soluționată la primul termen de judecată, suma de 2.000 RON ce se va acorda cu acest tilu (față de onorariul de avocat în cuantum de 4.000 RON pe care reclamanta l-a achitat) are caracter rezonabil și echitabil.