ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1299/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la 12 mai 2020, reclamanții A. și B. - în calitate de moștenitori ai defunctei C., decedată la data de 17.06.2012, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), au contestat decizia nr. 21/26.03.2020 emisă de pârâtă, solicitând anularea în parte a deciziei, în sensul constatării și stabilirii dreptului de proprietate asupra întregului imobil ce a fost înscris în CF nr. x Brașov, nr. top. x, imobil în suprafață de 2.066,40 mp; stabilirea în favoarea reclamantelor a dreptului la măsuri reparatorii, potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013, pentru întregul imobil identificat la petitul unu; obligarea intimatei să înainteze dosarul administrativ către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 21 din Legea nr. 165/2013, în vederea acordării măsurilor compensatorii în conformitate cu soluția stabilită în prezenta cauză; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările aduse prin Legea nr. 111/2019.

2.1. Prin sentința civilă nr. 214/S din 14 decembrie 2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția civilă, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Brașov a reținut că, în cauză, în raport de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția civilă, întrucât sediul entității învestite cu soluționarea notificării, respectiv A.A.A.S., este în București.

Tribunalul Brașov nu a avut în vedere susținerea reclamantelor conform căreia, competența revine secției civile a Tribunalului Brașov în raport de prevederile art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, întrucât petitele întemeiate în baza Legii nr. 165/2013 sunt accesorii primului petit, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."

În consecință, în speță fiind aplicabile prevederile art. 26 alin. (3) teza a I-a din Legea nr. 10/2001, Tribunalul București, secția civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul București, secția a V-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 269 din 25 februarie 2021, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare, s-a reținut, în esență, că obiectul prezentei cauze este reprezentat de contestația formulată împotriva Deciziei nr. 21/26.03.2020 emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu privire la imobilul teren situat în Brașov, înscris inițial în CF x Brașov, sub nr. top x, transcris în CF x Brașov și ulterior în CF x Brașov, iar, prin raportare la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov, instanță în a cărei rază teritorială se află imobilul, obiect al deciziei a cărei anulare se solicită.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Brașov și Tribunalul București, secția a V-a civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la textul de lege anterior menționat.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la 12 mai 2020, reclamanții A. și B. - în calitate de moștenitori ai defunctei C., decedată la data de 17.06.2012, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), au contestat decizia nr. 21/26.03.2020 emisă de pârâtă, solicitând anularea în parte a deciziei, în sensul constatării și stabilirii dreptului de proprietate asupra întregului imobil ce a fost înscris în CF nr. x Brașov, nr. top. x, imobil în suprafață de 2.066,40 mp; stabilirea în favoarea reclamantelor a dreptului la măsuri reparatorii, potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013, pentru întregul imobil identificat la petitul unu; obligarea intimatei să înainteze dosarul administrativ către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 21 din Legea nr. 165/2013, în vederea acordării măsurilor compensatorii în conformitate cu soluția stabilită în prezenta cauză.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, precum și la faptul că pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este entitatea învestită cu soluționarea notificării, în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv instituția care a emis decizia contestată, pentru stabilirea instanței competente a soluționa pricina au relevanță dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 28 mai 2019, în vigoare din 31 mai 2019.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede următoarele:

"Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri."

Noțiunea de "entitate învestită de lege" ce are obligația soluționării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, la care se referă art. 33 din Legea nr. 165/2013, este explicitată la art. 3 alin. (1), pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 1 0/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Prin urmare, în raport de cele anterior reținute, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, în a cărei rază teritorială se află imobilul, obiect al deciziei a cărei anulare se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2021.