ÎCCJ, Decizia nr. 70/2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 796 din 5 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a declinat în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursurilor declarate de recurentul-reclamant Municipiul Brașov, de recurenta-pârâtă A. S.A. și de recurenta-intervenientă accesorie B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1067/Ap din 14 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

În motivarea hotărârii, s-a reținut, în esență, că, în litigiul dedus judecății, atât reclamantul Municipiul Brașov, cât și intervenientul principal Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței, fiecare pentru sine, să dispună obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la a lăsa, în deplină proprietate și posesie, imobilul în litigiu. Față de obiectul litigiului și raportat la funcționarea în cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție a completelor specializate în soluționarea cererilor în materia revendicării imobiliare, recursurile sunt de competența secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În același sens, instanța a remarcat că, în cauză, calificarea petitelor cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 30 din C. proc. civ. este contestată și face, în parte, obiectul criticilor din recurs. Cu toate acestea, competența specializată a instanței de recurs trebuie stabilită prin raportare la calificarea dată deja de instanța de apel, conform căreia apare ca fiind principal capătul având ca obiect acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică, iar excepțiile de nelegalitate invocate în susținerea acțiunii în revendicare reprezintă chestiuni prejudiciale, ce urmează regimul prevăzut de art. 124 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv prorogarea legală de competență în favoarea acelorași complete specializate.

Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2015*.

Prin încheierea nr. 1934 din 6 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul, spre competentă soluționare, Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, secția I civilă a reținut, în esență, următoarele:

Alocarea unor competențe specializate, distinct de competențele comune ale completurilor de judecată, care funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificată, în parte, prin Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012.

Potrivit Anexei 1 la Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, care cuprinde regulile de înregistrare și repartizare a dosarelor între secția I civilă și secția a II-a civilă, începând cu data de 13 aprilie 2011, în cadrul secției I civile funcționează completuri specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001 (ID 3460), a exproprierii (ID 3590), în materia revendicării imobiliare (ID 3960 și ID 4200). De asemenea, există două completuri specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.

În cadrul secției a II-a civile funcționează completuri specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect raporturile juridice privind societățile comerciale, raporturile juridice dintre profesioniști, obligațiile născute din legi speciale, pretenții, printre acestea fiind enumerate și acțiunea în constatare și acțiunea în constatarea nulității și în anulabilitate.

De asemenea, conform Hotărârii nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, restul dosarelor civile înregistrate după data de 13 aprilie 2012, având alte obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două secții, prin utilizarea aplicației Ecris.

Prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că, începând cu 1 octombrie 2018, litigiile ce revin în competența celor două secții se vor repartiza între acestea "în funcție de lista de obiecte, cu ID-urile corespunzătoare, grupate pe materii juridice, conform Nomenclatorului Ecris, după cum urmează: secției I civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele Civil, Proprietate intelectuală, Minori și familie; secției a II-a civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele Litigii cu profesioniști, Faliment, Asigurărilor sociale, Litigii de muncă, Drept maritim și fluvial și Insolvența persoanei fizice".

În cauză, au fost avute în vedere obiectul cererii introductive, dispozițiile invocate, cererea de intervenție principală formulată de Statul Român, prin care s-a solicitat să fie obligată pârâta A. S.A. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu și să fie efectuate cuvenitele rectificări în evidențele de carte funciară, faptul că, prin decizia recurată s-a arătat că stabilirea caracterului accesoriu sau principal al petitelor formulate este atributul exclusiv al reclamantului, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., susținerea reclamantului Municipiul Brașov de la termenul din 04.03.2016, în sensul că "acțiunea se dorește a fi una complexă, petitorie, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate publică al Municipiului Brașov, asupra imobilului în litigiu" și faptul că instanța de apel a arătat că, în aceste condiții și cu respectarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., instanța de fond a reținut în mod corect că petitul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea de constatare a faptului că imobilul în litigiu este proprietatea Municipiului Brașov, iar restul petitelor ce au fost formulate în cauză au caracter accesoriu, inclusiv pretențiile referitoare la desființarea titlurilor de proprietate ce au fost emise de către autoritățile statului cu privire la acest imobil.

La soluționarea excepției necompetenței funcționale a secției I civile, este avută în vedere calificarea dată deja de instanța de apel, potrivit căreia litigiul de față care are ca obiect principal constatarea faptului că imobilul denumit generic "Complex Cetate’’ este proprietatea Municipiului Brașov, obiect ce nu se situează în sfera jurisdicțională a completurilor specializate din cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, înființate prin Hotărârea nr. 8/2012 a Colegiului de conducere.

De asemenea, s-a reținut că recursurile ce formează obiectul cauzei au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă anterior adoptării Hotărârii nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de obiectul principal al cauzei pe care se grefează cererea de recurs (acțiune în constatare), de data înregistrării acesteia pe rolul instanței supreme (24 august 2017) și de data la care, prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit o altă repartizare între cele două secții ale instanței a cauzelor în funcție de lista de obiecte, cu ID-urile corespunzătoare, grupate pe materii juridice, conform Nomenclatorului Ecris, anume 1 octombrie 2018, litigiul având ca obiect principal acțiune în constatare se circumscrie competenței alocate secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Anexa la Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Completul de 5 judecători, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 alin. (1) și (3) cu referire la art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. referitoare la conflictul negativ de competență ivit între două secții ale Înaltei Curți, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Dosarul nr. x/2015 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 august 2017, când, în privința repartizării cauzelor între cele două secții, era aplicabilă Hotărârea Colegiului de conducere nr. 8 din 5 aprilie 2012, prin care au fost stabilite regulile de repartizare a dosarelor între secția I civilă și secția a II-a civilă, iar, conform anexei la această hotărâre:

"1) În cadrul secției I civile funcționează [...] complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cereri formulate [...] în materia revendicării imobiliare (ID 3960 și ID 4200) [...].

2) În cadrul secției a II-a civile funcționează [...] complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect: acțiunea în constatare (ID 3200 și ID 4180)".

În raport cu partajarea competenței dintre cele două secții, problema de drept care a stat la baza ivirii conflictului de competență a fost generată de calificarea juridică a obiectului litigiului, fie ca acțiune în constatare, ipoteză în care competența ar reveni secției a II-a civile, fie ca acțiune în revendicare, situație în care competența ar reveni secției I civile.

Prin cererea introductivă, înregistrată la 6 mai 2015 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă sub nr. x/2015, reclamantul Municipiul Brașov a chemat în judecată pe pârâții A. S.A., Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând instanței să constate că imobilul denumit "C." este proprietatea sa, fiind bun de interes și de uz public, să se constate nulitatea absolută a actelor întocmite cu nerespectarea dreptului său și să oblige pârâta A. S.A. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul în discuție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 554 (care reglementează dreptul de proprietate publică), art. 563 (care reglementează acțiunea în revendicare), art. 858 (care definește dreptul de proprietate publică), art. 861 (referitor la caracterele dreptului de proprietate publică) și art. 865 (referitor la apărarea dreptului de proprietate publică) din C. civ. de la 1864, art. 135 din Constituție, art. 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 80-82 din Legea nr. 69/1991.

La 15 iulie 2015, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, și Autoritatea Națională pentru Turism, ca succesor în drepturi al Ministerului Turismului.

La 12 august 2015, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat să se constate că bunul imobil în litigiu aparține domeniului public al statului și să fie obligată pârâta A. S.A. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat și să fie efectuate cuvenitele rectificări în evidențele de carte funciară.

Din conținutul acțiuni introductive, rezultă că acțiunea nu se limitează la constatarea dreptului de proprietate publică, ci este o veritabilă acțiune în revendicare, prin care se urmărește revenirea bunului în proprietatea reclamantului, în condițiile în care, prin Ordinul ministrului turismului nr. 154/26.04.1991, a cărui nulitate absolută parțială se solicită a se constata prin acțiune, s-a prevăzut că imobilul constituie obiectul dreptului de proprietate al D. S.A., actuala A. S.A..

În virtutea principiului disponibilității reglementat de art. 9 din C. proc. civ., calificarea juridică a acțiunii introductive este determinată chiar de către reclamant, având în vedere cu precădere faptul că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 563 din C. civ. din 1864, care reglementează acțiunea în revendicare și dispune în sensul că "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept". Subsecvent, este avut în vedere și faptul că, prin acțiune, reclamantul nu urmărește numai constarea dreptului său de proprietate, ci tinde să obțină revendicarea bunului de la pârâta A. S.A., cu consecința obligării acesteia să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul.

În concluzie, în condițiile în care, prin cererea introductivă, reclamantul urmărește să obțină constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului și obligarea pârâtei A. S.A. să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul, se reține că litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 are ca obiect o acțiune în revendicare, iar nu o acțiune în constatarea dreptului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ. și având în vedere pct. 1) din anexa la Hotărârea Colegiului de conducere nr. 8 din 5 aprilie 2012, prin care au fost stabilite regulile de repartizare a dosarelor între secția I civilă și secția a II-a civilă, Completul de 5 judecători va stabili în favoarea secției I civile competența de soluționare a recursurilor ce formează obiectul dosarului nr. x/2015

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamantul Municipiul Brașov, de pârâta S.C. A. S.A. și de intervenienta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1067/AP din 14 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2021.