ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1292/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 29.05.2019, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Medgidia, să se constate și să se declare ca fiind false dispoziția nr. x/09.04.1990 și Statul de funcțiuni, înscrisuri emise de către fosta IGCL (Întreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă) Medgidia, precum și "constatarea preluării falsului în deciziile ce au urmat’’.

Prin sentința civilă nr. 1975/03.09.2020 Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Medgidia, ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 221/C din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 1975 din 03 septembrie 2020 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019.

A fost anulată sentința civilă apelată și, evocând fondul, a fost respinsă acțiunea ca nefondată

Împotriva deciziei civile nr. 221/C din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîncadrate în drept, reclamantul a susținut, în esență, că recursul este admisibil, întrucât tribunalul nu a judecat cauza, în primă instanță, pe fond ci a admis excepția prescripției, iar instanța de apel a respins excepția și a judecat acțiunea pe fond, astfel că reclamantul trebuie să aibă dreptul la calea de atac, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție.

În continuare, recurentul-reclamant reia motivele de apel și arată că a solicitat să se constate și să se declare ca fiind false dispoziția nr. x/09.04.1990 și Statul de funcțiuni, înscrisuri emise de către fosta IGCL (Întreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă) Medgidia și de asemenea constatarea preluării falsului "în deciziile care au urmat’’, cu aplicarea sancțiunii nulității lor.

Prin cererea de recurs s-a arătat, în esență, că reclamantul a recurs la acest demers întrucât entitatea cu care a avut raporturi de muncă s-a folosit de înscrisuri nereale, false, cum este cazul statului de funcțiuni valabil cu 01.01.1990, întocmit de directorul de la acea dată al IGCL Medgidia și prezentat în instanță la cererea acestuia și care comparativ cu cartea de muncă, atestă un neadevăr - anume că postul nu putea fi vacant, ci era ocupat de inginerul B.; decizia nr. 35/09.04.1990 era întemeiată pe un fals, fără a avea acoperire legală, fiind fictivă.

A fost redat conținutul art. 289 din vechiul C. pen. cu privire la definirea falsului intelectual și totodată s-a făcut trimitere la sancțiunea civilă a nulității absolute; s-a arătat că potrivit procedurii civile, când nu este caz de judecată penală sau faptele s-au prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de probă.

Se mai arată că declarațiile martorilor date în fața organelor de cercetare judiciară nu sunt conforme adevărului și s-a solicitat ca instanța să analizeze, să verifice, să cerceteze falsurile, să le scoată din circuitul civil și juridic ca să poată finaliza litigiul întrerupt de uzul de fals, să scoată falsul din cartea de muncă și care îl afectează, pentru ca să beneficieze de celelalte drepturi care i-au fost luate prin abuz în formă continuată.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii, iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurent, probele cerute și încuviințate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanța de apel, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor și declarațiilor martorilor de la dosarul cauzei, recurentul-reclamant susținând interpretarea greșită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Criticile astfel invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

Totodată, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de apel, în soluționarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că dispozițiile pe care le pretinde apelantul ca fiind "false’’ nu intră în sfera actelor juridice cu conținut neveridic, alterat, ori a celor inexistente, contrafăcute - ele fiind în realitate acte emise de către fostul angajator, prin care reclamantului i-a fost modificat contractul de muncă, iar aceste acte juridice aveau un regim propriu de contestare, erau supuse unei proceduri judiciare aparte, în cadrul căreia cel interesat se putea folosi de orice probe în desființarea efectelor lor. Mai mult, unele acte au făcut obiectul unor proceduri judiciare soluționate irevocabil.

Aspectele analizate de instanța de apel nu au fost criticate de recurent prin memoriul de recurs, aceasta reluând criticile din apel referitoare la existența falsurilor din actele contestate de reclamant, invocând aspecte ce țin de situația de fapt a speței și de probele administrate în cauză.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 221/C din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2021.