ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2370/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

După deliberare, asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la data de 22 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Medgidia, obligarea pârâtei să îl pună în posesie pe reclamant cu terenul în suprafață de 200 mp intravilan confiscat în anul 1981, obligarea la plata sumei de 50000 euro, reprezentând daune morale pentru suferințele psihice cauzate de către o angajată a Primăriei Municipiului Medgidia, numita B., solicitând totodată punerea în posesie asupra terenului în suprafață de 900 mp care a aparținut autorului C..

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin precizările depuse la 02 aprilie 2019, reclamantul A. a arătat că obiectul învestirii instanței îl constituie solicitarea sa de a fi pus în posesie atât cu terenul în suprafață de 200 mp sau contravaloarea acestui teren de 40000 RON, cât și cu terenul în suprafață de 900 mp.

Prin sentința civilă nr. 492 din 03 aprilie 2019, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția de necompetență materială, invocată de pârâta Primăria Municipiului Medgidia, și a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, la data de data de 12 aprilie 2019, sub același număr de dosar.

La termenul din 29 mai 2020, reclamantul a depus precizări la acțiune arătând că obiectul învestirii instanței de fond îl constituie obligarea pârâtei Primăria Municipiului Medgidia să îl pună în posesie pe reclamant cu privire la terenul în suprafață de 200 mp sau să îi achite suma de 40000 euro, reprezentând contravaloarea terenului, obligarea pârâtei la plata sumei de 30000 euro, reprezentând contravaloarea daunelor morale pentru suferințele psihice datorate conduitei pârâtei care nu i-a restituit terenul pretins, precum și obligarea pârâtei de a-l pune pe reclamant în posesie cu terenul în suprafață de 900 mp, dobândit de reclamant prin succesiune de la unchiului său.

Prin sentința civilă nr. 1979 din 03 septembrie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Municipiul Medgidia, prin primar, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel raclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Curtea de Apel Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, la data de 14 ianuarie 2021, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 1979 din 03 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul Medgidia, prin Primar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 iunie 2021 și a fost repartizat, aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurentul-reclamant a susținut că decizia atacată este contrară celor stabilite prin decizia nr. 62/C/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A mai arătat că Primăria Medgidia refuză să îl pună în posesie, deși este singurul moștenitor al defunctului C..

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă acțiunea reclamantului A., astfel cum a fost precizată, prin care a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Medgidia să îl pună în posesie cu privire la terenul în suprafață de 200 mp sau să îi achite suma de 40000 euro, reprezentând contravaloarea terenului, obligarea pârâtei la plata sumei de 30000 euro, reprezentând contravaloarea daunelor morale pentru suferințele psihice datorate conduitei pârâtei care nu i-a restituit terenul pretins, precum și obligarea pârâtei să îl pună în posesie cu terenul în suprafață de 900 mp dobândit prin succesiune.

Prin sentința civilă nr. 492 din 03 aprilie 2019, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția de necompetență materială, invocată de către pârâta Primăria Municipiului Medgidia, și a fost declinată cauza, spre soluționare, Tribunalului Constanța, în considerarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, reținându-se că obiectul învestirii instanței îl reprezintă nemulțumirea reclamantului cu privire la decizia de invalidare emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, reclamantul considerându-se îndreptățit să primească în natură terenul care a format obiect al notificării întemeiate pe dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1979 din 03 septembrie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Municipiul Medgidia, prin primar, ca nefondată.

Această sentință a fost menținută prin respingerea căii de atac a apelului, prin decizia civilă nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. x/23.08.2001 la Primăria Municipiului Medgidia, conform Legii nr. 10/2001, reclamantul A. a solicitat restituirea tuturor imobilelor pe care familia acestuia le-a avut în Medgidia sau acordarea de despăgubiri, iar prin sentința civilă nr. 1107/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. x/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Medgidia și Municipiul Medgidia, prin primar, fiind obligați pârâții să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat abuziv, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 90 mp și construcție situat în Medgidia, str. x, jud. Constanța.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost soluționat prin decizia civilă nr. 62/C/25.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul civil nr. x/2008 fiind respins apelul pârâților Primarul Municipiului Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia și al Municipiului Medgidia, prin primar, și admis apelul declarat de către reclamantul A., cu consecința schimbării, în parte, a sentinței apelate, în sensul că măsurile reparatorii se vor propune pentru terenul în suprafață de 200 m.p. aferent construcțiilor demolate din localitatea Medgidia, str. x nr. .24 (fostă str. x); au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la dreptul la despăgubiri pentru construcția demolată.

Recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia și Municipiul Medgidia, prin primar, împotriva acestei decizii, a fost respins prin decizia civilă nr. 449/28.01.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul civil nr. x/2008

Astfel, în scopul aducerii la îndeplinire a celor stabilite în dosarul nr. x/2008, a fost emisă dispoziția nr. x/28.01.2011 a Primarului Municipiului Medgidia, completată cu dispoziția nr. x/17.01.2012 emisă de aceeași instituție, prin care s-a dispus înaintarea dosarului format pentru soluționarea notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor în vederea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul preluat abuziv compus din construcție demolată și teren în suprafață de 200 mp aferent construcției demolate situat în Municipiul Medgidia, strada x, nr. 24, fostă strada x, nr. 68, județul Constanța.

Prin decizia de invalidare nr. 18472/18.01.2018, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în considerarea dispoziției nr. 65/17.01.2012, emisă de Primarul Municipiului Medgidia de completare a dispoziției nr. 118/28.01.2011, emisă de Primarul Municipiului Medgidia, a fost invalidată dispoziția nr. x/17.01.2012, emisă de Primarul Municipiului Medgidia, având în vedere că valoarea imobilului construcție stabilită prin aplicarea grilei notariale este de 49135,14 RON, iar valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în anul 1988 pentru imobilul construcție notificat a fost de 58161,02 RON.

În acest sens, curtea de apel a apreciat că și terenul în suprafață de 900 mp solicitat prin prezenta acțiune a fost inclus între cele a căror restituire a format obiectul notificării, iar solicitarea reclamantului de "punere în posesie cu privire la terenul în suprafață de 900 mp" reprezintă în realitate cererea de restituire în natură a acestui teren întemeiată pe dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001.

De altfel, s-a mai reținut în cuprinsul deciziei recurate că, prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Primăria Medgidia, restituirea în natură a terenului în suprafață de 900 m.p. care face obiectul notificării nr. x/23.08.2001, iar prin sentința civilă nr. 4902/02.10.2012, Tribunalul Constanța a respins cererea ca neîntemeiată.

Apelul împotriva aceste sentințe a fost soluționat prin decizia civilă nr. 114C din 13.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care a fost admis recursul civil declarat de recurentul reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Medgidia, a fost modificată în tot sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea pentru autoritate de lucru judecat, constatându-se că nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat, întrucât s-a statuat în mod irevocabil în dosarul civil nr. x/2008 al Tribunalului Constanța că reclamantul A. este îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul-teren în suprafață de 200 m.p. și construcție demolată, situat în Medgidia, strada x nr. 24 (fostă strada x nr. 68, fostă I.V. Stalin nr. 68); cu privire la terenul viran de 900 m.p. solicitat de reclamant prin notificarea nr. x/23.08.2001, s-a constatat că printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată anterior într-o altă cauză - dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Constanța, s-a tranșat pretenția reclamantului, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În acest context, se constată că instanța de apel a dat eficiență efectului puterii de lucru judecat în raport cu dosarele amintite mai sus, arătând că nu se poate reține o altă situație de fapt sau de drept, decât cea asupra căreia instanțele s-au pronunțat deja.

În aceste condiții, raportat la aspectele prezentate anterior, Înalta Curte constată că prezenta cauză se încadrează în ipoteza reglementată prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că a fost formulată notificare în baza Legii nr. 10/2001, care a fost soluționată prin Dispoziția nr. 118/28.01.2011 a Primarului Municipiului Medgidia, completată cu Dispoziția nr. 65/17.01.2012 emisă de aceeași instituție.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, au următorul conținut:

"Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Legea nr. 10/2001 este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidență în cauza pendinte.

Totodată, se reține că potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale anterior evocate, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalității consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și în termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei; cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că decizia civilă nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 69/C din 07 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2021.