ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 126/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

după deliberare, constatând că proba este concludentă și utilă soluționării cauzei, urmează să o încuviințeze în temeiul art. 492 C. proc. civ.

În continuare, acordă cuvântul asupra recursului formulat împotriva încheierii de recuzare.

Avocat A., pentru recurenți, arată că și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Referitor la considerentele instanței din încheierea de recuzare, că ar fi avut posibilitatea de a depune înscrisuri din dosarul nr. x/2010, arată că li s-a respins, atât solicitarea de atașare a acestei cauze, cât și cea de studiu, prin urmare, recurenții nu au avut acces la respectivul dosar. Această susținere se încadrează în punctul 6 al art. 488, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

În privința punctului 7 al art. 488 C. proc. civ., recurenții au pretins încălcarea autorității de lucru judecat de către instanța care a soluționat cererea de recuzare. Curtea de Apel, care a judecat recursul, a refuzat atașarea dosarului nr. x/2010, recurenții invocând excepția puterii de lucru judecat, precum și necompetența materială a Curții de Apel. În aceste condiții, au solicitat și permiterea accesului la respectivul dosar, însă cererea de atașare le-a fost respinsă.

Ultimul punct pe care îl invocă este art. 488 alin. (1) pct. 8, când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Încheierea de respingere a probei are un caracter interlocutoriu, când instanța nu mai poate reveni asupra ei. Curtea de Apel a înțeles greșit esența cererii formulate de recurenți, ea este o cerere de încuviințare probatorii cu înscrisuri, și nu o cerere incidentală.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de recuzare, fără cheltuieli de judecată.

Avocat B., pentru intimați, arată că motivul cererii de recuzare vizează respingerea solicitării de atașare a unui dosar în care în care recurenții s-au judecat cu A.N.R.P., fiind realizată o expertiză ce a stabilit o valoare de piață. Or, la data introducerii cererii de chemare în judecată, mai 2013, s-a avut în vedere valoarea cu care terenul respectiv figura în evidențele Camerei Notarilor Publici. Chiar dacă s-au realizat mai multe evaluări și valorile au suportat fluctuații, ceea ce contează este valoarea din 2013, de care instanța a ținut seama.

Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

La interpelarea Înaltei Curți privind motivul de recuzare în care s-ar încadra susținerile recurenților, apărătorul acestora arată că magistratul și-a spus părerea despre cauză și, de asemenea, sunt interese în prezentul dosar.

Instanța reține recursul în pronunțare.

După deliberare,

ÎNALTA CURTE,

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

În speță, recurenții C., D., E. și F. au formulat cerere de recuzare a completului de judecată învestit cu soluționarea recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Curții de Apel, complet compus din judecătorii G., H. și I..

Incidentul procedural a fost fundamentat pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Petenții au solicitat înlăturarea completului de la judecata cauzei și înlăturarea efectelor actelor de procedură în ceea ce privește respingerea cererii de atașare a dosarului nr. x/2010 al Curții de Apel Iași, precum și primirea prematură de concluzii la excepția necompetentei materiale, fără administrarea probatoriului solicitat și fără pronunțarea prealabilă pe excepția prezumției/puterii lucrului judecat.

Motivul de recuzare a vizat respingerea cererii de atașare a dosarului nr. x/2010 al Curții de Apel Iași. Au explicat petenții că, la primul termen de judecată, au ridicat excepția necompetentei materiale a Curții de Apel, în dovedirea ei invocând puterea de lucru judecat a dosarului nr. x/2010 Părțile intenționau să probeze faptul că valoarea obiectului cererii este peste 1.000.000 RON pentru ca recursul sa fie considerat admisibil și să fie judecat de Înalta Curte. Or, această valoare putea fi dovedită cu probatoriul descoperit în dosarul nr. x/2010, în care adversarii s-au judecat cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a mai arătat că recurenta E. a descoperit, cu ocazia studierii dosarului nr. x/2010, atât expertiza de evaluare realizată de expertul J., cât și o nouă expertiză întocmită de expertul K., administrată în fața Înaltei Curți de Casație de Justiție, care desființează vechea expertiză J.. Pentru valoarea unei fâșii de teren de 39 mp, în expertiză valoarea terenului este stabilită cu putere/prezumție de lucru judecat la 197 euro mp.

Dar, în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Iași, intimații reclamanți L. au utilizat expertiza desființată și au susținut mincinos că valoarea terenului petenților este 17 euro mp, de 12 ori mai mică decât în expertiza legală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în puterea căreia s-a admis recursul lor.

Dosarul nr. x/2010 are putere/prezumție de lucru judecat asupra prezentei cauze în ce privește titlul în puterea căruia se deține, situarea terenului deținut și valoarea lui - 1.121.203 RON, care permite exercitarea căii de atac a recursului. Nu s-au putut anexa copii de pe acest dosar, deoarece Curtea de Apel Iași nu a încuviințat eliberarea lor.

Cererea de atașare a dosarului a fost respinsă, cu argumentul că la dosar există toate înscrisurile pentru a se soluționa pricina.

Au mai susținut petenții că, datorită regimului pe care îl are încheierea de respingere a probei, potrivit art. 235 C. proc. civ., instanța nu va mai putea reveni în proces asupra măsurii, așadar, nu vor putea utiliza înscrisurile din dosar în dovedirea caracterului întemeiat al excepției/prezumției puterii lucrului judecat și, ulterior, al excepției necompetenței materiale, precum și al punctelor 2 și 3 ale art. 488 C. proc. civ.

Au fost încălcate principiile dreptului la apărare, contradictorialității și nemijlocirii. S-a soluționat excepția necompetenței materiale fără a se verifica dosarul în legătură cu care s-a invocat excepția prezumției/puterii lucrului judecat. Refuzul instanței de a atașa dosarul valorează elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Au mai afirmat că încheierea de respingere a excepției necompetenței materiale este arhetipul încheierii interlocutorii, după cum se prevede în art. 235 C. proc. civ. În opinia petenților, stabilirea valorii cererii sub 200.000 RON va lega instanța de recurs, astfel că ea nu va putea constata o valoare mai mare de 200.000 RON a cererii la fond, în soluționarea primului și a celui mai important motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererea de recuzare.

Împotriva încheierii din 6 februarie 2019 au formulat recurs pârâții C., D., F. și E..

În prealabil, recurenții au expus succint motivele care au condus la formularea cererii de recuzare, respectiv respingerea cererii de atașare a dosarului nr. x/2010 al Curții de Apel Iași, precum și primirea prematură de concluzii pe excepția necompetenței materiale, fără administrarea probatoriului solicitat și fără pronunțarea, în prealabil, pe excepția prezumției/puterii lucrului judecat. În opinia acestora, soluția de respingere a recuzării este una greșită, raportat la cele două argumente reținute de instanță, anume că motivul recuzării ar fi constat în respingerea administrării unui mijloc de probă și că petenții aveau posibilitatea să depună înscrisuri din dosarul a cărui atașare au solicitat-o, însă nu au făcut-o.

Primul motiv de recurs, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează încălcarea de către Curtea de Apel a autorității de lucru judecat. În susținerea acestuia, recurenții au arătat că, în dosarul nr. x/2010, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin admiterea recursului formulat de intimații L. s-a înlăturat cu autoritate de lucru judecat o expertiză de evaluare a unui teren, fiind înlocuită cu alta ce a stabilit o valoare de 12 ori mai mare. Expertiza înlăturată a fost utilizată de intimații L. în cauza pendinte pentru a justifica valoarea scăzută a terenului, iar acest aspect a fost descoperit ulterior de recurenți, care au opus prezumția puterii lucrului judecat, solicitând și atașarea dosarului nr. x/2010 la dosarul de recurs.

Cererea de atașare a dosarului a fost respinsă, iar recuzarea s-a făcut tocmai prin prisma încălcării evidente a autorității de lucru judecat. Față de soluția dispusă în incidentul procedural, ei nu reușit să probeze excepția invocată.

A doua critică formulată se referă la faptul că încheierea de respingere a recuzării cuprinde motive contradictorii și străine de cauză, în sensul ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentul contradictoriu folosit de instanță este acela că reține posibilitatea petenților de a depune înscrisuri din dosarul nr. x/2010 în cauza de față, în contextul în care Curtea de Apel Iași (în cadrul dosarului nr. x/2010) le-a respins cererea de fotocopiere a documentelor.

Prin ultimul motiv de recurs se reclamă pronunțarea încheierii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a explicat că cererea de atașare a unui dosar nu este o cerere incidentală, conform art. 30 alin. (6) C. proc. civ., ci una de încuviințare a probatoriului cu înscrisuri ce se află în posesia unei instituții. Încheierea de încuviințare a probelor are un caracter preparatoriu, când se încuviințează o probă, și interlocutoriu, când ea se respinge, instanța putând reveni în cursul procesului numai asupra probelor încuviințate în condițiile art. 259 C. proc. civ., nu și a celor respinse.

Încheierea de respingere a probelor are caracter interlocutoriu, ceea ce înseamnă că instanța nu mai poate reveni asupra măsurii dispuse, conform art. 235 C. proc. civ. "Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparator, ci numai de cele interlocutorii.’’Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează chestiunea litigioasă a probelor ce sunt încuviințate.

În speță, Curtea de Apel nu mai putea reveni în proces asupra respingerii cererii de atașare a dosarului nr. x/2010, iar recurenții au fost în imposibilitate de a valorifica înscrisurile din această cauză în dovedirea caracterului întemeiat al excepției/prezumției puterii lucrului judecat, al punctelor 2 și 3 ale art. 488 C. proc. civ. și, ulterior, al excepției necompetenței materiale a instanțelor din fazele procesuale anterioare.

Pentru toate argumentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii de recuzare și trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Iași.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurenții au deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate și că aceasta a fost promovată în termen.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților cauzei.

Recurenții au formulat punct de vedere la raport, prin care au reiterat motivele din cererea de recurs și au fost de-acord cu concluziile raportorului.

Intimații M., N., O., P., Q. și R. au depus concluzii scrise, susținând că toate criticile recurenților nu se pot încadra în motivele de recurs invocate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenții C., D., F. și E. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cererea de recuzare inițiată de petenții C., D., E. și F. a fost fundamentată, în drept, pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Art. 42 alin. (1) pct. 13 stipulează faptul că judecătorul este incompatibil să judece atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar, pe de altă parte, implică un demers obiectiv, ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât, pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății.

În speță, petenții au solicitat recuzarea completului învestit cu soluționarea cauzei în recurs, întrucât li s-a respins cererea de atașare a dosarului nr. x/2010 al Curții de Apel Iași și, în acest caz, au fost în imposibilitate de a se folosi de înscrisurile din respectiva cauză pentru a dovedi caracterul întemeiat al excepției/prezumției puterii de lucru judecat, al punctelor 2 și 3 ale art. 488 C. proc. civ., precum și al necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea căii de atac.

Înalta Curte reține că măsura luată privește respingerea unei probe, care nu reprezintă o chestiune care să vizeze conduita membrilor completului, ci ține de modul în care aceștia au soluționat o anumită cerere. Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviințarea administrării unei probe, sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condițiile reglementate de C. proc. civ., fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa, în final, cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Astfel, împrejurarea că respectivul complet de judecată a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a respins cererea de atașare a dosarului nr. x/2010 al Curții de Apel Iași, solicitată de recurenți, nu constituie motiv de recuzare și nu se regăsește în vreuna dintre situațiile care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Critica subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se pretinde încălcarea autorității de lucru judecat, raportat la măsura dispusă la termenul de judecată din 30 ianuarie 2019, de respingere a cererii de atașare a respectivului dosar, nu poate fi primită.

În acord cu raționamentul expus în încheierea de recuzare, prezenta instanță reține că părțile aveau posibilitatea de a anexa la dosarul de recurs, în dovedirea aspectelor invocate, fotocopii ale înscrisurilor din dosarul nr. x/2010, inclusiv raportul de expertiză cu care intenționau să probeze necompetența materială a Curții de Apel ca instanță de recurs, raportat la valoarea terenului în litigiu.

De asemenea, refuzul de atașare a unui dosar nu pune în discuție un aspect legat de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești și nici nu poate constitui motiv justificat al admiterii cererii de recuzare, de vreme ce singura problemă care s-ar putea evoca ar fi o pretinsă greșeală de judecată, al cărei remediu nu se subsumează soluției date asupra recuzării.

Înalta Curte urmează a înlătura și susținerile referitoare la pretinsa contradictorialitate cuprinsă în motivarea încheierii de recuzare. S-a reținut posibilitatea petenților de a uza de acele înscrisuri în cadrul cererii de probe, în contextul în care li s-a respins efectuarea de copii ale documentelor de către Curtea de Apel Iași.

Analizând încheierea recurată, se constată că este lipsită de constatări contradictorii în sensul celor reliefate de petenți și care ar face imposibilă exercitarea de către instanța de recurs a controlului judiciar. Instanța, în cuprinsul încheierii de recuzare, nu a făcut o analiză a demersurilor refuzate în ce privește cererile de fotocopiere, întrucât nu se impunea acest lucru, ci doar a constatat, corect, că înscrisurile din dosarul nr. x/2010, ce interesează sub aspectul invocării excepției puterii de lucru judecat, puteau fi atașate în mod facil cauzei aflate în etapa procesuală a recursului. În concluzie, motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi identificat în cauză.

Ultimul motiv de recurs enunțat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu își găsește aplicare câtă vreme, din expunerea acestuia, nu se identifică norma de drept material care ar fi fost greșit aplicată. În expunerea ideilor care conturează motivul, recurenții au făcut distincția între încheierile preparatorii și cele interlocutorii, ultimele fiind acelea prin care instanța respinge o cerere de încuviințare probe, cum este cea din litigiul dedus judecății. Or, această soluție nu poate contura elemente de parțialitate a judecătorului în soluționarea pricinii, fiind pur și simplu o măsură procesuală luată în condițiile legii.

Pentru toate argumentele înfățișate, Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a respins cererea de recuzare, nefiind îndeplinite cerințele pentru existența cazurilor prevăzute de art. 42 C. proc. civ., pe cale de consecință, se va respinge și recursul recurenților, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C., D., F. și E. împotriva încheierii din 6 februarie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2021.