Decizia nr. 1134/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 672/2019 a Tribunalului Vaslui

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă sub nr. x/2019, la 21 martie 2019, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Stănilești și Consiliul Local al Comunei Stănilești au solicitat obligarea, în solidar, a pârâților A., B., C., D., E. și F., la plata sumei de 855.341 RON, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a faptei ilicite a pârâților. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. Prin întâmpinarea formulată pârâta F. a invocat excepția autorității de lucru judecat prin prisma dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., iar pârâtul D. a ridicat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 672 din 16 iulie 2019, Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins, ca neîntemeiate, excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtul D., precum și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta F.. A respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în sumă de 1.200 RON către pârâtul C., respectiv în sumă de 1.500 RON către pârâta F.. A respins cererea pârâtului D. privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cererea de apel. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Stănilești și Consiliul Local al Comunei Stănilești, precum și pârâtul D.. Pârâta F. a exercitat apel incident împotriva aceleiași hotărâri sub aspectul modificării considerentelor de la pagina 20 din decizie, penultimul alineat al hotărârii, precum și în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 479 din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins apelul reclamanților. A admis apelul pârâtului D. și a obligat reclamanții să plătească acestuia suma de 7.208 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond. A admis apelul incident formulat de pârâta F. și a înlăturat următoarele considerente din sentința atacată: "instanța reține că prin decizia penală nr. 50 din data de 01.04.2013 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia nr. 327/89/2012 pronunțată de Î.C.C.J în dosarul penal nr. x/2012, pe latură penală, constatând că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din data de 14.12.2005, conține date nereale a dispus condamnarea inculpaților (pârâții din prezenta cauză) pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual". A obligat recurenții să plătească pârâtei F. suma de 9.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. A obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 7.236,55 RON în favoarea pârâtului D., în cuantum de 1.785 RON în favoarea pârâtei E. și în cuantum de 1.200 RON în favoarea pârâtului C..

Recursul declarat în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 479 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă au declarat recurs reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănilești și Consiliul Local al Comunei Stănilești, în fundamentarea căruia au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Printr-o primă critică se susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 998 - 999 și art. 1003 C. civ., respectiv cu eludarea principiului autorității de lucru judecat a hotărârii penale în procesul civil, reglementat de prevederile art. 22 C. proc. pen., sub imperiul cărora s-a pronunțat decizia penală nr. 50/01.04.2013, în dosarul penal nr. x/2012 În partea de început a cererii de recurs se relevă parcursul litigiului prin raportare la soluțiile pronunțate de instanțele anterioare și ceea ce s-a dispus prin decizia penală nr. 50 din 1 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași. Recurenții - reclamanți arată că raționamentul juridic al celor două instanțe de fond cu privire la eliminarea condiției raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită de intimații pârâți (inculpați în dosarul penal nr. x/2012) și prejudiciul rezultat eludează prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., care statuează că "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia." Astfel, de vreme ce hotărârea penală are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, instanța civilă nu putea statua contrar soluțiilor și considerentelor reținute de către instanța penală, cum s-a întâmplat în speța de față. A doua critică se referă la principiul ne bis in idem, susținându-se că a fost interpretat și aplicat greșit de cele două instanțe ale fondului, în condițiile în care prin obligarea pârâților la plata către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănilești a sumei de 854.696,84 RON nu se ajunge la o dublă răspundere a acestora pentru identitate de faptă și prejudiciu. Astfel, obligația de plată stabilită în sarcina pârâților prin decizia penală nr. 50/01.04.2013 a fost acoperită de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănilești prin achitarea prejudiciului în două tranșe, la 05.10.2018 - suma de 300.000 RON și la 21.12.2018 - suma de 554.341 RON, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/30.01.2012, urmând ca reclamanta să recupereze prejudiciul de la pârâți, a căror vinovăție cu privire la fapta și la existența prejudiciului a fost stabilită cu putere de lucru judecat. În opinia recurenților, executarea obligației de plată de către intimați are loc o singură dată în temeiul aceleiași răspunderi delictuale și pentru aceeași faptă ilicită, iar înlocuirea creditorului față de care trebuie să-și îndeplinească obligația de plată nu echivalează cu o încălcare a principiului ne bis in idem. Prin plata de către UAT Stănilești a prejudiciului în cuantum de 854.696,84 RON, intimații pârâți nu sunt degrevați de obligația de plată a prejudiciului, care se transferă după momentul achitării către partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, din patrimoniul acesteia în patrimoniul UAT Stănilești. Pentru aceste motive, ambele instanțe au reținut greșit neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana intimaților pentru a fi obligați la plata sumei de 854.696,84 RON. 5. Apărările formulate în recurs. Intimata pârâtă E. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se invocă critici care privesc modul în care instanța de apel a apreciat cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, anume neîndeplinirea condiției legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul invocat de reclamanți. Or, acest aspect presupune o chestiune de analiză și interpretare a probatoriului, iar nu de legalitate a hotărârii sau de aplicare greșită a dispozițiilor legale invocate, art. 998 C. civ. și 22 C. proc. pen. Pe fondul cauzei, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul - pârât D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul - pârât B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul - pârât C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul - pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, intimata F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cauza nu a parcurs procedura de filtru față de data inițială a dosarului (21.03.2019), ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. II. Judecata în recurs. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere, prin raportare la motivele de recurs formulate, următoarele: Astfel cum cu claritate rezultă din considerentele deciziei atacate, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților a avut ca principal temei împrejurarea că în cauză nu este îndeplinită una dintre condițiile răspunderii civile delictuale, anume aceea a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Această statuare a instanței de apel, consonantă cu aceea a primei instanțe, a avut în vedere că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/14.12.2005 încheiat de intimați, prin care se menționa în mod neadevărat că lucrările de construcție erau finalizate, a constituit doar un mijloc de a ascunde nerespectarea obligațiilor contractuale de către recurentul Consiliul Local Stănilești și de a induce în eroare Agenția SAPARD, pentru ca recurentul să nu piardă ultima tranșă de finanțare nerambursabilă pe care, în condiții de finalizare în termen a lucrărilor, ar fi fost în drept să o încaseze. Astfel cum instanța de apel a arătat, declararea ca neeligibilă a tranșei a patra a ajutorului financiar nerambursabil, în valoare de 854.696,84 RON, și restituirea ulterioară de către actualii recurenți a acestei sume a fost determinată de nefinalizarea în termen a proiectului intitulat "Modernizarea drumului comunal Gura Văii (DN24A)- Pogănești, 6,524 km, comuna Stănilești, județul Vaslui", conform clauzelor asumate de Consiliul Local Stănilești prin contractul de finanțare nr. x din 29.03.2004, cu actele adiționale aferente, iar nu de către atestarea în fals de către intimați a faptului că lucrările de construcție ar fi fost finalizate în termen. Față de aceste elemente de fapt, concluzia primei instanțe, confirmată în apel, potrivit căreia lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta intimaților și restituirea de către actualii recurenți către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a sumei de 854.696,84 RON este una pe deplin legală. În aceste circumstanțe, nu putea fi angajată răspunderea civilă a pârâților intimați în sensul avut în vedere de reclamanți prin prezenta acțiune civilă, știut fiind că, în acord cu prevederile art. 998 și 999 C. civ. 1864, o asemenea răspundere poate fi reținută exclusiv atunci când, cumulativ, sunt întrunite toate condițiile pretinse de lege (existența faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu), iar nu doar una sau unele dintre acestea. Pe cale de consecință, soluția instanței de apel este, în planul interpretării și aplicării dispozițiilor legale privitoare la angajarea răspunderii civile delictuale, una pe deplin legală, ea constituindu-se într-o aplicare justă a legii la starea de fapt specifică prezentei cauze. Acest motiv al recursului este, deci, nefondat, neputându-se reține că instanța de apel ar fi săvârșit o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ. 1864, precum și, în legătură cu acestea și derivat din ele, a dispozițiilor art. 1003 din același Cod privitoare la caracterul solidar al răspunderii civile atunci când delictul este imputabil mai multor persoane. Nefondate sunt și criticile prin care recurenții susțin că instanța de apel a încălcat regula afirmată prin dispozițiile art. 22 C. proc. pen. 1968 (sub imperiul căreia a fost pronunțată decizia penală nr. 50/01.04.2013 a Curții de Apel Iași în dosarul nr. x/2012), potrivit cărora "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia". Reține Înalta Curte că, în plan factual, este relevant în cauză că prin decizia penală nr. 50/01.04.2013 a Curții de Apel Iași, devenită definitivă în urma menținerii ei, sub aspectul soluționării acțiunii civile, prin decizia penală nr. 1050/24.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea actualilor intimați-pârâți la a-i plăti părții civile Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit - Program SAPARD, suma de 854.696,84 RON, reprezentând echivalentul tranșei a patra din finanțarea nerambursabilă decontată beneficiarului Consiliului Local Stănilești, din cadrul contractului de finanțare nr. x din 29.03.2004. Dispozițiile art. 22 din noul C. proc. pen. 1968 (precum și, mutatis mutandis, cele ale art. 28 alin. (1) din noul C. proc. pen. - Legea nr. 135/2010) au în vedere situația în care instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, în acele cazuri în care legea îngăduie aceasta, iar nu și situațiile în care instanța penală s-a pronunțat asupra acțiunii civile, oferind o dezlegare cu privire la acestea. În acest din urmă caz, relevanța dispozițiilor art. 22 C. proc. pen. 1968 nu ar mai putea fi reținută cu privire la chestiunea deja tranșată, căci într-o asemenea situație autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale operează ca un fine de neprimire, în cazul în care aceleași pretenții civile, deși soluționate în procesul penal, ar fi reiterate între aceleași părți pe calea unei acțiuni civile separate, fiind vorba despre fructificarea efectului negativ al lucrului judecat. Or, în procesul penal în care a fost pronunțată decizia nr. 50/01.04.2013 a Curții de Apel Iași acțiunea civilă a fost soluționată, în raport cu partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit - Program SAPARD, primind dezlegare pe fondul ei. În ce-i privește însă pe actualii recurenți, ei nu au avut calitatea de părți civile în procesul penal, fiind terți în raport cu acesta. Observă Înalta Curte că, în sensul prevederilor art. 28 C. proc. pen. 1968 invocate de recurenți, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale poartă asupra existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În ce privește însă alte aspecte aflate în legătură cu fapta săvârșită sau care derivă din aceasta (precum, spre exemplu, existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu), acestea nu sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat, instanța civilă având dreptul de a le stabili în mod autonom, în baza propriei cercetări, deci fără a fi ținută de eventuale constatări făcute, sub aceste aspecte, de instanța penală. Tot astfel, nici sub noul C. proc. pen. (interesând, cu deosebire, prevederile art. 28) stabilirea legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu intră în categoria elementelor protejate de autoritatea de lucru protejat a hotărârii penale, ceea ce înseamnă că, în același sens, instanța civilă are deplină libertate de analiză și apreciere sub acest aspect. În aceste circumstanțe legale, rezultă că atât prima instanță, cât și cea de apel erau în drept a verifica și stabili dacă există legătură de cauzalitate între fapta delictuală săvârșită de pârâți și prejudiciul cauzat reclamanților, fără a se putea considera că, în sensul pretins de recurenți, s-ar fi încălcat de către instanța de apel autoritatea de lucru judecat a celor stabilite prin decizia nr. 50/01.04.2013 a Curții de Apel Iași. Împrejurarea că recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stănilești a făcut plata sumei de 854.341 RON, către partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit - Program SAPARD nu conduce, prin ea însăși, la concluzia că recurenta are un drept de regres împotriva actualilor intimați pârâți, în scopul de a recupera de la aceștia suma plătită, căci pentru aceasta era necesar ca în legătură cu raportul juridic dintre recurentă și intimați să fie îndeplinite în integralitatea lor condițiile răspunderii civile delictuale. Or, această esențială exigență legală nu se găsește îndeplinită, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta intimaților pârâți și prejudiciul cauzat recurentei. Recursul este, așadar, nefondat în întregul său, lipsind vreo încălcare a unei dispoziții legale de drept material, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) și pct. 8 C. proc. civ. În legătură cu excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata pârâtă E., Înalta Curte reține caracterul ei nefondat, motivele cererii de recurs încadrându-se, așa cum rezultă din cele ce preced, în acela prevăzut de art. 488 alin. (169 pct. 8 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune obligarea recurenților la a-i plăti intimatei F. suma de 7.500 RON, iar intimatului D. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorarii avocat