ÎCCJ, decizie (scj.ro #185431)

Contestație. Măsuri asiguratorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse luată asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate

Cuprins de materii

: Drept procesual penal. Partea generală.

Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii

Index alphabetic: -

măsuri asiguratorii

-confiscare special

- confiscare extinsă

-

contestație

C. proc. pen.

art. 249 alin. (1)

C. pen.

art. 112 alin. (1) și (5)

Legea nr. 78/2000

, art. 20

În vederea confiscării speciale prin echivalent a sumelor obținute de suspect prin infracțiunile de corupție, este legală luarea sechestrului asigurator asupra apartamentului proprietatea martorului, în situația în care din probe rezultă presupusa implicare a suspectului în achiziționarea imobilului sechestrat și poziția martorului de simplu interpus ca proprietar scriptic al imobilului, fiind evident riscul de înstrăinare sau sustragere de la urmărire penală a bunului imobil respectiv.

Î.C.C.J. încheierea penală nr. 526 din 18 octombrie 2021

I. Prin ordonanța din data de 09.09.2021 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție a dispus instituirea măsurii sechestrului asiguratoriu până la concurența sumei de 3.904.511,61 lei asupra imobilului situat în Spania, proprietatea martorului A., imobil ce a fost identificat de organele judiciare din Spania cu ocazia punerii în executare a ordinului european de anchetă emis în data de 02.12.2020. S-a dispus emiterea certificatului de indisponibilizare reglementat de Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare. Având în vedere că bunul imobil se află în afara teritoriului României, fiind situat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, s-a procedat la emiterea unui certificat de indisponibilizare în condițiile reglementate de Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare. În data de 20.09.2021 s-a primit comunicarea de la juzgado de instruccion n. 1 de marbella (antiguo mixto ni) prin care s-a adus la cunoștință aplicarea măsurii asigurătorii dispusă prin ordonanța din 09.09.2021 care constituie ordin de indisponibilizare conform Regulamentului. Prin procesul-verbal din data de 23.09.2021 s-a predat martorului A. asistat de avocat ales: un exemplar al ordonanței din data de 09.09.2021, o copie a certificatului de indisponibilizare emis în aceiași dată și o copie în limba spaniolă+traducere autorizată în limba română a comunicării nr. 338/2021 din 20.09.2021 a Juzgado De Instruccion N.L De Marbella (Antiguo Mixto Ni).

S-au reținut în esență următoarele: Având în vedere necesitatea de a evita înstrăinarea de la urmărire a bunurilor deținute, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra apartamentului din M., în vederea confiscării speciale prin echivalent a sumelor obținute de suspectul B. prin infracțiunile de corupție. Astfel, s-a motivat că măsura de siguranță a confiscării speciale este obligatorie în cauză potrivit dispozițiilor art. 289 alin. 3 din Codul Penal și art. 291 alin. (2) din Codul penal cu referire la art. 112 lit. d) din Codul penal. Articolul 289 din Codul penal incriminează infracțiunea de luare de mită, iar articolul 291 din Codul penal incriminează infracțiunea de trafic de influență. Potrivit art. 289 alin. 3 Cod penal: “Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.”

Potrivit art. 291 alin. 2 Cod penal: “Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.” Art. 112 alin. 1 lit. d și art. 112 alin. 5 Cod Penal au următorul conținut: ”Art. 112 - Confiscarea specială (1) Sunt supuse confiscării speciale: (…) 2 d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; (…) (5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b) - e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.” S-a reținut că legiuitorul permite confiscarea prin echivalent în cazul în care suma de bani ce a făcut obiectul infracțiunilor de corupție nu se găsește, ipoteză întâlnită și în această speță având în vedere că suma totală de 3.904.511,61 lei în materialitatea sa nu a fost găsită la niciunul dintre cei 2 suspecți. Conform art. 249 alin. 4 Cod procedură penală, măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. Astfel, s-a constatat că măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua și asupra bunurilor aflate în proprietatea altor persoane, iar nu doar a suspectului/inculpatului, cum este cazul apartamentului din M.. Legiuitorul nu exclude de la această alternativă confiscarea specială prin echivalent, fiind astfel permisă instituirea măsurii asiguratorii atât asupra bunului primit prin săvârșirea infracțiunii de corupție aflat în proprietatea altei persoane, cât și asupra altui bun (în afara celui primit prin săvârșirea infracțiunii de corupție) aflat în proprietatea altei persoane. S-a motivat că o astfel de măsură nu trebuie să fie una arbitrară atunci când se discută instituirea de măsuri asiguratorii “asupra bunurilor … altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate”, fiind necesară stabilirea unei legături între suspect/inculpat și acel bun care nu se află în proprietatea sa, legătură pe deplin stabilită în cauză conform probatoriului analizat anterior. În mod practic, suspectul B. este proprietarul de facto al acelui apartament din M., cumpărat pe numele unchiului său A.. Față de obiectul acestei cauze și natura infracțiunilor cercetate s-a constatat că sunt aplicabile și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 potrivit cărora în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. În conformitate cu prevderile art. 249 alin. (1) Cod procedură penală, având în vedere că: - suspectul B. a înstrăinat bunurile proprietatea sa prin partaj voluntar în data de 26.10.2020 când dosarul se afla la Camera Deputatilor pentru formularea cererii de efectuare în continuare a urmăririi penale, deci într-un moment în care suspectul avea cunoștință de existența dosarului - suspectul B. și-a golit conturile de depozit, s-a apreciat că măsura asiguratorie este necesară pentru a evita înstrăinarea bunului care poate face obiectul confiscării speciale.

Având în vedere că bunul imobil se află în afara teritoriului României, fiind situat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, s-a procedat la emiterea unui certificat de indisponibilizare în condițiile reglementate de Regulamentul (Ue) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare.

II. Împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție de instituire a sechestrului asigurator, a formulat contestație martorul A., prin apărător ales, solicitând ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului - apartament situat în Spania, pentru următoarele critici: - neîndeplinirea condițiilor prevăzută de dispozițiilor art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, procurorul de caz instituind măsura sechestrului asigurător fără să fi dovedit vreo acțiune a martorului în sensul „ascunderii, distrugerii sau înstrăinării bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse”; - aplicarea măsurii sechestrului asigurător de către procurorul de caz contravine dispozițiilor legale precitate și prin raportare la calitatea de martor a subsemnatului în cadrul dosarului penal, martorul neputând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare și/sau la repararea pagubei produse prin presupusa infracțiune săvârșită de către inculpatul B.. Contestatorul a motivat că ținând cont de calitatea sa de martor, măsura sechestrului asigurător nu poate fi dispusă asupra imobilului - apartament ce face obiectul ordonanței penale din data de 09.09.2021 în vederea aplicării instituției juridice a confiscării speciale sau a confiscării extinse din următoarele considerente: - bunul imobil nu face parte din categoria bunurilor menționate în mod limitativ de legiuitor la art. 112 alin. (1) din Codul penal, cu modificările și completările ulterioare; - dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit de către contestator, și nu de către suspectul B. și nu s-a făcut dovada existenței vreunei implicări a martorului, nefiind aplicabile nici dispozițiile art.112

1

alin. (2) lit. a) și b) din același act normativ. - nu există niciun mijloc de probă care să ateste că ar fi realizat vreo acțiune ce ar fi putut conduce la ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire penală a bunurilor.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că procurorul a apreciat, în mod corect, că se impune la acest moment procesual instituirea măsurii asiguratorii. Dispoziții legale incidente:

- art.249 alin. (1) din Codul de procedură penală: ”Procurorul, în cursul urmăririi penale, poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune.

- art.294 alin. (4) din Codul de procedură penală: ”Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.”

- art. 289 alin. (3) Cod penal și art. 291 alin. (2) Cod penal (infracțiunile de luare de mită și trafic de influență): ”Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.”

- art. 112 alin. (5) Cod penal: ”Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.”

- art.20 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție: ”în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în Capitolul III, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”.

- articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Protecția proprietății - Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.”

Analizând legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse, Judecătorul de drepturi și libertăți constată că în cauză sunt întrunite exigențele legale menționate pentru luarea sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale asupra apartamentului din Spania, proprietatea martorului contestator A., măsura fiind necesară din perspectiva scopului reglementat de dispozițiile art.249 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin raportare la dispozițiile legale sus-menționate, se constată că măsura de siguranță a confiscării speciale este obligatorie în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 289 alin. 3 din Codul penal, art. 291 alin. (2) din Codul penal și art. 112 lit. d) din Codul penal. Astfel, în cauză, prin ordonanța D.N.A., Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție emisă în data de 29.10.2020 s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și luare de mită, faptă prevăzută de art. 289 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale).

Prin ordonanța emisă în data de 29.10.2020 s-a dispus, printre altele, instituirea sechestrului asiguratoriu până la concurența sumei de 3.904.511,61 lei, asupra bunurilor imobile având ca titular pe suspectul B., asupra părților sociale avându-l ca titular și asupra sumelor de bani prezente și viitoare din conturile bancare. Constatându-se incidența ipotezei legale reglementate de art. 112 alin. (5) Cod penal ref. la art.294 alin. (4) din Codul de procedură penală, dat fiind că suma de bani în valoare totală de 3.904.511,61 lei, ce a făcut obiectul infracțiunilor de corupție, nu a fost găsită în materialitatea sa la niciunul dintre cei doi suspecți cercetați în cazuză, dar și în contextul valorii neînsemnate a sumelor de bani, bunurilor imobile și părților sociale deținute de suspecți și sechestrate, raportat la valoarea obiectului infracțiunilor cercetate, s-au efectuat cercetări în scopul identificării de active deținute de suspecți prin eventuali interpuși.

Prin adresa din data de 29.10.2020, organul de urmărire penală a solicitat A.N.C.P.I. să comunice o situație a imobilelor deținute de membrii de familie/apropiați ai suspecților. Din conținutul adresei de răspuns a A.N.C.P.I. nr. 50258/17.11.2020– vol. 228, file 2-5 și a anexelor acesteia, printre altele, a reieșit că: - în data de 13.12.2012 tatăl suspectului B. și martorul A. au cumpărat un imobil situat în mun. București, care a fost ulterior vândut a fost vândut cu suma de 630.000 euro dintre care 315.000 euro au revenit soților B. iar 315.000 euro au revenit lui A., astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare. Având în vedere cele comunicate de A.N.C.P.I., în data de 25.11.2020 s-a procedat la audierea martorului A. care a arătat că ar fi moștenit în 1990 de la tatăl său suma 100.000 de dolari și 66.000 de lei în echivalentul leilor vechi, dar nu i-a depus la bancă până la cumpărarea imobilului în anul 2012 în indiviziune cu tatăl suspectului B., în condițiile în care mai deținea o sumă de aproximativ 3000 de euro în bancă și a lucrat în perioada 2006-2017 în București, după caz la o benzinărie MOL alimentând carburant, la spații verzi și la o firmă de pază pe salarii care nu au depășit 1000 de lei. Ulterior încasării prețului vânzării, din cei 330.000 de euro încasați, a împrumutat pe soacra suspectului B. cu suma de 230.000 de euro, fără să încheie un contract de împrumut. Pentru coroborarea datelor, s-au efectuat verificări, care însă nu au confirmat susținerile martorului A., cu privire la dobândirea prin moștenire de la părinții săi a unor sume de bani. (…)

În ce privește susținerile contestatorului A., care a făcut referire la sumele de bani depuse la CEC BANK, care nu ar fi fost avute în vedere de către procuror și ar dovedi faptul că dispunea în anul 2012, cu aproximativ 2 ani de zile înaintea desfășurării presupusei activități infracționale de către suspectul B., de disponibilitățile bănești necesare achiziționării imobilului situat în municipiul București, se constată următoarele: Din adresele înaintate de către această unitate bancară, a rezultat că s-au constituit consecutiv 3 depozite pe câte 3 luni, în valoare de câte 49.000 Euro, dar în realitate este vorba de o sumă unică, depusă inițial la data de 13.07.2010 și lichidată la scadența de 3 luni a depozitului, când era folosită pentru constituirea unui nou depozit (lichidat în final la 12.01.2011). De altfel, și în privința acestor bani, ordinul de lichidare a depozitului la CEC BANK în valoare de 49.000 Euro s-a realizat în contul martorului A. de către tatăl suspectului B.. Datele obținute nu pot justifica însă sursa banilor pentru achiziția în anul 2012 a imobilului din mun. București (împreună cu tatăl suspectului, cu suma de 330.000 Euro), cu 7 ani anterior încasării banilor din vânzarea imobilului din Iași. Edificatoare în acest sens sunt și verificările efectuate, care au confirmat aspectele din declarația martorului A., potrivit cărora a avut de-a lungul timpului exclusiv slujbe fără calificare cu remunerații modice  și că s-a pensionat în anul 2017, având la data audierii o pensie în cuantum de 1260 lei pe lună. Cât privește profitul obținut de către contestator și cumnatul său în urma înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilului din București, în sumă de 315.000 de euro: În cuprinsul ordonanței sunt analizate detaliat suma achitată în anul 2012 pentru achiziția apartamentului din București suma încasată în ianuarie 2020 din vânzarea acestuia, fiind exclus ca apartamentul din Spania, cumpărat în anul 2018, să fie achitat cu banii încasați peste 2 ani (în ianuarie 2020) de către contestator și de tatăl suspectului B. din vânzarea imobilului din mun. București. Din examinarea probelor administrate, rezultă suspiciunea rezonabilă a implicării suspectului B. în achiziționarea imobilului sechestrat și că acesta este proprietarul în fapt al bunului, iar martorul contestator A. simplu interpus ca proprietar scriptic al imobilului din Spania. În aceste condiții este evident riscul de înstrăinare sau sustragere de la urmărire penală a bunului imobil menționat. Trebuie avut în vedere și contextul circumstanțial al luării măsurilor asiguratorii în cursul urmăririi penale, pe de o parte, faptul că la momentul în care suspectul B. a avut cunoștință de existența dosarului, a înstrăinat bunurile proprietatea sa prin partaj voluntar la data de 26.10.2020 și a golit conturile bancare, iar, pe de altă parte, contextul în care s-a achiziționat  apartamentul din Spania. Sub acest ultim aspect, au rezultat următoarele: după transferul avansului de către părinții suspectului în contul bancar al martorului, restul sumei pentru plata apartamentului s-a achitat dintr-un împrumut acordat martorului A. de un asociat al suspectului (în două firme) B; la momentul cumpărării imobilului din Spania martorul a fost însoțit de suspect și soția sa; datele suspectului și soției sale figurează în relația martorului cu unitatea bancară spaniolă; martorul A. nu a mai mers în Spania ulterior achiziționării imobilului, spre deosebire de suspectul B. și soția sa, care au avut mai multe deplasări în Marbella; aspectele contradictorii ale declarației martorului A., cu privire la sursa banilor din care a cumpărat anterior, în anul 2012, împreună cu tatăl suspectului, un alt imobil vândut în ianuarie 2020 în mun. București. Din elementele concrete de fapt a rezultat disproporția dintre valoarea bunului imobil sechestrat și venitul legal al martorului A., care însă, coroborată cu celelalte date, conduc la concluzia unei legături între suspect și bunul respectiv - care nu se află în proprietatea sa -, în sensul că suspectul B. este proprietarul de facto al acelui apartament din Spania, cumpărat pe numele unchiului său A.. Un argument în plus în susținerea acestei concluzii o constituie demersurile efectuate de suspectul B. pentru a împiedica o confiscare specială prin echivalent a sumelor ce au făcut obiectul presupuselor infracțiuni de corupție.

Prin raportare la natura acuzației oficiale formulate împotriva suspectului B. și la dispozițiile art. 249 alin. (4) din Codul de procedură penală, care permit luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale asupra bunurilor altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, precum și la dispozițiile art. 112 alin. (5) Cod penal, referitoare la confiscarea specială prin echivalent, în condițiile concrete din cauză, se constată că instituirea măsurii asigurătorii asupra bunului aflat formal în proprietatea altei persoane este legală și proporțională prin raportare la natura și cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracțiunilor de corupție urmărite penal.

Dată fiind ingerința majoră asupra dreptului de proprietate al persoanei care nu face obiectul procedurilor judiciare, se reține că sunt întrunite și cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție care impune existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit

(Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino)

. Astfel, suspectul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, iar dispozițiile art. 20 din pentru prevenirea, descoperirea 10 și sancționarea faptelor de corupție justifică ope legis luarea măsurilor asigurătorii în situația săvârșirii unor astfel de infracțiuni. Argumentele contestatorului, referitoare la faptul că apartamentul din Spania nu face parte din categoria bunurilor enumerate de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 112 alin. (1) din Codul penal, nu sunt întemeiate. Este adevărat că nu apartamentul menționat a constat în bunul care a făcut obiectul infracțiunii de corupție, însă sumele de bani despre care se pretinde că au fost date cu titlu de mită în cadrul acuzației formulate împotriva suspectului B., în situația în care nu se găsesc – situație incidentă în cauză – pot fi supuse confiscării prin echivalent, în condițiile legale prevăzute de art. 112 alin. (5) Cod penal.

În ce privește susținerea contestatorului, în sensul că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare și/sau la repararea pagubei produse prin presupusa infracțiune săvârșită de către suspectul B., se constată că nu este întemeiată, pe de o parte, motivat de faptul că neavând calitatea de parte în procesul penal în care este cercetat suspectul nu poate fi obligat la plata unor astfel de cheltuieli, iar, pe de altă parte, în cauză nu există o pagubă, infracțiunile care fac obiectul urmăririi penale fiind infracțiuni de pericol, nu de rezultat. Astfel cum s-a menționat, măsura sechestrului asiguratoriu se dispune în vederea confiscării prin echivalent a sumelor de bani care au făcut obiectul infracțiunilor de corupție și care nu s-au găsit la niciunul dintre cei doi suspecți. În concluzie, în contextul factual al cauzei, se constată că a fost justificat caracterul necesar al măsurii asiguratorii în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale. În acord cu jurisprudența C.E.D.O., se constată și respectarea exigențelor de proporționalitate a măsurii asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză

(cauza Silickienė contra Lituaniei)

. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracțiunilor. În ceea ce privește confiscarea în lipsa unei condamnări penale, Curtea a observat în jurisprudența sa că despre normele juridice comune la nivel european și chiar la nivel universal se poate spune că încurajează confiscarea bunurilor legate de infracțiuni grave precum corupția, spălarea banilor și infracțiuni de trafic de droguri fără a fi necesară existența în prealabil a unei condamnări penale

(cauza Gogitidze și alții împotriva Georgiei

).

Prin urmare, prin raportare și la cele statuate de Curtea Europeană în această materie, se constată că măsura asiguratorie este justificată. Pentru aceste considerente contestația a fost respinsă ca nefondată.