ÎCCJ, decizie (scj.ro #142095)

Măsuri asigurătorii. Ordonanța procurorului. Contestație. Competență. Bunuri ale inculpatului

C. proc. pen.,

art. 249, art. 250

1

) C. proc. pen., în cazul în care, până la soluționarea contestației împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, competența de soluționare a contestației îi revine judecătorului de cameră preliminară învestit în faza procesuală a camerei preliminare.

I.C.C.J., Secția penală, judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017

Prin ordonanța nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile deținute în mod direct de inculpatul A., precum și asupra unor bunuri mobile și imobile deținute în mod indirect de același inculpat, prin intermediul societății B.

În ordonanță s-a menționat că măsura indisponibilizării bunurilor menționate în cuprinsul său este instituită în vederea confiscării speciale și acoperirii pagubei cauzate părții civile C. prin săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor și instigare la abuz în serviciu de către inculpatul A., temeiul de drept invocat de procuror în ordonanță fiind dispozițiile art. 249 alin. (1), (2), (4) și (5) C. proc. pen., art. 32 și art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului.

[…]

La data de 29 septembrie 2017, persoana interesată societatea B., prin avocat, a formulat prezenta contestație împotriva măsurii asigurătorii instituite de Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție prin ordonanța nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017, în ceea ce privește sechestrul dispus asupra imobilului situat în str. Y. București și intravilanul localității Năvodari (…).

[…]

Soluția judecătorului de cameră preliminară:

Examinând contestația formulată de societatea B. în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, judecătorul de cameră preliminară constată că este nefondată, urmând a o respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil, se constată că, în raport cu dispozițiile art. 250 alin. (5

1

) C. proc. pen., având în vedere că până la soluționarea contestației instanța a fost sesizată cu rechizitoriul din 27 septembrie 2017, competența de soluționare a acesteia aparține judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluționarea cauzei.

Judecătorul de cameră preliminară constată că dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul persoanelor fizice sau juridice, al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra cărora proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în interes propriu, dar în limitele legii. Este un drept real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție (

jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi

) asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice. Se reține că, în materia măsurilor asigurătorii, dispozițiile Codului de procedură penală și ale legilor speciale trebuie să fie interpretate în lumina prevederilor art. 53 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că luarea și/sau menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se dispune automat, prin efectul legii, ci numai dacă se constată că măsura este proporțională cu situația care a generat-o.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. În conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Din analiza textului de lege menționat, atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, inclusiv de către procuror în cursul urmăririi penale, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracțiune, valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură.

Indisponibilizarea bunului supus sechestrului presupune că, odată luată măsura asigurătorie, inculpatul sau suspectul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanța născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancțiunea respectivă ori măsura confiscării, aplicată prin hotărârea de condamnare. Măsura asigurătorie se dispune de organul judiciar în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Pornind de la aceste principii, judecătorul de cameră preliminară mai constată că, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (2) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Pe lângă prevederile generale ale art. 249 C. proc. pen., alte dispoziții speciale cu privire la obligativitatea luării măsurilor asigurătorii sunt incluse în Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului și în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Prin ordonanța nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1), (2), (4) și (5) C. proc. pen., art. 32 și art. 33 din Legea nr. 656/2002 instituirea sechestrului asigurător, printre altele, și asupra bunurilor imobile deținute indirect de inculpatul A., prin intermediul societății B.

Având în vedere dispozițiile art. 33 din Legea nr. 656/2002, măsura de siguranță a confiscării speciale a obiectului infracțiunii de spălare a banilor și faptul că inculpatul A. este cercetat și trimis în judecată pentru infracțiunea de spălare a banilor, judecătorul de cameră preliminară apreciază că în mod legal s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, pentru a se împiedica înstrăinarea bunurilor.

De asemenea, având în vedere că măsurile asigurătorii sunt instituții de constrângere, având însă un caracter preventiv, dispuse de organele de urmărire penală pentru buna desfășurare a procesului penal și asigurarea realizării obiectului acțiunilor exercitate în procesul penal, prin luarea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se poate susține că s-a adus atingere dreptului la proprietate, această ingerință fiind prevăzută de lege.

În ceea ce privește critica contestatoarei în sensul că nu poate fi dispusă măsura asigurătorie asupra unui bun ce aparține unei terțe persoane ce este străină de procedura penală pendinte, judecătorul de cameră preliminară reține, din actele existente la dosarul cauzei, că beneficiarul real al bunurilor mobile și imobile ce figurează în proprietatea societății B. este inculpatul A.

Potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., „împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.”

În acest moment procesual, judecătorul de cameră preliminară verifică exclusiv condițiile formale/legale pentru luarea măsurii asigurătorii - iar nu aspectele de temeinicie care sunt supuse examinării completului de judecată învestit cu judecarea pe fond a cauzei penale -, analizează dacă sunt îndeplinite cerințele generale prevăzute în art. 249 C. proc. pen.

Conform art. 249 alin. (4) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile care urmează a fi confiscate. De asemenea, în speță, procurorul a indicat în cuprinsul ordonanței necesitatea luării măsurii asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului presupus cauzat prin faptele care au format obiectul urmăririi penale a inculpatului, întinderea presupusului prejudiciu, dar și datele/probele din care rezultă, de o manieră rezonabilă în acest moment al procedurii judiciare, că acestea sunt deținute, indirect, de inculpat.

Bunurile imobile situate în București, str. Y. și în localitatea Năvodari au fost sechestrate cu respectarea acestor dispoziții legale.

Prin urmare, așa cum s-a arătat, soluționarea prezentei contestații nu presupune verificarea temeiniciei măsurii de confiscare, care impune administrarea de probe, fiind esențialmente o chestiune pe fondul cauzei și - deci - orice considerații cu privire la posibilitatea dispunerii confiscării bunurilor în discuție sunt premature; acestea vor forma obiectul dezbaterilor pe fondul cauzei, în urma administrării de probe și în condiții de contradictorialitate, moment la care se vor putea aduce în discuție aspecte precum buna sau reaua-credință a terților, caracterul simulat sau nesimulat al unor acte de înstrăinare, încheierea actului cu intenția de a evita confiscarea, proveniența bunului, acestea fiind specifice analizei instanței prin dispunerea confiscării, ca dispoziție a unei eventuale sentințe de condamnare, iar nu la verificarea legalității măsurii sechestrului.

Se constată că în situația de față au fost identificate bunuri aflate pe numele unei persoane juridice controlate de inculpatul A., cercetat și trimis în judecată pentru presupusa comitere a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și de spălare a banilor, fapte generatoare de prejudicii în sensul celor susținute de actele de cercetare penală.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana interesată societatea B. împotriva ordonanței de luare a măsurilor asigurătorii nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

[…]

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de petenta societatea B. împotriva ordonanței de luare a măsurilor asigurătorii nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.