ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #185428)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #185428) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzută de art. 438 alin. (1) pct.7 C. proc. pen. Delapidare. Subiect activ calificat

Cuprins de materii

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Drept penal. Parte specială

Index alfabetic:

drept procesual penal

- recurs în casație

- delapidare. tipicitate. subiect activ

C. proc. pen

. art. 438 alin.(1) pct.7

C. pen.

art. 295 alin. (1)

Calitatea de subiect activ calificat a infracțiunii de delapidare implică o dublă condiționare a acestuia, și anume aceea de funcționar/funcționar public, respectiv aceea de administrator/gestionar de drept sau de fapt.

Calitatea de gestionar de drept derivă nemijlocit din principalele atribuții de serviciu ale funcționarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă și conferă titularului său drepturi și obligații pe care le exercită în contextul contactului nemijlocit și material cu bunurile.

Împrejurarea că inculpatul nu a participat la efectuarea inventarului bunurilor societății, nu înlătură calitatea sa de gestionar de fapt, inculpatul fiind persoana care administra în fapt parcul auto al societății.

Î.C.C.J. decizia penală nr. 374/RC din 29 septembrie 2021

Notă: în același sens decizia nr. 149/RC din data de 8 aprilie 2021

Prin sentința penală nr. 200 din 27.03.2020, pronunțată de Judecătoria Roman, în baza art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare în condițiile art.396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate A.R. S.R.L.

Potrivit art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art.308 alin.(1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin.(1) C. pen., constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art.66 alin.(1) lit.a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 C. pen.

S-a constatat că pe durata termenului de supraveghere nu se execută pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune N. la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b), d) C. pen. s-a impus inculpatului obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art.93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comuna H., ori a Primăriei mun. R., jud. N. sau a unităților din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă..

S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.96 C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligațiilor impuse de instanță.

S-a atras atenția inculpatului că săvârșirea unei infracțiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza prevăzută art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare în condițiile art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate A.R. S.R.L.

Potrivit art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) C.proc.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În temeiul art.91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 C. pen. .

S-a constatat că pe durata termenului de supraveghere nu se execută pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 93 alin.(1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune N. la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei com. H., . ori a Primăriei mun. R., jud. N. sau a unităților din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligațiilor impuse de instanță.

S-a atras atenția inculpatului că săvârșirea unei infracțiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act de faptul că persoana vătămată S.C. A.R. S.R.L. a renunțat la pretențiile civile formulate inițial întrucât prejudiciul material a fost recuperat în totalitate prin restituirea lucrurilor.

În temeiul art. 276 alin. (1), (6) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul G.M. să plătească persoanei vătămate S.C. A.R. S.R.L. suma de 2.975 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

În temeiul art. 276 alin. (1), (6) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. să plătească persoanei vătămate S.C. A.R. S.R.L. suma de 2.975 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul G.M. la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Pentru a se dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În anul 2015, inculpatul G.M. era angajat al persoanei vătămate A.R. S.A. în calitate de șef atelier transporturi, iar inculpatul B. era angajat al aceleiași societăți comerciale în calitate de mașinist, mașini pentru terasamente.

Conform instrucțiunilor primite, la data de 09.01.2015, inculpatul B. s-a deplasat cu un utilaj „Wolla” model L34 aparținând persoanei vătămate A.R. S.A. inscripționat cu numărul „0176” în partea stângă a caroseriei și cu numele „GABI” în dreptul portierei la baza de recoltare din com. S., jud. N. În timpul exploatării, în jurul orelor 16.00, utilajul s-a defectat, astfel că a fost lăsat de inculpat la fața locului, după care acesta s-a deplasat din nou la sediul societății de unde a revenit cu un alt utilaj marca „Kaeble” cu care și-a continuat activitatea. După finalizarea lucrării, inculpatul B. a revenit la sediul societății doar cu utilajul marca „Kaeble”. În schimb, în ziua următoare, acesta a deplasat utilajul „Wolla” model L34 care se defectase în incinta societății T. S.R.L. cu intenția de a-l depozita pe o perioadă de timp până la efectuarea reparației. Acesta a avut acordul martorului M.V., administratorul societății amintite.

Inculpatul G.M. a cunoscut faptul că vehiculul rămăsese la sediul societății T. S.R.L. și a luat decizia de a și-l însuși profitând de aceea că nu exista o evidență strictă a mijloacelor de lucru și nu se sesiza lipsa utilajului. În acest sens, inculpatul G.M. a luat legătura cu martorul X., cu care se afla în relații de prietenie și chiar afinitate, stabilind ca utilajul să fie transportat la locuința numitei Y., având în vedere că aceasta era soacra unui angajat al martorului.

Deplasarea între sediul T. S.R.L. și domiciliul martorei Y. s-a făcut în vara anului 2015 cu un autocamion de tractare aparținând T. S.R.L. condus de către martorul Z. însoțit de martorul W. De asemenea, au însoțit transportul și inculpatul B., care a și manevrat wolla, dar și martorul Q. Plata transportului a fost efectuată de martorul X la solicitarea inculpatului G.M..

Utilajul a rămas în curtea martorei unde a fost identificat la data de 04.07.2016 de către organele de poliție care au procedat apoi la restituirea acestuia către persoana vătămată.

Împotriva

sus menționatei hotărâri au declarat apel

inculpatul G.M.

și persoana vătămată S.C. A.R. S.R.L.

Prin decizia penală nr.126 din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel B., Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art.421 pct.(1) lit.b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul G.M. și persoana vătămată S.C. A.R. S.R.L. împotriva sentinței penale nr.200/27.03.2020, pronunțată de Judecătoria R.

În baza art. 275 alin.(2), (4) C. proc. pen., au fost obligați pe fiecare dintre apelanți la plata sumei de câte 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr.126 din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel B., Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs în casație inculpatul G.M., la data de 12 februarie 2021 și inculpatul B., la data de 17 februarie 2021.

Prin Încheierea din data de 16 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală,

a fost admis, în principiu, recursul în casație formulat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr.126 din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel B., Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A fost respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva aceleiași decizii penale.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul

G.M.

împotriva deciziei penale nr.126 din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel, Înalta Curte constată că

s-a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate A.R.S.R.L., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece nu avea calitatea de gestionar al bunului sustras.

Analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că în anul 2015, inculpatul G.M. era angajat al persoanei vătămate A.R. S.A., în calitate de șef atelier transporturi și, prin urmare, avea gestiunea de fapt a bunurilor aparținând S.C. A.S.R.L., inclusiv a wollei ce reprezintă obiectul material al infracțiunii de delapidare.

Conform fișei postului inculpatului G.M., acceptată, însușita și semnată de acesta la data de 20.03.2012, avea ca și responsabilități:

„întregistrează toate datelelor pentru a avea un istoric al fiecarui utilaj, răspunde de utilizarea cu maxima eficienta a capacităților de transport, mecanizarea proceselor încărcare și descărcare, reducerea continua a consumului de carburanți și lubrifianți, întocmește acte de constatare pentru defecțiuni pe cauze și vinovați, urmărește gospodărirea judicioasă a tuturor mijloacelor fixe și a obiectelor de inventor din sector, urmărește comportarea utilajelor în timpul funcționării prin personalul din subordine

Calitatea de angajat la S.C. A.R. S.A., i-a conferit inculpatul G.M. atributul de funcționar în sensul arătat de art. 308 alin. (1) C. pen., potrivit cu care: „

Dispozițiile art. 289 - 292, 295, 297 - 301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Infracțiunea de delapidare este prevăzută de art. 295 C. pen. și constă în: „

însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”.

Este gestionar

conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr. 54/1994 și republicată, acel angajat al unei persoane juridice care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a acesteia. Gestionar de fapt este persoana care îndeplinește activitățile specifice gestionarului de drept. În sensul dispozițiilor legale menționate, funcția de gestionar de drept derivă nemijlocit din principalele atribuții de serviciu ale funcționarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă și conferă titularului ei drepturi și obligații pe care acesta le exercită în contactul nemijlocit și material pe care îl are cu bunurile.

Înalta Curte constată că sunt considerate bunuri, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 modificată și republicată, și jurisprudenței, bunurile materiale, mijloacele bănești sau orice alte valori. Bunurile gestionate trebuie să aparțină unei persoane juridice sau bugetului de stat.

Subiectul activ al infracțiunii de delapidare nu poate fi decât un funcționar sau funcționar

public

, care ,,gestionează sau administrează” bunurile unei unități publice sau private.

Așadar, din conținutul incriminării prevăzute la art. 295 C. pen. rezultă că autorul infracțiunii este de două ori calificat, fiind necesară, pe de o parte, a fi îndeplinită calitatea de funcționar, iar pe de alta parte, calitatea de

administrator

gestionar

bunuri

care aparțin unei persoane juridice, calități ce trebuie a fi întrunite cumulativ.

Norma penală, prin modalitatea în care este formulată, impune o dublă condiționare a subiectului activ calificat, anume aceea de funcționar/funcționar public, respectiv aceea de administrator/

gestionar de drept sau de fapt.

Este evident că inculpatul G.M. avea atribuții de primire, păstrare în bune condiții tehnice și de funcționare a utilajelor, și de eliberare a acestor

bunuri

către muncitori, inclusiv către woliști, bunuri aflate în administrarea,

folosința

sau deținerea A.R. S.A., ceea ce a rezultat și din coroborarea declarațiilor martorilor, aceștia arătând în mod clar că inculpatul se ocupa faptic de echipamentul din sectorul său și dirija toată activitatea în ce privește wolele.

Împrejurarea că inculpatul X. nu a participat la efectuarea inventarului bunurilor societății, nu înlătură calitatea sa de gestionar de fapt, inculpatul fiind persoana care administra în fapt parcul auto al SC A. SRL.

Prin urmare, Înalta Curte constată că s-a făcut dovada certă că inculpatul G.M. avea atâta calitatea de funcționar, cât și pe aceea de gestionar de fapt al utilajelor ce făceau parte din parcul auto al SC A.R. SRL, motiv pentru care acesta a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, fapta întrunind elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, realizându-se o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Pentru considerentele expuse, potrivit art.448 alin.1 pct.1 Cod procedură penală, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul în casație formulat.

§ Cauze similare