ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 996/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 iunie 2017, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general și Primăria municipiului București, să se constate că sunt proprietare ale imobilului teren intravilan în suprafață de 459 mp situat în București, fosta str. x (fosta str. x nr. 113/fosta str. x), în calitate de moștenitoare ale autoarei lor deposedate și să se dispună restituirea în natură iar, dacă aceasta nu mai este posibilă, restituirea prin echivalent prin acordarea de despăgubiri pentru teren, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 33 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința nr. 861/26.04.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 715/A/27.04.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de repunere pe rol, ca nefondată. A constatat perimat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A., B. și C., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei instanței competente pentru continuarea judecății.

Au solicitat analiza ipotezelor admise de legiuitor privind suspendarea cursului perimării raportate la sintagma "imputabile părții" și împrejurările în care se judecă procesul, în contextul pandemiei de coronavirus, pornind de la premisa că dispozițiile art. 416 C. proc. civ. privind perimarea au o natură sancționatorie drastică, întemeiată pe prezumția de desistare a părții privind procesul.

Având în vedere expunerea cetățenilor la mai multe tulpini ale virusului de contagiozitate mare, autoritățile au desfășurat și desfășoară o campanie de descurajare a deplasărilor și apropierilor de persoane străine, indicând ca factor de îmbolnăvire și deces frecventarea spațiilor închise, cei care prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire fiind persoanele în vârstă și cei cu boli cronice.

În aceste condiții, toate instanțele au luat măsuri de încurajare a comunicărilor în spațiul virtual electronic, au interzis accesul publicului și au restrâns la câteva minute accesul la propriul dosar.

Această stare generală a influențat direct capacitatea persoanelor de a aprecia ceea ce rămâne imperativ și ceea ce impune abținere și amânare în sfera intereselor proprii, reacția de abținere de la deplasări pentru continuarea unui proces civil în curs fiind justificată, încurajată și chiar urmărită de autorități pentru salvgardarea dreptului la viață.

Au opinat astfel că există un temei rezonabil pentru a susține că toate manifestările statului și ale societății legate de Covid 19 sunt de natură să determine orice persoană, cu diligenta obișnuită de dispozițiile art. 416-418 și urm. C. proc. civ., să evite stăruința în judecată pentru protejarea vieții.

Or, în cauză una dintre recurente este în vârstă și suferă de alte boli, iar posibilitatea solicitării judecării în lipsă nu poate înlocui dreptul părții de a-și urmări procesul, mai ales că acesta se află în faza apelului urmare a criticării soluției primei instanțe pentru neînțelegerea speței.

Au considerat că atâta timp cât există temeiuri pentru limitarea drastică a drepturilor fundamentale, sancțiunile procedurale pentru neîndeplinirea acestor cerințe - dezirabile însă pentru condiții normale de viață - trebuie suspendate, starea de fapt încadrându-se la art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 28.09.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În cauză, judecata a fost suspendată la 16.06.2020, dată de la care recurentele nu au mai efectuat niciun act procedural cu eficiența pretinsă de către acestea, adică din care să rezulte intenția de a continua judecata, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

În cauză textul legal menționat nu este aplicabil, întrucât cererile de repunere pe rol formulate de către recurente nu reprezintă acte procedurale întreruptive ale cursului perimării, inexistența solicitării de judecată în lipsă și neprezentarea la termenul de judecată reprezentând o rămânere în pasivitate sancționabilă cu incidența acestei instituții juridice în cauză.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata, situație față de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăși, doar prin simpla formulare, această funcție.

Cum de la data suspendării judecății (16.06.2020) astfel cum a fost menținută prin încheierea de ședință din 03.11.2020, pricina a rămas în nelucrare din culpa recurentelor, care nu și-au manifestat voința cu respectarea exigențelor procedurale în sensul continuării judecății, în mod corect instanța de apel a constatat perimarea căii de atac, care s-a împlinit la data de 16.12.2020, adică anterior formulării celei de-a doua cereri de repunere pe rol (18.01.2021).

În ce privește invocarea, de către recurente, a stării de pandemie Covid, în sensul pe care acestea îl expun prin motivele de recurs, respectiv acela al descurajării justițiabililor de a participa la proces, este de reținut că suspendarea judecății a intervenit după ce starea de urgență determinată de pandemia Covid a încetat, astfel încât nu mai existau restricții de ordin legislativ în ce privește accesul la dosare.

Dealtfel asemenea restricții sau limitări nu au relevanță în cauză, întrucât în procesul civil prezența părților nu este obligatorie, iar recurentele aveau posibilitatea formulării unei cereri de judecată în lipsă ce putea fi transmisă instanței în diverse modalități, iar faptul că nu au formulat atare solicitare reprezintă o opțiune procesuală ce nu poate fi reproșată instanței.

Pe de altă parte, recurentele puteau evita constatarea perimării cauzei prin prezentarea la termenul de judecată a apărătorului acestora, la dosarul de apel existând împuternicire avocațială de asistență și reprezentare.

Față de cele arătate, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 418 C. proc. civ. care reglementează suspendarea cursului perimării, întrucât recurentele nu au expus motive temeinice din care să rezulte împiedicarea de a stărui în judecată, iar argumentele învederate prin memoriul de recurs nu au dovedit astfel de impedimente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B., C. împotriva deciziei nr. 715/A din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B., C. împotriva deciziei nr. 715/A din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2022.