ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 988/2022

HOTĂRÂRE
10.05.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 988/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc B. și B. în calitate de reprezentant al Biroului Executorului Judecătoresc B., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.036.773 RON, reprezentând daune materiale, produse ca urmare a executării silite realizate în mod defectuos de către BEJ B. în dosarul de executare nr. 12/E/2013, sumă ce reprezintă diferența dintre suma totală 14.027.761 RON, executată silit în dosarul menționat, și suma de 2.990.988 RON ce reprezintă suma efectiv primită de către creditoarea A., precum și obligarea acestuia la plata unor daune morale în cuantum de 100.000 RON, ca urmare a suferinței produse prin faptului că, la acest moment, reclamanta este obligată să restituie către S.C. C. S.A. suma de 3.808.627,28 RON, din care aceasta nu a încasat decât suma de 2.990.988 RON, în timp ce suma de 1.036.773 RON reprezintă suma încasată și nevirată de către BEJ B..

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 292 din data de 3 decembrie 2020, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Biroul Executorului Judecătoresc B. și B.; a obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1.076.728,8 RON, reprezentând daune materiale; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale; a obligat pârâții la plata către stat a sumei de 14.072,73 RON, sumă pentru care reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată; a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 3.652 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocat și expert.

I.3. Încheierea și decizia pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă

Prin încheierea de ședință din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de amânare a judecății formulată de apelantul-pârât B., potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ. pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 396 C. proc. civ., a amânat pronunțarea asupra apelului declarat de apelanții-pârâți B. și Biroul Executorului Judecătoresc B. la data de 29 aprilie 2021.

Prin decizia nr. 118 din 29 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins excepția nulității apelului declarat de pârâtul BEJ B., invocată de către intimata-reclamantă; a respins, ca nefondat, apelul pârâților Biroul Executorului Judecătoresc B. și B. împotriva sentinței civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018; a obligat, în solidar, pe apelanții-pârâți Biroul Executorului Judecătoresc B. și B., la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A..

Împotriva încheierii de ședință din 15 aprilie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și a sentinței civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul B..

În cadrul cererii de recurs, pârâtul a formulat cerere de suspendare a executării sentinței civile nr. 292 din 3 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, cerere care a fost anulată ca netimbrată, prin încheierea de ședință din data de 18 august 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 iulie 2021, sub nr. x/2018, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 15 aprilie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și a sentinței civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cu referire la situația de fapt dedusă judecății, a arătat că Tribunalul Gorj a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește lipsa elementelor constitutive ale cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., precum și în ceea ce privește lipsa din dispozitivul hotărârii atacate a elementelor de identificare ale părților, precum și a soluțiilor date tuturor cererilor deduse judecății, potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că nu au fost stabilite în concret dispozițiile legale încălcate, culpa executorului judecătoresc, încadrarea stării de fapt în temeiurile de drept și nici legătura de cauzalitate dintre fapte și efectele juridice.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimații A. și Biroul Executorului Judecătoresc B. nu au depus întâmpinări.

II.3. Procedura de filtru

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., s-au menționat următoarele: la pct. 10 din raport, s-a reținut că recurentul-pârât B. a supus căii extraordinare de atac a recursului încheierea de ședință din 15 aprilie 2021, prin care Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a amânat pronunțarea asupra cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (2) și art. 396 C. proc. civ., încheiere premergătoare ce are caracter preparatoriu, în vederea soluționării apelului declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

În raport de dispozițiile 235, art. 494 și art. 466 alin. (4) C. proc. civ., enunțate în cuprinsul raportului, încheierea de amânare a pronunțării din data de 15 aprilie 2021 a instanței de apel, recurată în prezenta cauză, face corp comun cu decizia nr. 118 din data de 29 aprilie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și poate fi supusă căii de atac a recursului numai odată cu aceasta.

Ca atare, în opinia raportorului, calea de atac declarată împotriva încheierii de ședință din data de 15 aprilie 2021, pronunțate în cauză de către Curtea de Apel Craiova, secția I civilă este inadmisibilă, în condițiile în care partea nu a declarant recurs și împotriva decizie nr. 118 din data de 29 aprilie 2021 a aceleiași instanțe.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În ceeea ce privește, împrejurarea că recurentul-pârât B. a înțeles să formuleze recurs și împotriva sentinței nr. 292 din data de 3 decembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secția I civlă, raportorul a reținut că împotriva acestei sentințe partea are deschisă calea de atac a apelului, cale ordinară de atac de care partea a uzat, sentința tribunalui fiind supusă analizei instanței de control judiciar, în speță, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin urmare, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că recursul declarat în cauză de pârâtul B. este inadmisibil.

În măsura în care, raportat la circumstanțele concrete ale pricinii și la cele susținute prin cererea de recurs, s-ar aprecia că prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva deciziei nr. 118 din data de 29 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în soluționarea apelului declarat în cauză, din care face parte integrantă încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2021 atacată de recurentul-pârât, având în vedere că obiectul litigiului pendinte nu se regăsește în ipotezele de excepție prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., decizia atacată fiind supusă căii de atac a recursului.

În considerarea celor expuse, completul de filtru, având în vedere prevederile art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., urmează a aprecia asupra admisibilității recursului.

În măsura în care se va reține că recursul este formulat împotriva ultimei hotărâri pronunțate în cauză, respectiv decizia nr. 118 din data de 29 aprilie 2021, a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în opinia raportorului, recursul este declarat și motivat cu depășirea termenului legal.

Decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului-pârât la data de 4 iunie 2021 - dosarul de apel, astfel că, în raport de dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs, de 30 de zile de la comunicării hotărârii atacate, s-a împlinit la data de 5 iulie 2021 (luni).

În ceea ce privește data declarării recursului, raportorul a reținut că prezenta cale de atac a fost înaintată în plic prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, dar din actele dosarului nu se poate identifica data depunerii cererii la acest serviciu.

Totodată, a constatat că, în cuprinsul cererii de recurs, partea a menționat data de 6 iulie 2021, iar cererea de recurs a fost înregistrată la curtea de apel la data de 8 iulie 2021, astfel cum rezultă din data certă aflată la dosarul de recurs.

Astfel, chiar dacă s-ar aprecia că data formulării recursului, respectiv a depunerii la serviciul de curierat a cererii de recurs, este data menționată de parte în cuprinsul cererii de recurs (6 iulie 2021), calea de atac este declarată cu depășirea termenului legal care s-a împlinit la data de 5 iulie 2021.

Prin urmare, s-a apreciat de către raportor că ar fi incidentă și excepția tardivității recursului.

De asemenea, raportorul și-a exprimat opinia că, în măsura în care recurentul-pârât nu va face dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, este incidentă excepția netimbrării căii de atac.

În acest sens, la pct. 7 din raport, s-au reținut următoarele: recursul este supus taxei judiciare de timbru în cuantum de în cuantum 7.286,14 RON [100 RON pentru invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și 7.186,14 RON pentru invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - calculată la valoarea de 1.076.728,8 RON]; prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentul B.; încheierea a fost comunicată petentului la data de 25 octombrie 2021, la adresa indicată în cererea de recurs, respectiv Tg-Jiu, județul Gorj, iar acesta, în termen legal, nu a formulat cerere de reexaminare, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și nici nu a depus până la termenul de azi dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac exercitate în cauză.

Raportorul a constatat că, în speță, cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, iar, în ceea ce privește criticile formulate de către recurentul-pârât, acesta a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., însă, în opinia sa, este incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului-pârât neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Raportorul a constatat că, în cauză, nu a fost exprimat de către părți acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează a aprecia asupra excepțiilor evidențiate prin prezentul raport, iar în măsura în care va trece peste acestea va dispune asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 23 decembrie 2021, la data de 27 decembrie 2021, respectiv la data de 17 ianuarie 2022, astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de recurs iar în ceea ce-l privește pe intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B., având în vedere că plicul însoțit de raport și procesul-verbal de înmânare au fost restituite la dosar cu mențiunea destinatarul nu mai locuiește la acea adresă, raportul a fost afișat și la ușa instanței la data de 25 februarie 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul de recurs.

Părțile nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 05 aprilie 2022, s-a stabilit termen la data de 10 mai 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâtul B. împotriva încheierii de ședință din 15 aprilie 2021 și a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor excepții, reținând următoarele:

Cu titlu preliminar, raportat la circumstanțele concrete ale pricinii deduse judecății și la aspectele relevate de către recurentul-pârât în cadrul cererii de recurs, apreciază că prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva încheierii de ședință din 15 aprilie 2021 și a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiție prealabilă și extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din același act normativ:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. "

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că:

"la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (…)." Corelativ alin. (3) al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din data de 21 iulie 2021, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât B. obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 7.286,14 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.

Această obligație a fost comunicată recurentului-pârât la data de 28 iulie 2021, cu adresa depusă la cutia poștală, de la domiciliul indicat în cererea de recurs, respectiv Tg-Jiu, județul Gorj, conform procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.

Prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentul B.; încheierea a fost comunicată petentului la data de 25 octombrie 2021, la aceeași adresă, respectiv Tg-Jiu, județul Gorj, iar acesta, în termenul legal, nu a formulat cerere de reexaminare, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Aspectele menționate anterior se regăsesc și în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu, care a fost înaintat Penitenciarului Arad, potrivit procesului-verbal aflat la dosar, reținând din adresa din 17 ianuarie 2022, înregistrată la data de 21 ianuarie 2022, că Penitenciarul Târgu-Jiu a precizat că, la data emiterii adresei către instanță, partea se află încarcerată în Penitenciarul Arad, însă recurentul-pârât nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii de ședință din 15 aprilie 2021 și a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii de ședință din 15 aprilie 2021 și a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 143/2024
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 09 martie 2022 sub
ÎCCJ 2022-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului București, sub nr.
ÎCCJ 2024-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă la 27 martie 2024, sub nr. x/
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #213725)
Tribunalul Gorj este competent să soluționeze cauza, întrucât competența aparține instanței locului prestării serviciilor contractate, aceasta fiind stabilită cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 și ale art. 1071 ș
ÎCCJ 2023-11-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2432/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la data de
Sursă