ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 980/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Buzău, secția civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., prin reprezentant legal D., să se constate că nu este tatăl minorilor, urmând a se radia această mențiune din certificatul de naștere al minorilor, iar autoritatea părintească să se exercite în comun de mama acestora și tatăl biologic E..

În drept, a invocat dispozițiile art. 414 alin. (2), art. 429, art. 430, art. 438 C. civ., art. 148-art. 151, art. 192-art. 194 și art. 195 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5146 din 01 octombrie 2021, Judecătoria Buzău, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect tagadă paternitate, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., prin reprezentant legal D., în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a pronunța această hotărâre, raportându-se la dispozițiile art. 107 alin. (1), art. 113 alin. (1) pct. 1, art. 116, art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Buzău a apreciat că, în ceea ce privește acțiunea în tăgada paternității, întemeiată pe dispozițiile art. 429 alin. (1) și (4) C. civ., cu a cărei soluționare a fost învestită, în condițiile în care nu privește bunuri și nici drepturi de care părțile pot dispune, competența teritorială este reglementată prin norme de ordine publică, iar regimul juridic de invocare a excepției necompetenței teritoriale este stabilit de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Totodată, a reținut că aspectele legate de faptul că părțile au locuit pe raza municipiului Buzău sau că transcrierea certificatelor de naștere a fost efectuată de către Primăria municipiului Buzău nu atrag competența acestei instanțe, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată vizează stabilirea filiației, precum și faptul că părțile au domiciliul în Brăila.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Brăila, secția civilă, prin sentința civilă nr. 887 din 25 februarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "tăgadă paternitate" în favoarea Judecătoriei Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul.

Pentru a hotărî astfel, a reținut incidența dispozițiilor art. 107 alin. (2) și art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că la data de 10 februarie 2021, când reclamantul a introdus acțiunea pe rolul Judecătoriei Buzău, pârâții aveau domiciliul pe raza municipiului Buzău, potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, iar schimbarea domiciliului acestora în cursul procesului nu atrage schimbarea instanței competente.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Reclamantul A. a sesizat Judecătoria Buzău, secția civilă, cu o cerere prin care a solicitat a se constata că nu este tatăl minorilor F. și G., urmând a se dispune radierea numelui său de la rubrica "tatăl minorului" din registrul stării civile și din certificatul de naștere al minorilor, precum și exercitarea autorității părintești asupra minorilor de către ambii părinți, pârâta D. și de către tatăl biologic, E., conform certificatelor de naștere emise de Republica Federală Germania.

În stabilirea competenței de soluționare a cererii deduse judecății, atât Judecătoria Buzău, cât și Judecătoria Brăila s-au raportat la dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă izvorul conflictului negativ de competență îl reprezintă raportarea celor două instanțe la natura (privată sau publică) a normelor ce reglementează competența în cazul acțiunilor privitoare la filiație în considerarea noțiunii de domiciliu.

Astfel, Judecătoria Buzău, reținând caracterul de ordine publică a dispozițiilor privitoare la competență în categoria acestor acțiuni, a apreciat că instanța competentă este cea de la domiciliul părților (incluzând și pe cel al reclamantului), situat în Brăila, în timp ce Judecătoria Brăila a constatat că prezintă relevanță domiciliul pârâților de la data sesizării primei instanței, situat în Buzău, schimbarea domiciliului pârâților în cursul procesului neatrăgând schimbarea instanței competente, ținând cont de faptul că normele care reglementează competența în această situație sunt de ordine privată.

Referitor la natura de ordine privată ori publică a normelor care reglementează competența în cazul acțiunilor privitoare la filiație, în raport de care trebuie stabilit regimul excepției necompetenței teritoriale, Înalta Curte notează că pe baza interpretării normelor legale incidente trebuie reținut caracterul de ordine publică a dispozițiilor privitoare la competență în categoria acestor acțiuni.

Astfel, este de observat că dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. califică drept necompetență de ordine publică ipoteza încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, alin. (3) al art. 129 C. proc. civ., stabilind că în toate celelalte cazuri, competența este de ordine privată.

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula generală de drept comun în materia competenței teritoriale, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Legiuitorul a reglementat distinct competența teritorială în materia cererilor referitoare la filiație, prin art. 113 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că, în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanței de la domiciliul pârâtului, fie celei de la domiciliul reclamantului, în această categorie intrând cererile denumite generic în C. civ. "Acțiuni privind filiația" reglementate de dispozițiile art. 421-440 C. civ., acțiuni care tind la stabilirea filiației față de mamă ori față de tată, acestea fiind plasate în aceeași secțiune (1) denumită "Stabilirea filiației" a Capitolului II. Filiația.

Atunci când este vorba despre procese privitoare la persoane sau alte drepturi de care părțile nu pot să dispună, cum sunt cele vizate de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competența alternativă este reglementată prin norme de ordine publică, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot dispune să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această instanță este exclusivă."

Așa fiind, întrucât în cauza de față competența teritorială este reglementată prin norme de ordine publică, excepția necompetenței teritoriale urmează regimul stabilit de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, ceea ce s-a și întâmplat.

Este de observat că cererile date de lege în competența instanței de tutelă și de familie, altele decât cele la care face referire art. 114 alin. (1) C. proc. civ., urmează, din punct de vedere al competenței teritoriale, în principiu, fie regula de drept comun înscrisă în art. 107 C. proc. civ. - instanța de la domiciliul pârâtului, dar cu precizarea că în aceste situații competența teritorială este exclusivă, dat fiind că drepturile părintești nu sunt drepturi de care părțile pot dispune, însă această regulă este valabilă, sub condiția ca legiuitorul să nu fi edictat norme speciale, derogatorii, care să instituie un regim juridic diferit din perspectiva competenței în domeniul acțiunilor specifice dreptului familiei, fie norma de competență de la art. 113 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la stabilirea filiației.

În atare situație, față de obiectul cererii de chemare în judecată - tăgadă paternitate, devin incidente și prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, înțelegând să învestească pentru soluționarea cauzei instanța de la domiciliul pârâților, respectiv Judecătoria Buzău.

În ceea ce privește noțiunea de domiciliu, potrivit dispozițiilor art. 87 C. civ. și a celor ale art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertățile sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, iar reședința persoanei fizice este locul unde își are locuința secundară, conform art. 88 C. civ.

Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale și nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală; dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt (art. 89 C. civ.).

Dovada domiciliului sau a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, iar în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu poate fi opusă altor persoane, cu excepția cazului în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune (art. 91 C. civ.).

Reclamantul, căruia îi revine sarcina indicării domiciliului pârâtului prin cererea de chemare în judecată, trebuie să indice drept domiciliu locuința efectivă, indiferent dacă aceasta corespunde sau nu mențiunilor din cartea de identitate (implicit, evidența autorităților); cu toate acestea, reclamantul va indica locuința efectivă a pârâtului doar dacă o cunoaște.

În cauză, ținând seama de cele expuse anterior, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, depusă la oficiul poștal la data de 10 februarie 2021, reclamantul a indicat domiciliul pârâților F. și G. la reprezentantului legal, D., ca fiind în municipiul Buzău, județul Buzău, însă valabilitatea acestuia a expirat la data de 01 februarie 2021, conform mențiunilor înscrise în cartea de identitate aflată la dosarul Judecătoriei Buzău.

Potrivit referatului de anchetă socială nr. 24126 din 28 septembrie 2021, întocmit de către Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Brăila, la solicitarea instanței, reiese că D. împreună cu minorii F. și G. au locuit în municipiul Brăila, județul Brăila, iar în prezent locuiesc, fără forme legale, în municipiul Brăila, județul Brăila .

Din verificările efectuate prin interogarea bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date rezultă că domiciliul activ al reprezentantului legal al minorilor, D., figurează, începând cu 24 mai 2021, în municipiul Brăila, județul Brăila, adresa de domiciliul din acte fiind confirmată prin legitimarea părții la termenul de judecată din 01 octombrie 2021, iar potrivit susținerilor acesteia locuiește în fapt în Brăila, județul Brăila .

Totodată, potrivit evidențelor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date reiese că și reclamantul A. domiciliază din data de 25.08.2020 în municipiul Brăila, sos. x, județul Brăila.

În atare împrejurări, chiar dacă noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt (în privința pârâților), reținând că scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, oricare ar fi reperul în stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată în funcție de domiciliul pârâților raportat la locuința statornică sau principală sau adresa unde locuiesc efectiv, Înalta Curte constată că Judecătoria Brăila, secția civilă, este instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății, în circumscripția acestei instanțe având domiciliul ambele părți, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.