ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 148/F din data de 17 august 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21.07.2021 de Judecătoria Frankfurt Am Main pe numele persoanei solicitate A. .

S-a dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile din Germania, cu respectarea regulii specialității.

S-a luat act că, în ipoteza aplicării de către autoritățile din Germania a unei pedepse cu executare, persoana solicitată dorește să execute eventuala pedeapsă în România.

S-a dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data punerii în executare (măsură executorie) și s-a dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută de la data de 04.08.2021, ora 16:05 și până la 05.08.2021 (ora pronunțării încheierii din 05.08.2021- 13:45).

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că, la data de 05.08.2021 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2021, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane la data de 21.07.2021 față de numitul A., cetățean român, urmărit pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălare de bani în formă continuată în scopul obținerii unui venit, prevăzute de art. 261 alin. (1), (2) și 4 C. pen. german.

A fost atașată lucrarea înregistrată sub nr. x/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ce conține următoarele acte: ordonanța de reținere nr. 78/04.08.2021 a numitului A. pe o durată de 24 ore, începând de la data de 04.08.2021, ora 16:05, până la data de 05.08.2021, ora 16:05; procesul-verbal întocmit la data de 04.08.2021 de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat de apărător; proces-verbal de încunoștințare a unei persoane despre măsura reținerii acestuia; prezentarea numitului în vederea audierii prin videoconferință; procese-verbale de identificare și verificare a numitului A.; copia cazierului judiciar; informarea cu privire la drepturile persoanei private de libertate; proces-verbal din 05.08.2021 de accesare a datelor ECRIS din care reiese că numitul A. a fost cercetat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă judecătoria Zimnicea cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. k) din O.U.G. nr. 23/2008, fiind dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale, fapta nu prezintă pericol social al unei infracțiuni; adresă din care reiese că numitul A. figurează cu măsura controlului judiciar din 28.08.2014 dispusă prin încheiere de Tribunalul București.

În ședința publică din data de 05.08.2021, Curtea a procedat la aducerea la cunoștința persoanei solicitate a drepturilor pe care le are conform Legii nr. 302/2004.

Persoana solicitată, în prezența apărătorului, a dorit să fie audiat cu privire la măsura preventivă, conform art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată raportat la art. 225 alin. (7) C. proc. pen., declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 05.08.2021, definitivă, instanța de fond a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 211 C. proc. pen. a luat față de persoana solicitată A. măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 zile, începând cu data de 05.08.2021 și până la 03.09.2021, inclusiv (dispoziție executorie).

La dosar a fost atașat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Republica Federală Germania împotriva numitului A., în limba germană și tradus în limba română.

Au fost atașate la dosarul cauzei copia fișei de cazier judiciar a numitului A., adresa emisă de Serviciul Pașapoarte Teleorman, adresa emisă de Poliția orașului Zimnicea, copia procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, încheierea din 28.08.2014 privind pe numitul A., Sentința penală nr. 2137 din 20.08.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2014, Decizia penală nr. 147/29.01.2015 a Curții de Apel București, secția a II- a Penală, adresa emisă de Tribunalul București cu privire la data la care a rămas definitivă Decizia penală nr. 147/29.01.2015 a Curții de Apel București, secția a II- a Penală (aceasta rămânând definitivă la data de 29.01.2015 prin decizia Curții de Apel București, secția I penală, fără modificări).

La termenul de judecată din data de 17.08.2021, persoana solicitată A., în prezența apărătorului din oficiu înlocuit ulterior de apărător ales, a arătat că i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile privind regula specialității și că nu renunță la aceasta, nu are obiecțiuni privind identitatea, fiind persoana solicitată de autoritățile din Germania, nu este de acord să fie predat autorităților germane și că, în ipoteza în care s-ar dispuse condamnarea la o pedeapsă în Germania, dorește să o execute în România, nu dorește să fie cercetat în Germania, deoarece nu se consideră vinovat, pentru că nu a deschis acel cont și nici nu a făcut transferurile, ulterior a aflat că alte persoane s-au folosit de datele sale pentru respectivele operațiuni.

Examinând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea de Apel București a apreciat că este întemeiată, în cauză, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 și nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din același act normativ.

Din examinarea mandatului european de arestare a reținut că acesta se referă la următoarele (fapte din perioada 03 - 04.11.2020, presupus a fi fost comise în Frankfurt Am Main):

Suspectul și-a pus la dispoziție contul deschis pe numele său la B., în data de 20.10.2020, cu codul IBAN x, pentru a primi banii incriminați. Datele bancare ale suspectului au fost indicate drept cont destinatar pentru un magazin despre care se presupune că este fals [fake- shop] numit "C." cu sediul în Dresda. Presupusa societate C. își oferea spre vânzare autovehiculele de înaltă valoare pe pagina sa de internet încă activă la momentul faptei. După achitarea prețului de vânzare, nu se efectua livrarea autovehiculelor.

Adresa comercială indicată pe pagina de internet D. din Dresda există, într-adevăr. Însă în Registrul Comerțului nu există înregistrări actuale ale firmei și Codul fiscal indicat în datele firmei este alocat altei firme.

În data de 02.11.2020, păgubitul E. a încheiat cu un presupus reprezentant al firmei C. un contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul F., la prețul de EUR 37.000,00. El a virat prețul de vânzare, în data de 04.11.2020, în presupusul cont bancar indicat de vânzător al firmei C., în realitate, fiind vorba despre contul mai sus al suspectului.

În datele de 03.11.2020 și 04.11.2020 au intrat alte două viramente în valoare de EUR 40.000,00 și EUR 14.000,00 din contul italian x al păgubitului G. în contul inculpatului de la B., viramente care indicau firma C. ca destinatar al plății și plăți parțiale pentru un H. ca destinație a plății.

Astfel, în contul inculpatului au intrat banii incriminați în valoare de EUR 91.000,00. Din aceste sume, el a redirecționat plăți în valoare de EUR 79.800,00 în contul românesc cu codul IBAN x, al cărei titulară este I..

Suspectul a păstrat pentru sine diferența de EUR 11.200,00, a acționat - în calitate de autor (grad de participare)- cu intenția de a-și asigura un venit de durată și de amploare prin comiterea repetată a faptei.

În drept, s-a arătat că faptele săvârșite de persoana solicitată constituie infracțiunile de spălare de bani în formă continuată în scopul obținerii unui venit, prevăzute de art. 261 alin. (1), (2) și 4 C. pen. german, fiind pedepsite cu închisoarea de până la 10 ani.

Infracțiunile pentru care este urmărită persoana solicitată de către autoritățile din Germania își au corespondentul în legislația penală română (infracțiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român, în raport cu situația de fapt expusă în semnalare), pedeapsa aplicabilă fiind închisoarea de la 3 la 10 ani; de altfel, infracțiunea este prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 302/2004, nefiind necesară îndeplinirea exigențelor art. 97 alin. (2) din același act normativ.

În consecință, Curtea a constatat că sunt îndeplinite în cauză exigențele art. 97 din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 2 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI și că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Totodată, Curtea nu a primit apărările persoanei solicitate privind motivul de refuz facultativ al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât din datele dosarului rezultă că cercetarea penală presupune efectuarea unor acte care, în cea mai mare parte, în condițiile în care se presupune că operațiunile s-au efectuat prin intermediul unui cont deschis la o bancă germană, pot fi mult mai ușor și eficient a fi efectuate de autoritățile germane.

În cauza de față, instanța de fond a apreciat că, prin raportare la datele rezultând din situația de fapt expusă în cuprinsul mandatului european de arestare, conform art. 8 alin. (4) C. pen. român presupusa faptă este considerată a fi fost săvârșită pe teritoriul României (o sumă consistentă din banii "spălați" fiind presupus a fi fost virați într-un cont deschis pe numele unui cetățean român, într-un cont bancar deschis la o bancă din România).

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 "(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...) e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României."

Astfel cum s-a reținut și prin Decizia penală nr. 4055/12.11.2020 pronunțată de ICCJ, secția Penală (cauză identificată pe site-ul www.x.ro) acest motiv de refuz de executare a mandatului european de arestare are un caracter facultativ:

"Motivul de refuz al executării mandatului european de arestare reglementat în art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 - privitor la cazul când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României - reprezintă un motiv opțional de refuz al executării, instanța română nefiind obligată să refuze executarea (...)".

Nu în ultimul rând, instanța de fond nu a primit apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei instrumentate de autoritățile judiciare din Germania, întrucât, din analiza coroborată a dispozițiilor art. 97, art. 98, art. 99 din Legea nr. 302/2004, rezultă că statul de executare poate refuza predarea doar în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute, cazuri ce nu includ aspecte vizând fondul cauzei instrumentate de autoritățile judiciare ale statului solicitant, emitent al mandatului european de arestare. Prin urmare, statului de executare nu îi revine competența de a examina aspecte ce vizează fondul cauzei.

Față de cele reținute, constatând că persoana solicitată este cea care a fost prezentată în fața instanței de către parchet și că nu este incident niciun motiv de refuz al predării, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 23.08.2021, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 31.08.2021, iar cu prilejul dezbaterilor de la acest termen s-au luat concluziile apărării contestatorului și ale parchetului asupra contestației de față, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaționale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacționa prompt la stimulii infracționali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identitatea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În speță, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare având referința dosarului x emis de Judecătoria Frankfurt Am Main, la data de 21.07.2021, față de persoana solicitată A., în vederea cercetării acesteia pentru săvârșirea a două infracțiunii de spălare de bani în formă continuată în scopul obținerii unui venit, prevăzute de art. 261 alin. (1), (2) și (4) din C. pen. german, constând în aceea că în perioada 03.11.2020 - 04.11.2020, a primit în contul bancar deschis la data de 20.10.2020 pe numele său la B. din Germania mai multe sume de bani care au fost transferate de persoanele vătămate aparent către beneficiarul societatea C. în scopul achiziționării de autovehicule, fără ca acestea din urmă să fie livrate, sumă de 91.000 euro fiind ulterior transferată într-un cont în România.

Deopotrivă, a constatat în mod corect că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă au corespondent în legislația românească în infracțiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., fiind astfel îndeplinită condiției dublei incriminări.

Pe de altă parte, în respectarea dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de fond a procedat la identificarea persoanei solicitate, iar după comunicarea către aceasta a mandatului european de arestare, i-a adus la cunoștință drepturile prevăzute de art. 106, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. Întrucât persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, susținând că nu se face vinovată de săvârșirea faptei cercetate în Germania, instanța a făcut aplicarea art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, procedând la audierea părții în limitele prevăzute de textul de lege precitat.

Ulterior, procedând la examinarea aspectului invocat de persoana solicitată ca și potențial motiv de refuz la predare, respectiv, lipsa vinovăției sale în comiterea faptei anchetate de autoritățile judiciare germane, instanța de fond a constatat în mod just că acesta nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului expres și limitativ prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republică.

Or, în acord cu instanța fondului, Înalta Curte constată că invocarea de către persoana solicitată a nevinovăției sale ca urmare a faptului că nu s-ar fi aflat pe teritoriul Germaniei, în perioada 03.11.2020 - 04.11.2020, nu poate constitui motiv de refuz la predare întrucât nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În cadrul procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare, instanța națională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea faptelor penale ce fac obiectul mandatului, după cum nu are nici competenta de a se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară solicitantă sau cu privire la oportunitatea arestării părții dispusă în statul străin.

În caz contrar, s-ar încălca principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Chestiunea adusă în discuție de persoana solicitată A. urmează a fi însă evaluată de autoritățile judiciare din Germania, singurele competente să stabilească dacă persoana solicitată a participat sau nu la săvârșirea infracțiunii descrise în cuprinsul mandatului european de arestare, pretins comise pe teritoriul statului străin.

În ceea ce privește susținerea contestatorului persoană solicitată potrivit căreia în cauză ar fi incident cazul de refuz al predării prevăzut de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât în mod greșit prima instanță a reținut că persoana solicitată ar fi săvârșit faptele și ar fi exercitat acte materiale în Germania, în realitate, actele materiale reținute în sarcina contestatorului ar fi fost efectuate în România, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, că pentru buna desfășurare a cercetărilor în cauză și a judecății este necesară predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania, deoarece activitatea infracțională a fost desfășurată pe teritoriul german.

Astfel, se constată că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 prevăd că instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când acesta se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, însă, situațiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. Mai mult, întrucât sunt descrise fapte referitoare la o sumă consistentă din banii "spălați" fiind presupus a fi fost virați într-un cont deschis pe numele unui cetățean român, într-un cont bancar deschis la o bancă din România, motivul opțional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, care face trimitere la dispozițiile art. 96 alin. (2) din același act normativ, nu este incident în cauză, iar, aspectele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (că nu este vinovat de săvârșirea faptelor de care este acuzat, nu a deschis acel cont sau că nu a făcut transferurile, ulterior a aflat că alte persoane s-au folosit de datele sale pentru respectivele operațiuni), nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de prevederile art. 98 din Legea nr. 302/2004, și, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.

În concluzie, reținând, în baza propriului examen, și că în speță nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Așadar, se constată că instanța de fond a analizat mandatul european de arestare, reținând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a dispus în mod corect arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare, inclusiv, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul recunoașteri și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Înalta Curte amintește că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională. Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Pe cale de consecință, pentru motivele arătate, constatând neîntemeiate criticile formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) și art. 111 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 148/F din data de 17 august 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 148/F din data de 17 august 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 august 2021.

GGC-GR