ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Porolissum" Sălaj, solicitând instanței să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, în solidar, ca urmare a prejudiciului cauzat prin săvârșirea de către pârâtul de rang 1 a unei fapte penale, să oblige pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 250.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, calculate din luna octombrie 2006, până la data depunerii prezentei cereri, suma reprezentând folosul nerealizat, calculată ca diferență între veniturile pe care le-ar fi putut obține în calitate de angajat al ISU "Porolissum" Sălaj și veniturile efectiv obținute în aceasta perioadă, să oblige, în solidar, pârâții la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale urmare a faptului că prin săvârșirea unei fapte penale reclamantului i-au fost lezate drepturile și interesele personale, precum și a cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 17 septembrie 2019, reclamantul a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca în cazul veniturilor obținute efectiv să se țină cont de veniturile obținute de acesta în calitate de angajat.

Prin sentința civilă nr. 401 din 13 mai 2021, Tribunalul Sălaj, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamant și l-a obligat la plata, în favoarea pârâtului B., a sumei de 6.048,2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 6.000 RON reprezintă onorariu avocațial, iar suma de 48,2 RON reprezintă taxă de timbru.

Reclamantul A. a atacat cu apel principal această hotărâre, iar pârâții Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Porolissum" Sălaj și B. au promovat apel incident împotriva aceleiași sentințe și a încheierii de ședință din 17 septembrie 2019.

Prin decizia nr. 338A/2021 din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins toate apelurile.

Împotriva hotărârii din apel a declarat recurs reclamantul A., evocând, în partea de început a cererii de recurs, întregul istoric al litigiului și motivele care au condus la promovarea acțiunii, apreciind că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat sau a interpretat greșit normele de drept material incidente, caz în care este operantă ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că a solicitat repararea unui prejudiciu rezultat din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv săvârșirea unei infracțiuni de neglijență în serviciu, iar prejudiciul pretins reprezintă folosul nerealizat ca diferență între veniturile pe care le-ar fi putut obține în calitate de angajat al intimatei ISU "Porolissum" Sălaj și cele efectiv obținute în calitate de angajat al C. S.R.L. Zalău, instanța analizând cauza în contradicție cu temeiurile de drept și de fapt invocate.

A mai învederat că acțiunea civilă pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapta penală nu a fost soluționată în procesul penal și, prin prisma art. 27 C. proc. pen., a promovat prezentul demers judiciar.

Se observă, din temeiurile de drept și susținerile de fapt ale cererii, că a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând folosul nerealizat, acest aspect reieșind atât din petitul acțiunii introductive, cât și din motivare. Este adevărat că prejudiciul constând în pierderea unei șanse a fost reglementat în noul C. civ., însă temeiurile de drept și de fapt ale acțiunii se fundamentează pe prevederile vechiul C. civ., unde era reglementat fără echivoc ca reprezentând prejudiciu, folosul nerealizat. Or, indiferent cum s-ar analiza această situație, este evident că de la data săvârșirii faptei prejudiciabile și până la momentul introducerii acțiunii, din probele existente la dosar rezultă clar că veniturile obținute de reclamant, în calitate de angajat la C. S.R.L. Zalău, au fost mai mici decât cele pe care le-ar fi obținut în calitate de angajat al I.S.U "Porolissum" Sălaj. Din acest motiv a solicitat această diferență, suma reprezentând folosul nerealizat, aspect reglementat atât de vechiul C. civ., cât și de actuala reglementare.

Consideră recurentul că instanțele anterioare au dat o greșită interpretare normelor de drept incidente în cauză, invocând faptul că reclamantul nu a atacat rezultatele acelui concurs, că a stat în pasivitate după afișarea acestor rezultate, precum și că nu a mai participat la alte concursuri organizate de către intimata I.S.U "Porolissum" Sălaj.

După afișarea rezultatelor concursului, reclamantul a apreciat că acestea sunt corecte și legale, iar la momentul respectiv nu a existat o bănuială că acel concurs a fost organizat în condiții nelegale, neregulile fiindu-i aduse la cunoștință de către procurorul care efectua urmărirea penală. Sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută în anul 2011 de către angajați din cadrul ISU "Porolissum" Sălaj și nu de către reclamant. Odată cu demararea cercetărilor în dosarul penal, a aflat de neregulile organizării concursului și faptul că putea să ocupe postul pentru care a candidat dacă pârâtul B. își îndeplinea corect și pe deplin atribuțiile în calitate de secretar al comisiei de concurs, iar neparticiparea la alte concursuri organizate de pârât nu are nicio relevanță în acest context.

Nu a atacat acele acte emise de către ISU "Porolissum" Sălaj și nu a solicitat anularea acestora, deoarece ele aveau aparența de legalitate la momentul la care s-au dat rezultatele concursului. Parte din aceste acte, contrar afirmațiilor, au fost anulate prin sentința penală nr. 66/28.10.2015 a Tribunalului Militar Cluj, menținută prin decizia civilă nr. 36/01.06.2016, pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

A învederat recurentul că obiectul cauzei de față nu vizează anularea respectivelor acte, ci repararea prejudiciului cauzat de intimatul B. prin săvârșirea unei fapte penale, astfel că nu prezintă relevanță dacă acele acte au fost anulate, dacă a atacat rezultatele concursului sau dacă a participat la alte concursuri organizate de către intimatul ISU "Porolissum" Sălaj.

Instanța de apel a statuat că prejudiciul nu ar fi cert prin prisma analizei situației altor candidați la concursul la care a participat, candidați care ulterior ar fi participat la alte concursuri sau nu s-au constituit parte civilă în procesul penal. Criteriul nu este unul de apreciere a admisibilității cererii, caracterul cert al prejudiciului rezultând din fapta ilicită a intimatului B..

A explicat recurentul că, în urma afișării rezultatelor concursului, a avut aceeași medie cu alți doi candidați, D. și E., astfel că, alături de aceștia, trebuia să ocupe locurile pentru care a candidat, dacă intimatul B. își îndeplinea obligațiile care îi reveneau în calitate de secretar de comisie. Analiza caracterului cert al prejudiciului prin prisma acestui fapt nu este corectă, aceasta trebuind a fi făcută în raport de obiectul cererii deduse judecății.

Raportat la starea de fapt descrisă în rechizitoriu, din cuprinsul căruia rezultă cum s-au derulat evenimentele și care au fost împrejurările ce au condus la condamnarea intimatului B., instanța de apel a dat o interpretare greșită analizei caracterului cert al prejudiciului, raportându-se la conduita altor persoane și nu la fapta efectiv imputată intimatului B..

Curtea de Apel a dat o greșită interpretare atribuțiilor pe care le avea pârâtul B. în calitate de secretar al comisiei de concurs, deoarece din art. 7 al anexei 12 a Dispoziției nr. 11/960/2004 a DMRU rezultă că în sarcina secretarului comisiei este prevăzută prezentarea către comisie a dosarelor de recrutare ale candidaților. Or, este evident ca secretarul comisiei putea prezenta acestei comisii doar dosarele candidaților care îndeplineau condițiile de participare la concurs, după ce, în prealabil, aceste dosare au fost verificate și se constata de către secretar că sunt complete și că acel candidat îndeplinea condițiile de participare, aspecte care ar rezulta și din rechizitoriul și deciziile nr. 66/2015 a Tribunalului Militar Cluj și nr. 36/2016 a Curții Militare de Apel Cluj.

Interpretând în acest fel litigiul dedus judecății, instanța a făcut abstracție de art. 28 C. proc. pen., care prevede că "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o". În situația de față este evident că pârâtul B. a săvârșit o faptă penală cauzatoare de prejudicii prin faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei, aspect stabilit cu caracter definitiv de instanța penală.

Instanța de apel s-a limitat, în analiza caracterului cert al prejudiciului reclamantului, a reține că acest caracter cert ar lipsi, întrucât nu a atacat rezultatele concursului în fața instanței de contencios administrativ, nu a mai participat la alte concursuri și nu se poate stabili dacă ar fi ocupat acel post în condițiile în care au existat trei candidați cu media generală identică și nu există alt criteriu de departajare. Acest mod de analiză a caracterului cert al prejudiciului cauzat este în contradicție cu normele legale și starea de fapt arătate anterior.

În speță, existența prejudiciului este certă și sigură, deoarece acesta poate fi determinat începând cu octombrie 2006 și până la 31.05.2019 și este cuantificabil prin prisma actelor existente la dosar, care relevă veniturile obținute de reclamant și cele pe care le-ar fi putut obține dacă era încadrat pe postul la care avea dreptul în urma concursului la care a participat.

Prejudiciul, reprezentând folosul nerealizat a fost creat în patrimoniul reclamantului, deoarece dacă pârâtul B. și-ar fi îndeplinit obligațiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei de examinare și ar fi verificat corect dosarele candidaților, candidații care au fost declarați admiși cu toate că nu îndeplineau condițiile de înscriere la concurs, nu ocupau postul pentru care a candidat și care i se cuvenea prin prisma rezultatelor obținute.

După cum rezultă din probele administrate în cauză, în calitate de angajat al ISU Sălaj, ar fi putut să obțină în perioada octombrie 2006 - 31.05.2019 un venit net total de 333.011 RON (compus din 185.837 RON - salariu, 112.846 RON - norma de hrană și 34.328 RON - norma de echipament), iar în calitate de angajat la societatea C. S.R.L, unde și-a desfășurat activitatea în toată această perioadă, a obținut un venit net total de 109.743 RON, astfel că suma reprezentând prejudiciu cauzat ca beneficiu nerealizat se ridică la 223.268 RON.

În mod greșit a apreciat instanța de apel că, din actele dosarului, nu se poate stabili caracterul cert al prejudiciului, din probe rezultând îndeplinirea tuturor condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților.

Vinovăția este pe deplin dovedită prin probele existente în dosarul de urmărire penală, iar, în cursul desfășurării procesului penal, pârâtul a recunoscut în totalitate starea de fapt și vinovăția. Fapta ilicită a fost comisă de pârât, aspect tranșat definitiv de instanța penală, care prin decizia penală nr. 36/01.06.2016 a Curții Militare de Apel București a stabilit că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. - fapta generatoare de prejudiciu. Între fapta pârâtului B. și prejudiciul cauzat reclamantului există raport de cauzalitate deoarece, dacă acesta își îndeplinea corespunzător îndatoririle de serviciu, putea să ocupe postul pentru care a candidat și să beneficieze de retribuția aferentă acestuia.

Răspunderea pârâtului ISU "Porolissum" Sălaj trebuie angajată prin raportare la art. 1000 alin. (3) C. civ., pârâtul B. fiind la acea dată angajatul acestei instituții.

Intimații Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Porolissum" Sălaj și B. au formulat separat întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În măsura în care se va trece peste această excepție, au solicitat să se respingă recursul, ca neîntemeiat.

Intimatul F. a pretins și acoperirea cheltuielilor de judecată ocazionate cu această cale de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Cu titlu prealabil se constată că situația de fapt reținută de instanțele anterioare, ce a stat la baza promovării prezentului litigiu este următoarea:

În urma concursului organizat de I.S.U. Sălaj în anul 2006, pentru ocuparea unor posturi de conducători autospeciale, concurs la care a participat și reclamantul, acesta din urmă a fost respins ca urmare a mediei obținute - 9,95, ceilalți candidați admiși obținând media 10,00.

În urma plângerilor depuse în anul 2011 de către angajați din cadrul I.S.U. Sălaj la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, s-au efectuat cercetări, iar prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, s-a dispus trimiterea în judecată a pârâtului B..

După parcurgerea unui prim ciclu procesual, în rejudecare, prin sentința penală nr. 66/28.10.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Militar Cluj-Napoca, pârâtul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu reținerea art. 5 C. pen. și i-au fost interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.. Prin decizia penală nr. 36/01.06.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea Militară de Apel București a dispus, după admiterea apelurilor declarate, desființarea în parte a sentinței atacate, schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpatului prin actul de sesizare al instanței din două infracțiuni de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și a art. 5 C. pen., într-o infracțiune de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar în baza art. 17 alin. (2) teza ultimă raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I, partea a doua C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului colonel (rez.) B. pentru această infracțiune - pârâtul din prezenta cauză.

Cauza de față a fost inițiată de reclamantul A. care, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2019, i-a chemat în judecată pe pârâții B. și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Porolissum" Sălaj, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, în solidar, ca urmare a prejudiciului cauzat prin săvârșirea de către pârâtul de B. a faptei penale menționate mai sus, să oblige pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 250.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, calculate din luna octombrie 2006, până la data depunerii prezentei cereri, suma reprezentând folosul nerealizat, calculată ca diferența dintre veniturile pe care le-ar fi putut obține în calitate de angajat al ISU "Porolissum" Sălaj și veniturile efectiv obținute de către el în această perioadă, să oblige pârâții în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a faptului că prin săvârșirea unei fapte penale reclamantului i-au fost lezate drepturile și interesele personale, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond, învestită cu cererea de atragere a răspunderii civile delictuale a pârâtului B. în calitate de secretar al comisiei de concurs și a comitentului său, a apreciat că acesta nu avea atribuții de serviciu care să-i permită să înlăture candidații de la concurs, potrivit art. 7 lit. a), b), c), d) din Dizpoziția D.D.M.R.U. nr. 11/960 din 20.10.2004 și că îndeplinirea unei obligații în sensul predării dosarelor candidaților la concurs membrilor comisiei de concurs, singurii cu atribuții de verificare a dosarelor și responsabili pentru rezultatele concursului, nu poate fi asimilată unei fapte ilicite care să angajeze răspunderea sa delictuală pentru faptele altor persoane, iar faptul că a desfășurat în acea perioadă și activități în domeniul resurselor umane nu poate determina concluzia că ar fi avut atribuții de înlăturare a unor candidați din procedura de concurs, pârâtului neputându-i fi imputată nerespectarea unor obligații care reveneau altor persoane.

S-a mai reținut că reclamantul a stat în pasivitate și nu a contestat rezultatele concursului la care a participat la instanța de contencios administrativ, deși a avut această posibilitate concretă, or actele administrative emise în urma concursului se bucură de prezumția de legalitate și au produs efecte juridice, că de la data desfășurării concursului și până la data sesizării organelor de urmărire penală de către reclamant, au trecut aproximativ 6 ani, că în perioada ulterioară desfășurării concursului la care a participat reclamantul, la nivelul ISU Porolissum Sălaj au avut loc mai multe concursuri, iar reclamantul a optat să nu participe la niciunul dintre acestea și nu există elemente pentru a determina dacă în urma disponibilizărilor care au avut loc în anul 2011, reclamantul ar fi fost angajat al ISU, astfel că în aceste condiții prejudiciul pe care l-ar fi suferit nu întrunește toate elementele prevăzute de lege.

Respingând apelul principal al reclamantului, precum și apelurile incidente ale pârâților, prin decizia ce face obiectul controlului judiciar de față, Curtea de apel a reținut că, deși cele reținute în sarcina pârâtului B. prin sentința penală sunt intrate în puterea lucrului judecat, pe lângă fapta pârâtului, reclamantul trebuia să facă dovada existenței prejudiciului și a caracterului cert al acestuia. Or, prejudiciul nu are caracter cert deoarece nu se poate cunoaște cu certitudine dacă reclamantul ar fi ocupat postul, în condițiile în care existau 3 candidați cu aceași medie, astfel că nu este sigur că reclamantul sau un altul dintre ceilalți doi candidați ar fi promovat concursul.

Față de lipsa caracterului cert al prejudiciului nu au mai fost analizate celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, anume vinovăția, fapta ilicită și raportul de cauzalitate, deoarece chiar dacă acestea există, pentru a fi antrenată această răspundere este necesar să fie întrunite toate elementele acestei răspunderi, iar lipsa unuia, cum este în speță prejudiciul, dat fiind că îi lipsește caracterul cert, face ca acțiunea să fie respinsă.

Recurentul reclamant a formulat recurs împotriva acestei decizii, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare privește în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Deși nu indică în concret care norme materiale au fost încălcate sau aplicate greșit, Înalta Curte constată că recurentul are în vedere dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală, arătând că a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând folosul nerealizat, conform prevederilor vechiul C. civ., dar că instanța a analizat cauza în contradicție cu temeiurile de drept și de fapt invocate, susținând că prejudiciul constând în pierderea unei șanse este reglementat doar de noul C. civ.

Sub acest aspect, Curtea de apel a reținut că prima instanță a analizat temeiurile acțiunii așa cum a fost învestită de către reclamant, care a invocat răspunderea civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ. potrivit cărora "Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara" și art. 999 din același act normativ, conform căruia "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".

Chiar dacă analizând prejudiciul pretins de reclamant instanța de fond a făcut trimitere la susținerea acestuia privind pierderea unei șanse, aceea de a accede ca salariat al ISU "Porolissum" Sălaj și teoretizând această solicitare a constatat că ea este cuprinsă în mod expres în dispozițiile noului C. civ., anterior fiind o creație a doctrinei și practicii judiciare, nu rezultă însă că s-ar fi raportat la aceste dispoziții, ci tot la dispozițiile vechiul C. civ., aplicabile în speță, față de data săvârșirii faptei ilicite dedusă judecății.

Referirea la inexistența unei șanse reale și serioase de a ocupa postul în discuție dat fiind că nu există elemente certe pe baza cărora să se determine care ar fi fost parcursul profesional pe care l-ar fi avut reclamantul în perioada de după desfășurarea concursului din anul 2006, reprezintă un argument în analiza existenței prejudiciului, condiție necesară pentru atragerea răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C. civ.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a constatat că prima instanță a analizat temeiul de drept din vechiul C. civ. invocat de reclamant privind prejudiciul constând în folosul nerealizat, iar trimiterea la discuțiile existente în doctrină, cu privire la prejudiciul prin pierderea unei șanse în reglementarea expresă din noul C. civ., nu îi creează reclamantului nicio vătămare, astfel încât criticile de nelegalitate ale recurentului sub acest aspect nu pot fi primite.

Consideră recurentul că instanțele anterioare în mod greșit au invocat faptul că reclamantul nu a atacat rezultatele acelui concurs și actele emise de către ISU "Porolissum" Sălaj și nu a solicitat anularea acestora sau că a stat în pasivitate după afișarea acestor rezultate, precum și că nu a mai participat la alte concursuri organizate de către intimatul ISU "Porolissum" Sălaj, cum au procedat alți concurenți, fără a se ține cont că actele emise aveau aparența de legalitate la momentul la care s-au dat rezultatele concursului, că a aflat de neregulile organizării concursului după sesizarea în anul 2011 a organelor de urmărire penală de către angajați din cadrul ISU "Porolissum" Sălaj și că raportarea nu trebuie a se face la conduita altor persoane ci, la fapta efectiv imputată intimatului B..

Curtea de apel a apreciat că această critică, adusă și hotărârii instanței de fond, este nefondată deoarece iregularitățile, în ceea ce privește concursul, puteau fi invocate și constatate și dacă acesta ar fi fost contestat în contencios administrativ, motivele de nelegalitate ale acestuia fiind aceleași și existau la acel moment, indiferent că au fost stabilite în procesul penal. De asemenea, a mai reținut că în cadrul sentinței penale nr. 66/28.10.2015 s-a menționat că alți doi candidați, de la concursul din 2006, E. și G., au participat și au fost admiși la un alt concurs pe același post în anul 2007 și, prin urmare, reclamantul nu explică cum alte persoane au mai participat la concurs și au fost admise, astfel că prejudiciul lui nu mai poate fi afirmat ca fiind cert, deoarece acesta a pierdut o șansă ca urmare a comportamentului propriu, dat fiind că nu a atacat rezultatele concursului și nu a mai participat la un alt concurs.

După cum se poate lesne observa, acest raționament reprezintă efectul interpretării actelor și lucrărilor dosarului și a probelor administrate, iar recurentul încearcă prin prezenta cale de atac să aducă în discuție aspecte de fond ce fac trimitere la probațiune și care nu reprezintă critici de nelegalitate în înțelesul art. 488 C. proc. civ.

Se mai pretinde că instanța de apel a dat o greșită interpretare atribuțiilor pe care le avea pârâtul B. în calitate de secretar al comisiei de concurs, deoarece din art. 7 al anexei 12 a Dispoziției nr. 11/960/2004 a DMRU rezultă că în sarcina secretarului comisiei este prevăzută prezentarea către comisie a dosarelor de recrutare ale candidaților, iar aceasta se putea face, conform opiniei recurentului, doar după ce, în prealabil, aceste dosare au fost verificate și s-ar fi constatat de către secretar că sunt complete și că acel candidat îndeplinea condițiile de participare, aspecte care ar rezulta și din rechizitoriul și deciziile nr. 66/2015 a Tribunalului Militar Cluj și nr. 36/2016 a Curții Militare de Apel Cluj, de care instanța a făcut abstracție, cu desconsiderarea prevederilor art. 28 C. proc. pen.

Referitor la susținerea că pârâtul B. a săvârșit o faptă penală cauzatoare de prejudicii prin faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei, aspect stabilit cu caracter definitiv de instanța penală, Curtea de apel a arătat că, într-adevăr, prin sentința penală nr. 66/28.10.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Militar Cluj-Napoca (pagina 17 din sentință) s-a statuat că inculpatul B. nu și-a îndeplinit atribuțiile de secretar al comisiei de concurs și nu a verificat dosarele de concurs ale candidaților spre a constata că unii dintre aceștia nu aveau dosarele complete, dar că acest aspect este unul care vizează considerentele sentinței atacate pe care însă apelantul reclamant nu le-a atacat (pagina 16 paragraful 2 al deciziei atacate cu recursul de față).

Ca atare, nu poate fi primită critica potrivit căreia ar fi fost încălcat art. 28 C. proc. pen., care prevede că "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o" (deci nu și asupra existenței vinovăției și a prejudiciului, n.n.), câtă vreme instanța de apel, constatând că nu au fost atacate considerentele instanței de fond sub acest aspect, a dat eficiență principiului disponibilității părților, astfel cum acesta este consacrat la art. 9 C. proc. civ. și principiului tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) instituit de art. 479 C. proc. civ., potrivit căruia instanta de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de către prima instanță.

Principiul tantum devolutum quantum apellatum dă expresie unei limitări a efectului devolutiv al apelului, unei reguli restrictive în privința devoluțiunii ori transmiterii cauzei către instanța de apel, ce stabilește că pricina se transmite către instanța superioară, spre a fi din nou judecată, doar în măsura sau în limitele în care activitatea instanței inferioare a fost criticată. Ca atare, Curtea de Apel era limitată la a cerceta cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel și a se pronunța doar în aceste limite, ea stabilind că aceste aspecte vizau considerentele sentinței care nu au fost atacate, statuare care, de asemenea, nu a format obiectul vreunui motiv de recurs.

Pe de altă parte, apar ca fiind lipsite de relevanță susținerile în sensul că pârâtul B. a săvârșit o faptă penală cauzatoare de prejudicii prin faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei, ce ar fi echivalat cu stabilirea unei fapte ilicite în sarcina acestuia, câtă vreme, așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a apreciat că nu este îndeplinită o altă condiție, respectiv aceea a existenței unui prejudiciu cert. Or, potrivit art. 998-999 C. civ., cele patru condiții necesare antrenării răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, vinovăție, prejudiciu, legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu) trebuie întrunite în mod cumulativ, lipsa uneia lipsind de eficacitate existența celorlalte.

Cu privire la soluția instanței de apel referitoare la lipsa caracterului cert al prejudiciului adus reclamantului, întrucât nu a atacat rezultatele concursului în fața instanței de contencios administrativ, nu a mai participat la alte concursuri și nu se poate stabili dacă ar fi ocupat acel post în condițiile în care au existat trei candidați cu media generală identică și nu există un alt criteriu de departajare, recurentul pretinde că existența prejudiciului este certă și sigură, deoarece poate fi determinat începând cu octombrie 2006 și până la 31.05.2019 și este cuantificabil prin prisma actelor existente la dosar, care relevă veniturile obținute de reclamant și cele pe care le-ar fi putut obține dacă era încadrat pe postul la care avea dreptul în urma concursului la care a participat. Prejudiciul, reprezentând folosul nerealizat, a fost creat în patrimoniul reclamantului, deoarece dacă pârâtul B. și-ar fi îndeplinit obligațiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei de examinare și ar fi verificat corect dosarele candidaților care au fost declarați admiși cu toate că nu îndeplineau condițiile de înscriere la concurs, aceștia nu ar fi ocupat postul pentru care a candidat și care i se cuvenea prin prisma rezultatelor obținute.

Or, instanța de apel a reținut că în cadrul sentinței penale nr. 66/28.10.2015 s-a constatat că la concursul din septembrie pentru Detașamantul Zalău au fost 13 candidați, din care 10 au fost admiși cu media 10 (printre care și H. care a fost admis cu nota 10, deși nu îndeplinea condiția de a deține permis de conducere necesar pentru examen la data acestuia), iar ceilalți 3 candidați, anume reclamantul, E. și G., au obținut media 9,95. Curtea, a reținut că, raportat la momentul examenului, dacă candidatul H. care a fost admis cu nota 10, deși nu îndeplinea o condiție, nu ar fi fost admis, rezultă că pentru postul acesta ar fi concurat cei 3 candidați care au avut media următoare de 9,95, anume reclamantul, E. și G., astfel încât nu se poate cunoaște cu certitudine dacă reclamantul ar fi ocupat postul, în condițiile în care existau 3 candidați cu aceași medie, astfel că nu este sigur că reclamantul sau un altul dintre ceilalți doi candidați ar fi promovat concursul.

În contra acestei situații de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanța anterioară, recurentul aduce argumente reținute și în cadrul hotărârii penale (ce nu au însă caracter de autoritate de lucru judecat în înțelesul art. 28 C. proc. pen., menționat mai sus), în sensul că cei trei candidați, având aceleași note - 10 la proba scrisă și 9,90 la proba de educație fizică, ar fi trebuit să fie angajați toți, întrucât singurul criteriu existent - acela ca la medii egale să fie admis candidatul cu nota mai mare obținută la performanțele fizice - era insuficient pentru departajarea lor.

Or, concluzia Curții de apel în sensul că nu se poate cunoaște cu certitudine dacă reclamantul ar fi ocupat postul, în condițiile în care existau 3 candidați cu aceași medie, astfel că nu este sigur că reclamantul sau un altul dintre ceilalți doi candidați ar fi promovat concursul, se întemeiază pe probele ce au fost administrate în cauză, probatorii ce nu mai pot fi reinterpretate în vederea stabilirii unei alte situații de fapt, așa cum solicită recurentul.

Trebuie subliniat că potrivit dispozițiilor noului C. proc. civ. nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluțiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Ca atare, plecând de la situația de fapt astfel cum a fost reținută în apel, în lipsa unor criterii de departajare eficiente și nefiind indicată o dispoziție legală expresă care să fi permis accederea în funcție a tuturor candidaților ce aveau aceeași medie, în mod corect a apreciat Curtea că nu se poate considera că reclamantul ar fi ocupat postul în litigiu, și astfel că avea o șansă reală și efectivă de a încasa drepturile salariale reclamate.

Ca atare, nefiind întrunită condiția existenței unui prejudiciu cert, în mod just a apreciat instanța de apel că nu mai este utilă analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, anume vinovăția, fapta ilicită și raportul de cauzalitate, astfel încât vor fi înlăturate criticile recurentului sub aspectul existenței acestor condiții și a celor privind atragerea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, art. 1000 alin. (3) C. civ. nefiind incident în cazul inexistenței răspunderii pentru fapta proprie a angajatului instituției - ISU "Porolissum" Sălaj.

Pentru toate aceste motive instanța de recurs, observând că niciunul din motivele de recurs formulate de recurent nu este fondat, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 338A/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul, ca parte căzută în pretenții, la plata către intimatul B. a sumei de 6000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform actelor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 338A/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2022.