ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 919/2020

Ședința publică din data de 18 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 01.02.2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Pârâtul a candidat pentru funcția de primar al localității Piatra Olt, județul Olt, prilej cu care s-a făcut verificări din oficiu, conform art. 3, coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1566 din 2 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

S-a constatat calitatea pârâtului A., ns. 13.01.1963, în Piatra Olt, județul B., de colaborator al securității.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

A solicitat recurentul - pârât în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 Legea 544/2004 rejudecarea cauzei, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în constatare formulate de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității, întrucât nu sunt întrunite condițiile art. 2 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008.

Sub un prim motiv de recurs, recurentul critică motivarea sumară a deciziei fără îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 425 lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu a fost expusă situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului.

A considerat recurentul că latura subiectivă a activității de colaborator al securității nu se putea desprinde decât dacă se analiza întregul material probator pornind de la scopul relevat de semnarea unui angajament, până la conținutul fiecărei note informative.

Al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că prima instanță nu a efectuat o interpretare și aplicare sistematică a condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În esență, recurentul - pârât a susținut că instanța fondului a considerat în mod greșit că au fost îndeplinite prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care scopul cooperării cu organele de securitate îl reprezenta "descoperirea și lichidarea unor abateri de la instrucțiunile de serviciu ce ar putea produce evenimente de cale ferată sau ar aduce pagube economiei naționale", aceasta fiind și motivația sa subiectivă care a stat la baza angajamentului de colaborare, respectiv cel de a contribui la prevenirea, descoperirea și eliminarea abaterilor de la instrucțiunile de serviciu.

A mai invocat recurentul și faptul că în C. pen. din 1968 erau reglementate la Cap. III Infracțiunile contra siguranței circulației pe căile ferate, astfel că și informațiile furnizate puteau conduce la combaterea săvârșirii acestui tip de fapte.

S-a susținut că niciuna din cele 5 note informative, respectiv Nota informativă olografă datată 31.11.88, Nota informativă olografă datată 7.11.88, Nota informativă olografă datată 12.05.89, Nota informativă olografă datată 12.06.89 și Nota informativă olografă datată 21.09.89 nu se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 întrucât nu este vorba despre informații prin care se urmărea realizarea unui scop de poliție politică, iar instanța de fond ar fi trebuit să efectueze o analiză a materialului probator, în ansamblul său.

Prima instanță s-a referit în considerentele sentinței la o singură frază stereotip din Nota informativă datată 16.01.1989, privind pe numitul C., fără să motiveze motivele pentru care au fost respinse apărările formulate în sensul că modificarea scrisului din cuprinsul notei poate conduce la concluzia că aceasta nu îi aparține.

Totodată, a invocat recurentul și posibilitatea ca aceasta să fie dată într-o stare de stres emoțional provocată de forțarea sa de a relata aspecte care nu reflectau voința sa.

De asemenea, s-a arătat că instanța fondului nu a nu a analizat cea de a treia condiție prevăzută de lege, respectiv dacă informațiile furnizate au produs repercursiuni asupra celui vizat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul CNSAS a solicitat respingerea recursului ca nefondat, hotărârea instanței de fond respectând cerințele art. 425 lit. b) din C. proc. civ.

În referire la soluția dată asupra fondului acțiunii, a arătat intimatul că prima instanță a analizat corect condițiile a căror îndeplinire cumulativă este cerută de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se reține în persoana recurentului pârât calitatea de colaborator al fostei Securități.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2020, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând legalitatea sentinței recurate, în raport cu motivele invocate de recurentul- pârât, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a efectuat verificări din oficiu conform art. 3, coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 și a solicitat constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității, pârâtul candidând pentru funcția de primar al localității Piatra Olt, județul Olt,

Din Nota de Constatare nr. Dl/1/1458/03.08.2016, s-a precizat că pârâtul a fost recrutat în calitate de persoană de sprijin de către Inspectoratul Județean Olt, pentru cunoașterea situației operative din cadrul stației C.F.R. Slatina, și a semnat un angajament olograf, preluând numele conspirativ "D.".

În această calitate a furnizat informații referitoare la un mecanic ajutor, în sensul că "are obiceiul ca atunci când se află în schimb în biroul de mișcare al stației Slatina să facă unele comentarii cu conținut necorespunzător la adresa orânduirii noastre socialiste, să-și manifeste unele nemulțumiri cu privire la condițiile social politice din țara noastră."

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin colaborator al Securității se înțelege "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar".

Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite cele trei condiții referitoare la:

1) furnizarea de informații, indiferent sub ce formă;

2) calitatea informațiilor, de a viza activități sau atitudini potrivnice regimului;

3) efectele informațiilor, de a fi apte să conducă la îngrădirea dreptului și libertăților fundamentale ale omului;

Recurentul -pârât a invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului.

Din perspectiva acestor critici, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privința lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanțe fiind motivată în raport de aspectele reținute în cuprinsul acțiunii în constatare, care se referă exclusiv la Nota din data de 16 ianuarie 1989 din dosarul nr. x (cota CNSAS), răspunzând chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului formulat de pârât, în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentului vizând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, constată, de asemenea, netemeinicia acestora.

Sub un prim aspect, recurentul - pârât invocă faptul că la dosar au fost depuse 5 note informative olografe care nu se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât nu este vorba despre informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar și care să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ci abateri de la instrucțiunile de serviciu ce ar putea produce evenimente de cale ferată sau ar aduce pagube economiei naționale, care puteau face și obiectul unor infracțiuni prevăzute de C. pen.

Cu privire la acest aspect, instanța de control judiciar, reține că argumentele recurentului - pârât, care vorbește despre o "latură subiectivă" a activității de colaborare cu Securitatea, nu au suport în conținutul textului prevăzut de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 267/2009, nu ne aflăm într-o procedură de stabilire a vreunei răspunderi juridice.

Astfel, în mod corect prima instanță a cuprins în motivarea sa doar conținutul înscrisului aflat la dosarul de fond, privind pe numitul C., singura notă apreciată relevantă de intimata - reclamantă pentru a învesti instanța de judecată cu acțiunea în constatare.

În ceea ce privește conținutul informațiilor cuprinse în Nota din data de 16 ianuarie 1989 și aptitudinea lor de a duce la îngrădirea dreptului și libertăților fundamentale ale omului, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a dat semnificația juridică adecvată înscrisului prezentat în probațiune de intimatul-reclamant, care dovedește că recurentul-pârât a furnizat informații prin care denunța atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, comentarii politice negative ("comentarii cu conținut necorespunzător la adresa orânduirii noastre socialiste"), comentarii privind condițiile social - economice din țară ("să-și manifeste unele nemulțumiri cu privire la condițiile social politice din țara noastră"), apte prin ele însele să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Contrar susținerilor recurentului- pârât, nota cuprinde relatări despre persoane determinate, despre activități și atitudini interzise și considerate potrivnice regimului totalitar comunist și în urma cărora organele de securitate au dispus verificări specifice, astfel cum reiese din adnotarea ofițerului de pe marginea notei furnizate.

Împrejurarea că printr-o altă notă informativă (din data de 12.02.1989), cu privire la aceeași persoană au fost relevate informații care se încadrau în sfera obligațiilor de serviciu ale recurentului, nu prezintă relevanță în raport de obiectul sesizării, întrucât, potrivit unei jurisprudențe consolidate a instanței supreme (ex. Decizia nr. 4039/29 octombrie 2014) este suficientă o singură informare a organelor de securitate în privința unei sau unor persoane cu atitudini critice la adresa sistemului comunist, în condițiile prescrise de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, în practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a arătat că asemenea comentarii privind conducerea de partid și de stat, care erau complet interzise de regimul comunist, a reprezentat un act de împotrivire față de regimul totalitar comunist.

In ceea ce privește condiția ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, este evident că prin măsurile dispuse de organele de securitate în urma notelor furnizate de pârât, s-a realizat o intruziune în viața privată, o limitare a exercitării dreptului la opinie, în condițiile în care libertatea cuvântului era recunoscută prin art. 28 din Constituția din 1965.

Cu privire la susținerea recurentului - pârât, că nu îi aparține în totalitate conținutul notei informative din 16.01.1989, deoarece în cuprinsul său se observă două tipuri de scris, se reține că judecătorul fondului a procedat potrivit dispozițiilor art. 303 din C. proc. civ., apreciind că nu există aceste diferențe invocate, astfel că nu se poate pune în discuție credibilitatea notei.

În ceea ce privește cea de a doua apărare, invocată în subsidiar, deși cele două ipoteze se exclud în mod logic, respectiv al scrierii notei într-o stare de stres emoțional provocată de forțarea sa de a relata aspecte care nu reflectau voința sa, Înalta Curte reține că, potrivit textului art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, sunt prevăzute doar două situații de natură a înlătura calitatea de colaborator al Securității, una când persoana a furnizat informațiile în timpul unei anchete sau a unui proces penal și cea de-a doua în cazul în care persoana care a furnizat informațiile nu împlinise 16 ani. Nici una din aceste două situații nu a putut fi reținuta în speță.

Prin urmare, apărările recurentului cu privire la existența unor presiuni exercitate nu pot conduce la înlăturarea calității de colaborator al Securității.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței civile 1566 nr. 1566 din 2 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.