ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. x/2020*, disjunsă din dosarul numărul x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, suspendarea efectelor actului administrativ unilateral Ordinul nr. 11/2059/27.11.2019 emis de acesta, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința nr. 166/2020, Tribunalul Neamț a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 11/2019 ca nefondată.

Prin Decizia nr. 172/2020, Curtea de apel Bacău a admis recursul promovat de către reclamant împotriva sentinței civile nr. 166/2020, a casat hotărârea, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 31 din 5 iunie 2020, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059 din 27.11.2019 până la soluționarea acțiunii în fond.

Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, a arătat, contrar celor reținute de prima instanță, că în preambulul actului contestat au fost enumerate temeiurile de drept care au stat la baza măsurii dispuse, așa încât această cerință nu este îndeplinită.

Totodată, a susținut că, în motivarea cererii de suspendare, intimatul-reclamant a dezvoltat argumente comune capătului de cerere vizând anularea actului administrativ, fără să prezinte suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea ordinului, însă controlul judecătoresc este limitat la motivele invocate care nu presupun cercetarea pe fond a legalității emiterii acestui act.

De asemenea, a apreciat că argumentele reținute de prima instanță, în sensul că actul administrativ atacat nu ar fi motivat, sunt nelegale.

Potrivit recurentului, nu există vreo obligație legală ca odată cu comunicarea actului atacat să fie communicate părții și înscrisurile și actele care au stat la baza emiterii acestuia, această obligație subzistând doar în cazul în ipoteza contestării actului în instanță, iar actul în discuție, așa cum a arătat, este motivate în fapt și în drept, prin indicarea înscrisurilor care au stat la baza măsurii de eliberare din funcție, înscrisuri care au caracter clasificat.

Totodată, a precizat, raportat la natura ordinului atacat, că acesta este un act administrativ de constatare a unei situații determinate de dispozițiile art. 27

21

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, așa încât eliberarea din funcție a reclamantului a avut loc de drept, independent de voința ministerului, care nu avea altă alternativă decât să emită actul administrativ prevăzut de lege.

Prin urmare, nefiind o decizie a autorității emitente, nu necesita o motivare amplă, prin care să se justifice măsura dispusă, fiind suficientă indicarea în cuprinsul actului contestat a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia, din care rezultă că intimatul - reclamant nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute în fișa postului, respectiv din care rezultă faptul că nu i-a fost acordată autorizația de acces la informații clasificate.

Așadar, emiterea actului administrativ nu s-a realizat cu exces de putere, astfel cum a susținut intimatul - reclamant, ci a fost impusă de legiuitor.

De asemenea, contrar celor reținute, reclamantul a cunoscut motivul eliberării din funcție, chiar din acțiune rezultă că acesta a cunoscut faptul că i-a expirat autorizația de acces la informații clasificate, iar pentru revalidarea autorizației a întreprins demersurile necesare, aspect în legătură cu care sunt incidente prevederile art. 27

31

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002.

Referitor la prevenirea unei pagube iminente, argumentată de instanță ca fiind îndeplinită având în vedere scăderea semnificativă a veniturilor salariale, recurentul a susținut că prejudiciul invocat, reprezentat de diferența de drepturi salariale, poate fi cerut, în situația anuluării actului administrativ atacat, sub formă de despăgubiri, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește susținerea intimatului, în sensul că nu mai beneficiază de salariul aferent funcției pe care o ocupa, a arătat că este de esența actului administrativ de eliberare din funcție lipsirea de veniturile pe care le obținea persoana anterior.

Prin urmare, a apreciat că paguba iminentă invocată nu este dovedită, acesta nefiind privat de toate drepturile salariale, în plus, diminuarea saiarialâ nu este o consecință a emiterii ordinului, ci a faptului că intimatul nu mai deține autorizația de acces la informații clasificate secrete de stat.

Așadar, chiar dacă s~a dispus suspendarea actului administrativ atacat, intimatul nu beneficiază de drepturile salariale în discuție, întrucât, în continuare, nu deține autorizație de acces la informații clasificate, condiție care îi asigura plata sporului de 12%, care constituie diferența salarială reclamată, însă diminuarea veniturilor nu constituie pagubă iminentă.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059 din 27.11.2019 până la pronunțarea instanței de fond.

Prtin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059/27.11.2019 s-a constatat, începând cu data de 5.11.2019, eliberarea din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean a comisarului șef de poliție A. din Poliția Română - Inspectoratul de Poliție Județean Neamț și punerea la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Neamț pe o perioadă de 6 luni.

În preambulul ordinului atacat a fost indicat temeiul în drept al măsurii dispuse prin enumerarea următoarelor dispoziții legale: art. 27

1

alin. (1) lit. g), art. 27

5

, art. 27

21

alin. (1) lit. d) și alin. (4), art. 27

22

lit. a) și art. 27

23

alin. (1) și (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 140/2016.

Din mențiunile existente în cuprinsul ordinului

contestat rezultă împrejurarea că emiterea acestuia a avut la bază Nota Raport nr. x din 5.11.2019, propunerea Inspectorului General al Poliției Române formulată prin fișa de personal nr. x din 5.11.2019, Fișa postului nr. x din 3.12.2018, precum și Adresa Inspectoratului General al Poliției Române nr. 334760/S2/GS/5.11.2019.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prima instanță a reținut că deși, în ordinul contestat, au fost indicate prevederile art. 27

21

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, nu s-a motivat în mod concret care este avizul, autorizația sau atestarea necesară exercitării funcției care nu au mai fost acordate sau care au fost retrase reclamantului și nici care dintre cele două situații reglementate de lege era incidentă în cauză (neacordare sau retragere), apreciind că măsura administrativă nu intervenea într-un context cunoscut persoanei vizate,

În acord cu susținerile recurentului, în conținutul actului contestat au fost enumerate temeiurile de drept care au stat la baza măsurii dispuse și înscrisurile care au stat la baza emiterii ordinului, din care rezultă că intimatul - reclamant nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute în fișa postului, respectiv nu i-a mai fost acordată autorizația de acces la informații clasificate.

Or, în aceste condiții, contrar celor reținute de prima instanță, nu se poate susține nemotivarea ordinului contestat, având în vedere că există suficiente temeiuri de fapt și de drept lămuritoare care să conducă la formarea convingerii, nu un silogism.

Astfel, cauza o constituie lipsa autorizației pentru informații clasificate, conform legii, iar argumentele invocate de intimat, în sensul că nu cunoaște motivul pentru care nu i se acordă, nu formează obiectul pricinii.

Așadar, cauza măsurii administrative luate în privința intimatului este reprezentată de expirarea și neacordarea altui certificat ORNISS pentru acces la informații clasificate, iar motivul pentru care nu i-a mai fost acordat acest certificat nu formează obiectul dezbaterii, așa încât nu trebuie să se regăsească respectivele considerente în actul administrativ atacat.

Înalta Curte constată astfel că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate și al îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat, împrejurările reținute nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Într-adevăr, se poate susține că s-a produs o diminuare a veniturilor aferente ca urmare a modificării raportului de serviciu al intimatului, consecință a faptului că nu mai deține autorizație de acces la informații clasificate, urmând să îndeplinească alte activități, remunerate potrivit legii, însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, această diminuare are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor textului de lege sus-menționat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 31 din 05 iunie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.