ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2020

Ședința publică din data de 11 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta comuna Rozavlea prin Primar a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale - AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE și A. - director General AFIR, semnatar al celor doua decizii, adresa de citare la sediul AFIR prin care a solicitat:

- Suspendarea efectelor actului administrativ Decizia inregistrata sub nr. x/02.02.2016, art. 15 din Legea nr. 554/2004;

- Anularea Deciziei inregistrata sub nr. x/02.02.2016 si-a Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii având nr. de înregistrare x/15.12.2015, ambele emise de AFIR, in temeiul art. 18 din Legea 554/2003;

- Obligarea AFIR si a funcționarului/funcționarilor responsabili cu emiterea Deciziei nr. 4144/02.02.2016 si a Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii x/15.12.2015, la plata in solidar a despăgubirilor pentru prejudiciul produs reclamantei, in cuantum de l.000.000 RON in temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 387 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a luat act de cererea reclamantei Comuna Rozavlea prin Primar de renunțare la petitul 3 al cererii introductive de instanță.

A admis acțiunea în contencios administrativ (astfel cum a fost restrânsă) formulată de reclamanta comuna Rozavlea prin primar, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

A anulat decizia de respingere nr. 4144 din 02.02.2016, precum și decizia nr. 46.614/15.12.2015 referitoare la obligațiile de plată accesorii și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 387 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, pârâta a apreciat că instanța de fond a încălcat normele de drept material reprezentate de art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 și art. 120 alin. (1) Cod. proc. fiscală.

Procedura de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli și/sau fraudă survenite pe parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinantare aferente, utilizate necorespunzator, cu modificările și completările ulterioare și de Normele Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1306/2007 acestea făcând trimitere la Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală.

Recurenta-pârâtă afirmă că executarea silită a obligației de plată stabilită în sarcina Consiliului Local al comunei Rozavlea, ca urmare a constatării unei nereguli în realizarea proiectului pentru care a primit finanțarea nerambursabilă prin Programul SAPARD, este de competența Ministerului Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 10 si 11 din O.G. nr. 79/2003 îndeplinirea măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită a creanțelor bugetare rezultate ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinantare aferente este stabilită în sfera de competență a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care, prin unitățile sale teritoriale, în speță Direcția generală a finanțelor Publice Bacău va aplica prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 - Codul de Procedură Fiscală.

În acest sens, A.P.D.R.P. (actualmente AFIR) a transmis debitul constituit prin procesul-verbal de control nr. x/11.03.2010 spre a fi executat silit de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș.

Potrivit art. 71 din O.G. nr. 79/2003, plata obligațiilor înscrise în titlul de creanță se face la termenele prevăzute de O.G. nr. 92/2003, iar pentru neachitarea la termen a acestor obligații se datorează, după acest termen, accesorii.

Recurenta afirmă că ea nu putea proceda la anularea sau stingerea dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale aferente titlului de creanță nr. x/19.11.2007, decât în momentul achitării integrale a obligațiilor fiscale, prin virarea de către ANAF a sumelor executate silit.

Aceasta susține că titlul executoriu întocmit în sarcina intimatei-reclamante a fost transmis către executare silită la acel moment din cauza neachitării în termenul scadent a debitului, iar atâta timp cât există un debit constituit în sarcina Comunei Rozavlea de care avea cunoștință, aceasta avea obligația de a urmări dacă sumele ce sunt debitate din conturile sale ajung în conturile indicate în titlul de creanță în cel mai scurt timp.

Prin Decizia nr. 46.614/15.12.2015 emisă de AFIR s-au stabilit, în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, obligațiile de plată accesorii aferente titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare nr. x/19.11.2007, în cuantum de 2.562.135,61 RON.

Suma rămasă de recuperat, în cuantum de 348.329,89 RON, a fost comunicată debitoarei prin adresa nr. x/15.12.2015, care se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, în Decizia nr. 46.614/15.12.2015 au fost calculate accesoriile pentru tot debitul principal, aspect ignorat de instanța de fond, diferența dintre cuantumul total al accesoriilor și suma rămasă de recuperat rezultând din faptul că intimata-reclamanta a achitat în data de 27.11.2015 debitul principal și o parte din accesorii.

Recurenta-reclamantă mai arată că în ceea ce privește aprecierea instanței potrivit căreia în cauză operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale nr. 550/A/12.04.2016 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a constatat recuperarea prejudiciului constând în debit principal și accesorii, subliniem că prin actul administrativ a cărui anulare se cere în prezenta cauză, respectiv Decizia nr. 46.614/15.12.2015, subscrisa a calculat accesorii raportat la constituit prin procesul-verbal de control nr. x,471/11.03.2010, prin urmare, accesoriile aferente unui alt titlul executoriu decât decizia penală menționată anterior.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă comuna a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței recurate, aceasta fiind temeinică și legală.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 25 februarie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că pentru neregulile constatate prin procesul-verbal nr. x/19.11.2007 s-a stabilit în sarcina reclamantei debitul în cuantum de 1.416.640,28 RON la care s-au adăugat obligații de plată accesorii (dobânzi, penalități și majorări de întârziere) în cuantum de 52.415,69 RON, actul constatator având valoare de titlu de creanță în conformitate cu O.G. nr. 79/2003 și H.G. nr. 1306/2007.

La data de 21.01.2008 titlul de creanță (devenit titlu executoriu) Direcției Generale a Finanțelor Publice Maramureș care, potrivit art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003, efectua procedura de executarea silită a creanțelor bugetare rezultate ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare.

În acest sens s-a format de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș - Serviciul Fiscal Orășenesc Vișeu de Sus dosarul de executare nr. 2946, fiind emis titlul executoriu nr. x din 24.02.2009 .

Din înscrisurile atașate la dosarul de fond rezultă că intimata-reclamantă a întreprins demersuri de stingere a acestui debit, astfel încât, în baza prevederilor art. 64 alin. (13) din O.G. nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetară de stat pe anul 2013, prin decizia nr. 243 din 5.09.2013 emisă de AJFP Maramureș s-a alocat reclamantei suma de 3.526.235 RON, iar prin decizia nr. 269 din 13.11.2013, emisă tot de AJFP Maramureș, întemeiată pe dispozițiile art. 37 din O.U.G. nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, s-a defalcat suma de 104.211.

Prin decizia civilă nr. 85/R/3 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2014 s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că, organul fiscal de executare nu a procedat la distribuirea sumei de 3.630.446 RON (plătită de reclamantă prin ordinele de plată din 10.09.2013, respectiv 14.11.2013) în vederea stingerii debitului față de AFIR ci, apreciind că obligația de plată a comunei Rozavlea nu reprezintă creanță fiscală restantă, a transferat suma din contul unde trebuie făcută plata în cadrul dosarului de executare în contul bugetului de stat de unde fusese alocată.

Prin decizia anterior individualizată Tribunalul Maramureș a obligat organul fiscal de executare (DGRFP Cluj - AJFP Maramureș) să procedeze la distribuirea sumei de 3.630.446 RON în vederea stingerii debitului față de AFIR, reținând că deciziile de alocare a sumelor de bani nu au fost revocate și ca atare acestea produc în continuare efecte juridice.

Din extrasul de cont depus de AFIR contul de recuperare datorii a fost creditat la data de 26.11.2015, rămânând în optica pârâtei un rest de plată (creanțe accesorii) în cuantum de 348.329,89 RON pe care aceasta a interpretat-o astfel:

Prin decizia de respingere nr. 4144 din 2.02.2016 se menționează că, având în vedere că la data de 26.11.2015 s-a achitat contravaloarea debitului în cuantum de 1.416.640,28 RON, au fost calculate accesorii în valoare totală 2.562.135,61 RON pentru întreaga perioadă de întârziere din care, tot în data de 26.11.2015 s-a achitat de către reclamantă o fracțiune în cuantum de 2.213.805,72 RON, suma rămasă de plată fiind de 348.329,89 RON.

Înalta Curte, în raport de situația de fapt apreciază că instanța de fond a reținut pe de-o parte corect cronologia raporturilor juridice dintre părți care au condus la starea litigioasă dintre ele, iar pe de-altă partea aceasta a efectuat o interpretare corectă normelor legale aplicabile speței.

Așadar, instanță de fond observă încă de la începutul analizei sale că recurenta-pârâtă recunoaște că în realitate creanța rămasă de plătit este în cuantum de 348.329,89 RON, în condițiile în care, prin Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii, s-au stabilit obligații fiscale accesorii in cuantum de 2.562.135,61 RON.

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că emiterea Deciziei nr. 46.614/15.12.2015 emisă de AFIR nu are valoarea unei decizii asimilate deciziilor de impunere și nu pot produce efecte asemănătoare acestora în raport de interpretarea prevederilor art. 41 din vechiul Codul de procedură fiscală raportat la art. 88 lit. c) din același act normativ, care se referă la actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere.

În mod corect instanța de fond în argumentarea soluției sale face apel la jurisprudența constantă a Curții Constituționale a României în materia stabilirii de creanțe fiscale accesorii potrivit căreia reglementarea (criticată) reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată. Instanța de contencios constituțional a statuat în continuare că o atare sancțiune are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârșit-o (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 561/2014, paragraful nr. 18, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 18 decembrie 2014 ori Decizia nr. 858/2015, paragraful nr. 28, publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 25 februarie 2016).

Din stabilirea situației de fapt, necontestată de recurenta-pârâtă, creditarea tardivă a contului de recuperare a datoriilor al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu s-a datorată culpei reclamantei, iar în raport de cele prezentate mai sus în temeiul art. 119 și urm. din vechiul C. proc. civ. fiscală, nu se pot stabili accesorii în sarcina intimatei-pârâte.

Din probele administrate în fața instanței de fond, la nivelul anului 2013, prin OP nr. x/10.09.2013 s-a achitat suma de 3.526.235 RON și OP nr. x/14.11.2013 s-a achitat suma de 104.211 RON, iar din extrasele de cont aferente zilelor de 10.09.2013 și 14.11.2013 rezulta ca s-a debitat contul comunei Rozavlea cu sumele mai sus indicate, astfel că la data de 14.11.2013 s-a plătit integral debitul principal și mare parte din accesorii, rămânând un rest de plată în cuantum de 26.469,22 RON.

În raport de critica recurentei-pârâte privitoare la autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 550/A/12.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin care s-a recuperarea prejudiciului constând in debit principal si accesorii, instanța de recurs constată că prin hotărârea recurata, instanța fondului a reținut in mod just că în cauză operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fata instanței civile și că jurisdicția penală a reținut ca partea civilă (AFIR) a recuperat prejudiciul constând in debitul principal si accesorii prin demararea procedurii de executare silita a beneficiarului lucrării potrivit O.G. nr. 79/2003, iar in dispozitiv a constatat ca prejudiciul in suma de 3.630.446 RON cauzat pârtii civile a fost recuperat integral.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă și acest recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE împotriva sentinței civile nr. 387 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2020.