Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.12.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6974/2020

HOTĂRÂRE
29.12.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6974/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 29 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 09 noiembrie 2020 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2020 reclamantul A., a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județul Dolj, Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență Dolj și Prefect B., anularea art. 1 alin. (1) alin. (2) și alin. (3) din Hotărârea nr. 47 din 02.11.2020 a C.J.S.U., ca fiind abuzivă, netemeinică, ilegală și neconstituțională, prin care s-a hotărât atât instituirea (în unele localități din județul Dolj), cât și prelungirea obligației: "de purtare a măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise", valabil și pentru localitatea Craiova până la data de 16.11.2020.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 257 din data de 17 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județul Dolj, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dolj și Prefect B., ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 257 din data de 17 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat în casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a precizat că sentința pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept. În drept, recurentul și-a întemeiat cererea pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. 4. Apărarea formulată în cauză Intimata-pârâtă Instituția Prefectului Dolj a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. și înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte va anula cererea de recurs, ca netimbrată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Înalta Curte reține că potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de recurs se timbrează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, iar dispozițiile art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță, statuează în mod expres că: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ care dispun în mod expres că: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului-reclamant de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat. Astfel, instanța contată că prin rezoluția din 23 decembrie 2020 s-a dispus citarea recurentului-reclamant cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, sub sancțiunea anulării cererii, având în vedere prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aspect relevat de dovezile de comunicare de la dosarul de recurs. Împotriva acestei obligații impuse de instanța de recurs, recurentul-reclamant a formulat cerere de reexaminare, formându-se dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 29 decembrie 2020, cererea de reexaminare formulată de către recurentul-reclamant a fost respinsă. În aceste condiții, instanța a lasat cauza la a II-a strigare și a dispus emiterea unei adrese către recurentul-reclamant de a achita taxa judiciară de timbru până la ora 11:00, când s-a stabilit reluarea judecării cauzei, în vederea respectării procedurii procedurii de soluționare urgentă a cauzei, instituită de Legea nr. 136/2020. Înalta Curte, după reluarea judecării cauzei la ora stabilită a constatat că recurentul-reclamant A. nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judicare de timbru astfel că acesta nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 80/2013, situație în raport de care intervine sancțiunea anulării cererii de recurs. Temeiul legal al soluției instanței Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6), art. 197 și 486 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (1) și (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea cererii de recurs, ca netimbrată.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 257/2020 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 decembrie 2020, ora 11:10.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-14
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3534/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 martie 2017, sub nr. x/
ÎCCJ 2021-11-19
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5747/2021
în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs pârâta Instituția Prefectului - Județul Gorj, iar prin Decizia nr. 1054/22.06.2020. Față de cererea de recurs, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de recurenta pârâtă Instituția Prefectu
ÎCCJ 2020-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2020
5/19.04.2013, care a fost comunicată de DSP Dolj prin Adresa nr. x/23.04.2013, a aflat în Dosarul nr. x/2016 prin întâmpinare depusă de DSP Dolj, ce i-a fost comunicată la data de 15.03.2017. În continuarea susținerilor sale, recurentul-rec
ÎCCJ 2020-05-14
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1856/2020
Ședința publică din data de 14 mai 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția con
ÎCCJ 2021-03-09
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1396/2021
Ședința publică din data de 9 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contenci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă