ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6961/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. x/2018, reclamanta A., având cod unic de înregistrare x și sediul în jud. Iași, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, cu sediul în București, Bd. x, Latura Nord, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu sediul în București, B-dul x, nr. 16, latura Nord, Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu sediul în B-dul x, nr. 15-17, clădirea B., Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu sediul în B-dul x, nr. 15-17, clădirea B., Ministerul Fondurilor Europene și Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, ambii cu sediul în București, str. x, anularea în tot a procesului-verbal nr. x/16.02.2017, emis de Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și a deciziei nr. 75914/27.11.2017, emise de Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal nr. x/16.02.2017, emis de Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința nr. 82/19.06.2018 Curtea de Apel Iași a respins excepțiile netimbrării, inadmisibilității și nulității acțiunii; a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; A admis cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene; a anulat procesul-verbal nr. x/16.02.2017, emis de Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și decizia nr. 75914/27.11.2017, emisă de Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene; a suspendat executarea procesului-verbal nr. x/16.02.2017 emis de Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Sub aspectul situației de fapt, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Hotărârea Guvernului nr. 113 din 15 februarie 1991, s-a aprobat Acordul dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare prin care au fost stabilite condițiile în care Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare ajută Guvernul să ducă la bun sfârșit proiectele sale de dezvoltare.

Prin cererea nr. x/22.12.2008, formulată în cadrul apelului de proiecte aferent Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), instituția specializată din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, a transmis Autorității de Management a POSDRU (AMPOSDRU), propunerea de proiect intitulată "Modelul Economiei Sociale în România". Proiectul a fost evaluat și selectat pentru a fi finanțat de către AMPOSDRU care, ulterior, a lansat invitația de semnare a contractului de finanțare nerambursabilă. Astfel, prin decizia nr. 662/C/02/04/2009, Autoritatea Management Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane i-a comunicat Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare că s-a decis ca cererea de finanțare să fie recomandată pentru o finanțare nerambursabilă de maximum 10091182,18 RON, reprezentând 98% din pe calul costurilor eligibile ale proiectului .

La data de 28.09.2010 a fost emisă Instrucțiunea nr. 31 a directorului general al AMPOSDRU, referitoare la modul de înlocuire a partenerilor în cadrul proiectelor finanțate din POSDRU 2007-2013, care stabilește la art. 3, că se poate admite, cu caracter excepțional, înlocuirea beneficiarului finanțării nerambursabile și în situațiile în care beneficiarii/partenerii principali sunt instituții/structuri cu statut internațional confirmat de Ministerul de Externe (exemple - Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Crucea Roșie, Semiluna Roșie, OIM, etc.), în cazul modificării statutului internațional al acestor organizații care ar afecta statutul reprezentanței cu personalitate juridică din România sau al existentei unei necorelări între statutul reglementat al acestor organizații și legislația națională aplicabilă.

Prin adresa din data de 30.09.2010, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare i-a solicitat autorității de management substituirea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România din calitatea de aplicant și nominalizarea unuia dintre partenerii existenți ca și beneficiari/aplicanți ai acestor fonduri, arătând că solicitarea nu afectează rezultatul evaluării proiectelor puse în discuție, substituirea vizând organizații/entități din aceeași structură de parteneriat evaluată inițial și că în acest fel se asigură pe de o parte, respectarea procedurilor programelor de finanțare iar, pe de altă parte, premisele unei implementări și gestionări corespunzătoare a acestor proiecte. În concret, a solicitat ca structura de parteneriat propusă conform cererii de finanțare: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România - aplicant, Universitatea Alexandru Ioan Cuza - partener 1, Academia de Studii Economice București - partener 2 și A. - partener 3 să fie modificată în sensul de a i se atribui A. rolul de aplicant, urmând ca programul Națiunilor pentru dezvoltarea România să devină partener 3.

Prin Instrucțiunea nr. 37/26.10.2010, directorul general al AMPOSDRU a completat art. 3 al Instrucțiunii nr. 31/28.09.2010, introducând un nou alineat prin care a stabilit că se poate admite, cu caracter excepțional, înlocuirea beneficiarului finanțării nerambursabile sau partenerilor din proiect și modificare a acordurilor de parteneriat depuse și în situațiile în care beneficiar/partener principal sau partener este primăria, consiliul local sau județean, unitatea administrativ-teritorială aferentă acestora.

La data de 10 decembrie 2010, s-a încheiat contractul de finanțare înregistrat la numărul E 9503 prin care i s-a acordat A., în calitate de beneficiar al finanțării, finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului intitulat Modelul Economiei Sociale în România .

La data de 10.06.2011, prin Clarificarea nr. 1 privind unele aspecte referitoare la modul de înlocuire a partenerilor în cadrul proiectelor finanțate din POSDRU 2007-2013, directorul general al AMPOSDRU a stabilit că "În aplicarea prevederilor Instrucțiunii nr. 31/2010, modificată și completată de Instrucțiunea nr. 37/2010, în cazul excepțional în care solicitantul unei cereri de finanțare aprobate este o organizație/instituție/structură cu statut internațional recunoscut de MAE, iar cererea de finanțare nu a fost depusă în parteneriat, se admite introducerea unui partener eligibil potrivit Ghidului și înlocuirea acestuia cu solicitantul inițial, care devine partener, în condițiile prevăzute în Ghidul Solicitantului".

În perioada 15 - 16 mai 2013 la sediul A. din Iași a avut loc o verificare a proiectului de o echipă de control din cadrul Compartimentului Control și Stabilire Nereguli al Organismului Intermediar Regional POSDRU - Regiunea Vest, finalizată cu minuta nr. 360/16.05.2013, în care s-a consemnat, cu referire la pct. 3 din suspiciunea de neregulă nr. 4505/635CCSN/01.10.2012 și pct. 4 din suspiciunea de neregulă nr. 246CCSN/16.04.2013 privind neeligibilitatea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, că înlocuirea beneficiarului inițial, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu unul dintre parteneri, A., s-a făcut cu respectarea prevederilor Instrucțiunii nr. 37/2010 a directorului general al AMPOSDRU și că, având în vedere Statutul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și domeniile principale în care se desfășoară actuala cooperare între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, sunt îndeplinite regulile de eligibilitate ale solicitanților și partenerilor stabilite prin Ghidul solicitantului - condiții specifice aferent cererii de propuneri de proiecte nr. 69 - Pentru o viață mai bună.

În anul 2017, la trei ani de la terminarea implementării proiectului, s-a efectuat un nou control, în legătură cu aceeași suspiciune de neregulă, finalizat cu procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor nr. x/16.02.2017, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei A. o creanță bugetară în cuantum de 6.566.334,82 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor declarate neeligibile.

Întrucât contestația împotriva procesului-verbal menționat a fost respinsă prin decizia numărul 75914/27.11.2017, reclamanta A. s-a adresat instanței de judecată, solicitând anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și a deciziei de soluționare a contestației, precum și suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor.

În ceea ce privește excepțiile invocate de pârât prima instanță a reținut că excepția netimbrării și excepția privind neplata cauțiunii pentru cererea de suspendare sunt neîntemeiate în condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit aceste obligații.

În ceea ce privește argumentul referitor la obligația persoanei lezate de a arăta în contestație toate motivele de nelegalitate pentru a da posibilitatea autorității publice emitente să reanalizeze aspectele invocate și, eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces, instanța a reținut că într-adevăr aspectele privitoare la competența organului de control de emitere a procesului-verbal, incompatibilitatea MDRAPFE-DGPECU, emiterea actului peste limitele temporale ale mandatului de control, nemotivarea procesului-verbal, nerespectarea principiului proporționalității sunt noi critici aduse prin cererea de chemare în judecată procesului-verbal nr. x/16.02.2017, însă nu pot fi respinse ca inadmisibile deoarece, pe de o parte, motivele respective nu sunt pretenții pentru a fi respinse în acest mod și, pe de altă parte, constituie critici privind încălcări ale unor norme de ordine publică ce pot fi invocate de parte în orice stare a procesului și chiar din oficiu, de instanța de judecată, iar unele motive vizează și decizia de soluționare a contestației. A mai reținut că autoritatea/instituția publică ale cărei acte administrative sunt atacate are posibilitatea nu numai de a preveni un proces, ci și de a-l opri dacă, analizând aspectele noi invocate în cererea adresată instanței de judecată, ar ajunge la concluzia că sunt întemeiate. Or, în speță, pârâtul, după examinarea tuturor susținerilor din cererea de chemare în judecată, inclusiv a celor cu caracter de noutate, a optat pentru continuarea procesului, astfel cum reiese în mod clar din întâmpinare, exercitând neîngrădit dreptul său la apărare.

În ceea ce privește pretențiile formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Curtea de Apel le-a respins întrucât în drepturile și obligațiile lor referitoare la fondurile europene s-a subrogat Ministerul Fondurilor Europene

Referitor la fondul cererii formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, prima instanță a reținut următoarele:

În ceea ce privește abaterea reținută prin procesul-verbal nr. x/16.02.2017, emis de Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene referitoare la neeligibilitatea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și la modul în care acesta a fost înlocuit de unul din partenerii de proiect Curtea de Apel Iași a reținut că în perioada 15 - 16 mai 2013, a mai avut loc o verificare a proiectului de o echipă de control din cadrul Compartimentului Control și Stabilire Nereguli al Organismului Intermediar Regional POSDRU - Regiunea Vest, finalizată cu minuta nr. 360/16.05.2013, în care s-a consemnat, cu referire la pct. 3 din suspiciunea de neregulă nr. 4505/635CCSN/01.10.2012 și pct. 4 din suspiciunea de neregulă nr. 246CCSN/16.04.2013 privind neeligibilitatea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, că înlocuirea beneficiarului inițial, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu unul dintre parteneri, A., s-a făcut cu respectarea prevederilor Instrucțiunii nr. 37/2010 a directorului general al AMPOSDRU și că, având în vedere Statutul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și domeniile principale în care se desfășoară actuala cooperare între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, sunt îndeplinite regulile de eligibilitate ale solicitanților și partenerilor stabilite prin Ghidul solicitantului - condiții specifice aferent cererii de propuneri de proiecte nr. 69 - Pentru o viață mai bună.

În aceste condiții prima instanță a apreciat că noul control efectuat în anul 2017 este nelegal întrucât prin acesta s-a încălcat principiul unicității controlului reglementat de prevederile art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 și cel al securității raporturilor juridice.

A fost înlăturată apărarea potrivit căreia în contextul în care organul de control a fost învestit cu suspiciunea de neregulă nr. 2993/381CCSN/19.06.2013, avea obligația legală de a efectua verificările necesare pentru a stabili dacă se confirmă sau nu aspectele sesizate prin respectiva suspiciune instanță arătând că pentru reluarea activității de verificare nu este suficient să existe o nouă sesizare, un nou raport de control/audit intern sau extern ori o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de judecată, ci este necesar ca sesizarea, raportul de control/audit intern sau extern hotărârea judecătorească să conțină date, informații care nu au fost avute în vedere de primul control și, deci, au caracter de noutate.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că actele sunt nelegale chiar și în condițiile în care s-ar trece peste încălcarea principiilor unicității controlului și securității raporturilor juridice arătând că înlocuirea solicitantului inițial Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare cu reclamanta A. s-a făcut în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor nr. 31 și nr. 37 din anul 2010, astfel cum au fost acestea clarificate prin Clarificarea nr. x/10.06.2011, toate mai sus prezentate. În condițiile în care nedesființarea actelor administrative evocate, emise de directorul general al AMPOSDRU, are semnificația faptului că sunt și rămân valabile, bucurându-se de prezumția de legalitate, și că au produs și produc efecte juridice depline, nu există temei pentru a se reține că ar constitui neregulă, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, înlocuirea calității Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din beneficiar cu cea de partener din cauza statutului acestei organizații și al legislației naționale aplicabile în domeniul fondurilor nerambursabile.

În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate, prima instanță le-a considerat neîntemeiate.

A apreciat că imunitatea de jurisdicție nu este incidentă în situația reclamantei întrucât, pe de o parte, nu a prestat servicii în numele și pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și, pe de altă parte, specificul contractului de finanțare nr. x/10.12.2010 atrage incidența procedurii de acordare a fondurilor europene, atât în ceea ce privește finanțarea nerambursabilă, cât și eventuala recuperare a acesteia.

În ceea ce privește criticile referitoare la incompatibilitate, instanța reține că, prin prevederile art. 10 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 s-a instituit interdicția ca AMPOSDRU să poată constata nereguli în ipoteza în care poate avea calitatea de debitor în contractele în care este beneficiar, nefiind permis să aibă în același timp și calitatea de organ de control. Or, în speță, calitatea de debitor aparține reclamantei A., nu AMPOSDRU, împrejurare care exclude incidența prevederilor invocate.

Referitor la emiterea actului administrativ peste limitele temporale ale mandatului de control și, deci, fără a avea competență, instanța reține că întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor peste termenul stabilit de lege nu este de natură să conducă la anularea lui întrucât este un termen de recomandare care ar putea atrage răspunderea disciplinară, nu anularea actului.

Referitor la critica privind semnarea deciziei de soluționare a contestației de către doi dintre cei patru membrii ai comisiei de soluționare a contestației, instanța a apreciat că decizia nu este un act emis de comisia de soluționare a contestației, ci de autoritatea publică în cadrul căreia comisia își desfășoară activitatea astfel încât, având în vedere că decizia nr. 75914/28.11.2017 a fost emisă de MDRAPFE, fiind semnată de directorul general al Direcției Generale Capital Uman purtând inclusiv ștampila instituției, nu are relevanță juridică faptul semnării deciziei doar de doi din cei patru membri ai comisiei de soluționare a contestației.

În ceea ce privește nemotivarea actului contestat prima instanță apreciază că actele sunt motivate și reclamanta a fost în măsură să cunoască motivele pentru care au fost emise, formulând critici concrete prin acțiune. De asemene, mai arată că organul emitent nu avea obligația să răspundă punctual la fiecare apărare a părții și, în ceea ce privește punctul de vedere al reclamantei, acesta a fost primit cu întârziere astfel încât nu exista o obligație de analizare a lui.

În ceea ce privește cererea de suspendare, Curtea de Apel reține, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, instanța a constatat că soluția de admitere a acțiunii și de anulare a actelor atacate impune suspendarea executării procesului-verbal nr. x/16.02.2017, emis de Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, până la soluționarea definitivă a litigiului.

În ce privește condiția referitoare la producerea unei pagube iminente, Curtea de Apel, având în vedere că suma mare, 6566355 RON, pentru care s-a emis deja titlu executoriu, depășește valoarea activelor asociației afectând situația financiară a reclamantei și că executarea silită are implicații grave pentru activitatea A. prin lipsirea acesteia de orice bun care servește la conceperea sau implementarea de proiecte, că suma de 103227,04 RON a fost deja executată silit, a constatat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de lege și, ca atare, se justifică luarea măsurii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fiind criticată atât soluția de suspendare a procesului-verbal atacat cât și soluția de anulare a actelor atacate.

În ceea ce privește soluția de suspendare a procesului-verbal nr. x/16.02.2017, emis de Direcția Generală de Control Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, până la soluționarea definitivă a litigiului recurentul-pârât afirmă că nu erau îndeplinite cele două condiții impuse de art. 14 și 15 din legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În ceea ce privește cazul bine justificat, recurentul arată că în mod greșit instanța de fond s-a raportat la motivele care au fundamentat soluția de anulare a actelor întrucât măsura suspendării este o măsură de excepție care se dispune fără prejudecarea litigiului, motivele de îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului neputând coincide cu cele de nulitate. În opinia recurentului-pârât, motivele care pot fundamenta soluția de suspendare se referă la emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurentul-pârât arată că executarea unei obligații bugetare nu poate constitui prin ea însăși o pagubă întrucât paguba reprezintă doar o diminuare ilicită a patrimoniului. Or împrejurarea că punerea în executare ar conduce la perturbarea activității reclamantei nu este în măsură să dovedească caracterul ilicit al diminuării patrimoniului.

În drept s-au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția de anulare a actelor contestate recurentul-reclamant a arătat următoarele:

O primă critică se referă la analizarea de către instanța de fond a motivelor de nelegalitate care nu au fost invocate prin contestație. Recurentul-reclamant arată că prin contestația care face obiectul prezentei cauze intimata-reclamantă a adus noi critici procesului-verbal, înțelegând astfel să supună direct analizei primei instanțe procesul-verbal, astfel cum reține și prima instanță în cuprinsul hotărârii pronunțate. În raport de prevederile O.U.G. nr. 66/2011 care prevede o anumită procedură de urmat pentru contestarea unui proces-verbal de corecții în mod greșit a considerat instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei că solicitarea intimatei-reclamante de anulare a unor acte administrative pe argumente invocate direct în fața primei instanțe ar putea fi primită, atâta vreme cât un astfel de demers este inadmisibil. Singurul act care se poate contesta este decizia de soluționare a contestației astfel încât instanța nu mai poate analiza alte critici decât cele analizate deja de organul de soluționare a contestației. Afirmația potrivit căreia organul administrativ ar avea posibilitatea să pună capăt litigiului prin achiesarea la pretențiile persoanei este lipsită de temei legal și, oricum, nu reprezintă o alternativă a procedurii speciale reglementate de O.U.G. nr. 66/2011.

O a doua critică se referă la aprecierea instanței de fond privind încălcarea principiului unicității controlului.

Recurentul-pârât arată că în speță, în baza Direcției de Luptă Antifraudă (DLAF) - adresa nr. x/08.04.2013 -OLAF THOR 8229/03.04.2013, a fost întocmită Suspiciunea de neregulă nr. 2996/384CCSN/19.06.2013. Or, din economia prevederilor art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația primirii, înregistrării, analizării tuturor sesizărilor pe care le primesc. De asemenea, potrivit art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011. verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare, astfel cum s-a realizat și în speță prin emiterea Procesului-verbal nr. x/16.02.2017. Or, așa cum a reținut și prima instanță, în perioada 15-16.05.2013 a avut loc o verificare a proiectului derulat de intimata-reclamantă din prezenta cauză de către echipa de control din cadrul organismului intermediar, finalizată prin emiterea minutei nr. 360/16.05.2013.

Ulterior, la nivelul anului 2017 a fost emis Procesul-verbal nr. x/16.02.2017 ca urmare a suspiciunii de neregulă nr. 2993/381CCSN/19.06.2013. Recurentul-pârât afirmă că nu a mai existat o altă suspiciune de neregulă emisă în afara celei din anul 2017 și că în anul 2013 a avut loc o verificare a proiectului la nivelul organismului intermediar, în urma căreia a fost încheiată o minută, astfel că la acel moment nu a fost finalizată procedura prevăzută de legea specială în materie, respectiv O.U.G. nr. 66/2011.

Or, prin art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul nu a conferit minutei calitate de act administrativ în lumina dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ci procesului-verbal, astfel că doar acesta produce efecte juridice, contrar ipotezei pe care încearcă să o acrediteze instanța.

În concluzie, recurentul-pârât apreciază că este fără echivoc că instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei s-a aflat în eroare la momentul la care a apreciat că în speță, în baza suspiciunii de neregulă nr. 2993/381CCSN/19.06.2013 au fost emise două acte administrative, fără a exista elemente noi fața de cele existente la nivelul anului 2013.

În fine, recurentul-pârât critică considerentul instanței de fond potrivit căruia nu ar exista neregulă pentru că ar fi fost respectate prevederile Instrucțiunilor nr. 31 și nr. 37 din anul 2010, astfel cum acestea au fost clarificate prin Clarificarea nr. x/10.06.2011.

Recurentul-pârât arată că, într-adevăr, AM POSDRU a emis o Instrucțiunea nr. 31/28.09.2010 (modificată și actualizată prin Instrucțiunea nr. 37/26.10.2010) concepută pentru a permite beneficiarului unui contract de finanțare să schimbe locul cu unul din partenerii săi dar Misiunea permanentă a PNUD nu a fost beneficiară deoarece înlocuirea s-a făcut înaintea semnării contractului de finanțare, iar un solicitant devine beneficiar al finanțării POSDRU doar după semnarea unui contract de finanțare POSDRU

Mai mult, se arată că nu erau îndeplinite condițiile pentru înlocuirea unui beneficiar întrucât nici statutul internațional al PNUD, nici normele din legea română privitoare la înființarea și funcționarea sa, nu s-au schimbat în vreun fel în anii 2009 sau 2010. Nu există niciun document din care să rezulte cine a solicitat înlocuirea aplicantului inițial cu o altă entitate, cu justificarea aferentă, care să demonstreze îndeplinirea condițiilor stabilite în Documentul Cadru de Implementare sau a uneia dintre cele 2 condiții din Instrucțiunea 31/28.09.2010, antemenționate.

De asemenea, recurentul-pârât arată că pe lângă faptul că înlocuirea beneficiarului finanțării în conformitate cu prevederile Instrucțiunii nr. 31/28.09.2010 se putea face în anumite condiții, acest lucru nu semnifică nici că solicitantul finanțării putea fi înlocuit cu un alt solicitant care să devină și semnatar al contractului de finanțare, în condițiile în care acesta din urmă nu a depus cererea de finanțare și nu a fost supus verificărilor administrative prevăzute de reglementările legale în vigoare. În opinia părții a susține o astfel de idee reprezintă o modalitate de eludare a prevederilor care stipulau condițiile de eligibilitate pe care trebuia să le îndeplinească solicitanții sprijinului financiar din fonduri nerambursabile.

Referitor la Clarificarea 1, recurentul-pârât arată că această clarificare a fost emisă la șase luni după semnarea contractului de finanțare, iar prin conținutul ei, se modifica și se completează Instrucțiunea nr. 31/28.09.2010 (modificată și actualizată prin Instrucțiunea nr. 37/26.10.2010), astfel încât nu se poate vorbi despre o simplă clarificare a unor noțiuni sau concepte și, în consecință, Clarificarea nr. 1 produce efecte doar de la data emiterii, respectiv 10.06.2011 și nu produce efecte retroactive.

În ceea ce privește situația PNUD, recurentul-pârât arată că în Ghidul Solicitantului era prevăzut ca "Pentru a fi considerați eligibili, în calitate de solicitanți trebuie să îndepliniți toate criteriile menționate anterior", iar "Pentru depunerea unei cereri de finanțare puteți avea parteneri naționali și/sau transnaționali. Partenerii trebuie să fie organizații legal constituite în țara de origine. Partenerii transnaționali trebuie să fie organizații din statele membre ale Uniunii Europene." Or, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în calitate de organizație de drept internațional - ORGANISM ONU- nu s-a aflat printre categoriile eligibile menționate în Ghidul Solicitantului. Prin adresa PNUD nr. x/22.11.2017, înregistrată la MDRAPFE cu nr. 74653/23.11.2017, respectiv nr. 439/MN/23.11.2017, PNUD susține faptul că a aplicat pentru proiectele POSDRU în calitate de furnizor de servicii sociale publici/private, însă furnizorii publici și privați de servicii sociale trebuie să se încadreze și să respecte condițiile impuse de legislația în materie la acea dată respectiv de prevederile O.G. nr. 68/2003, cu modificările și completările ulterioare, în cauză nefiind îndeplinite aceste condiții. PNUD nu putea avea calitatea de solicitant eligibil în conformitate cu prevederile legale aplicabile la data selectării proiectului, deoarece această entitate nu este o organizație legal constituită în România ci o organizație de drept internațional public iar Misiunea permanentă în România a PNUD nu a fost în niciun moment eligibilă ca solicitant, astfel că față de toate cele anterior menționate este fără echivoc că neregula a existat.

În concluzie, în condițiile în care avantajul de care a beneficiat partea a fost nelegal acordat se impunea recuperarea ajutorului neaplicarea sancțiunii prevăzute de lege lăsând fără conținut chiar dispozițiile normative, înlăturând inclusiv caracterul preventiv al acestora, în condițiile în care finanțarea se acordă sub condiția respectării integrale și riguroase a prevederilor legale, iar sancțiunea pentru constatarea unei nereguli constă în rambursarea de către beneficiar a sumelor primite necuvenit, sancțiune prevăzută atât de dispozițiile naționale, dar și de cele comunitare.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Reclamanta a formulat întâmpinare și, de asemenea, recurs incident, solicitând ca, în cazul admiterii criticilor pârâtului să fie reanalizate motivele de nelegalitate care au fost respinse în prima instanță.

În ceea ce privește recursul incident, recurenta-reclamantă arată că instanța în mod greșit a analizat doar unul dintre motivele de nelegalitate și a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive.

Referitor la motivul de nelegalitate decurgând din emiterea actului administrativ peste limitele temporale ale mandatului de control, și, implicit în lipsa competenței, recurenta-reclamantă arată că depășirea termenului de 90 de zile impus de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 ar fi trebuit să atragă nulitatea actului, interpretarea contrară intrând în contradicție cu jurisprudența CJUE întrucât justul echilibru care trebuie să existe între drepturile și interesele părților implicate în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 ar fi rupt în favoarea instituției publice care ar putea depăși termenul stipulat pentru emiterea procesului-verbal fără nicio sancțiune acest aspect fiind surprins de CJUE în aplicarea principiului cooperării loiale.

Referitor la imunitatea de jurisdicție, recurenta-reclamantă arată că în aplicarea Acordului Standard de Asistență de Bază coroborat cu Convenția instituțiilor specializate, imunitatea de jurisdicție acoperă și situația partenerilor PNUD, invocându-se, în acest sens, art. 9 din Acordul din 1991.

În ceea ce privește incompatibilitatea structurilor de control, recurenta-reclamantă arată că autoritatea de management era incompatibilă să realizeze controlul, existând posibilitatea să fie chiar ea stabilită ca debitor în condițiile în care se încercă transferul responsabilității deciziei privind acordarea finanțării de la MFE la A. chiar dacă respectiva eroare s-a produs înainte ca între MFE și A. să fi existat o relație contractuală iar Alternative Sociale nu a avut/nu și-a asumat astfel atribuții de evaluare.

În ceea ce privește întâmpinarea, recurenta-reclamantă arată că recursul recurentului-pârât este nul întrucât nu a fost semnat de conducătorul instituției ci de o persoană neidentificată. Ulterior, prin concluziile orale, a arătat că renunță la această excepție.

Pe fond arată că cererea de suspendare a procesului-verbal atacat a fost soluționată în mod legal de instanța de judecată, motivele de nulitate a actului, care au condus la admiterea pe fond a cererii putând constitui un caz bine justificat iar, în ceea ce privește paguba iminentă, executarea actului este de natură să blocheze activitatea instituției, lipsind-o de toate resursele necesare unei astfel de activități.

În ceea ce privește soluția pe fond, recurenta-reclamantă arată că primul motiv de recurs este lipsit de interes întrucât instanța de fond nu a admis acțiunea pentru niciunul dintre motivele despre care se afirmă că nu au fost formulate prin contestație. Oricum acest motiv nu se încadrează la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a apreciat corect atunci când a arătat că motivele nou invocate sunt doar critici privind încălcarea unor norme de ordine publică ce pot fi invocate în orice stare a pricinii.

Referitor al unicitatea controlului recurenta-reclamantă arată că problema eligibilității PNUD și a înlocuirii acestui beneficiar a preocupat de la început autoritățile competente care au efectuat mai multe verificări în urma cărora au ajuns la concluzia că înlocuirea beneficiarului s-a făcut în mod legal. În aceste condiții și în lipsa unor date noi nu era posibilă reevaluarea situației.

În ceea ce privește inexistența neregulii sunt reluate considerentele instanței de fond pe care recurenta-reclamantă le consideră legale și temeinice.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recursul formulat de recurentul-pârât cu privire la soluția de suspendare a procesului-verbal contestat este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 din legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."

Aceleași motive sunt verificate și în cazul formulării cererii de suspendare odată cu cererea de anulare a actului, așa cum rezultă din prevederile art. 15 din același act normativ.

În ceea ce privește cazurile bine justificate art. 2 lit. t) din același acte normativ le definește ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

Așa cum s-a arătat în mod constant în doctrină și în jurisprudență, aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității actului administrativ ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Important este ca îndoiala serioasă asupra actului administrativ să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii nu este permisă prejudecarea fondului.

Aplicarea acestor principii trebuie să se raporteze și la momentul la care instanța se pronunță cu privire la cererea de suspendare. Nu există niciun impediment pentru ca instanța să valorifice, cu ocazia soluționării unei cereri de suspendare, aspectele deja tranșate cu ocazia soluționării acțiunii în anularea actului în situația în care soluționare cererii de suspendare intervine ulterior sau concomitent cu soluționarea cererii de anulare. În condițiile în care instanța și-a format convingerea privind nelegalitatea actului atacat cu ocazia soluționării acțiunii în anulare cu atât mai mult este îndeplinită condiția existenței unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului ca premisă pentru suspendarea executării acestuia.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, se constată că aceasta este definită de art. 2 lit. ș) din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;"

După cum se poate observa, iminența producerii unei pagube nu este condiționată de caracterul nelegal al actului astfel încât în mod greșit recurentul-pârât încercă să deducă neîndeplinirea acestei condiții din prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, prezumție care, de altfel, a fost răsturnată în speță.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul formulat împotriva soluției de suspendare a procesului-verbal atacat ca nefondat.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva soluției de anulare a actelor atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

O primă critică a recurentului-pârât se referă la faptul că instanța de fond a apreciat că pot fi invocate motive de nulitate a procesul-verbal de constatare a neregulii direct în fața instanței de judecată fără ca acestea să se regăsească în contestația administrativă.

Or, Înalta Curte constată că această critică este lipsită de finalitate practică în condițiile în care instanța de fond nu a anulat actele atacate pentru vreunul dintre motivele despre care se afirmă că nu au fost formulate în cadrul contestației administrative ci toate aceste motive au fost considerate neîntemeiate. În consecință, chiar dacă acest susținerile recurentului-pârât ar fi considerate întemeiate ele nu ar putea conduce la reformarea sentinței atacate.

Referitor la aspectele de fond, se constată că prima instanță a reținut în mod corect că în perioada 15 - 16 mai 2013, a mai avut loc o verificare a proiectului de o echipă de control din cadrul Compartimentului Control și Stabilire Nereguli al Organismului Intermediar Regional POSDRU - Regiunea Vest, finalizată cu minuta nr. 360/16.05.2013, în care s-a consemnat, cu referire la pct. 3 din suspiciunea de neregulă nr. 4505/635CCSN/01.10.2012 și pct. 4 din suspiciunea de neregulă nr. 246CCSN/16.04.2013 privind neeligibilitatea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, că înlocuirea beneficiarului inițial, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu unul dintre parteneri, A., s-a făcut cu respectarea prevederilor Instrucțiunii nr. 37/2010 a Directorului general al AMPOSDRU și că, având în vedere Statutul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și domeniile principale în care se desfășoară actuala cooperare între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, sunt îndeplinite regulile de eligibilitate ale solicitanților și partenerilor stabilite prin Ghidul solicitantului - condiții specifice aferent cererii de propuneri de proiecte nr. 69 - Pentru o viață mai bună.

În anul 2017, la trei ani de la terminarea implementării proiectului, s-a efectuat un nou control, în legătură cu aceleași aspecte, finalizat cu procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor nr. x/16.02.2017 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei A. o creanță bugetară în cuantum de 6.566.334,82 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor declarate neeligibile.

În aceste condiții prima instanță a apreciat în mod corect în sensul că noul control efectuat în anul 2017 este nelegal întrucât prin acesta s-a încălcat principiul unicității controlului reglementat de prevederile art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 și cel al securității raporturilor juridice. Articolul menționat prevede în mod explicit că "Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora."

Criticile formulate de recurentul-pârât pe acest aspect sunt neîntemeiate.

În primul rând se susține că primul control nu s-a finalizat cu un proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, așa cum impune art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/201, minuta neavând calitatea unui act administrativ. Textul de lege invocat prevede, într-adevăr, că "Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare"dar acest text de lege trebuie interpretat în sensul că există obligativitatea întocmirii unui astfel de proces-verbal doar în cazul în care se constată o neregulă și se stabilesc creanțe bugetare nu și în situația în care, la finalul controlului, se ajunge la concluzia că nu a fost săvârșită nicio neregulă. Procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanțelor bugetare este definit de același articol ca fiind act administrativ și titlu executoriu rezultând că un astfel de act se întocmește doar în situația în care se iau măsuri de natură să modifice raporturile dintre părți și care să fie susceptibile de executare silită nu și în situația în care se constată inexistența vreunei abateri și nu se aplică nicio corecție financiară.

Faptul că minuta întocmită cu ocazia primului control nu este act administrativ nu înseamnă că ar fi lipsită de semnificație juridică, constatările din cuprinsul acesteia fiind obligatorii pentru autoritățile publice care nu mai pot proceda la efectuarea unui nou control decât dacă dețin date suplimentare, necunoscute cu ocazia primului control, așa cum impune articolul 31 din O.U.G. nr. 66/2011 citat mai sus.

Așa cum a reținut și instanța de fond, formularea unei noi suspiciuni de neregulă nu are semnificația unor astfel de date suplimentare cât timp noua suspiciune se întemeiază exclusiv pe aspecte cunoscute și cu ocazia primului control.

În aceste condiții, critica recurentului-pârât în sensul că procesul-verbal atacat a fost emis ca urmare a unei alte suspiciuni de neregulă decât cea care a stat la baza controlului din anul 2013 și că autoritatea publică era obligată să o înregistreze și să o soluționeze este neîntemeiată. Contrar susținerilor părții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că autoritatea publică nu are obligația să efectueze un nou control pentru fiecare suspiciune de neregulă, o astfel de susținere fiind contrazisă în mod vădit de prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, citat mai sus, care interzic reluarea controlului în lipsa unor date suplimentare. În condițiile în care noua suspiciune de neregulă se întemeia pe aceleași date pe care s-au întemeiat și suspiciunile soluționate cu ocazia primului control recurentul-pârât avea obligația să o soluționeze prin raportare la cele reținute cu ocazia respectivului control neavând posibilitatea legală să procedeze la un nou control și, în final, să ajungă la o interpretare a situației de fapt contrară celor stabilite la momentul emiterii minutei din anul 2013.

Instanța de fond nu s-a aflat în eroare atunci când a apreciat că au fost întocmite două acte care se contrazic în temeiul aceleiași suspiciuni de neregulă însă a avut în vedere identitatea faptică între suspiciunile de neregulă care au fost verificate cu ocazia celor două controale nu aspectul formal, sub acest ultim aspect reținând, în mod corect, că cele două controale au avut la bază sesizări ce poartă numere diferite.

În ceea ce privește existența neregulii, recurentul-pârât susține, în primul rând, că Instrucțiunile referitoare la posibilitatea înlocuirii beneficiarului unui contract de finanțare nu sunt aplicabile în speță întrucât PNUD nu avea încă această calitate în condițiile în care nu semnase contractul.

Înalta Curte constată că interpretarea pe care o dă recurentul-pârât Instrucțiunii nr. 31/28.09.2010 modificată și actualizată prin Instrucțiunea nr. 37/26.10.2010 este una excesiv formalistă, străină de voința emitentului. Din analiza în ansamblu a actelor menționate rezultă că emitentul s-a referit la beneficiarul finanțării în sensul de lider al parteneriatului fără a se face distincția între momentul anterior semnării contractului și momentul ulterior semnării. Odată ce proiectul a fost considerat eligibil exista obligația semnării contractului de finanțare or, în condițiile în care existau unele necorelări între statutul partenerului principal și normele naționale și rezolvarea acestei situații a fost reglementată de Instrucțiunile menționate în sensul posibilității înlocuirii acestui lider cu unul dintre parteneri nu exista nicio justificare ca respectiva soluție să nu fie implementată chiar înainte de semnarea contractului.

Referitor la legalitatea înlocuirii liderului PNUD, recurentul-pârât afirmă că nici statutul internațional al PNUD nici normele din legea națională nu s-au modificat în perioada 2009-2010 astfel încât nu erau întrunite condițiile pentru înlocuirea beneficiarului.

Cu privire la acest argument Înalta Curte constată că, așa cum a reținut și instanța de fond, la data de 28.09.2010 a fost emisă Instrucțiunea nr. 31 a directorului general al AMPOSDRU referitoare la modul de înlocuire a partenerilor în cadrul proiectelor finanțate din POSDRU 2007-2013, care stabilește la art. 3, că se poate admite, cu caracter excepțional, înlocuirea beneficiarului finanțării nerambursabile și în situațiile în care beneficiarii/partenerii principali sunt instituții/structuri cu statut internațional confirmat de Ministerul de Externe (exemple - Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Crucea Roșie, Semiluna Roșie, OIM, etc.), în cazul modificării statutului internațional al acestor organizații care ar afecta statutul reprezentanței cu personalitate juridică din România sau al existentei unei necorelări între statutul reglementat al acestor organizații și legislația națională aplicabilă.

În temeiul acestei Instrucțiuni, prin adresa din data de 30.09.2010, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare i-a solicitat autorității de management substituirea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România din calitatea de aplicant și nominalizarea unuia dintre partenerii existenți ca și beneficiari/aplicanți ai acestor fonduri, arătând că solicitarea nu afectează rezultatul evaluării proiectelor puse în discuție, substituirea vizând organizații/entități din aceeași structură de parteneriat evaluată inițial și că în acest fel se asigură pe de o parte, respectarea procedurilor programelor de finanțare iar, pe de altă parte, premisele unei implementări și gestionări corespunzătoare a acestor proiecte. În concret, a solicitat ca structura de parteneriat propusă conform cererii de finanțare: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România - aplicant, Universitatea Alexandru Ioan Cuza - partener 1, Academia de Studii Economice București - partener 2 și A. - partener 3 să fie modificată în sensul de a i se atribui A. rolul de aplicant, urmând ca programul Națiunilor pentru dezvoltarea România să devină partener 3.

Față de această cerere, la data de 10 decembrie 2010, s-a încheiat contractul de finanțare înregistrat la numărul E 9503 prin care i s-a acordat A., în calitate de beneficiar al finanțării, finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului intitulat Modelul Economiei Sociale în România.

Motivul solicitării înlocuirii liderului asocierii a fost legat tocmai de statutul particular al PNUD, așa cum rezultă el din H.G. nr. 113/1991, existând îndoieli rezonabile în legătură cu posibilitatea accesării fondurilor europene de către această instituție. Nu a fost vorba de o modificare a statutului sau a legislației naționale ci de o necorelare "între statutul reglementat al acestei organizații și legislația națională aplicabilă". În condițiile în care soluția pentru acest impediment, așa cum a fost ea reglementată de Instrucțiunea nr. 31/2010, a fost aceea de înlocuire a beneficiarului cu unul dintre parteneri și, în condițiile în care, așa cum a menționat și instanța de fond, Instrucțiunea nr. 31/2010 nu a fost anulată bucurându-se de prezumția de legalitate, decizia de înlocuire a PNUD cu unul dintre parteneri apare ca legală și temeinică.

Criticile recurentului-pârât referitoare la posibilitatea PNUD de accesare a fondurilor europene nu pot fi primite de Înalta Curte tocmai datorită faptului că această necorelare între statutul reglementat al acestei organizații și legislația națională aplicabilă a fost rezolvată legal în sensul preconizat de Instrucțiunea nr. 31/2010.