ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6936/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-436 din 22 februarie 2019 și a Rezoluției de clasare nr. x/2018 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 654 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 654 din 25 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond a a fost pronunțată fără a se judeca fondul, ceea ce atrage casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. A învederat că în lunile august și septembrie 2018 a formulat completări la sesizarea anterioară, prin care a relevat aspecte noi, și care ar fi trebuit tratate ca o nouă sesizare, or, prin sentința recurată se răspunde că acestea au fost avute în vedere prin rezoluția din 26 iulie 2018, deși aceeași instanță de fond reține că verificările prealabile efectuate de către un inspector judiciar au fost finalizate la 7 noiembrie 2018 .

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că prin respingerea de către instanța de fond a cererii de emitere a unor adrese către Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Târgu Mureș i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar dacă prima instanță încuviința adresele, s-ar fi observat lacunele verificărilor Inspecției Judiciare, iar contestația sa ar fi fost admisă.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esență, că sentința recurată doar a inventariat lacunele verificărilor Inspecției Judiciare fără să le analizeze și fără să motiveze asupra fiecăreia și, de asemenea, mai cuprinde și motive străine de natura concretă a cauzei, precum și motive contradictorii, în sensul că desi îmbrățișează motivarea rezoluțiilor contestate, ignoră faptul că verificările Inspecției Judiciare nu au fost complete și au condus, prin aceasta, la emiterea unor rezoluții nefondate, în sensul art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu în ultimul rând, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 407 alin. (1) Cod procedură penale și ale art. 420 alin. (11) din C. proc. pen.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 februarie 2020, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului-reclamant potrivit cărora hotărârea instanței de fond a fost pronunțată fără a se judeca fondul sunt neîntemeiate. Înalta Curte reține că instanța de fond, învestită în condițiile prevăzute de art. 45 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, cu o contestație împotriva rezoluției inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare, a procedat la o cercetare a fondului cauzei, în limitele învestirii sale, și a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile art. 45 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Deși formularea textului de lege este mai cuprinzătoare decât cea din vechiul C. proc. civ., instanța apreciază că nu orice pretinsă încălcare a unei norme de procedură atrage casarea hotărârii.

Recurentul - reclamant critică prin motivele de recurs împrejurarea că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i-a admis cererea de emitere a unor adrese către Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Târgu Mureș, în vederea comunicării unor informații și înscrisuri, însă Înalta Curte constată că nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 13 din C. proc. civ., cu privire la dreptul la apărare.

Astfel, instanța de fond a admis pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și, în raport de obiectul cauzei și de soluțiile pe care le putea pronunța într-o astfel de speță, instanța de judecată, în mod corect, a apreciat că nu este utilă emiterea celor două adrese solicitate de reclamant.

Recurentul-reclamant și-a susținut apărările cu privire la aspectele ce s-ar fi putut releva, în opinia sa, în urma emiterii celor două adrese, iar instanța de fond le-a avut în vedere la soluționarea cauzei, reținând în mod corect că privesc aspecte care exced controlului pe care îl poate face instanța de judecată asupra rezoluției de clasare, acestea nefăcând obiectul verificării prealabile de către Inspecția Judiciară.

În consecință, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat, în mod expres, motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Înalta Curte apreciind că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant potrivit cărora instanța de fond doar a enumerat criticile pe care le-a invocat, fără să le analizeze, se reține că judecătorul fondului a avut în vedere la soluționarea cauzei toate criticile formulate de reclamant, o parte dintre acestea fiind înlăturate deoarece priveau aspecte care exced controlului pe care îl poate face instanța de judecată asupra rezoluției de clasare, acestea nefăcând obiectul verificării prealabile de către Inspecția Judiciară, iar celelalte deoarece erau critici neîntemeiate care nu puteau conduce la invalidarea soluției administrative de clasare a sesizării.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar lipsa motivării sau motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

De asemenea, Înalta Curte nu a identificat, în sentința recurată, motive străine de natura cauzei și reține că, în orice caz, pentru a putea fi incidentă această ipoteză prevăzută în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se impunea ca hotărârea recurată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce în mod evident, nu este cazul în speță.

Prin urmare, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin sesizarea înregistrată la data de 10 august 2018 la Inspecția Judiciară, sub nr. x/2018, reclamantul a formulat completare la sesizarea depusă în data de 25 aprilie 2018 privind declanșarea verificărilor prealabile pentru stabilirea indiciilor săvârșirii unor abateri disciplinare de către domnul judecător B. din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze de minori și de familie.

Reclamantul a indicat faptul că această completare are ca obiect elucidarea condițiilor legale sau nelegale în care s-a semnat minuta nr. 495/A/03.11.2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul penal nr. x/2015, de către ambii judecători ai completului care a judecat apelul și s-a comunicat de la Curtea de Apel Târgu Mureș la Tribunalul Bacău extrasul din hotărâre necesar punerii în executare a pedepsei închisorii nr. 380/D/2016 din 03.11.2017, respectiv în baza căror documente provenite de la Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Bacău a emis acest mandat.

Reclamantul a arătat, în esență, că nu i s-a comunicat minuta conform art. 407 C. proc. pen., fiind total îndoielnic extrasul din hotărâre, iar acesta a fost încarcerat în ziua de 03 noiembrie 2017, în baza mandatului de executare, care avea anexat un extras pur anacronic din prezumtiva hotărâre, în sensul că se efectuează punerea în executare pentru o faptă preluată din rechizitoriul din 2014, care nu concordă în nicio măsură cu vreo faptă din decizia pronunțată, ci, dimpotrivă se referă la fapte achitate din decizie. De asemenea, extrasul de pe hotărâre are caracteristici îndoielnice cu privire la identitatea sa cu prezumtivul extras din hotărâre aflat la dosarul cauzei nr. x/2015 și cu minuta, respectiv numerotare diferită, tehnoredactare diferită, conținut diferit și inexistența dovezii de comunicare a extrasului de la Curtea de Apel Târgu Mureș către Tribunalul Bacău, neputându-se stabili ce anume s-a primit de către Tribunalul Bacău, respectiv ce anume a stat la baza întocmirii mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 380/D/2016.

Verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către un inspector judiciar și au fost finalizate la 07 noiembrie 2018.

Prin rezoluția din data 29 noiembrie 2018, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării, constatându-se că nu au fost identificate indicii de săvârșire a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În argumentarea acestei soluții, la pct. 5 din rezoluție s-a reținut că aspectele ce se solicită a fi lămurite, au făcut obiectul verificărilor anterioare în lucrarea înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, sub nr. x/2018, finalizată prin rezoluția de clasare din 26 iulie 2018, iar având în vedere dispozițiile art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, acestea nu mai pot fi supuse, din nou, unor verificări de natură administrativă.

S-a reținut că au fost verificate toate aspectele ce țin de pronunțarea deciziei din apel, întocmirea și semnarea minutei și a hotărârii, comunicarea extrasului din hotărâre necesar punerii în executare a mandatului de către instanța de executare, și întocmirea mandatului de executare a pedepsei închisorii, numerotarea filelor acestuia și conținutul extrasului.

În ceea ce privește aspectul nou semnalat referitor la necomunicarea de către instanța de apel a minutei hotărârii pronunțate în data de 03 noiembrie 2017, inspectorul judiciar a reținut că la judecarea apelului nu sunt aplicabile dispozițiile art. 407 alin. (1) din C. proc. pen. privind comunicarea minutei, ci dispozițiile art. 424 alin. (5) din C. proc. pen.

Prin Rezoluția nr. C19-436/22.02.2019 a fost respinsă plângerea reclamantului formulată împotriva rezoluției de clasare.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu cererea reclamantului de anulare a Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-436 din 22 februarie 2019 și a Rezoluției de clasare nr. x/2018.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte reține cu prioritate că, din analiza actelor și lucrărilor de la dosarul de fond, rezultă că aspectele semnalate prin sesizarea din 10 august 2018 au fost anterior semnalate și verificate prin sesizarea din 26 aprilie 2018, respectiv prin Rezoluția nr. x/2018 din 26 iulie 2018, cu excepția celor referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 407 C. proc. pen., ca urmare a necomunicării minutei pronunțate în apel în dosarul penal nr. x/2015 de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Conform art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară aprobat prin HCSM nr. 1027/2012:

"(1) În situația în care Inspecția Judiciară este sesizată cu aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acțiunii disciplinare de către Inspecția Judiciară, noua sesizare primește același număr de înregistrare cu cel al sesizării anterioare.

(2) În cazul prevăzut de alin. (1), inspectorul judiciar desemnat întocmește un referat cu propunere de arhivare a lucrării, care se avizează de către șeful direcției de inspecție judiciară corespunzătoare.

(3) Măsura dispusă, conform alin. (2), se comunică petentului, iar, în cazul sesizării Inspecției Judiciare în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, titularului acțiunii disciplinare i se transmite rezultatul verificărilor anterioare, prin adresă semnată de inspectorul-șef.

(4) Sesizările ulterioare cu același conținut se arhivează, fără răspuns către petent, pe baza referatului întocmit de inspectorul judiciar desemnat.

(5) Dacă noua sesizare cuprinde și aspecte noi, care nu au făcut obiectul verificărilor anterioare, aceasta se înregistrează sub număr nou și se efectuează verificări prealabile cu privire la aspectele nou-sesizate, conform dispozițiilor art. 11 - 14.

(6) În cazul prevăzut la alin. (5), după soluționarea lucrării, titularului acțiunii disciplinare i se comunică și rezultatul verificărilor anterioare."

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect inspectorul judiciar a reținut că aspectele semnalate prin sesizarea din 10 august 2018, care au fost anterior semnalate și verificate prin sesizarea din 26 aprilie 2018, respectiv prin Rezoluția nr. x/2018 din 26 iulie 2018, cu excepția celor referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 407 C. proc. pen., ca urmare a necomunicării minutei pronunțate în apel în dosarul penal nr. x/2015 de Curtea de Apel Târgu Mureș, nu mai pot fi supuse din nou verificării.

În aceste condiții, în acord cu opinia instanței de fond, se reține că, în soluționarea contestației formulate de reclamant, nu puteau fi analizate aspecte ce nu au făcut obiectul sesizării inspecției judiciare din 10 august 2018, întrucât numai aspectele noi sesizate, care nu au făcut obiectul verificărilor anterioare, sunt supuse verificării prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, controlul instanței de judecată asupra rezoluției de clasare neputând fi extins asupra unor aspecte ce nu au făcut obiectul verificării prealabile de către Inspecția Judiciară.

Referitor la criticile recurentului-reclamant privind greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 407 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 420 alin. (11) din C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Potrivit art. 407 alin. (1) C. proc. pen. "După pronunțare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac. În cazul în care inculpatul, partea civilă sau persoana vătămată nu înțelege limba română, o copie a minutei hotărârii i se comunică acesteia într-o limbă pe care o înțelege. După redactarea hotărârii, acestora li se comunică hotărârea în întregul său".

Conform art. 420 alin. (11) din C. proc. pen. "La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziții contrare".

Având în vedere că aspectul nou semnalat de reclamant vizează necomunicarea de către instanța de apel a minutei hotărârii pronunțate în calea de atac a apelului, trebuie avute în vedere și dispozițiile legale care reglementează judecarea apelului, respectiv prevederile art. 424 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit cărora "Decizia instanței de apel se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și administrației locului de deținere".

Interpretând teleologic dispozițiile legale anterior menționate, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 424 alin. (5) din C. proc. pen., iar nu cele prevăzute de art. 407 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere că scopul comunicării minutei hotărârii pronunțate în primă instanță este acela al exercitării căii de atac, or, în condițiile în care decizia pronunțată de către instanța de apel este definitivă, nu se mai impune comunicarea unei copii a minutei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 654 din 25 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.