ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6924/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 19 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România a solicitat următoarele:

- anularea Hotărârii de sancționare nr. 01/30.06.2017 emisă de Comisia de Disciplină din cadrul Ordinului Tehnicienilor Dentari din România (O.T.D.R.), ca nelegală și netemeinică;

- anularea Hotărârii nr. 01/22.09.2017 a Comisiei Superioare de disciplină din cadrul Ordinului Tehnicienilor Dentari din România (O.T.D.R.), ca nelegală și netemeinică;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (onorariul avocațial și taxă judiciară de timbru).

Prin sentința civilă nr. 31/CA din 15 februarie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România;

- a anulat hotărârea nr. 1/22.09.2017 și hotărârea nr. 1/30.06.2017;

- a respins cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale;

- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.550 RON (taxă timbru aferentă capătului de cerere admis și onorariul avocațial).

Împotriva sentinței civile nr. 31/CA din 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât învederează că sentința recurată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Acesta apreciază că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 și art. 23 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de disciplină a OTDR, aprobat la data de 09 iunie 2017 prin Decizia BE a Consiliului Național al OTDR, ale art. 64 din Regulamentul de organizare și funcționare al OTDR, precum și ale art. 42.2. din Codul de etică și deontologie a profesiei de tehnician dentar.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 august 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale incidente în speță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, urmare a unei discuții purtate pe un grup de pe o rețea de socializare, "Tehnicieni dentari România", în luna februarie 2017, domnul B., la acea vreme vicepreședinte al OTDR, simțindu-se lezat de o serie de afirmații ale reclamantului, a sesizat la 13 februarie 2017 comisia de disciplină printr-un e-mail, arătând că unul dintre membri aduce atingere imaginii Organizației prin comentariile și punctele sale de vedere. E-mail-ul nu cuprinde numele membrului la care face referire, dar are atașate copii ale discuțiilor purtate între membri.

Ulterior, la data de 12 iunie 2017, revine cu o completare (înregistrată cu nr. x/12.06.2017) prin care arată că intimatul-reclamant din cauză a încalcat grav prevederile art. 2 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Disciplină, Codul Deontologic și Statutul OTDR. În cuprinsul sesizării se arată expres că este vorba de o completare a sesizării din februarie 2017. De asemenea, sunt atașate documente reprezentând discuțiile membrilor.

În urma acesteia, intimatul-reclamant este informat că, împotriva sa, s-a declanșat o anchetă disciplinară, motiv pentru care este invitat la 30 iunie 2017 ora 11:30 pentru audiere, în acest sens fiind emisă convocarea nr. 3205/16.06.2017.

La data de 30 iunie 2017 depune o nouă completare a sesizării inițiale, în cuprinsul căreia arată expres că este făcută în completarea celor anterioare. Se arată că reclamantul i-a făcut publice datele cu caracter personal și că a continuat să facă comentarii pe care le-a considerat umilitoare la adresa sa și defăimătoare la adresa OTDR pe același grup, motiv pentru care solicită sancționarea acestuia și prezentarea de scuze publice.

Tot la data de 30 iunie 2017 este emisă Hotărârea nr. 1/30.06.2017 a Comisiei de Disciplină a Ordinului Tehnicienilor Dentari din România prin care intimatul-reclamant a fost sancționat disciplinar potrivit art. 41 alin. (1) lit. a) din legea 96/2007 și art. 10 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei de disciplină a OTDR cu "mustrare", considerându-se că acesta a încălcat prevederile art. 42.2 din Codul de Etică și deontologie a profesiei de tehnician dentar.

Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea domnului B. înregistrată cu nr. x/30.06.2017 ce privea aplicarea unei sancțiuni în temeiul art. 82.1 din Codul de Etică și deontologie a profesiei de tehnician dentar.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat plângere prealabilă, aceasta fiind respinsă prin Hotărârea nr. 1/22.09.2017.

Referitor la criticile vizând modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 23 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de disciplină a OTDR, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse în consecință.

Potrivit art. 23 din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei de disciplină a OTDR, în vigoare la data soluționării sesizării, dosarul disciplinar trebuia soluționat în termen de 120 zile de la data plângerii la OTDR.

Cum în speță, cererile înregistrate la data de 12 iunie și la data de 30 iunie 2017 nu sunt sesizări noi, ci completări ale sesizării din data de 13 februarie 2017, așa cum expres s-a arătat de către petentul B., iar Comisia de disciplină s-a întrunit în vedere soluționării petiției din 13 februarie 2017, așa cum s-a reținut chiar în Hotărârea nr. 1/30.06.2017, emisă de pârât, în mod corect a constatat instanța de fond că termenul de soluționare s-a împlinit la data de 14 iunie 2017, fiind astfel încălcate prevederile art. 23 din Regulament.

Referitor la criticile vizând modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei de disciplină a OTDR, Înalta Curte constată că acestea sunt de asemenea nefondate și vor fi respinse ca atare.

Conform art. 14 din Regulament, la adresa de convocare se va atașa o copie a sesizării, înregistrată la OTDR, cel convocat fiind încunoștințat că se poate prezenta personal sau prin reprezentant.

Având în vedere că în ziua convocării s-a formulat o nouă completare la sesizare, completare care a stat la baza sancționării intimatului-reclamant, iar pârâtul nu a adus la cunoștință reclamantului, prin convocare, dreptul său de a fi reprezentat, în mod corect a reținut instanța de fond că dreptul la apărare a reclamantului a fost încălcat.

Înalta Curte reține că dreptul la apărare nu trebuie să fie unul iluzoriu, ci trebuie să poată fi exercitat în mod concret, cu atât mai mult cu cât, în speță, aspectele care au făcut obiectul completării sesizării depusă chiar în ziua în care s-a desfășurat ședința Comisiei de disciplină (exemplu: reclamantul a făcut publice datele personale ale domnului B. pe pagina de x, acuzație ce nu se afla în sesizările anterioare), precum și probele atașate, au condus la sancționarea reclamantului.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 135 lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare al OTDR, care prevăd că unul dintre principiile care stau la baza cercetării abaterilor disciplinare este garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaște dreptul tehnicianului dentar de a fi asistat de apărător.

Referitor la criticile privind greșita aplicare a dispozițiile art. 64 din Statutul OTDR, care prevăd obligația consemnării lucrărilor Comisiei într-un proces-verbal, sub sancțiunea nulității, în cazul în care au avut loc astfel de lucrări, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că în speță o primă ședință în sensul mai sus arătat nu a avut loc, iar acest fapt nu lovește de nulitate decizia de sancționare. Totodată, lucrările Comisiei de la data convocării au fost consemnate într-un proces-verbal, potrivit Statutului OTDR, aspect necontroversat în cauză.

Cu privire la existența faptei imputate reclamantului, Înalta Curte reține că acesta a fost sancționat cu "mustrare" întrucât "cu rea voință, a adus atingere imaginii OTDR, a îndemnat colegii tehnicieni dentari la nerespectarea legii și a făcut publice datele cu caracter personal ale domnului B., încălcând astfel art. 42.2 din Codul de etică și deontologie a profesiei de tehnician dentar".

Potrivit art. 42.2 din Codul de etică și deontologie a profesiei de tehnician dentar "orice tehnician dentar trebuie să se abțină, chiar în afara vieții profesionale, de la acte de natură să ducă la desconsiderarea profesiei".

Înalta Curte reține că fapta de a face publice datele cu caracter personal ale unui coleg tehnician dentar nu este prevăzută în articolul în baza căruia a fost sancționat reclamantul, dar nici în alte prevederi ale Codului de etică și deontologie a profesiei de tehnician dentar.

De asemenea, fapta de "a îndemna colegii să nu respecte legea" nu este prevăzută de art. 42.2, în baza căruia reclamantul a fost sancționat și, oricum, comentariile cu privire la cuantumul cotizației lunare și baza legală a impunerii acesteia, nu pot conduce la concluzia că intimatul-reclamant ar fi incitat colegii la nerespectarea legii prin încurajarea exercitării fără drept a profesiei.

Fapta de a aduce cu rea voință atingere imaginii OTDR nu este dovedită în cauză și, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reține că, indiferent de natura grupului unde au avut loc discuțiile, nu se poate susține că acestea au adus atingere imaginii OTDR, respectiv au dus la desconsiderarea profesiei de tehnician dentar, atâta timp cât discuțiile la care a participat reclamantul pe grupul de pe rețeua de socializare sunt într-un cadru normal al liberei exprimări, în concordanță cu art. 10 din CEDO și art. 30 din Constituție, membrii OTDR exprimându-și nemulțumirile în legătură cu organizația profesională de care aparțin.

În plus, comentariile nu au drept subiect aspecte care să conducă la desconsiderarea profesiei în societate, nu s-a discutat despre modul de exercitare în concret a profesiei, despre probitatea profesională a colegilor tehnicieni dentari sau respectul de care ar trebui să beneficieze această profesie în societate, ci au legătură cu aspecte organizatorice ale organizației profesionale din care fac parte cei care au participat la discuțiile de pe grup.

De altfel, contextul în care se manifestă libertatea de exprimare are o importanță majoră pentru identificarea limitelor permise în exercitarea dreptului la liberă exprimare, Curtea EDO acordând o atenție sporită acestui aspect, subliniind necesitatea luării în considerare a tuturor împrejurărilor în care au fost făcute afirmațiile (Bladet T oi Stensaas c. Norvegiei, § 62).

În concluzie, se reține drept excesivă sancționarea reclamantului doar pentru că și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care organizația profesională din care face parte își îndeplinește atribuțiile în legătură directă cu membrii săi și este de natură să încalce dreptul la liberă exprimare, Înalta Curte constatând că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariul avocațial achitat în calea de atac a recursului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România împotriva sentinței civile nr. 31/CA din 15 februarie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.