ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 691/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. Bacău a chemat în judecată pe pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU- INSPECȚIE FISCALĂ, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: anularea în parte a Deciziei nr. 5689 din 07.10.2015, privind soluționarea contestației formulate de aceasta la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău- Inspecție Fiscală sub nr. x/24.04.2015, respectiv, a Art. 1 din cuprinsul acesteia și, totodată, să dispună anularea actului administrativ fiscal, respectiv, a Deciziei de impunere nr. x din 24.03.2015 privind obligațiile stabilite de Inspecția Fiscală pentru Persoane Juridice, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 24.03.2015, pentru suma totală de 1.541.721 RON, reprezentând: - 934.569 RON, taxa pe valoarea adăugată; - 358.975 RON, dobânzi/majorări de întârziere taxa pe valoarea adăugată; - 125.372 RON, penalități de întârziere taxa pe valoarea adăugată; - 94.593 RON, impozit pe profit; - 17.862 RON, dobânzi/majorări de întârziere impozit pe profit și - 10.350 RON, penalități de întârziere impozit pe profit.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 12/2017 din 27 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis excepția inadmisibilității, și a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.03.2015 și a Deciziei de impunere nr. x/24.03.2015, privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. Bacău prin administrator judiciar Lichidator C. S.P.R.L. Bacău, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeana a Finanțelor Publice Bacău - Inspecție Fiscală; a respins capătul de cerere având ca obiect anularea art. 1 din Decizia nr. 5689/7.10.2015, ca neîntemeiat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar "C." S.P.R.L., întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond, conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În susținerea recursului său, recurenta- reclamantă a relevat, pe scurt, istoricul cauzei, și a criticat sentința recurată pentru nelegalitate, invocând, în esență, următoarele motive: Instanța de judecată a reținut în considerentele sentinței că, prin adresa nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a comunicat instanței că, în cauză, a fost începută urmărirea penală "in rem" la data de 13.04.2015 cu privire la fapta de evaziune fiscală. Arată recurenta că, Noul C. proc. pen. a instituit ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare, evocând, în acest sens, art. 305 alin. (1) din Noul C. proc. pen. și, astfel, actul imediat următor celui de sesizare va fi, în mod necesar, în toate cauzele, ordonanța de începere a urmăririi penale cu privire la faptă. Ca atare, susține recurenta- reclamantă, potrivit Noului C. proc. pen., în urma oricărei plângeri penale automat se dispune începerea urmăririi penale, și abia apoi se efectuează acte de cercetare. În speță, se arată, urmărirea penală a început "in rem", nu "in personam", deci, doar cu privire la fapta sesizată, nicidecum împotriva vreunei persoane, fie ea fizică sau juridică. De la data începerii urmăririi penale, respectiv, 13.04.2015, până la data de 27.01.2017, adică, aproape 2 ani, recurentei nu i-a fost comunicată nicio Ordonanță emisă în acest dosar, și nu au fost efectuate niciun fel de cercetări; la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că se efectuează cercetări penale asupra societății sau asupra reprezentanților legali ai acesteia. Recurenta- reclamantă apreciază că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece, deși în hotărâre se invocă principiul "penalul ține în loc civilul", nu s-au avut în vedere prevederile noului C. proc. pen., potrivit cărora urmărirea penală începe chiar de la data formulării plângerii penale in rem, anterior efectuării oricăror acte de cercetare penală. Penalul ține în loc civilul, susține recurenta- reclamantă, însă doar dacă se efectuează cercetări cu privire la o anumită persoană, fizică sau juridică; însă, în cauza pendinte, cercetările au început in rem acum aproape doi ani, timp în care nu s-a dispus începerea urmăririi penale in personam față de societate sau față de altă persoană fizică. Ca atare, susține recurenta, nu există la dosar dovada începerii urmăririi penale împotriva acesteia sau împotriva administratorului său, ca să aibă legitimitate suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei atacate. Implicit, nu există legitimitatea soluției instanței de respingere a capătului de cerere privind anularea art. 1 din Decizia nr. 5689/07.10.2015, cu privire la suspendarea soluționării contestației administrative. Pe de altă parte, se arată, prin formularea și depunerea prezentei acțiuni, s-a contestat însăși măsura dispusă prin Decizia nr. 5689/07.10.2015, și anume, art. 1, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației, iar motivarea instanței, în sensul că nu se poate pronunța cu privire la legalitatea emiterii actelor fiscale, consideră recurenta- reclamantă că nu poate fi reținută, deoarece ar însemna că în cazurile în care se dispune suspendarea soluționării contestației nu există nicio cale de a contesta măsurile și deciziile dispuse de organele fiscale, fapt ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă, și cu prevederile Legii nr. 554/2004, deoarece art. 218 alin. (2) dispune că, "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar", fără a distinge între dispozițiile care soluționează contestația pe fondul cauzei sau dispozițiile prin care se suspendă soluționarea contestației.

Apărarea formulată în cauză Intimata- pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 29 mai 2017, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 23 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 27 septembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat- pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nu pct. 6, cum eronat și-a întemeiat recurenta, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, Decizia nr. 5689 din 07.10.2015 prin care s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluționării contestației formulate de aceasta împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x din 24.03.2015. În motivarea soluției administrative, s-a reținut că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău- Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu borderoul nr. 45 din 26.03.2015, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x din 24.03.2015, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 24.03.2015, pentru a fi avute în vedere la soluționarea plângerii penale nr. 12912/2015, în care se fac cercetări față de reprezentanții S.C. A. S.R.L. Bacău cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005. Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală: "Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă." Prima instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de intimată, arătând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar. În speță, demersul organelor de inspecție fiscală a fost motivat de faptul că, în cauză, se ridică problema realității operațiunilor pentru care societatea recurentă- reclamantă a înregistrat cheltuieli de exploatare și T.V.A. deductibil aferent unor prestări de servicii/bunuri, care sunt cercetate în dosarul având ca obiect plângerea penală nr. 12912/2015, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, cu consecința diminuării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și crearea unui prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 1.541.721 RON. Organele de inspecție fiscală au constatat, urmare a inspecției fiscale efectuate la sediul recurentei, că în perioada 01.01.2011 - 30.09.2014 aceasta a înregistrat operațiuni de stornare neconfirmate de beneficiari, prin care și-a diminuat veniturile realizate, iar prin evidențierea în actele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, și-a diminuat obligațiile de plată față de bugetul de stat, cu consecința sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Având în vedere aceste constatări, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina societății contestatoare taxa pe valoare adăugată în sumă de 934.569 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente în sumă de 358.975 RON, penalități de întârziere aferente în sumă de 125.372 RON, precum și impozit pe profit în sumă de 94.593 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente în sumă de 17.862 RON și penalități de întârziere aferente în sumă de 10.350 RON. În mod evident, din analiza criticilor formulate de recurenta- reclamantă în recurs, se observă că aceasta aduce în discuție aspecte legate de oportunitatea suspendării soluționării contestației administrative, precum "penalul ține în loc civilul", ori, faptul că nu există la dosar dovada începerii urmăririi penale împotriva sa sau împotriva administratorului său, ca să aibă legitimitate suspendarea soluționării contestației împotriva deciziei atacate. Din analiza cererii introductive, se constată faptul că, sesizând instanța de fond, reclamanta a formulat exclusiv aspecte legate de legalitatea Deciziei de impunere, nu și de soluția de suspendare a soluționării contestației, aspecte care nu au format obiect de analiză la fond, fiind invocate pentru prima dată direct în recurs, neputând, ca atare, fi primite omisso medio. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținându-se că în mod legal, corect, s-a apreciat de către instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.