ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a Contestațiilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea următoarelor acte emise de pârâte: - Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x din 29.10.2015; - Decizia de impunere nr. x din 29.10.2015; - Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x din 29.10.2015 și - Raportul de inspecție fiscală nr. x din 29.10.2015. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, având în vedere că decizia de impunere și actele subsecvente acesteia nu pot forma obiectul unei acțiuni în contencios, în lipsa unei decizii de soluționare a contestației administrative împotriva lor, procedura administrativă prealabilă fiind obligatorie. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus, la rândul său întâmpinare, prin care a arătat că potrivit dispozițiilor art. 352 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 în speță sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 92/2003 și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ce o privește, având în vedere că nu a emis un act administrativ care să fie contestat în cauză. Prin cererea modificatoare depusă la 26.07.2016 reclamanta a solicitat: - să se ia act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală; - anularea Deciziei nr. 3.560 din 23.06.2016, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative (art. 1 din Decizie) și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației; - anularea Deciziei nr. 3.560 din 23.06.2016 sub aspectul respingerii contestației ca nemotivată și lipsită de interes (art. 2); - obligarea pârâtei la soluționarea contestației administrative față de Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x din 29.10.2015; - disjungerea și suspendarea judecății capetelor de cerere din acțiunea inițială, precum și a cererilor de la punctele 3 și 4 din prezenta cerere modificatoare, până la soluționarea capătului 2 din această cerere.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 109 din 13 octombrie 2016, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală, a anulat art. 1 și 2 din Decizia nr. 3.560 din 23.06.2016, a admis excepția prematurității și a respins, pe acest considerent, capetele de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x din 29.10.2015, anularea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x din 29.10.2015, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29.10.2015 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x din 29.10.2015.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, prin motivele de recurs arată că deși în considerente instanța reține că, soluția de suspendare a soluționării contestației administrative împotriva deciziei de impunere nr. x din 29.10.2015 este nelegală și se impune a fi anulată, consecința fiind reluarea examinării acestui demers administrativ de către pârâtă, în dispozitiv nu mai dispune expres cu privire la acest aspect . În condițiile în care organele de soluționare nu au soluționat pe fond contestațiile și au suspendat soluționarea acestora, instanța nu se poate investi cu soluționarea pe fond a cauzei . Trebuie avut în vedere faptul că suspendarea soluționării contestației în anumite condiții reprezintă o opțiune legală a organului de soluționare ce nu poate fi îngrădită de faptul investirii instanței cu o acțiune pe fond . Astfel, în situația în care constată că soluția de suspendare a soluționării este nelegală, instanța admițând acțiunea dispune ca organul de soluționare să procedeze la soluționarea pe fond a contestației administrative, conform competenței legale absolute, reglementată de dispozițiile imperative ale O.G. nr. 92/2003. 2. Agenția Națională de Administrare Fiscală în motivarea recursului arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) Ca o consecință a faptului că nu a luat act de renunțare, instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, lucru care nu s-a întâmplat, așa cum reiese din hotărârea atacată. Pentru a avea calitate procesuală în cauză, Agenția Națională de Administrare Fiscală ar fi trebuit să emită un act administrativ pretins vătămător de către reclamant, situație în care, în cazul în care s-ar fi admis acțiunea, instanța ar fi putut face aplicabilitatea art. 18 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, în ceea ce ne privește. În speță, în ceea ce privește Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu este îndeplinită aceasta condiție, întrucât ANAF nici nu a emis actele a căror suspendare se solicită în prezenta cauză și nici nu s-a făcut dovada că, instituția nu a soluționat vreo cerere formulată de reclamant.

Apărările formulate în cauză Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Cu toate că, în cauză, au fost formulate motive de recurs distincte, instanța va răspunde ambelor recursuri prin considerente comune. Instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod a corect a reținut că pretinsa legătură invocată de către recurenta-pârâtă dintre obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății prin decizia de impunere și faptele cercetate în dosarul penal sunt strict teoretice, fără a fi argumentate în concret, pentru a se putea stabili cu certitudine că organul fiscal este în imposibilitate să soluționeze contestația administrativă. Astfel, în mod temeinic a apreciat Curtea de Apel că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. , întrucât decizia de suspendare a soluționării contestației administrative nu este motivată și nu se bazează pe verificări obiective, organul fiscal limitându-se la a relua, fără observații proprii și, mai ales, fără o motivare proprie, constatările și concluziile organelor fiscale care au desfășurat inspecția fiscală. Suspendarea soluționării contestației pentru motivul existenței unei plângeri penale s-ar fi justificat dacă într-adevăr organele fiscale ar fi insistat asupra verificării stadiului de soluționare a plângerii și dacă ar fi adus argumente suplimentare din dosar - or, lipsa desăvârșită a oricăror informații, în special a modului de soluționare a plângerilor penale, arată clar că aplicarea art. 214 C. proc. fisc. s-a făcut pur formal, nefiind justificată în spiritul textului legal. În ceea ce privește motivul de recurs care vizează faptul că instanța nu se poate investi cu soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte constată că și acesta este neîntemeiat întrucât instanța de fond a dispus admiterea excepției prematurității capetelor de cerere privind anularea actelor administrative reprezentate de Decizia de Impunere, Raportul de Inspecție Fiscală și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere. Înalta Curte constată că instanța nu s-a investit cu soluționarea pe fond a cererii, astfel cum pretinde recurenta, precizând în mod expres în considerentele hotărârii faptul că "instanța se investește cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său". Or, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond obligă organele competente să soluționeze pe fond contestația. Și susținerea potrivit căreia instanța de fond ar fi trebuit să ia act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, or, în caz contrar să soluționeze excepția, lipsei calității procesuale pasive invocate de către această parte, este neîntemeiată și nu poate fi primită. Conform dezbaterilor, instanța a luat act de renunțare, iar, în același sens, a pronunțat o hotărâre prin care a stabilit că este prematur demersul judiciar în contradictoriu cu această parte. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtele la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., va obliga pârâtele la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SA.