ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6675/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată la data de 23.03.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună să dispună anularea Hotărârii nr. 65 din 14.02.2018, (primită la data de 14.03.2018), emisă de Colegiul director al C.N.C.D. pe care o consideră netemeinică și nelegală.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 447 din 28 septembrie 2018 Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Curtea de Conturi a României, având ca obiect "anulare act".

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii acțiunii.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul recurent a susținut, în esență, următoarele:

Recurentul consideră că în condițiile în care a candidat și a obținut nota medie peste 7,00-limita minimă impusă, dar și la fiecare probă obținând cel puțin nota 7,00 (îndeplinind astfel condiția obligatorie necesară pentru a fi declarat admis), trebuia să fie declarat admis și să fie încadrat pe un post de auditor public extern scos la concurs și neocupat, având în vedere nota obținută și cererea sa, cu opțiunea că dorește să ocupe unul din posturile scoase la concurs și rămase neocupate, dar și faptul că pentru13 camere de conturi județene la care au fost posturi scoase la concurs și au fost posturi încadrate, îl clasa chiar pe primul loc și cu toate acestea, deși au rămas 92 posturi neocupate (12 posturi la structura centrală si 80 posturi la structura teritorială), nu a fost repartizat pe unul din posturile pe care a solicitat dumnealui să fie încadrat, la Camera de Conturi a județului Olt, situație care nu ar fi afectat alt candidat.

Totodată, recurentul învederează că potrivit condițiilor precizate în comunicatul publicat pentru concurs, din data de 04.11.2017, deși nu a existat condiția de a fi încadrat numai pe un post/posturi pentru care a candidat, nu s-a acceptat înscrierea pentru mai multe posturi, cu toate că nu a existat condiția/precizarea asumată în scris de către Curtea de Conturi a României, din care să rezulte că niciun candidat nu poate opta în același timp pentru două sau mai multe posturi vacante, în schimb fiind menționată condiția și regula de a se ocupa posturile în ordinea descrescătoare a mediei generale obținută de fiecare candidat, până la ocuparea postului/posturilor de auditor public extern - scoase la concurs, conform anunțului publicat, astfel încât consideră că trebuia să i se asigure dreptul de a fi încadrat, conform opțiunii sale, în cadrul Curții de Conturi a României - structura teritorială - Camera de Conturi a Județului Olt, fiindcă îndeplinea toate condițiile standard și speciale necesare pentru a fi încadrat, neexistând interdicție de a fi încadrat pe un alt post rămas neocupat în urma desfășurării concursului.

În opinia recurentului, instanța de fond în mod eronat a reținut puterea de lucru judecat, deși hotărârea nr. 486/2017 nu este definitivă, aceasta având doar o autoritate provizorie față de părți. În opinia recurentului, această prezumție impune consecvență în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre, dar instanța a ignorat faptul că cele două dosare la care face referire au subiecte de judecată diferite, chiar dacă ținta finală reprezintă declararea recurentului ca admis, în urma concursului organizat, în perioada 28 octombrie - 25 noiembrie 2016, de către Curtea de Conturi a României. În prezenta cauză nu se invocă chestiuni ale hotărârii nr. 486/2017, ci se contestă starea de fapt reținută și încadrarea faptelor în categoria celor discriminatorii, astfel că instanța a reținut în mod eronat că operează puterea de lucru judecat.

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantului A. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotârârii nr. 65/14.02.2018, prin care pârâtul CNCD a constatat că fapta sesizată de reclamant nu constituie discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000. A reținut că nu există situație comparabilă între modul în care se organizează concursul pentru structuri centrale și structuri teritoriale, pentru structurile teritoriale toți candidații trebuind să precizeze anterior concursului județul pentru care candidează.

Criticile recurentului-reclamant referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."

Rezultă din cele expuse în precedent că pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentei în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al persoanei vătămate, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor legale, anterior menționate, instanța de fond a constatat în mod corect că acțiunea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 65/14.02.2018 a CNCD este neîntemeiată, în raport de elementele cauzei apreciindu-se corect inexistența unei discriminări pe considerentul că nu există situație comparabilă între modul în care se organizează concursul pentru structuri centrale și structuri teritoriale, pentru structurile teritoriale toți candidații optând la momentul înscrierii pentru posturile din județul pentru care înțeleg să candideze. Chiar dacă a fost organizat un singur concurs atât pentru posturile din structura centrală, cât și pentru cele teritoriale, candidații înscriși pentru o anumită categorie de posturi au fost tratați identic, în anunțul publicat specificându-se faptul că vor fi declarați admiși candidații în ordinea descrescătoare a mediei obținute pentru postul/posturile pentru care au candidat.

Hotărârea C.N.C.D. precum și hotărârea instanței de fond relevă inexistența unei discriminări pe considerentul că nu există situație comparabilă între modul în care se organizează concursul pentru structuri centrale și structuri teritoriale, pentru structurile teritoriale toți candidații optând la momentul înscrierii pentru posturile din județul pentru care înțeleg să candideze.

În acest context, trebuie observat faptul că potrivit anunțului, publicat pe site-ul Curții de Conturi, concursul s-a desfășurat pentru ocuparea unui număr de 137 posturi în structura teritorială, din care, cinci posturi în cadrul Camerei de Conturi a Județului Dolj. Potrivit aceluiași anunț, dosarul de participare la concurs trebuia să cuprindă cererea de participare la concurs. Astfel cum rezultă din cererea de participare, recurentul-reclamant a solicitat înscrierea la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant de auditor public extern în cadrul Camerei de Conturi a Județului Dolj.

Anunțul pentru organizarea concursului a fost publicat pe site-ul instituției, în data de 21.09.2016, conținând toate informațiile necesare referitoare la condițiile de participare, probele de concurs, documentele pe care trebuie să le conțină dosarul de înscriere, precum și ordinea în care candidații vor fi declarați "admiși". Prin urmare, recurentul-reclamant avea cunoștință despre modul de validare a rezultatelor finale ale concursului, și anume: "în ordinea descrescătoare a mediei (notei finale) obținute de candidați, pentru postul/posturile pentru care au candidat". Recurentul a obținut la proba scrisă nota 7,18, iar la proba orală nota 7,92, cu nota finală 7,55 ocupând poziția 7 dintre candidații care au optat pentru Camera de Conturi Dolj și fiind declarat astfel respins.

Art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 califică ca discriminatorii practicile aparent neutre, ceea ce nu este cazul în situația de față și care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, astfel că nu există discriminare fără ca inegalitatea de tratament la care este supusă o persoană să nu rezulte sau să fie influențată de un asemenea criteriu.

Dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 care reglementează sarcina probei în această materie, nu înlătura obligația petentei sau a consilului pârât de a administra probele necesare și utile a forma convingerea existenței unui tratament discriminatoriu, care să fie influențat de un criteriu determinat sau determinabil, care să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unui drept. Numai constatarea celor trei condiții duce la nașterea prezumției că diferențierea de tratament nu este justificată obiectiv de un scop legitim, revenind autorului tratamantului sarcina de a face proba contrară în această privință. În alte cuvinte, dovada unui tratament diferențiat nu exonerează de la probațiune și nu face să se prezume existența unui criteriu în raport de care două persoane sunt tratate diferit.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este legală, hotărârea instanței de fond care o validează fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 447 din 28 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 447 din 28 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.