ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.11.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând emiterea de noi ordine de salarizare individuale prin care să recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, prin care să recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 30.09.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății.

Prin sentința nr. 2092 din data de 3 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate, invocată de partea pârâtă.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Obligă partea pârâtă la emiterea pentru fiecare parte reclamant a unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

Obligă partea pârâtă să plătească fiecărei părți reclamante diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței."

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și, în principal, respingerea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar, respingerea tuturor capetelor de cerere din acțiunea reclamanților, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a pus în discuție valabilitatea ordinelor de salarizare ulterioare de 9.04.2015, termenul de 15 zile în care intimații aveau posibilitatea de a formula contestația începe să curgă din luna mai 2015, iar datorită faptului că recalcularea drepturilor salariale a fost solicitată prin adresele nr. x/31.07.2017, y/18.10.2017 și 33370/ANC/20.10.2017, acțiunea trebuia să fie respinsă pentru lipsa plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei s-a arătat că deși prima instanță a reținut că sensul reglementărilor proprii O.U.G. nr. 83/2004, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016, este ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, în final pentru admiterea acțiunii, instanța a dat drept exemplu nivelul de salarizare din cadrul altei instituții - Consiliul Superior al Magistraturii.

A mai precizat recurenta că prin Ordinul nr. 98/22.06.2018 emis de președintele A.N.C., s-a dispus calcularea indemnizațiilor de încadrare brută lunară, pentru perioada 09.04.2015 - 30,11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, dar și după data de 1.01.2018, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentei-pârâte la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, la data de 22.06.2018 președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis Ordinul nr. 98, prin care a stabilit majorarea VRS-ului și calcularea drepturilor cuvenite reclamanților prin raportare la noi valori, conform prevederilor legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurenta-pârâtă, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința instanței de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților.

Cum interesul de a acționa al pârâtei nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 2092 din data de 3 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2021.