ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6648/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 686/13.11.2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin eliminarea din cuprinsul acesteia a mențiunii "domnul procuror militar A. a optat pentru pensia militară de serviciu", cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 93 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat în parte Hotărârea nr. 686/13.11.2018 emisă de pârât în sensul eliminării din cuprinsul acesteia a mențiunii "domnul procuror militar A. a optat pentru pensia militară de serviciu" și a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii care a invocat incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a menționat, în esență, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, greșit respinsă de către instanța de fond, în aprecierea recurentului, acesta a precizat că tipul de pensie la care este îndreptățit reclamantul rezultă din decizia nr. 158620/1/01.08.2018 a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, fiind menționată pensia de serviciu anticipată parțială acordată în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Așadar, atâta timp cât reclamantul nu a contestat nici decretul Președintelui României privind eliberarea sa din funcția de procuror prin pensionare și nici decizia Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, prin care a fost stabilită pensia de serviciu, acesta nu justifică niciun folos practic în promovarea acțiunii.

Astfel, chiar dacă ar fi modificate considerentele hotărârii atacate, această împrejurare nu ar schimba cu nimic situația juridică a reclamantului.

Pe fondul camei, recurentul a învederat că hotărârea atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, astfel încât nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantului, iar instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material incidente în speță, inclusiv a dat o interpretare greșită motivării și soluției din actul administrativ atacat.

Elementul de nelegalitate a sentinței atacate derivă din faptul că instanța de fond, a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 care prevăd posibilitatea acordării în mod anticipat a pensiei de serviciu și magistraților care nu au împlinit 60 de ani, coroborat cu art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 care conferă posibilitatea magistraților militari de a opta pentru pensia de serviciu sau pentru pensia militară de serviciu.

Prin urmare, recurentul critică raționamentul greșit al instanței de fond, potrivit căruia dreptul de opțiune presupune existența a două sau mai multe variante eligibile, iar reclamantul nu se afla în această situație, întrucât nu îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de pensia de serviciu.

Astfel, potrivit art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii militari pot opta între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu, având dreptul de a solicita eliberarea din funcție, prin pensionare, fie în condițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, fie în condițiile Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă în primul rând faptul că un magistrat militar poate fi eliberat din funcție prin pensionare doar în două cazuri, fie dacă îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu (chiar și în mod anticipat înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani) în condițiile art. 82 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004, fie dacă îndeplinește condițiile Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.

În al doilea rând, prin intermediul unei deducții logice rezultă și concluzia că magistratul poate opta pentru una din cele două pensii dar numai dacă îndeplinește condițiile aferente.

Or, în speță, reclamantul se putea pensiona doar în baza Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, întrucât nu îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu, aspect reținut și de instanța de fond, astfel încât, tocmai datorită exercitării acestui drept de opțiune cererea de eliberare din funcție a reclamantului prin pensionare a putut fi soluționată în mod favorabil.

Recurenta a conchis, menționând că exercitarea acestui drept de opțiune nu este condiționată de îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de cele două acte normative, magistratul putând solicita una dintre pensiile speciale la momentul la care sunt întrunite cerințele legale pentru acordarea acesteia. Această opțiune este valabil realizată indiferent dacă titularul are la acel moment vocație la ambele pensii speciale sau doar la pensia pentru care a optat. Odată exercitat dreptul de opțiune prevăzut de dispozițiile art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, magistratului militar îi va fi aplicabil regimul juridic al pensiei speciale pentru care a optat.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea acestei poziții procesuale, în ceea ce privește lipsa de interes în promovarea acțiunii, intimatul a învederat că scopul demersului judiciar promovat constă în înlăturarea mențiunii care constată exercitarea dreptului său de opțiune între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu, însă, în ceea ce privește folosul practic urmărit, în mod legal instanța de fond a apreciat că mențiunea din hotărârea contestată, privind exercitarea dreptului de opțiune, produce efecte juridice majore care determină imposibilitatea exercitării pe viitor a dreptului de opțiune între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.

Relevanța efectelor Hotărârii nr. 686/13.11.2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, se regăsește în privința alegerii pensiei de serviciu (civile sau militare) și nu în materia eliberării efective din funcția de magistrat, ceea ce justifică implicit și interesul în promovarea acțiunii.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimatul a reiterat prevederile art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, menționând că această dispoziție instituie în favoarea magistraților militari un drept de opțiune între pensia militară și pensia militară de serviciu, fiind la latitudinea magistratului de care dintre cele două drepturi înțelege să beneficieze.

Această dispoziție legală nu ar putea produce efectele juridice scontate în favoarea magistratului militar dacă "dreptul de opțiune" ar fi considerat a fi exercitat când magistratul este eligibil doar pentru una dintre pensii.

Dat fiind că ambele tipuri de pensie de serviciu la care se referă art. 82 alin. (7) (teza finală) din Legea nr. 303/2004 - civilă sau militară, presupun îndeplinirea anumitor condiții, care sunt specifice fiecărui act normativ în parte, este indubitabil că alegerea între ele este posibilă doar în măsura în care potențialul beneficiar le îndeplinește pe toate, concomitent.

Este deopotrivă absurd și contrar literei/spiritului legii a se considera că simpla emitere a deciziei prin care a fost deschis dreptul la pensia militară, ca o consecință directă a trecerii în rezervă, consecutiv declarării ca «apt limitat» pentru serviciul militar, este echivalentă cu manifestarea vreunei opțiuni în sensul art. 82 alin. (7) (teza finală) din Legea nr. 303/2004.

Prin cererea de eliberare din funcția de magistrat, arată intimatul, nu a exprimat nici un fel de opțiune sub acest aspect, pentru simplul motiv că nu avea între care alternative să aleagă, singura pensie de care putea să beneficieze fiind cea militară.

Mai mult, Legea nr. 303/2004, prin art. 82 alin. (3), reglementează posibilitatea ca pe viitor să poată beneficia de pensia de serviciu, doar la acel moment putând exercita dreptul de opțiune instituit de lege în favoarea magistratului militar.

II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința pronunțată de instanța de fond, prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și a criticilor formulate de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva acesteia este fondat, pentru considerentele în continuare expuse:

Preliminar, prin prisma criticilor referitoare la greșita respingere a excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar inițiat, intimatul-reclamant urmărește prezervarea unui eventual drept de opțiune între beneficiul pensiei de serviciu și cel al pensiei militare de serviciu.

Din această perspectivă, solicitarea privind eliminarea din cuprinsul hotărârii atacate a mențiunii potrivit căreia reclamantul a optat pentru pensia militară de serviciu, în condițiile în care instanța este chemată a stabili tocmai existența unei opțiunii în acest sens sau a acordării pensiei militare de serviciu în lipsa unei asemenea opțiunii, este de natură a imprima interes cererii de chemare în judecată, respectiv folos practic, astfel cum corect a apreciat și instanța de fond.

Ca atare, criticile recurentului în acest sens nu pot fi reținute, excepția procesuală fiind judicios soluționată de către judecătorul fondului.

În pofida acestui fapt, Înalta Curte precizează că hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (7), teza finală, din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii și procurorii militari pot opta între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.

Astfel, după cum reclamantul însuși susține, aspect corect reținut și de către judecătorul fondului, acesta nu îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu, dreptul său la pensie fiind valorificat în condițiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de serviciu.

Cererea de pensionare înaintată de reclamant a fost soluționată prin raportare la dispozițiile acestei din urmă legi, astfel cum rezultă în termeni lipsiți de echivoc din cuprinsul Deciziei nr. 158620/1 din data de 01.08.2018 emisă de Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale, în temeiul art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015.

Ca atare, Înalta Curte menționează că, prin depunerea cererii de pensionare, atât la Casa de Pensii Sectorială, în vederea emiterii deciziei de pensionare, cât și la Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea emiterii propunerii de eliberare din funcție, intimatul-reclamant a valorificat practic dreptul său de opțiune pentru pensia militară de serviciu, la epoca respectivă neîndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu.

Contrar raționamentului instanței de fond, Înalta Curte învederează că opțiunea magistratului nu presupune alegerea între două variante de valorificare a dreptului la pensie, în situația în care îndeplinește, simultan, condițiile prevăzute de lege pentru oricare dintre acestea, vocația la opțiune fiind născută la momentul îndeplinirii cerințelor legale pentru una dintre ele, în speță la momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, aceasta fiind unica ipoteză în care intimatul reclamant putea să beneficieze de dreptul la pensie, corelativ cu eliberarea din funcție.

Prin urmare, mențiunea regăsită în cuprinsul hotărârii emise de către recurentul-pârât, referitoare la opțiunea acestuia pentru pensia militară de serviciu, în lipsa unei opțiuni exprese, în acest sens, din cererea de eliberare din funcție, nu reprezintă decât consecința firească a cererii sale de pensionare soluționată, în temeiul Legii nr. 223/2015, de către Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia.

Având în vedere considerentele anterior expuse, constatând incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte să procedeze la admiterea recursului declarat de către pârât împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, cu consecința casării acesteia și, urmare a rejudecării procesului în fond, să respingă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 93 din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2020.