ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5646/2023

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov cu nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinzând dispoziția privind suspendarea acesteia din funcția de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, precum și suspendarea executării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 81/2023 din 8 iunie 2023, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care se solicită suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva a sentinței civile nr. 81/2023 din 8 iunie 2023 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici

Prin Hotărârea civilă nr. 81/08.06.2023, pronunțându-se în dosarul cu nr. x/2023 cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pana la soluționarea definitiva a cauzei privind anularea hotărârii sus-menționate, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea ca neîntemeiată. Apreciind pe de-o parte ca cererii supuse judecații fin ceea ce privește fondul cauzei) îi corespunde calificarea juridica prevăzuta in art. 9 din Legea nr. 304/2004. iar pe de alta parte că în cauză nu ar fi îndeplinita condiția prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la existența unui "caz bine justificat".

Prima instanța și-a motivat soluția referitoare al inexistenta "cazului bine justificat" precizând ca o eventuala apreciere cu privire la "verificarea" încă de la o prima analiza a împrejurărilor de fapt și de drept a contextului in care a fost emis actul administrativ pentru care se cere anularea (respectiv Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023 emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii), cu "efectul" identificării si stabilirii existentei unui context (a unei stări de fapt) care încă de la prima vedere creează oricărei persoane avizate sau mai puțin avizate o impresie evidenta de încălcare a legii cu prilejul pronunțării acestei hotărâri ("o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ"), ar reprezenta o "antepronunțare" a instanței (aceeași care soluționează fondul cauzei), acesta fiind in aprecierea instanței un "motiv" care ar împiedica instanța sa suspende executarea actului administrativ înainte de a se pronunța asupra fondului cauzei. Pentru început sa constatați ca articolele 14 -15 din Legea nr. 554/2004 (respectiv instituția prevăzuta de legiuitor in aceste articole, privind suspendarea executării provizorii a actului administrativ, anticipat judecării fondului cauzei) nu doar ca permit o "antepronunțare" a instanței în toate situațiile în care încălcările de lege, in cazul emiterii actelor administrative, sunt evidente (pot fi observate, la o analiza sumara. încă de la prima vedere, de la înregistrarea dosarului, fara a necesita alte verificări), dar chiar obliga instanța să se ..antepronunțe" suspendând orice act administrativ evident ilegal, si care produce pagube materiale persoanei vătămate prin acel act, astfel încât persoana vătămata sa nu mai fie pusa in situația de a suporta acele pagube pana la clarificarea fondului.

Legiuitorul "permite" astfel instanței, pentru a proteja persoana vătămata, ca mai degrabă sa suspende temporar efectele produse de actul admnistrativ, ori de cate ori "antamând" situația de fapt, constata o potențiala evidenta încălcare a legii (potrivit susținerilor relatate ca stare de fapt de persoana vătămata), producătoare de pagube materiale, pentru a stopa aceasta situație pana la soluționarea fondului, decât sa permită ca acel act sa producă in continuare efecte, deși la prima vedere pare a fi ilegal emis de autoritatea administrativa.

Stabilește chiar prin lege în cazul actelor administrative o asemenea posibilitate de "antepronuntare", dând credit in prima faza situației relatate de persoana vătămata, în detrimentul autorității emitente a unui act administrativ, tocmai pentru a evita acele situații in care persoana vătămata, care se va dovedi, (după verificarea situației relatate in cursul procedurii judiciare), chiar a fi vătămată, sa continue sa fie vătămata înainte de stabilirea de către o instanță de judecată competentă dacă acel act administrativ a fost sau emis cu respectarea legii.

Din aceasta perspectiva, potrivit art. 14-15 legiuitorul permite instanței care judeca fondul cauzei ce privește anularea unui act administrativ sa se pronunțe asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ (respectiv în cazul de fata asupra Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pana la soluționarea definitiva a cauzei cu nr. x/2023). permițând ca într-o asemenea situație motivarea să facă trimitere chiar la faptul ca Ia o prima analiza sumară (a împrejurărilor de fapt si de drept invocate de persoana care cere anularea acelui act administrativ), actul pare sa fie emis cu încălcarea legii fin acest caz a tuturor dispozițiilor legale ce garantează accesul efectiv la justiție în ce privește un alt act administrativ, prin nerespectarea caii de atac legale exercitate împotriva primului act).

Dimpotrivă, interpretarea contrara, cea susținută în întâmpinări de autoritatea emitentă (Consiliului Superior al Magistraturii) privind o așa-zisă "prezumție de legalitate" de care s-ar bucura actele administrative pana la pronunțarea instanței asupra fondului cauze, e contrara atât dispozițiilor legale din cuprinsul art. 14-15 din Legea 554/2004, cat si principiilor de drept din art. 6, respectiv 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului (care supun cu titlu de principiu controlului instanței de judecata orice act emis de o autoritate administrativa sub aspectul temeiniciei si legalității sale, si nu invers).

În ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/21.02.2023 emisa de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pana la soluționarea definitiva a fondului cauzei cu nr. x/2023, reia in cuprinsul prezentei cereri de recurs motivele formulate si in cererea adresata primei instanțe, potrivit cărora sa aveți in vedere ca sunt îndeplinite condițiile art. 14-15 din Legea 554/2004 privind suspendarea, de urgenta, a executării hotărârii susmenționate

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (la care face trimitere art. 15 din aceeași lege), în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

În prezenta cauză este îndeplinită prima condiție prevăzută de lege pentru suspendarea executării actului a cărui nulitate se cere, respectiv ne aflăm în situația unui asemenea caz " bine justificat".

Astfel, prin Hotărârea nr. 1436 din 08.11.2022, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus prezentarea recurentei-reclamante în vederea efectuării expertizei de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

La data de 28.11.2022, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, prin care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, revocarea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, iar în data de 19.12.2022, i s-a comunicat faptul ca plângerea susmenționată a fost respinsa ca neîntemeiată.

În acest context, la data de 21.12.2022, recurenta-reclamantă a formulat cerere de chemare in judecata adresata Curții de Apel Brașov, prin care a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, emisă de secția pentru procurori, cuprinzând dispoziția privind prezentarea sa în vederea efectuării expertizei de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor, prin intermediul cererii fiind contestata chiar dispoziția de prezentare in vederea efectuării expertizei de specialitate, solicitând in fapt instanței de judecata sa analizeze pe de o parte temeinicia dispoziției raportat la lipsa oricăror motivări si probe care ar impune luarea unei asemenea masuri extreme (care apreciază ca are efecte grave asupra statutului și probității mele profesionale), iar pe de alta parte, condițiile, locația și obiectivele in care se impune efectuarea acestei expertize.

Prin urmare cererea de chemare in judecata susmenționata vizează analizarea de către instanța de judecata a fondului Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, recurenta-reclamantă solicitând analizarea temeiniciei și legalității pronunțării acestei hotărâri de către secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Cererea de chemare in judecata susmenționata a fost trimisă în data de 21.12.2022, concomitent, prin intermediul poștei atât Curții de Apel Brasov – secția de contencios administrativ și fiscal (instanța competenta în acest caz) cât și secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (unde a fost trimisă de asemenea în acea data si prin fax), fiind înregistrată cu nr. de dosar x/2022 În data de 22.12.2022, în ceea ce privește exemplarul trimis secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a primit dovada confirmării de primire a acestei cereri în data de 03.01.2023 (data in care s-a semnat de primire la sediul CSM, apărând pe aceasta dovada ca fiind data de 23.12.2022).

Pe de alta parte, însă în același sens, menționează faptul că, solicitând la studiu dosarul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2022, a constatat că prin Rezoluția instanței de judecata din data de 01.02.2023.

S-a dispus comunicarea către Consiliul Superior al Magistraturii a respectivei cereri de chemare in judecata privind anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 in dosarul susmenționat, existând la dosarul instanței dovada confirmării de primire a acestei cereri de către CSM la data de 06.02.2023.

Prin urmare, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, avea cunoștința despre existenta acțiunii formulate in instanța privitoare la anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, inca din data de 23.12.2022. o a doua comunicare fiind efectuata chiar de către instanța de judecata, in data de 06.02.2023.

Cu toate acestea, deși avea cunoștința de aceasta acțiune, (reprezentând calea de atac legala exercitata împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022), secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a trimis, prin intermediul parchetului, încă o adresa prin care se insista în prezentarea pentru efectuarea expertizei de specialitate, stabilind că data de prezentare prin acea adresa, data de 31.01.2023, pentru ca apoi, înainte ca instanța de judecata sa se poată pronunța asupra cererii de chemare in judecata vizând anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022. secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023, cuprinzând dispoziția privind suspendarea petentei din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. b) și art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru motivul neprezentării, in mod nejustificat, in vederea efectuării expertizei.

Din aspectele susmenționate (care reprezintă împrejurările in care a fost emisa hotărârea) reiese foarte clar inca de la prima vedere că secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii care a emis Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023, prin care s-a dispus suspendarea recurentei-reclamante din funcția de procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pronunțând hotărârea susmenționată, deși împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 se formulase anterior cale de atac, a încălcat toate dispozițiile legale, care garantează accesul neîngrădit la justiție al oricărei persoane, prin asigurarea posibilității efective de a formula o acțiune in fata unei instanțe de judecata. atunci când se apreciază prejudiciata in drepturile sale printr-un act administrativ emis de o autoritate publica, fiind prin urmare evident că în toată perioada in care se judeca calea de atac, nu se poate dispune suspendarea din funcție. deci că Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023 nu putea fi emisa în mod legal înainte de pronunțarea definitiva a instanței de judecată in cauza privind anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022.

În acest sens solicită a se avea în vedere următoarele dispoziții legale:

Art. 6 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

"Alin.(1): Orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților si a intereselor sale legitime in exercitarea dreptului sau la un proces echitabil.

Alin.(2): Accesul la justiție nu poate fi îngrădit."

Art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: "Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, in orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicata, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanța de judecata in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a Curții de apel competente, conform dreptului comun."

Art. 6 alin. (1) teza I din C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil: "Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, în termen optim si previzibil, de către o instanța independenta, imparțială și stabilita de lege".

Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023 a fost emisa de asemenea cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului care reglementează dreptul fundamental al oricărei persoane la un proces echitabil potrivit căruia "orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, in mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și imparțială, instituita de lege, care va hotăra fie asupra încălcării drepturilor si obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații in materie penala indreptate împotriva sa."

Art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului a fost încălcat pe de-o parte ca urmare a nerespectării căii de atac legale ce se exercita împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care fiind un act emis de o autoritate administrativă, potrivit jurisprudenței, obligatoriu trebuia să poată fi supus, sub aspectul legalității si temeiniciei, controlului unei instanțe de judecată.

În aceasta privința Curtea Europeană a statuat faptul că statele membre au obligația să asigure posibilitatea, contextul legal și garanțiile necesare pentru exercitarea unui recurs efectiv împotriva unui act administrativ (cum este și Hotărârea nr. 1436 din 08.11.2022), teoria "prezumției de legalitate" care ar "caracteriza" actul administrativ (potrivit susținerilor formulate de Consiliului Superior al Magistraturii, chiar si în pofida supunerii lui controlului instanței de judecata), constituind în fapt o încălcare a art. 6.

În acest sens Curtea a precizat ca statul are de ales intre doua soluții, pentru a asigura respectarea cerințelor impuse de art. 6 referitoare la un proces echitabil: "fie organele jurisdicționale administrative îndeplinesc ele însele cerințele art. 6 paragraful I, fie acestea nu se conformează respectivelor exigente, dar suporta controlul ulterior al unui organ judiciar cu jurisdicție deplina, care sa ofere garanțiile cerute de acest articol".

Pe de alta parte, însă din aceeași perspectiva care obliga la respectarea art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, exigentele impuse de acest articol au fost încălcate prin emiterea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, fără ca în cuprinsul acestei hotărâri sa fie motivata cauza pentru care s-a dispus măsura suspendării din funcție, respectiv refuzul "nejustificat" de prezentare pentru efectuarea expertizei dispuse prin aceasta hotărâre.

Astfel potrivit jurisprudenței Curții dreptul la un proces echitabil presupune ca principiu motivarea hotărârilor aceasta obligație de prezentare in cuprinsul hotărârii a motivelor de fapt și de drept determinante, pe care se întemeiază dispoziția, reprezentând garanția faptului că măsura impusă prin hotărâre nu a fost dispusa abuziv.

Sub acest aspect, subzista de asemenea principiul susmenționat, potrivit căruia, fie autoritatea administrativa se conformează obligației de a-si justifica măsura dispusă, fie intervine obligația instanței de a verifica daca măsura nemotivata nu a fost dispusa nejustificat, abuziv.

În ceea ce privește .justificarea" susținută ulterior de către Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinări, potrivit căreia exercitarea căii de atac legale împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, nu ar fi un motiv "justificat" pentru neprezentarea la expertiza dispusa prin aceasta hotărâre, sa aveți in vedere astfel cum am precizat anterior ca o asemenea susținere reprezintă o încălcare a dreptului fundamental la un proces echitabil stabilit de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului (care implica inclusiv dreptul la un recurs efectiv stabilit de art. 13 din Convenție).

Pe de alta parte, prin emiterea Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023. autoritatea emitentă, a continuat și încălcarea art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale a Uniunii Europene, din perspectiva faptului ca prin dispoziția de suspendare din funcție din cuprinsul acestei hotărâri se persista in impunerea efectuării unei expertize care sa implice o internare într-un spital psihiatric, in contextul în care niciun text de lege nu prevede o asemenea posibilitate, iar "internarea medicala impusa obligatoriu" este asimilata de jurisprudenta Curții cu o veritabila lipsire de libertate care nu poate interveni decât in cazurile limitativ enumerate de acest articol (și din aceasta perspectiva dispoziția autorității administrative trebuind sa poată fi supusa controlului de legalitate si temeinicie a unei instanțe de judecată).

Astfel potrivit art. 5: "Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranța. Nimeni nu poate fi îngrădit in libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

dacă este deținut pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent;

dacă a făcut obiectul unei arestări sau a unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori in vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;

dacă a fost arestat sau reținut in vederea aducerii sale in fata autorității judiciare competente, sau când exista motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-1 împiedica sa săvârșească o infracțiune sau sa fuga după săvârșirea acesteia;

dacă este vorba de detenția legala a unui minor, hotărâte pentru educația sa sub supraveghere, in fata aducerii sale in fata autorității competente;

dacă este vorba despre detenția legala a unei persoane susceptibile sa transmită o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica sa pătrundă in mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extrădare."

Să observați ca, în ceea ce privește contextul în care "ar trebui" să aibă loc prezentarea recurentei-reclamante pentru "expertiza de specialitate", respectiv contextul în care "ar trebui" să se realizeze examinarea concretă în vederea realizării scopului "dorit" ("expertiza de specialitate"), în Hotărârea nr. 1436 din 08.11.2022 nu există precizări clare care să privească comisia, condițiile de prezentare și metodologia de efectuare a "expertizei de specialitate", nefiind făcută nici o precizare nici în privința obiectivelor pe care trebuie să le urmărească și la care trebuie să răspundă experții, nici în privința concluziilor cu privire la care trebuie să-și expună părerea, toate aceste aspecte fiind lăsate, în lipsa unor precizări exprese, la libera "interpretare" a oricui ar fi în postura de a-și exprima o opinie sub acest aspect.

În ceea ce privește adresele prin care i s-a comunicat ulterior pronunțării Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, emisă de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitarea de a mă interna pentru efectuarea expertizei de specialitate la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia din București, spital cu profil psihiatric, precizez că aceste adrese nu reprezintă acte cu putere de decizie, și că, așa cum am precizat anterior aspectele privitoare la locația unde se stabilește efectuarea expertizei, componenta comisiei ce urmează să o efectueze și obiectivele la care ar trebui să răspundă experții trebuiau stabilite clar prin hotărârea prin care s-a dispus obligația de prezentare, pentru ca toate aceste aspecte să fie asumate (ca fiind stabilite în mod legal) de către membrii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește cea de a doua condiție vizată de lege, privind existenta unei "pagube iminente" vă rog să constatați că, de asemenea este îndeplinită, fiind evident faptul că Hotărârea nr. 143/21.02.2023, care încalcă dispozițiile legale la care am făcut referire anterior, îmi aduce prejudicii grave, care reies foarte clar chiar din cuprinsul textului de lege în baza căruia s-a dispus suspendarea, in cuprinsul căruia se precizează ca "pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului sau procurorului nu i se plătesc drepturi salariale".

Solicită a se constata ca lipsite de temei, argumentele potrivit cărora prejudiciul material pe care îi suport în urma pronunțării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (constând în lipsa salarizării) nu este unul cert, și care trebuie stopat de îndată, fiind absurd să i se pretindă sa suport acest prejudiciu generat de o hotărâre evident ilegala, pana la soluționarea definitiva a cauzei, cu justificarea ca în acest interval as avea obligația să depună tot eu efortul de a "identifica" alte surse de venit, un alt loc de muncă (care evident nu ar fi salarizat la același nivel cu cel potrivit pregătirii profesionale si vechimii in munca si in profesie de care sunt privata abuziv, in baza unei hotărâri emise nejustificat, nemotivat și cu incalcarea evidenta a dispozițiilor legale).

Prin prezenta cerere precizează de asemenea ca intenționează să se prezinte personal la toate termenele de judecata stabilite de instanța, apreciind ca prezenta sa este necesara pentru susținerea recursului declarat în cauza, însă solicită ca, în cazul în care datorita unor imprejurari neprevăzute se va intampla sa lipsească la vreunul dintre termenele de judecata, instanța să procedeze la judecarea cauzei in temeiul art. 223 C. proc. civ.

Recurenta a precizat ulterior, la data de 22.06.2023, faptul că "temeiul juridic al corect" în baza căruia ar trebui soluționată cererea de suspendare este cel prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea 305/2022.

A atașat cererii de recurs următoarele acte: contestația privind anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 formulata în dosarul cu nr. x/2023; Hotărârea nr. 1436/08.11.2022; răspuns CSM respingere plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022; cerere de chemare în judecata privind anularea Hotărârea nr. 1436/08.11.2022 formulată în dosarul cu nr. x/2022 (cu dovezile de trimitere și de comunicare aferente) Hotărârea nr. 143/21.02.2023; cerere rectificare temei juridic în dosarul cu nr. x/2023; Hotărârea civilă nr. 1889/04.04.2023; încheiere de ședința civilă din data de 30.05.2023; cererea privind anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 formulată în dosarul cu nr. x/2023; precizări la cererea de chemare în judecată în dosarul cu nr. x/2023; Hotărârea nr. 81/08.06.2023.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la data de 18 august 2023 prin care a invocat excepția netimbrării, excepția tardivității și excepția nulității recursului, iar pe fondul acestuia a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a se pronunța asupra excepțiilor invocate de către intimatul-pârât.

Excepția netimbrării este neîntemeiată, potrivit O.U.G. nr. 80/2013, litigiile privind raporturile de muncă sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. De altfel, recurentei nici nu i s-a pus în vedere să timbreze cererea de recurs.

Nici excepția tardivității nu este întemeiată, recursul este declarat și motivat în termen, iar ceea ce recurenta a denumit completare la recurs este un memoriu care nu conține motive noi de recurs, ci detaliază cele deja expuse în cererea inițială.

Și excepția nulității recursului este nefondată, recurenta –reclamantă indicând critici care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reține Înalta Curte că recurenta-reclamantă a solicitat prin prezentul demers judiciar, suspendarea executării hotărârii nr. 143/21.02.2023 emisă de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond.

În mod corect prima instanță a respins cererea ca neîntemeiată, motivat în principal de împrejurarea că nu este întrunită condiția cazului bine justificat.

Prin hotărârea contestată, recurenta-reclamantă a fost suspendată din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pe o perioadă de 1an motivat de împrejurarea că aceasta a refuzat, în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate.

Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de către recurentă, aceasta s-a referit la încălcarea normelor de drept material în ceea ce privește modalitatea în care instanța de fond s-a raportat la noțiunea de "caz bine justificat", așa cum este definit de dispozițiile art. 14-15 din legea 554/2004.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată și trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamante, neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe existența unui caz bine justificat, motivat de susținerea că actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reținând inexistența unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât, cel puțin la nivel de aparență, așa cum reține curtea de apel, secția pentru Procurori, în temeiul art. 64 alin. (4) din legea 303/2004, este obligată să adopte măsura suspendării din funcție a recurentei-reclamante, neexistând nicio dispoziție legală sau regulamentară care să stipuleze contrariul.

A arătat, în mod corect instanța de fond, analizând cadrul normativ în temeiul căruia a fost adoptată Hotărârea nr. 143/21.02.2023 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv articolele 62, ali.(1), lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, precum și art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, că măsura suspendării de drept a magistratului intervine în cazul în care acesta refuză să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, cum este cazul recurentei-reclamante.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte în jurisprudența sa ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emiterea unui act administrativ în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

În cauză, contrar susținerilor recurentei - reclamante, nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat, astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de fond.

În ceea ce privește temeiul juridic al cererii de suspendare, în cauză sunt aplicabile Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 317/2004, și nicicum Legea nr. 303/2022 și Legea nr. 305/2022, precum eronat pretinde recurenta-reclamantă, față de împrejurarea că procedura de evaluare medicală a reclamantei era în desfășurare la data intrării în vigoare a noii Legi nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurilor, fiind incidente astfel dispozițiile art. 284 alin. (2) din acest din urmă act normativ, potrivit cărora "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare ori de ocupare a posturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (1), și nici altor proceduri în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare."

Măsura suspendării din funcția de procuror, ca măsură referitoare la/sau în legătură directă cu dispoziția de prezentare a recurentei-reclamante la comisia medicală de specialitate în vederea efectuării expertizei de specialitate, este guvernată de dispozițiile aceleiași legi în baza căreia a fost pronunțată Hotărârea nr. 1436/08.11.2022, fiind aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din C. civ. potrivit cărora "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor".

Astfel, formularea contestației împotriva Hotărârilor nr. 143/21.02.2023 și nr. 1436/08.11.2023 emise de secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu avea efect suspensiv de executare, având în vedere faptul că potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Contestația formulată de judecătorul sau procurorul vizat de hotărârea prevăzută la alin. (5) suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera și drepturile acestuia", iar potrivit 29 alin. (5) din același act normativ "Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată".

Aceste dispoziții legale speciale sunt de strictă interpretare și aplicare, iar din conținutul lor rezultă că legiuitorul a prevăzut efectul suspensiv de executare doar în cazul contestației care are ca obiect hotărârile prevăzute la alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 317/2004, respectiv hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, în mod corect a concluzionat prima instanță în sensul că celelalte aspecte invocate de către recurenta-reclamantă și reiterate în cuprinsul memoriului de recurs vizează fondul cauzei, respectiv constatarea sau nu a legalității și temeiniciei Hotărârii nr. 143/2023.

Cu privire la analizarea condiției pagubei iminente, având în vedere că suspendarea executării se poate dispune în prezența existenței cumulative a celor două condiții de fond, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, în mod corect curtea de apel a constatat că, în lipsa primei condiții nu se mai impune cercetarea celei de-a doua.

Se constată, așadar, că susținerile recurentei-reclamante nu își regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanța de control judiciar a aprecia că, în speță, ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, nefiind identificate împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității, netimbrării și nulității, invocate de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 81/2023 din 8 iunie 2023 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.