ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2265/2024

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 16.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, anularea în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de pârât, cuprinzând dispoziția de suspendare a acesteia din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, precum și suspendarea, de urgență, a executării hotărârii contestate până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.

La data de 8.06.2023 reclamanta a depus cerere de completare a acțiunii solicitând pe lângă petitul privind anularea în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată pe perioada suspendării din funcția de procuror, drepturi salariale despre care a apreciat că i se cuvin cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale suportate în perioada suspendării din funcție, precum și obligarea pârâtului la recunoașterea perioadei cuprinse în intervalul 22.02.2023 și data la care își va relua efectiv exercițiul funcției de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, ca urmare a hotărârii pronunțate de instanța de judecată în acest sens, ca vechime în funcție și vechime în magistratură, cu toate efectele materiale subsecvente decurgând din lege, ca urmare a acestei recunoașteri.

Prin sentința nr. 130 din 26 septembrie 2023 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și completa acțiunea, invocată de către pârât și a respins cererea de completare a acțiunii formulată de către reclamanta A., depusă la dosar la data de 08.06.2023, ca fiind tardiv formulată. Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori având ca obiect anularea Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., solicitând, casarea hotărârii, rejudecarea și admiterea acțiunii, în sensul:

- anulării în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinzând dispoziția privind suspendarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. b) și art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004;

- obligării pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată pe perioada suspendării din funcția de procuror (intervenită ca urmare a pronunțării Hotărârii C.S.M., secția pentru procurori nr. 143 din 21.02.2023) perioadă cuprinsă în intervalul 22.02.2023 (data suspendării din funcție) și data la care reclamanta își va relua efectiv exercițiul funcției de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, (ca urmare a hotărârii pronunțate de instanța de judecată în acest sens), drepturi salariale apreciate ca fiind cuvenite cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale suportate în perioada menționată;

- obligării pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, de asemenea, cu titlul de despăgubiri pentru daunele materiale suportate în perioada de suspendare, la recunoașterea perioadei sus-menționate (cuprinsă în intervalul 22.02.2023 si data la care reclamanta își va relua efectiv exercițiul funcției de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, ca urmare a hotărârii pronunțate de instanța de judecată în acest sens), ca vechime în funcție și vechime în magistratură, cu toate efectele materiale subsecvente decurgând din lege, ca urmare a acestei recunoașteri.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004, art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, art. 4 C. proc. civ., cu trimitere la art. 6, respectiv art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce garantează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, drept care implică garantarea dreptului la un recurs efectiv.

Dispozițiile art. 6 C. proc. civ. și art. 9 din Legea nr. 304/2004 au fost interpretate și aplicate greșit, în sensul că prima instanță a reținut că simpla "formulare" a unei acțiuni în justiție de către persoana prejudiciată printr-un act administrativ, este suficientă pentru a se considera că dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv (dreptul la exercitarea căilor de atac legale prevăzute de lege) este respectat, fără să se verifice și să se analizeze starea de fapt, probele prezentate în susținerea acesteia și fără să existe o motivare a aspectelor determinante în cauză.

De asemenea, se susține că prima instanța a apreciat greșit disp. art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, întrucât au fost admise apărările susține de către intimatul-pârât, conform cărora secția pentru procurori a C.S.M. nu avea obligația de a verifica și constata dacă refuzul de prezentare pentru efectuarea expertizei de specialitate era un refuz nejustificat.

Instanța de fond nu a ținut seama de starea de fapt și de probele puse la dispoziție, care relevă că se cunoștea la momentul pronunțării Hotărârii nr. 143/21.02.2023 despre exercitarea căii de atac legale îndreptate împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 a secției pentru procurori a CSM.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține încălcarea dreptului la un recurs efectiv împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022.

Formularea căii de atac împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 reprezintă un motiv justificat pentru neprezentarea la efectuarea expertizei de specialitate dispuse prin această hotărâre, întrucât dreptul la exercitarea căii de atac împotriva Hotărârii, este un drept prevăzut de lege prin disp. art. 9 din Legea nr. 303/2004 și art. 29 din Legea nr. 305/2022, iar instanța învestită cu acțiunea împotriva Hotărârii nr. 1436/2022 urma să se pronunțe cu privire la legalitatea măsurii.

Dispunerea măsurii de suspendare din funcție înainte ca aceasta să fie stabilită definitiv încalcă dreptul la un recurs efectiv în exercitarea căii de atac.

În toată perioada în care sunt judecate căile de atac ce vizează Hotărârea nr. 1436/2022 nu se putea dispune legal suspendarea recurentei-reclamante din funcția de procuror, astfel că Hotărârea nr. 143/2023 nu putea fi emisă legal înainte de pronunțarea definitivă a instanței de judecată asupra Hotărârii nr. 1436/2022, prin urmare instanța de fond a încălcat disp. art. 6 și 9 din Legea nr. 304/2004, art. 4 și 6 C. proc. civ., cu trimitere la art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 6 din Convenție a fost încălcat ca urmare a nerespectării căii de atac legale ce se exercită împotriva Hotărârii nr. 1436/2022, iar teoria prezumției de legalitate ce ar caracteriza un act administrativ constituie dovada încălcării Covenției, recurenta-reclamantă exemplificând jurisprudența CEDO în materie, prin hotărârile Le Compte Van Leuven și De Meyere din 23.06.1981 și Albert și Le Compte din 01.02.1983.

În cuprinsul Hotărârii nr. 143/2023 nu s-a motivat cauza pentru care s-a dispus măsura suspendării din funcție și anume refuzul nejustificat de prezentare pentru efectuarea expertizei de specialitate, încălcându-se dreptul la un proces echitabil ce presupune și motivarea hotărârilor.

Dacă s-ar fi dat curs dispoziției de prezentare pentru expertiza de specialitate, înainte ca instanța învestită cu judecarea cauzei privind anularea Hotărârii nr. 1436/2022 să se pronunțe cu privire la legalitatea acestei hotărâri, este evident, susține recurenta-reclamantă, că acțiunea exercitată împotriva Hotărârii nr. 1436/2022 ar rămâne lipsită de obiect.

Iar dacă în urma soluționării definitive a acțiunii privitoare la anularea Hotărârii nr. 1436/2022 se va ajunge în final ca instanța de recurs să anuleze hotărârea, refuzul de prezentare pentru expertiză este justificat.

Însă, prin emiterea Hotărârii nr. 143/2023, cu justificarea că indiferent de acțiunea formulată pentru verificarea legalității Hotărârii nr. 1436/2022, există obligația prezentării pentru efectuarea expertizei, se încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție și dreptul la un recurs efectiv, prev. de art. 13 din Convenție.

Pentru respectarea drepturilor prevăzute de Convenție, instanța de fond era obligată să aștepte să existe o hotărâre definitivă în Dosarul nr. x/2022 ce are ca obiect anularea Hotărârii nr. 1436/2022, iar autoritatea intimată, pe perioada desfășurării procedurii judiciare, să nu efectueze demersuri pentru executarea hotărârii contestate.

O altă critică se referă la calificarea greșită a cererii de anulare a Hotărârii nr. 143/2023, ca fiind supusă dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, fapt ce a intervenit ca urmare a unei interpretări și aplicări greșite a disp. art. 29 din Legea nr. 305/2002 care a modificat Legea nr. 317/2004, în raport cu prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 284 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, apreciind că acestea din urmă sunt aplicabile pentru exercitarea căii de atac împotriva hotărârii arătate.

Această apreciere și aplicare în cauză a disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004, în locul celor cuprinse în art. 29 din Legea nr. 305/2022 (apreciere eronată), s-a repercutat cu importante consecințe negative, în principal, asupra modului în are s-a dispus de către autoritatea administrativă asupra cererii de anulare a Hotărârii nr. 143/2023 și apoi de către prima instanță, asupra cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/2023, pe durata judecării cauzei vizând anularea aceleiași hotărâri, cerere care în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 ar fi trebuit să fie constatată admisibilă în temeiul legii.

În ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciilor materiale cauzate ca urmare a adoptării Hotărârii nr. 143/2023, prima instanță a admis greșit excepția decăderii din dreptul de a formula cererea, cu încălcarea prevederilor art. 8, art. 11, art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Prejudiciul material decurge direct din efectul principal, lipsirea de salarizarea corespunzătoare funcției pe perioada suspendării, iar disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004 permit chiar ca acțiunea pentru abținerea de despăgubiri să poată fi formulată și separat într-un termen de decădere de 1 an de la data cunoașterii întinderii prejudiciului generat în urma emiterii actului administrativ, momentul fiind reprezentat de pronunțarea hotărârii judecătorești definitive.

Cu privire la cererea adresată primei instanțe prin care s-a solicitat să se constate că Hotărârea nr. 143/2023 reprezintă un act administrativ emis cu încălcarea legii, generator de paguba iminentă de natura celor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 și a cărui executare se impune a fi suspendată în temeiul disp. art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 6, art. 13 din Convenție, aceasta a fost respinsă prin sentința nr. 81/08.06.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, fără să fie soluționată efectiv, deoarece în mod greșit s-a apreciat că soluționarea cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/2023 anterior cererii principale de anulare a aceleiași hotărâri, reprezintă un caz de antepronunțare a judecătorului învestit cu soluționarea ambelor cereri.

Împotriva sentinței nr. 81/08.06.2023 s-a formulat recurs, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, însă perpetuarea stării de fapt impuse recurentei-reclamante a agravat situația materială a acesteia.

Recurenta-reclamantă a invocat și motivul de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin calificarea greșită a cererii de reparare a prejudiciului ca o cerere modificatoare a acțiunii.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că prin Hotărârea nr. 1436/08.11.2022 a secției pentru procurori din cadrul CSM s-a hotărât prezentarea doamnei procuror A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la comisia medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății, în vederea efectuării expertizei de specialitate, în temeiul disp. art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta-reclamantă nu s-a prezentat la programările pentru examinarea medicală din 06.12.2022 și 31.01.2023 iar centrul medical a comunicat prin adresa nr. x/13.02.2023 această împrejurare.

Hotărârea nr. 143/21.02.2023, contestată în prezenta cauză, a dispus suspendarea din funcție a recurentei-reclamante, făcând aplicarea disp. art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, conform cărora, în cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secția corespunzătoare a CSM dispune suspendarea din funcție a acestuia pe o perioadă de un an, fără plata drepturilor salariale și fără ca perioada suspendării să constituie vechime în funcție și în magistratură.

Acțiunea îndreptată împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 a fost respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 5708/29.11.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 81/08.06.2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2023 s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/21.02.2023, iar prin Decizia nr. 5646/28.11.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea recursului formulat de recurenta-reclamată, sentința rămânând definitivă.

Cauza de față are drept obiect anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023, iar în calea de atac a recursului, s-au invocat motive de casare a sentinței primei instanțe, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 1 din C. proc. civ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că întrucât exista pe rolul instanțelor de judecată cererea ce viza anularea Hotărârii nr. 1436/08.11.2022, nu se putea emite Hotărârea nr. 143/21.02.2023, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcție.

Procedându-se astfel, au fost încălcate toate dispozițiile legale care garantează accesul neîngrădit la justiție al oricărei persoane, prin asigurarea posibilității efective de a formula o acțiune în fața instanței de judecată.

Recurenta-reclamantă a identificat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 304/2004, art. 6 alin. (1), teza I C. proc. civ., art. 64 alin. (4) din Lege nr. 303/2004, art. 6 alin. (1), teza I și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ca fiind cele interpretate și aplicate greșit de prima instanță.

În esență, astfel cum s-a precizat și prin concluziile orale formulate în faza dezbaterilor în calea de atac a recursului, prev. de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 392 C. proc. civ., recurenta-reclamantă contestă prezumția de legalitate a actului administrativ, susținând că emitentul Hotărârii nr. 143/21.02.2023 era obligat să aștepte soluționarea definitivă a acțiunii de anulare a Hotărârii nr. 1436/08.11.2022, aceeași obligație revenind și primei instanțe din cauza de față.

Înalta Curte constată că potrivit disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii se atacă la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, iar atacarea în instanță nu suspendă de drept efectele acestora.

Prin urmare, contestarea în fața instanței de contencios administrativ a Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 nu determină suspendarea executării aspectelor dispuse prin hotărâre, respectiv obligația prezentării la comisia de specialitate, în vederea efectuării expertizei de specialitate.

În același mod, contestarea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 nu suspendă de drept executarea măsurii dispuse prin actul administrativ, cea a suspendării din funcție pe o perioadă de un an.

Existența prezumției de legalitate a actului administrativ poate fi extrasă din înseși dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă la cererea părții vătămate și numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cum deja s-a arătat anterior, recurenta-reclamantă nu a obținut o hotărâre judecătorească prin care să se dispună suspendarea executării Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 sau a Hotărârii nr. 143/21.02.2023, astfel că nu există nicio obligație legală a instanței de fond să țină seama de existența acțiunii formulate împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022, mai ales că până la pronunțarea sentinței de fond din prezenta cauză, prin sentința nr. 69/18.05.2023, dată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins în primă instanță acțiunea reclamantei de anulare și suspendare a Hotărârii nr. 1436/08.11.2022.

În prezent, această cerere este respinsă definitiv, prin Decizia nr. 5708/29.11.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Față de acestea, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile prin care se susține încălcarea dreptului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, drept ce implică garantarea dreptului la un recurs efectiv.

Din modul cum a acționat recurenta-reclamantă, prin formularea atât a cererilor de anulare, cât și de suspendare a celor două hotărâri pronunțate de secția pentru procurori din cadrul CSM, este cert că aceasta a înțeles mecanismul adoptat prin Legea nr. 554/2004, în privința existenței prezumției de legalitate a actului administrativ și a suspendării executării actului, numai în urma promovării unei alte cereri întemeiate pe disp. art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, formularea căii de atac împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 nu poate reprezenta un motiv justificat pentru neprezentarea la efectuarea expertizei de specialitate, iar prezentarea la expertiză nu are ca efect rămânerea fără obiect a acțiunii în ipoteza în care reclamanta contestă dispunerea acestei expertize.

În ceea ce privește jurisprudența CEDO invocată prin motivele de recurs, Înalta Curte reține că prin hotărârile indicate nu se statuează în sensul că prezumția de legalitate a actului administrativ încalcă art. 6 din Convenție, ci se are în vedere împrejurarea încălcării dreptului la un tribunal, deoarece Consiliul de apel al Ordinului medicilor nu a audiat public cauza reclamanților și nu a pronunțat decizia în public, aspecte neincidente în litigiul de față.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă o reprezintă greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, în locul celor cuprinse în art. 29 din Legea nr. 305/2022.

Critica urmează să fie înlăturată, în condițiile în care Dosarul nr. x/2022 nu a fost soluționat potrivit procedurii speciale prev. de art. 29 din Legea nr. 305/2022, ci conform disp. art. 9 din Legea nr. 304/2004.

Acțiunea prin care s-a solicitat anularea și suspendarea Hotărârii nr. 1436/08.11.2022 a secției pentru procurori din cadrul CSM s-a soluționat definitiv prin Decizia nr. 5708/29.11.2023 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind întemeiată chiar de către reclamantă pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În condițiile Legii nr. 554/2004, actul administrativ nu se suspendă de drept, măsura suspendării fiind reglementată distinct la art. 14 și 15 din acest act normativ.

Referitor la excepția decăderii din dreptul de a completa acțiunea, critica este nefondată, recurenta-reclamantă confundă excepțiile de procedură ce vizează modul de derulare a procesului, cu excepțiile de fond, în speță termenul de exercitare a dreptului material de a cere despăgubiri în vederea reparării pagubei cauzate de emiterea unui act administrativ nelegal.

Prevederile art. 204 C. proc. civ. au în vedere termenul până la care se poate modifica acțiunea și sancțiunea aplicată pentru nerespectarea acesteia, respectiv: reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat".

Dispozițiile art. 8, art. 11 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 se referă la termenul în care poate să fie sesizată instanța de contencios administrativ, deci termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, 6 luni, calculat astfel cum stipulează disp. art. 11 alin. (1) lit. a)-c) din lege, dar și la un termen de decădere de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din lege.

La rândul său, art. 19 din Legea nr. 554/2004 are în vedere ipoteza în care s-a cerut anularea actului fără a se cere în același timp și despăgubiri și presupusa existență a unei cereri de despăgubiri formulată într-un alt dosar.

Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi folosite pentru a eluda C. proc. civ., întrucât potrivit disp. art. 28 din Legea nr. 554/2004, acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ., neexistând niciun motiv care să determine instanța de contencios administrativ să constate că disp. art. 204 C. proc. civ. sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate și drepturile/interesele persoanelor vătămate.

Critica întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, prin calificarea greșită a cererii de reparare a prejudiciului ca o cerere de modificare a acțiunii, este nefondată, aceasta nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate invocat, susținerea a fost deja analizată anterior, din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Avându-se în vedere că motivele de nelegalitate invocate cu privire la anularea actului atacat au fost considerate nefondate, Înalta Curte constată pe de o parte, că nu se mai impune analizarea cererii de recurs și din perspectiva cererii de suspendare a aceleiași hotărâri, iar, pe de altă parte, se observă că recurenta-reclamantă a reluat cererea de suspendare, fără să puncteze concret motivele de nelegalitate aduse soluției de suspendare a Hotărârii nr. 143/2012.

În concluzie, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 130 din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.