ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6555/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6555/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 03 decembrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.10.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea Hotărârii Guvernului nr. 201/2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică cu privire la măsurile de reorganizare a structurii funcționale a Institutului Național de Statistică.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1496 din data de 28 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca inadmisibilă și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Instititul Național de Statistică în favoarea pârâtului Guvernul României.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1496 din data de 28 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La data de 10 decembrie 2019, recurentul - reclamant A. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată.
Soluția instanței de recurs
Înalta Curte reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,
"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă".
Conform alin. (5) și (6) ale aceluiași articol,
"Când renunțare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Față de cererea recurentului-reclamant de renunțare la judecata cererii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a admite recursul, a anula hotărârea recurată și a lua act de renunțarea reclamantului la judecată, precum și de a respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Institutul Național de Statistică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1496 din 28 martie 2018 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Anulează sentința nr. 1496 din 28 martie 2018 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Ia act de renunțarea la judecarea acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Institutul Național de Statistică în favoarea pârâtului Guvernul României.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2020.