ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6521/2020

HOTĂRÂRE
03.12.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6521/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 decembrie 2020

Asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia nr. 4276 din 10 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3539 din 9 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat cerere de completare a deciziei nr. 4276 din 10 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește obligarea intimatei la plata sumei de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivare, a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii sale de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei menționate, analizând cererea în raport cu hotărârea pronunțată, care se solicită a fi completată, va admite cererea pentru considerentele ce urmează:

3.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

Verificând motivele prezentei cereri de completare a dispozitivului deciziei nr. 4276 din 10 septembrie 2020, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, fiind depuse la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens.

Astfel, la dosarul de recurs, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus ordinul de plată nr. x/17.01.2018 ce face dovada achitării de către recurent a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON pentru dosarul nr. x/2017.

Referitor la cererea petentului de completare a dispozitivului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Textul legal prevede acordarea cheltuielilor de judecată la cererea părții care a câștigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Constatând că instanța de recurs a admis recursul, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și, totodată, a omis a se pronunța în legătură cu cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va admite cererea de completare a dispozitivului deciziei indicate cu acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare depuse la dosar.

3.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea și va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 4276 din 10 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă intimata-reclamantă S.C. A. S.A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Admite cererea formulată de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 4276 din 10 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă intimata-reclamantă S.C. A. S.A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5550/2020
Ședința publică din data de 29 octombrie 2020 Asupra cererii de completare a dispozitiv de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin Decizia nr. 3785 din 23 iu
ÎCCJ 2020-07-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2020
Asiguraților și recurs incident reclamantul A.. 4. Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia nr. 2626 din data de 17.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de r
ÎCCJ 2023-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5264/2023
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2023 Asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin decizia nr. 3
ÎCCJ 2020-12-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6850/2020
Asupra cererii de completare a deciziei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin decizia nr. 5705 din 4 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎCCJ 2020-12-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6699/2020
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020 Asupra cererii de completare dispozitiv de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4457 din 17 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, sec
Sursă