ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5264/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5264/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2023
Asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Hotărârea instanței a cărei completare se solicită
Prin decizia nr. 3877 de la data de 15 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1504 din 25 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.
A casat sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Cererea de completare dispozitiv
Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat cerere de completare a deciziei nr. 3877 de la data de 15 septembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește obligarea intimatei la plata sumei de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivare, a arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii sale de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei menționate, analizând cererea în raport cu hotărârea pronunțată, care se solicită a fi completată, va admite solicitarea recurentului-pârât pentru considerentele ce urmează:
3.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Verificând motivele prezentei cereri de completare a dispozitivului deciziei nr. 3877 de la data de 15 septembrie 2023, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, fiind depuse la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens.
Astfel, la dosarul de recurs, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus ordinul de plată nr. x de la data de 21.07.2022 ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON aferente dosarului nr. x/2021
Referitor la cererea petentului de completare a dispozitivului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."
Textul legal reglementează acordarea cheltuielilor de judecată părții care a câștigat procesul, ceea ce presupune că partea care a căzut în pretenții este în culpă procesuală și trebuie să plătească cheltuielile de judecată efectuate de adversarul procesual.
Constatând că instanța de recurs a admis recursul, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și, totodată, a omis a se pronunța asupra cererii recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va admite cererea de completare a dispozitivului deciziei indicate cu acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare depuse la dosar.
3.2. Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea și va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 3877 de la data de 15 septembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă intimata-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de recurentul – pârât Fondul De Garantare A Asiguraților de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 3877 de la data de 15.09.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.
Dispune completarea dispozitivului deciziei, în sensul că obligă intimata – reclamantă la plata sumei de 100 RON către recurentul – pârât, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru achitată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.