ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6506/2020

Ședința publică din data de 2 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă - reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016 emis de pârâtă.

Tribunalul Ialomița, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1278 din 10.08.2016, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 688 din 01.03.2017, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

4.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor art. 425 din același act normativ în condițiile în care nu analizat în concret materialul probator administrat în cauză prin prisma susținerilor părților și a cadrului normativ aplicabil.

4.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, partea a făcut referire la prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și a argumentat în sensul că școala generală nu se regăsește în enumerarea realizată în cuprinsul acestui text legal, situație în raport cu care nu putea fi reținută starea de incompatibilitate descrisă în raportul de evaluare dedus judecății.

4.3. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 05.11.2020, recurentul a solicitat instanței de control judiciar să facă aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 și, pe cale de consecință, să constate că fapta prezentată în raportul de evaluare analizat este prescrisă.

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate la dosar.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea depusă de intimată, a dispozițiilor legale incidente și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Așa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de față, recurentul A. a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Raportul de evaluare x/27.05.2016 emis de intimata Agenția Națională de Integritate. Prin acest act administrativ unilateral cu caracter individual, emitentul a concluzionat în sensul că recurentul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, "întrucât a deținut simultan, în perioada 17.09.2012 - 01.02.2014, funcția de primar al comunei Maia, jud. Ialomița și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii gimnaziale "Barbu Catargiu", Maia.

Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, faptul că partea a încălcat regimul incompatibilităților, reglementat de norma juridică anterior individualizată, deoarece simpla deținere concomitentă a celor două funcții descrise în raportul de evaluare atrage starea de incompatibilitate, neavând relevanță dacă reclamantul a participat sau nu la toate ședințele Consiliului de Administrație al școlii și nici dacă a fost enumerat sau nu pentru această activitate. De asemenea, nu prezintă importanță nici împrejurarea că partea nu a avut un interes personal în luarea hotărârilor acestui organism de conducere al școlii.

Această soluție este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinței atacate, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinței atacate nu se regăsesc considerente contradictorii, iar instanța a realizat distincția cuvenită între calitatea de primar și cea de reprezentant al primarului în consiliul de administrație al școlii.

Prin urmare, nu este fondat motivul de casare indicat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, funcția de primar (…) este incompatibilă cu (…) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație (…) la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale precum și la instituțiile publice.

În mod corect, prima instanță reținut faptul că recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a deținut simultan, în perioada 17.09.2012 - 01.02.2014, funcția de primar al comunei Maia, jud. Ialomița și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii gimnaziale "Barbu Catargiu", Maia.

Recurentul susține faptul că a dobândit calitatea de reprezentant în consiliul de administrație al școlii în baza unor hotărâri, precum și a dispozițiilor art. 96 din Legea educației naționale nr. 1/2011 care impuneau în mod imperativ participarea primarului în aceste consilii de administrație. În opinia sa, în perioada analizată prin actul administrativ contestat exista un conflict legislativ între cele două dispoziții normative anterior enunțate prin numirea în mod obligatoriu a primarului în consiliul de administrație al unei unități de învățământ.

Înalta Curte nu poate primi alegațiile recurentului, deoarece prevederile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 (în forma în vigoare până la data de 01.02.2014) statuau obligația desemnării în Consiliul de Administrație al școlii a unui "reprezentant al primarului", iar nu a primarului însuși.

Așadar, în Consiliul de Administrație al școlii nu trebuia să fie un reprezentant al unității administrativ-teritoriale (reprezentant care ar fi putut fi primarul) - după cum impuneau prevederile art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 - ci un reprezentant al primarului, desemnat de acesta printr-o dispoziție.

Totodată, nu prezintă relevanță susținerea recurentului în sensul că școala generală nu se regăsește în enumerarea realizată în cuprinsul acestui text legal, deoarece este vorba despre o instituție publică de învățământ.

În altă ordine de idei, conform dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 54/2019: "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Din interpretarea prevederii normative anterior citate, instanța de control judiciar reține faptul că instituția prescripției nominalizată în cuprinsul acesteia se aplică la momentul angajării răspunderii civile sau administrative, disciplinare a persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice. Aceasta nu reprezintă un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 688 din 1 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2020.