Decizia nr. 6504/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 242/2017 a Curții de Apel Constanța

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta R.A. Aeroportul "Delta Dunării", în contradictoriu cu pârâtul - Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 6/CA/27.03.2017, și, în consecință, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 5111/22.11.2016 emisă de pârât. 1.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 242/CA din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei. 1.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta R.A. Aeroportul "Delta Dunării", fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta a arătat că a solicitat anularea actului administrativ fiscal indicat în cererea introductivă, având în vedere trei principale considerente: emiterea actului de control cu depășirea competenței legale peste controlul anterior exercitat de AM-POS Transport; inexistența unei renunțări exprese cu privire la beneficiul termenului stabilit contractual conform fișei de date a achiziției și inexistența vreunui prejudiciu al bugetului UE. Recurenta a criticat sentința arătată, arătând că instanța de fond a reținut că apare ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că instituția intimată nu a avut la bază o sesizare care să constate, potrivit art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, că nu au fost valorificate integral constatările cu implicații financiare ori cu posibile implicații financiare din rapoartele de verificare ale autorității de certificare. Recurenta a arătat că anterior efectuării controlului de către instituția intimată a existat un control pe aceeași problematică finalizat de către AM-POS Transport prin Nota privind concluziile verificărilor nr. x/30.06.2016. Recurenta a subliniat că legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 o situație de excepție atunci când Ministerul Finanțelor Publice poate dispune efectuarea unui nou control. Recurenta a arătat că în actul administrativ atacat intimata nu numai că nu a arătat care este ipoteza care a generat necesitatea reluării controlului, ci a reluat exact aceeași problematică ca în actul de control AM-POST, însă cu alte concluzii. Astfel, a susținut recurenta aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011. De asemenea, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că semnarea actului adițional nr. x constituie o renunțare la prevederile contractuale în legătură cu începerea curgerii termenului de execuție, întrucât în actul respectiv nu este prevăzută nicio renunțare, ci se referă exclusiv la durata de execuție a contractului, iar, pe de altă parte, renunțările nu pot fi deduse, ci ele trebuie să fie prevăzute expres. Recurenta a subliniat că nu există nicio sumă plătită necuvenit pentru lucrările executate până la data de 31.12.2015. 1.

Apărările intimatului Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza pe fond, va admite acțiunea reclamantei și va anula actele administrativ-fiscale emise în cauză, pentru considerentele ce urmează. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a Deciziei nr. 6/CA/27.03.2017 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 5111/22.11.2016 emise de intimatul-pârât. Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamantei, apreciind faptul că ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 30. VII.2015, iar contractul de finanțare a proiectului din cadrul Programului Operațional Sectorial - Transport 2007 - 2013 "Modernizarea suprafețelor de mișcare, extinderea pistei și a platformei de îmbarcare - debarcare pentru Aeroportul "Delta Dunării" Tulcea a fost încheiat în data de

X.2015. A reținut instanța de fond că din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că intrarea în vigoare a contractului de lucrări nr. x VI.2015 a avut loc la data de 9. X.2015, respectiv la data semnării contractului de finanțare. Instanța de fond a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, iar pârâta D.G.I.E.F. a efectuat activitatea de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare ca urmare solicitării Autorității de Certificare și plată (A.C.P.) nr. x/14. IX.2016 și înregistrată la Direcția Generală de Inspecție Economico-financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sub nr. x/16. IX.2016. Înalta Curte analizând criticile formulate de recurentă constată că sunt fondate și, având în vedere greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, va admite calea de atac formulată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte reține că la data de 30.06.2016 a fost încheiată Nota privind concluziile verificărilor AM-POS Transport nr. x/30.06.2016, care a avut la bază o suspicioune de neregulă. Urmare a verificării autorității competente prin Nota nr. x/30.06.2016 se constată că actul adițional nr. x/2015 nu produce efecte juridice în substanța contractului, ci reprezintă o delimitare în timp a perioadei de execuție de 5 luni. La data de 22.12.2016 a fost emisă Nota de constatare nr. x/22.12.2016 emisă de MFP-DGIEF, după reluarea controlului, care a avut ca obiect același contract de lucrări în baza aceleași suspiciuni de neregulă referitoare la extensia de timp. În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 "Prin excepție de la prevederile alin. (1): constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare se realizează de către o structură de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în următoarele situații: atunci când autoritatea de certificare constată că nu au fost valorificate integral constatările cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din rapoartele sale de verificare." Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cuprinsul raportului de verificare a autorității de certificare nu se regăsesc mențiuni referitoare la lipsa valorificării integrale a constatărilor semnalate prin adresa nr. x/04.05.2016, ci se exprimă un punct de vedere diferit de cel expus prin Nota AM POS-T cu privire la efectele produse prin încheierea actului adițional nr. x/31.12.2015 la contractul nr. x/24.06.2015 încheiat între recurentă și S.C. A. S.R.L.. Ca atare, Înalta Curte reține că rezultă din actele dosarului în mod neechivoc lipsa ricărui element suplimentar luat în discuție de organul de inspecție față de ceea ce anterior a fost verificat și analizat de organul competent AM POS-T. Înalta Curte constată că nu se poate susține că Nota AM POS-T nu ar fi valorificat integral constatările cuprinse în suspiciunea de neregulă, în cuprinsul notei s-a realizat o analiză exhuastivă a modului în care a fost executat contractul de achiziție nr. x/24.06.2016, concluzionându-se că actul adițional nr. x nu produce efecte juridice reprezentând doar o delimitare în timp a perioadei de execuție de 5 luni a contractului, perioadă care, în conformitate cu prevederile clauzei suspensive este cuprinsă între data de 09.10.2015 și 10.03.2016. S-a concluzionat astfel de către echipa de control că acest act adițional nu reprezintă o extensie de timp față de durata de execuție a contractului; clauza suspensivă a fost publicată în anunțul de participare din data de 10.01.2015, astfel că toți operatorii interesați de procedură au avut cunoștință de condițiile impuse de acest act. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis conform prevederilor contractului (art. 5), iar contractul a început să producă efecte abia după semnarea contractului de finanțare, respectiv după data de 09.10.2015, acestea reprezentând niște constante care nu s-ar fi modificat indiferent cine ar fi fost declarat câștigătorul procedurii de atribuire a contractului de lucrări. Prin actul inițial de control s-a concluzionat că nu s-a produs o distorsionare a concurenței prin emiterea ordinului de începere coroborat cu semnarea actului adițional nr. x/2015, ci autoritatea contractantă și antreprenorul au depus toate diligențele pentru demararea activităților contractului astfel încât să se poată finaliza o parte cât mai mare a acestora în perioada de eligibilitate. Din acest punct de vedere suspiciunea de neregulă privind modificarea substanțială a contractului având ca efect distorsionarea concurenței nu se confirmă. S-a arătat în mod explicit că dacă se consideră că momentul emiterii Ordinului administrativ de începere a lucrărilor (31.07.2015) reprezintă data de intrare în vigoare a contractului, perioada în care antreprenorul a executat lucrări, respectiv perioada cuprinsă între data de 31.07.2015 și 31.12.2015 este de 5 luni și este în totalitate în interiorul perioadei de eligibilitate a contractului. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod nelegal activitatea de constatare a neregulilor a fost reținută de o structură de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de RA Aeroportul Delta Dunării Tulcea, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza pe fond, va admite acțiunea reclamantei și va anula actele administrativ-fiscale emise în cauză.